Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 213/RC/2017 AI generated

Fraudulent bankruptcy: whether certifying a creditor list containing an ineligible claim constitutes falsification of debtor's records

Case Number Decizia nr. 213/RC/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal cassation appeal filed by the defendant, upholding the final decision that condemned her for fraudulent bankruptcy and ordered her to pay judicial fees. The defendant, acting as the representative of the judicial administrator for an insolvent company, was originally convicted for falsely certifying a creditor's list that included an ineligible claim, which she argued did not constitute "debtors' records" and lacked the specific elements of material falsification and subjective intent. The court rejected these arguments, establishing that the certification of a creditor list containing an undue claim constitutes the objective element of fraudulent bankruptcy under Article 143(2)(a) of Law No. 85/2006, that the act of certifying a document containing untruthful information qualifies as intellectual falsification, and that the defendant acted with indirect intent. The court further held that the cassation ground under Article 438(1)(7) of the Code of Criminal Procedure is strictly limited to verifying the legal typicity of the offense from an objective perspective, thereby excluding a re-examination of subjective guilt or civil liability aspects.

Legislator headnote

AI generated

art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, art. 71 C. pen, art. 81 C. pen, art. 82 C. pen, art. 71 alin. (5) C. pen, art. 359 C. proc. pen; Fraudulent bankruptcy: whether certifying a creditor list containing an ineligible claim constitutes falsification of debtor's records: Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 04 ianuarie 2016, a declarat recurs în casaţie inculpata A., prin avocat H., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Keywords

AI generated
fraudulent bankruptcy validity of debt recognition grounds for cassation legal aspects criminal offense record article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006
x/2012, s-a dispus, printre altele, în baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 condamnarea inculpatei A.
art. 71 C. pen
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
art. 81 C. pen
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
art. 82 C. pen
s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
În baza art. 71 alin. (5) C. pen.
art. 359 C. proc. pen
În baza art. 359 C. proc. pen.
art. 83 C. pen
asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
art. 14 C. proc. pen
În baza art. 14 C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 662/F din 11 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2012, s-a dispus, printre altele, în baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 condamnarea inculpatei A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei A. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 14 C. proc. pen. s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC B. SA.

Au fost obligaţi inculpaţii C., D., E. şi A. în solidar la plata către partea civilă SC B. SA a sumei de 20.475.578,18 lei.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-au desfiinţat parţial următoarele înscrisuri: completarea la tabelul preliminar cuprinzând creanţele înregistrate împotriva averii debitoarei SC B. SA-în insolvenţă, tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC B. SA - în insolvenţă şi lista creditorilor prevăzuţi de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a SC B. SA - în insolvenţă, în sensul înlăturării din aceste înscrisuri a creanţei numitei F.

În baza art. 191 alin. (1) şi 2 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata sumei de câte 500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinţei penale mai sus arătate, în termen legal, au declarat apel inculpaţii D., E., A. şi C., criticând-o sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 248/A din 2 iulie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate, de inculpaţii D., E., A. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 662/F din data de 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A fost obligată apelanta inculpată C. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar apelanţii inculpaţi D., E. şi A. la plata sumei de câte 290 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 90 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Potrivit referatului întocmit, la data de 14.03.2017, de către Biroul Executări Penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rezultă că decizia penală nr. 248/A din 02.07.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nu a fost comunicată părţilor.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, la data de 04 ianuarie 2016, a declarat recurs în casaţie inculpata A., prin avocat H., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În motivare s-a arătat că în sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" prevăzută de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocate în cauză, intră şi analiza elementelor constitutive ale infracţiuni. Or, în opinia recurentei, în speţă, fapta pentru care a fost trimisă în judecată şi condamnată nu îndeplineşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 în modalitatea reţinută în sarcina acesteia, respectiv fapta persoanei care falsifică evidenţele debitorului.

Astfel, inculpata a susţinut că lipseşte obiectul material al infracţiunii de bancrută frauduloasă pentru care a fost condamnată. În acest sens, a precizat că obiectul material al infracţiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 este reprezentat de evidenţele debitorului. Or, în opinia recurentei, sintagma "evidenţele debitorului" nu este definită de Legea nr. 85/2006, împrejurare care lipseşte de claritate şi previzibilitate respectiva sintagmă şi este de natură a împiedica determinarea exactă a conţinutului constitutiv al infracţiunii.

