Inadmissibility of revision against foreign judgment recognition orders under international judicial cooperation law

Asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 95/F din 13 iulie 2018 Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 207/F din 14.12.2017 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul A. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, revizuentul A. a solicitat reformarea sentinţei penale nr. 207/F din 14.12.2017 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2017, invocând faptul că există două hotărâri definitive, care conţin dispoziţii contradictorii, respectiv, într-o hotărâre se precizează în mod expres că, acesta nu a renunţat la principiul specialităţii, iar în a doua sentinţă, a cărui revizuire se solicită, se ia act de faptul că ar fi renunţat la acest principiu.

Faţă de aceste aspecte s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de revizuire, urmând ca ulterior să se dispună modificarea în tot a sentinţei penale nr. 207/F/2017 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2017, cu consecinţa recunoaşterii faptului că acesta nu a renunţat niciun moment la regula specialităţii şi ca urmare a acestui fapt s-a solicitat a se dispune conversiunea condamnării şi aplicarea dispoziţiilor art. 157 alin. (1) raportat la art. 159 Legea nr. 302/2004.

Analizând cererea de revizuire formulată de revizuientul A. sub aspectul admisibilităţii în principiu, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 207/F/ din 14.12.2017 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2017, s-a dispus admiterea sesizării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect transferul persoanei condamnate A.

A fost recunoscută, în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii, hotărârea penală nr. 607 Hv 4/13p pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, Austria la data de 19.12.2013 (rămasă definitivă la data de 24.07.2014), privind pe persoana transferabilă A.

S-a constatat că persoana transferabilă A. a fost condamnată prin hotărârea penală nr. 607 Hv 4/13p pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, Austria la data de 19.12.2013, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de omor calificat (prevăzută de §75 din C. pen. austriac, având corespondent în art. 188 alin. (1) - art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. român) şi tâlhărie calificată (prevăzută de §142 alin. (1) din C. pen. austriac, având corespondent în art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen. român).

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată persoanei transferabile A. prin hotărârea penală nr. 607 Hv 4/13p pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, Austria la data de 19.12.2013.

A fost dedusă din pedeapsa detenţiunii pe viaţă perioada executată de persoana transferabilă A. de la 16.08.2013 la zi.

S-a constatat că persoana transferabilă A. nu beneficiază de regula specialităţii.

Examinând dispoziţiile art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) şi art. 456 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de fond a observat că solicitarea condamnatului A. este inadmisibilă sub mai multe aspecte.

În primul rând, instanţa de fond a reţinut că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, s-a menţionat că prin dispoz. art. 453 alin. (4) din C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situaţia când "pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal. Tot astfel, cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Totodată, instanţa de fond a reţinut că din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul dispoziţiilor art. 153 şi urm. din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 396 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau încetarea procesului penal.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că în speţa de faţă, Curtea de Apel Galaţi nu reprezintă instanţa care a soluţionat cauza în fond, nu s-a pronunţat asupra vinovăţiei condamnatului, nu a analizat probele de vinovăţie care au fundamentat soluţia de condamnare şi nici elementele constitutive ale infracţiunilor ce au făcut obiectul judecăţii în cauza soluţionată de autorităţile judiciare austriece, examinarea chestiunilor vizând fondul cauzei fiind în competenţa exclusivă a instanţei străine. Curtea de Apel Galaţi care a recunoscut hotărârea penală pronunţată în Austria reprezintă doar o instanţă specială desemnată prin Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală cu modificările şi completările ulterioare, pentru a recunoaşte în România hotărârile pronunţate în străinătate şi pentru a dispune transferul condamnatului în România, în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din ţară.

Aşadar, curtea de apel a mai observat că revizuirea unei sentinţe penale străine nu este de competenţa organelor judiciare române.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că motivul invocat de revizuent, vizând împrejurarea că două hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia, a fost invocat doar formal, neexistând contradictorialitate între dispoziţii. Astfel, analizând actele dosarului, s-a observat că prin sentinţa penală nr. 156/F din 16.08.2013 a Curţii de Apel Galaţi s-a luat act că persoana solicitată beneficiază de regula specialităţii pe teritoriul Austriei, iar prin sentinţa penală nr. 207/F din 14.12.2017 a Curţii de Apel Galaţi s-a constatat că persoana solicitată nu beneficiază de regula specialităţii pe teritoriul României.

Faţă de aceste aspecte instanţa de fond a constatat că motivele invocate de către condamnat nu sunt prevăzute de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., cererea condamnatului fiind inadmisibilă şi sub acest aspect.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel condamnatul A., reiterând susţinerile din faţa instanţei de fond, în sensul că solicită modificarea în tot a sentinţei apelate având drept consecinţă admiterea cererii de revizuire, modificarea în tot a sentinţei penale nr. 207/F din 14.12.2017, recunoaşterea faptului că nu a renunţat la regula specialităţii, urmând a se dispune conversiunea condamnării.

