Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 212/RC/2018 AI generated

Criminal fine day-count limits under mitigating circumstances: mandatory one-quarter reduction of statutory maximum

Case Number Decizia nr. 212/RC/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the cassation appeal filed by the Public Prosecution Office, partially annulling and re-adjudicating the appellate decision to reduce the defendant's criminal fine from 6,000 RON (300 days) to 4,500 RON (225 days), thereby ordering the prosecution to prevail on the grounds of illegal sentencing limits. The case involved a traffic offense for driving under the influence of alcohol (Article 336 of the Penal Code), where the Court of Appeal had incorrectly applied a special maximum limit of 300 day-fines without accounting for a mandatory one-quarter reduction required by Article 396(10) of the Code of Criminal Procedure for such reduced-sentencing scenarios. Relying on Article 438(1)(12) of the Code of Criminal Procedure regarding penalties imposed in limits other than those provided by law, the Supreme Court held that Article 61(4) and (6) of the Penal Code mandates that statutory reductions for mitigating circumstances apply directly to the special limits of day-fines, thus capping the maximum penalty at 225 days rather than 300 days.

Legislator headnote

AI generated

art. 336 alin. (1) C. pen, art. 41 alin. (1) C. pen, art. 396 alin. (10) C. proc. pen, art. 67 alin. (1) C. pen, art. 66 alin. (1) C. pen, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012; Criminal fine day-count limits under mitigating circumstances: mandatory one-quarter reduction of statutory maximum: A fost condamnat inculpatul A., cunoscut cu antecedente penale care atrag reţinerea stării de recidivă, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
reduction of fine statutory limits maximum penalty criminal offense grounds for cassation barring of penalties by limitation

Cited Legislation

AI generated
art. 336 alin. (1) C. pen
În motivarea cererii de recurs în casaţie s-a arătat că, urmare a admiterii apelului declarat de inculpat, instanţa a stabilit pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.
art. 41 alin. (1) C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.
art. 396 alin. (10) C. proc. pen
şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
art. 67 alin. (1) C. pen
În baza art. 67 alin. (1) C. pen., au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art.
art. 66 alin. (1) C. pen
În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen., au fost interzise cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.
art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012
În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art.
art. 83 C. pen
art. 274 alin. (1) C. proc. pen
(1) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 1.415 din 20.12.2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 719/2017 din 02.05.2017, pronunţată de Judecătoria Bacău, în soluţionarea dosarului penal nr. x/2016, s-au hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul A., cunoscut cu antecedente penale care atrag reţinerea stării de recidivă, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen., au fost interzise cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 864 şi art. 83 C. pen. de la 1969, a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 524/18.11.2011 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 30.11.2011 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în final inculpatul urmând a executa pedeapsă principală de 2 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., au fost interzise cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 1 (un) an după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat).

În temeiul art. 66 alin. (1) C. pen., au fost interzise cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi alin. (3) C. pen.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat în prezenta cauză de apărător ales.

Conform art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 200 RON în cursul judecăţii.

II. Prin Decizia penală nr. 1.415 din 20.12.2017, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 719 din 02.05.2017, pronunţată de Judecătoria Bacău în soluţionarea dosarului penal nr. x/2016

A desfiinţat sentinţa penală atacată în totalitate, a reţinut cauza spre judecare şi, în fond, a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., conform art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., cunoscut cu antecedente penale care atrag reţinerea stării de recidivă postcondamnatorie, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 (şasemii) RON, reprezentând echivalentul a 300 (treisute) zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 (douăzeci) RON/zi - amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Conform art. 272 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la judecarea în fond a cauzei, din care suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale şi 200 RON în cursul judecăţii.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 1.415 din 20.12.2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la data de 19.02.2018.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a invocat în susţinerea căii extraordinare de atac cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege").

În motivarea cererii de recurs în casaţie s-a arătat că, urmare a admiterii apelului declarat de inculpat, instanţa a stabilit pentru infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pedeapsa amenzii penale de 6.000 RON reprezentând echivalentul a 300 zile amendă, stabilind cuantumul sumei unei zile amendă la 20 RON, însă numărul zilelor amendă este mai mare decât maximul special prevăzut de lege.

În acest sens s-a mai susţinut că decizia Curţii de Apel Bacău este nelegală şi se impune a fi casată, pedeapsa amenzii nefiind în limitele speciale prevăzute de lege, respectiv 300 zile amendă este mai mare decât maximul special redus cu o pătrime ca urmare a aplicării în speţă a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a arătat şi că infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă, situaţie în care, conform art. 61 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 zile-amendă, iar ca urmare a reducerii cu o pătrime, prin aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., aceste limite sunt cuprinse între 135 şi 225 zile-amendă.

În termenul prevăzut de dispoziţiile art. 439 alin. (2) C. proc. pen., a depus concluzii inculpatul A., arătând că a achitat deja amenda penală la care a fost obligat, anexând în acest sens copie doveditoare.

Analizând recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 1.415 din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, privind pe intimatul inculpat A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Temeiul de drept al cazului de recurs în casaţie invocat de Parchet este cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:

" s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de apel a dispus, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în condiţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., conform art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 (şasemii) RON, reprezentând echivalentul a 300 (treisute) zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 (douăzeci) RON/zi - amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului A. este în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 61 alin. (4) C. pen., limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar potrivit alineatului 6 al aceluiaşi text de lege, fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4).

Drept urmare, în raport şi cu prevederile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., care stabilesc că limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii, se reduc cu o pătrime, limitele speciale de 180 şi 300 zile-amendă s-ar reduce la 135 şi 225 zile-amendă.

Prin reţinerea şi aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 61 alin. (1), alin. (2), alin. (3) şi alin. (4) lit. c) C. pen., instanţa de apel a aplicat o pedeapsă a amenzii, având în vedere limita specială maximă a zilelor-amendă, de 300 de zile, însă a omis să reducă cu o pătrime această limită, conform alineatului 6 al aceluiaşi text de lege, care stabileşte că fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4).

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată incidenţa cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind nelegală, prin raportare la limite greşite de zile amendă, motiv pentru care va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 1.415 din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, privind pe intimatul inculpat A.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi rejudecând:

Va reduce cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. de la 6.000 (şasemii) RON, reprezentând echivalentul a 300 (trei sute) zile-amendă, având cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 (douăzeci) RON/zi - amendă, la 4.500 (patrumiicincisute) RON, reprezentând echivalentul a 225 (douăsutedouăzecişicinci) zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 (douăzeci) RON/zi - amendă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 1.415 din data de 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, privind pe intimatul inculpat A.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi rejudecând:

Reduce cuantumul pedepsei amenzii penale aplicate inculpatului A. de la 6.000 (şasemii) RON, reprezentând echivalentul a 300 (trei sute) zile-amendă, având cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 (douăzeci) RON/zi - amendă, la 4.500 (patrumiicincisute) RON, reprezentând echivalentul a 225 (douăsutedouăzecişicinci) zile-amendă, stabilind cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă la 20 (douăzeci) RON/zi - amendă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 11 iunie 2018.

Procesat de GGC - ED