În susţinerea criticilor privind lipsa obiectului material, a mai arătat că Lista creditorilor prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 se întocmeşte de administratorul special al debitoarei, în speţă E., şi se supune, ulterior, confirmării de către administratorul judiciar, confirmare care nu are caracter definitiv, întrucât poate fi cenzurată, pe de-o parte, de către judecătorul sindic cu ocazia exercitării controlului de legalitate a activităţii administratorului judiciar, precum şi de către creditori sau de orice persoană interesată prin formularea unei contestaţii împotriva măsurii administratorului judiciar de confirmare a acestei liste. Or, având în vedere că operaţiunea de confirmare este o obligaţie impusă de Legea nr. 85/2006 organului care aplică procedura, respectiv administratorului judiciar, actul de confirmare este un act de procedură, supus contestaţiei, neavând un caracter definitiv şi neputând fi considerat că face parte din evidenţele debitorului.

De asemenea, recurenta a susţinut că, din conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de bancrută frauduloasă lipseşte elementul material. În acest sens, a menţionat că, potrivit normei de incriminare, elementul material al infracţiunii pentru care a fost condamnată, în modalitatea care a fost reţinută în sarcina acesteia, este "falsificarea". Astfel, în opinia inculpatei, falsul prevăzut de infracţiunea de bancrută frauduloasă se poate face numai în forma falsului material sau în înscrisuri oficiale. Or, cu ocazia exercitării obligaţiilor ce îi reveneau în temeiul Legii nr. 85/2006, de confirmare a Listei creditorilor prevăzuţi de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a procedat numai la aplicarea pe înscrisul întocmit de către E. a semnăturii la rubrica confirmat, fără a contraface sau altera, în vreun fel, conţinutul înscrisului.

Totodată, recurenta a invocat şi lipsa urmării imediate din conţinutul constitutiv al laturii obiective a infacţiunii de bancrută frauduloasă. Astfel, a arătat că, potrivit prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, urmarea imediată a confirmării Listei creditorilor o reprezintă crearea unei categorii separate de creanţe, respectiv categoria prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 85/2006. Or, în opinia inculpatei, indiferent dacă se afla sau nu F. în Lista creditorilor prevăzuţi de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, categoria separată de creanţe exista oricum, deoarece existau mai mulţi creditori incluşi în acea listă.

Pe de altă parte, a susţinut că, potrivit prevederilor art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2006, tabelul definitiv de creanţe "cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii în conformitate cu art. 73, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor". Or, creanţa F. exista la data confirmării Listei, acesta fusese admisă în tabelul preliminar de creanţe, iar contestaţia formulată de către aceasta împotriva tabelului preliminar fusese respinsă ca rămasă fără obiect.

În cererea de recurs în casaţie, inculpata a invocat şi încălcarea principiului securităţii juridice statuat de CEDO, apreciind că hotărârea penală definitivă este un apel mascat formulat împotriva sentinţei definitive de confirmare a planului de reorganizare.

Inculpata A. a invocat şi lipsa intenţiei din conţinutul constitutiv al laturii subiective a infracţiunii de bancrută frauduloasă pentru care a fost condamnată. În acest sens, a arătat că nu a acţionat cu nicio formă de vinovăţie şi nu a săvârşit nicio infracţiune cu ocazia îndeplinirii obligaţiei de confirmare a Listei creditorilor prevăzuţi de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât a analizat toate documentele care i-au fost puse la dispoziţie şi a concluzionat că este corect să confirme Lista.

Referitor la modalitatea de vinovăţie pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă, a arătat că aceasta este intenţie calificată prin scop, respectiv "fraudarea creditorilor". Prin urmare, această infracţiune nu se poate realiza decât cu intenţie directă. Or, în hotărârile atacate s-a reţinut că ar fi săvârşit infracţiunea cu intenţie indirectă.

În ceea ce priveşte latura civilă, a solicitat, respingerea acţiunii civile formulată de B. SA. Astfel, inculpata a menţionat că, în dosarul penal în care a fost condamnată nu există nicio cerere de constituire parte civilă împotriva acesteia de către B. SA în care aceasta să pretindă vreo sumă cu titlu de prejudiciu generat de fapta pentru care a fost acuzată recurenta. Consideră că prejudiciul a fost generat de fapta de care erau acuzaţi inculpaţii D. şi C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 01.01.2016, sub nr. x/1/2016.

Prin încheierea penală nr. 31/RC din 01 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, printre altele, au fost admise cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de inculpatele D. şi A. şi de inculpata persoană juridică C. şi s-a trimis cauza Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (1) C. proc. pen., fiind respinse, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de aceleaşi inculpate împotriva deciziei penale nr. 248/A din 2 iulie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2012.