Examinând calea de atac promovată de condamnatul A., atât din prisma motivelor invocate cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Potrivit art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, iar, potrivit art. 453 din C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., instanţa, în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu, examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi 3; c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Potrivit alin. (5), în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte reţine că sentinţa penală nr. 207/F din 14.12.2017 a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în soluţionarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pentru recunoaşterea, în parte, numai sub aspectul pedepsei închisorii, a hotărârii penale nr. 607 Hv 4/13p pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, Austria la data de 19.12.2013 (rămasă definitivă la data de 24.07.2014), privind persoana transferabilă A.

De asemenea, s-a constatat că persoana transferabilă A. a fost condamnată prin hotărârea penală nr. 607 Hv 4/13p pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, Austria la data de 19.12.2013, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de omor calificat (prevăzută de §75 din C. pen. austriac, având corespondent în art. 188 alin. (1)- art. 189 alin. (1) lit. d) C. pen. român) şi tâlhărie calificată (prevăzută de §142 alin. (1) din C. pen. austriac, având corespondent în art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen. român).

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus executarea în România a pedepsei detenţiunii pe viaţă, aplicată persoanei transferabile A. prin hotărârea penală nr. 607 Hv 4/13p pronunţată de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, Austria la data de 19.12.2013.

A fost dedusă din pedeapsa detenţiunii pe viaţă perioada executată de persoana transferabilă A. de la 16.08.2013 la zi.

S-a constatat că persoana transferabilă A. nu beneficiază de regula specialităţii.

Totodată, Înalta Curte reţine că apelantul a susţinut că sentinţa penală antemenţionată nu se conciliază cu sentinţa penală nr. 156/F din 16.08.2013. Prin această ultimă hotărâre, Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 13 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a luat act de consimţământul persoanei solicitate A., de a fi predată autorităţilor judiciare austriece. A admis cererea autorităţii judiciare austriece şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Parchetul Viena şi care a avut la bază ordinul de arestare emis de Procuratura Viena la data de 09.08.2013 în dosarul de referinţă 39 St 463/12h, pe numele persoanei solicitate A.. În baza art. 12 din Decizia - Cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 16 august 2013 şi până la data de 14 septembrie 2013, inclusiv şi predarea acesteia către autorităţile judiciare austriece. A constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe o durată de 24 de ore începând cu 16.08.2013 ora 8:30. În baza art. 151 din C. proc. pen., a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare. A luat act că persoana solicitată A. nu a renunţat la regula specialităţii.

Aşadar, Înalta Curte constată că hotărârile la care face referire apelantul condamnat au avut ca obiect, fie procedura de punere în executare a unui mandat european de arestare, procedură finalizată cu predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare austriece, fie procedura recunoaşterii hotărârii pronunţate în Austria şi transferul persoanei condamnate în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România.

Nici una dintre cele două sentinţe penale iterate de apelantul A. nu vizează aspecte legate de fondul cauzei privind vinovăţia persoanei condamnate, neîncadrându-se astfel, în dispoziţiile art. 452 alin. (1) din C. proc. pen. Or, din interpretarea dispoziţiilor legale incidente în speţă, rezultă că legiuitorul a dat noţiunii de hotărâre penală definitivă sensul de hotărâre prin care s-a dezlegat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile… pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Mai mult decât atât, analizând motivul invocat de apelant în cererea introductivă la instanţă şi reiterat în calea de atac, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că susţinerile acestuia în sensul existenţei a două hotărâri judecătoreşti ce nu se pot concilia, a fost invocat doar formal, neexistând contradictorialitate între dispoziţiile conţinute de aceste sentinţe penale, întrucât prin sentinţa penală nr. 156/F din 16.08.2013 a Curţii de Apel Galaţi s-a luat act că persoana solicitată beneficiază de regula specialităţii pe teritoriul Austriei, iar prin sentinţa penală nr. 207/F din 14.12.2017 a Curţii de Apel Galaţi s-a constatat că persoana solicitată nu beneficiază de regula specialităţii pe teritoriul României, astfel că nici sub aspect motivele invocate de către revizuentul condamnat nu se încadrează în dispoziţiile art. 453 lit. e) din C. proc. pen., aceste prevederi legale vizând doar situaţia în care ar fi existat două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-ar fi rezolvat fondul cauzei şi care nu s-ar fi conciliat, ceea ce nu este cazul în speţă.

Totodată, nu poate fi primită nici solicitarea apelantului condamnat A. de a se dispune conversiunea condamnării, potrivit dispoziţiilor art. 157 alin. (1) lit. b) rap. la art. 159 din Legea nr. 302/2004, în raport de obiectul cauzei pendinte, această împrejurare fiind o chestiune care putea fi cenzurată în procedura de recunoaştere şi transfer ce a făcut obiectul sentinţei penale nr. 207/F din 14.12.2017 a Curţii de Apel Galaţi, hotărâre care nu a fost atacată de către condamnat, după cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, dar şi din susţinerile orale ale apelantului cu ocazia dezbaterilor.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 din C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 95/F din 13 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, va dispune obligarea sa la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 95/F din 13 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 august 2018.