Abuse of office criminality: Interpretation of "defective performance" and validity of civil code violations as legal basis for notarial misconduct

Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus, în temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., notar public, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru a săvârşi infracţiunea, adică de a exercita profesia de notar, toate pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) şi g) C. pen.

În baza art. 91, 92 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei principale şi accesorii aplicate inculpatului A. sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 C. pen., i s-au impus inculpatului măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probaţiune Arad.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probaţiune Arad, derulat şi stabilit de acest serviciu.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad sau al Consiliului Local al Municipiului Arad.

I s-a atras atenţia inculpatului asupra art. 96 C. pen., referitoare la sancţiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă cu rea credinţă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile impuse sau nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin prezenta hotărâre.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 50.000 euro către această parte civilă cu titlul de daune materiale şi a fost respinsă solicitarea de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinută măsura asiguratorie luată prin ordonanţa din data de 9 martie 2016, din dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, referitoare la menţinerea măsurii asiguratorii a sechestrului dispus asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului A., respectiv clădire proprietate privată în suprafaţă de 468 mp şi teren în suprafaţă de 1030 mp, situate în mun. Arad, str. x nr. 142 judeţ Arad, înscris în CF nr. x, nr. tip x şi teren în suprafaţă de 403 mp situat în mun. Arad str. x nr. x, judeţ Arad, înscris în CF nr. x, până la concurenţa sumei de 50.000 euro.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 175/A din 17 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, a fost înlăturată din conţinutul pedepsei complementare şi a celei accesorii, pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de notar public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi totodată, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul - parte civilă C.

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, la data de 16.11.2017, prin mail şi la data de 17.11.2017, prin poştă, în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 18 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

La termenul acordat în acest sens, 15 iunie 2018, Înalta Curte a luat concluziile apărării şi acuzării asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanţa de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie formulată, în temeiul cazului de casare invocat, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru aplicarea greşită a legii şi desfiinţarea deciziei instanţei de apel, inclusiv a sentinţei de fond pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, Curtea de Apel Timişoara.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, apărarea inculpatului a arătat că, în drept, a invocat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., făcând referire atât la aplicarea greşită a legii cât şi la nerespectarea normei de incriminare, susţinând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile de incriminare.

În acest sens, apărătorul inculpatului a invocat Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia, în opinia apărării, abuzul în serviciu a suferit modificări majore în ceea ce priveşte existenţa condiţiilor de incriminare. De asemenea, în apărare, s-a făcut referire şi la Decizia nr. 392/2017 a Curţii Constituţionale.

Aşadar, în opinia inculpatului, prin apărător, în lipsa stabilirii unui prag valoric aşa cum s-a stabilit prin decizia CCR, consideră că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală. De asemenea, a susţinut că, prin decizia CCR s-a stabilit neconstituţionalitatea sintagmei "îndeplineşte în mod defectuos", care capătă valenţe de normă constituţională doar dacă este interpretată că "îndeplineşte prin încălcarea legii", ori, în cazul inculpatului încălcarea art. 144 şi art. 171 C. civ. nu are sancţiune în nicio normă penală.

S-a mai susţinut prin motivele de recurs în casaţie că este inadmisibil să se reţină în sarcina inculpatului fapta prev. de art. 297 C. pen., atunci când notarul încalcă art. 9 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor, întrucât Statutul notarilor publici nu este lege.

Concluzionând, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că, în cauză, legea a fost greşit aplicată, norma de incriminare nevizând fapta cercetată.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casaţie astfel formulate, de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală - conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.

Obiectul cenzurii instanţei de casaţie este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speţă, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a susţinerilor vizând neîntrunirea condiţiilor de incriminare a faptei reţinute în sarcina inculpatului A.

În concret, din cuprinsul recursului în casaţie, rezultă că susţinerile inculpatului A. subsumate noţiunii de aplicare a greşită a legii şi nerespectarea normei de incriminare sunt raportate de apărarea recurentului inculpat doar la conţinutul Deciziei nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale, potrivit căreia, în opinia apărării, abuzul în serviciu a suferit modificări majore în ceea ce priveşte existenţa condiţiilor de incriminare. Întrucât legiuitorul nu a stabilit un prag valoric aşa cum s-a stabilit prin decizia CCR, apărătorul recurentului inculpat a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală, menţionând totodată că, în ceea ce îl priveşte pe inculpat, încălcarea art. 144 şi art. 171 C. civ. nu are sancţiune în nicio normă penală şi nu se poate reţine în sarcina sa fapta prev. de art. 297 C. pen. atunci când notarul încalcă art. 9 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor, întrucât Statutul notarilor publici nu este lege.

Examinând cauza, instanţa de casaţie constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Astfel, instanţele de fond şi apel au stabilit că, fapta inculpatului A., săvârşită în calitate de notar public, care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a autentificat contractul de cesiune de creanţă nr. x din 02.07.2012 încheiat între cedentul D. şi cesionarul C., deşi avea cunoştinţă că numita E. (garanta) a fost pusă sub interdicţie judecătorească, contractul de cesiune fiind semnat doar de către debitorul cedat F., atât în această calitate cât şi ca mandatar al fiicei sale (interzisa) E. (garanta), încălcând atât prevederile exprese ale C. civ. ce interzic garantarea de către o persoană pusă sub interdicţie fără încuviinţarea instanţei de tutelă, cât şi ale Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, ce îl obligau să verifice dacă actul este contrar legii, şi în acest mod a creat o pagubă de 50.000 euro părţii civile B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin prisma cazului de casare invocat în cauză, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" priveşte situaţiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, în determinarea legii penale mai favorabile şi alegerea acesteia dintre legile succesive, ca urmare a intrării în vigoare, la 01 februarie 2014 a noului C. pen., atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au constatat că infracţiunea de abuz în serviciu, aşa cum a fost reţinută în sarcina inculpatului A. nu a fost dezincriminată şi, totodată, transpunând cauzei de faţă exigenţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, au dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curţii Constituţionale, s-a constatat că dispoziţiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii". Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517 din data de 8 iulie 2016), astfel că instanţele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituţională.

Referitor la constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precizează că aceasta "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare" (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

Totodată, în ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat şi în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate, în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile.

Pe cale de consecinţă, textul care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate nu este eliminat din fondul activ al legislaţiei, ci îşi găseşte aplicarea în interpretarea stabilită de instanţa constituţională.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte constată neîntemeiată susţinerea recurentului, prin apărător, în sensul că infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatului A. a fost dezincriminată ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Referitor la susţinerea apărării potrivit căreia fapta inculpatului nu este prevăzută de lege, în condiţiile în care, încălcarea art. 144 şi art. 171 C. civ. nu sancţionată în nicio normă penală, iar în ceea ce priveşte art. 9 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor, acest act normativ nu este dintre acelea enumerate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reaminteşte că, prin decizia anterior menţionată, instanţa de control constituţional a statuat că în respectarea principiului legalităţii incriminării doar legiuitorul primar poate stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă).

În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speţa de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpatul fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislaţiei primare. În cauză, hotărârile de condamnare enumeră dispoziţiile încălcate de inculpat, respectiv art. 144 şi art. 171 C. civ. şi art. 9 din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor.

Prin urmare, instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 175/A din data de 17 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 175/A din data de 17 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 70 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.