Împotriva încheierii nr. 31/RC din 01 februarie 2016, a formulat cerere de revizuire inculpata A., invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/1/2016.

Prin încheierea nr. 1555 din 15 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei, secţia penală, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva încheierii penale nr. 31/RC din 01 februarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

A fost anulată, în parte, încheierea atacată şi s-a dispus rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpata A.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii atacate.

A fost trimisă la repartizare aleatorie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Dosarul format pentru rejudecarea admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpata A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/1/2017.

Prin încheierea din 21.02.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2017 în temeiul art. 111 alin. (2) lit. b) din ROI, s-a dispus trimiterea cererii de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva încheierii nr. 1555 din 15.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2016, completului iniţial investit, C4, care a admis cererea de revizuire.

Constatând că procedura de comunicare nu este îndeplinită, în sensul că cererea de recurs în casaţie nu a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, inculpaţilor D., E., C., intimatului reprezentant legal I. şi părţii civile S. C. J. S.A prin administrator judiciar K. şi SC B. SA prin administrator judiciar L., în temeiul art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent a îndeplinit procedura de comunicare astfel:

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată inculpatului E. şi părţii civile S.C B. S.A. prin administrator judiciar K. şi S.C. B. S.A. prin administrator judiciar L. la data de 03.03.2017, inculpatelor D. şi C. şi intimatului reprezentant legal I. la data de 10.03.2017 ( conform art. 260 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.).

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., în care se puteau depune concluzii scrise a expirat pentru inculpatul E. şi partea civilă S.C B. S.A. prin administrator judiciar K. şi S.C. B. S.A. prin administrator judiciar L. la data de 14.03.2017, iar pentru inculpatele D., C. şi intimatul reprezentant legal I. la data de 21.03.2017.

La termenul fixat la data de 16.03.2017, C4 -filtru, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constatând că termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile art. 439 alin. (2) C. proc. pen., în care inculpatele D. şi C. puteau pune concluzii scrise nu expirase, în raport de data primirii comunicării cererii de recurs în casaţie, conform art. 260 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., pentru a se acorda acestora posibilitatea de a depune concluzii scrise, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la data de 30.03.2017- C4 filtru.

Verificându - se procedurile de comunicare, s-a constatat că, la prima comunicare, din eroare, cererea de recurs în casaţie nu a fost comunicată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, motiv pentru care, la data de 27.03.2017 s-a dispus comunicarea căii de atac către unitatea de parchet.

La termenul acordat la data de 30.03.2017, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, constatând că procedura de comunicare a recursului în casaţie este incompletă, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei la data de 13.04.2017- C4 filtru.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care Parchetul avea posibilitatea de a depune concluzii scrise a expirat la data de 07 aprilie 2017.

În urma completării procedurii de comunicare, la dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 10 aprilie 2017 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul asistent desemnat, care a apreciat că, din perspectiva dispoziţiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., recursul declarat de inculpată, apare ca admisibil în principiu.

Prin încheierea din 13 aprilie 2017, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 02.07.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2012, a fost trimisă cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C4 şi s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 25 mai 2017.

Examinând în aceste limite recursul în casaţie formulat de inculpata A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi exced cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Altfel spus, această cale extraordinară de atac tinde să asigure un echilibru între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpata A. a fost condamnată întrucât, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al societăţii în insolvenţă B., a avizat lista creditorilor prevăzuţi de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 (depusă la dosarul instanţei la data de 22.10.2010) în care la poziţia 1 este consemnată în fals creanţa F., faptă care s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Conform art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, constituia infracţiunea de bancrută frauduloasă şi se sancţiona cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta persoanei care:

a) falsifică, sustrage sau distruge evidenţele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia;

b) înfăţişează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în alt act sau în situaţia financiară sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârşite în frauda creditorilor;

c) înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active.

Potrivit dispoziţiilor noului C. pen., bancruta frauduloasă este incriminată de dispoziţiile art. 241 C. pen. text de lege care reproduce în esenţă conţinutul infracţiunii, astfel cum era prevăzut în dispoziţiile art. 143 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pedeapsa cu care se sancţionează fapta fiind aceeaşi, respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, dispoziţiile art. 241 C. pen. adaugă condiţia ca fapta să fie săvârşită în frauda creditorilor în toate modalităţile normative, în vechea reglementare o astfel de cerinţă nefiind prevăzută decât în cadrul ultimelor ipoteze de incriminare (art. 143 alin. (2) lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006).

Potrivit noului C. pen., punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă este condiţionată de plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Cu privire la susţinerile recurentei - inculpate, conform cărora lipseşte obiectul material al infracţiunii de bancrută frauduloasă, în condiţiile în care Lista creditorilor prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu face parte din categoria "evidenţelor debitorului", întrucât din această categorie fac parte actele contabile şi alte documente în care sunt reflectate operaţiuni patrimoniale, Înalta Curte constată că recurenta - inculpată a avizat, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar C., respectivul înscris, în baza căruia urma a se plăti cu prioritate creanţa F., deşi aceasta nu putea fi inclusă în listă, întrucât nu făcea parte din cele prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nefiind o creanţă chirografară ce aparţine furnizorilor fără de care activitatea debitoarei nu se putea desfăşura.

Potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, în vederea administrării eficiente a procedurii, planul de reorganizare poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar.

Contrar acestor dispoziţii legale, creanţa F. a fost înscrisă în tabelul creditorilor prevăzut de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, la poziţia 1, în cuantum de 29.558.220 lei, lista creditorilor fiind semnată de administratorul special al S.C. B. SA - inculpatul E. şi confirmată de administratorul judiciar - inculpata C., prin reprezentantul său - inculpata A.

Prin urmare, recurenta - inculpată era obligată să facă verificări în sensul instituit de dispoziţiile Legii nr. 85/2006 şi trebuia să constate că această creanţă nu era o creanţă pură şi simplă, ci era afectată de o condiţie suspensivă care nu se împlinise.

În speţă, având în vedere că avizarea listei creditorilor are la bază evidenţele debitoarei şi verificările efectuate de administratorul judiciar, iar prin prezentarea într-un astfel de înscris a unor sume nedatorate de către debitoare, se constată, contrar argumentelor recurentei, că este realizată latura obiectivă a infracţiunii de bancrută frauduloasă.

De asemenea, faptul că Lista creditorilor nu a fost contestată în termenul legal nici de către debitoare şi nici de către creditori nu poate înlătura caracterul fals al menţionării F. în calitate de creditor.

Referitor la susţinerile recurentei - inculpate în sensul că, din conţinutul constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de bancrută frauduloasă lipseşte elementul material, raportat la faptul că nu a săvârşit infracţiunea de fals în niciuna dintre formele sale cu ocazia confirmării Listei prevăzută de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, ci a procedat numai la aplicarea pe înscrisul întocmit de către inculpatul E. a semnăturii la rubrica confirmat, fără a contraface sau altera, în vreun fel, conţinutul înscrisului, Înalta Curte, raportat la situaţia de fapt stabilită definitiv de instanţa de control judiciar, reţine că, recurenta, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar al debitoarei, a avizat un document în care a atestat necorespunzător adevărului faptul că respectiva creanţă este dintre cele prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, respectiv o creanţă chirografară ce aparţine furnizorilor fără de care activitatea debitoarei nu se putea desfăşura şi care nu puteau fi înlocuiţi, acţiunea de falsificare corespunzând, astfel, elementului material al infracţiunii de fals intelectual.

În ceea ce priveşte criticile privind latura subiectivă a infracţiunii, Înalta Curte constată că inculpata A. a acţionat cu intenţie indirectă, respectiv a prevăzut rezultatul acţiunilor sale şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Astfel, recurenta - inculpată a cunoscut prevederile contractului încheiat cu F., faptul că invenţia nu este şi nu a fost folosită niciodată de societatea debitoare în activitatea sa şi că prin fapta sa, creanţa F. va fi trecută într-o altă categorie de creanţe, beneficiind de rezultatul acesteia, rezultat pe care inculpata deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, faptele, astfel cum au fost ele reţinute în mod definitiv de instanţele inferioare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei.

Cu privire la criticile formulate de inculpata A. potrivit cărora instanţa de apel, în mod greşit, a soluţionat latura civilă a cauzei, întrucât prejudiciul nu a fost generat de fapta pentru care a fost acuzată recurenta, ci de cea de care au fost acuzaţi inculpaţii D. şi C., Înalta Curte constată că aspectele invocate, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin intermediul căruia nu este permisă o reanalizare a modului de soluţionare a laturii civile, având în vedere că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu mai poate fi cenzurată în prezenta cale extraordinară de atac.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 02 iulie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2012.şi, având în vedere că recurenta se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarant de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 248/A din 02 iulie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2017.