Criminal group organization and misuse of non-public police information: objective typicity and special intent independent of criminal consummation

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 279 din 07 iulie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş, printre altele, a fost condamnat inculpatul A., în baza art. 367 alin. (1) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, la pedeapsa de 1 an închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 12 lit. b) din Legea 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni, reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen., pedeapsa complementară care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicate inculpatului A.

În baza art. 92 C. pen., s-a stabilit termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, pe durata căruia inculpatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce-i revin în condiţiile stabilite de instanţă.

În baza art. 93 C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere prev. de lit. a), b), c), d), e).

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de calificare profesională; b) să frecventeze cel puţin două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate de acesta în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile în locaţii, puncte de lucru aparţinând Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Timiş sau Regiei Autonome de Transport Timişoara.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a dispoziţiilor art. 97 C. pen., privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reţinerii din 27.08.2012 şi durata arestării preventive din data de 28.08.2012 până la data de 02.11.2012.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B., din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului B., din infracţiunea de complicitate la folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de complicitate la folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen., art. 43 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen., pedeapsă complementară care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

A fost revocată liberarea condiţionată privind restul de pedeapsă neexecutat de 1854 zile închisoare din pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului B. prin sentinţa penală nr. 556/1999 a Tribunalului Timiş, dosar nr. x/1998.

În baza art. 43 alin. (2) C. pen., s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare la restul de pedeapsă rămas neexecutat de 1854 zile închisoare şi s-a dispus ca inculpatul B. să execute pedeapsa totală de 2 ani închisoare şi restul de pedeapsă de 1854 zile închisoare.

În baza art. 65 alin. (1), (3) C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară prev. de art. 55 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 65 alin. (1) C. pen., a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 (doi) ani, conform art. 67 alin. (1), (2) C. pen., pedeapsă complementară care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., art. 399 alin. (9) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului B. durata reţinerii din 27.08.2012 şi durata arestării preventive din data de 28.08.2012 până la data de 02.11.2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în ceea ce priveşte faptele imputat inculpaţilor A. şi B., că, la data de 15.04.2012, poliţişti din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, au fost sesizaţi despre un incident violent care s-a consumat între soţii C. şi D., din Timişoara, din cauza dispariţiei unor sume de bani. Sesizarea a fost înregistrată la numărul x din 05.05.2012 şi repartizată agentului de poliţie F. Prin referatul întocmit ulterior, agentul menţionat a propus clasarea lucrării întrucât soţi au înţeles să nu formuleze plângere penală.

La data de 10.05.2012, la aceeaşi unitate de poliţie, a fost înregistrată sesizarea lui C., formulată pentru infracţiunea de furt, împotriva unor persoane necunoscute. În sesizare, s-a arătat că, în perioada 26-30 aprilie 2012, au dispărut din locuinţă suma de 30.000 de euro şi bijuterii. Sesizarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, primind numărul de înregistrare x/P/2012, aflându-se în curs de cercetare. Ulterior sesizărilor, C. s-a deplasat la Secţia 1 de Poliţie Timişoara, unde i-a relatat ofiţerului de serviciu, G., că a găsit suma de bani reclamată ca fiind furată, pe care a împărţit-o cu soţia, lui revenindu-i suma de 9.000 de euro.

În timpul investigaţiilor efectuate de către colegii săi, în lucrările menţionate, agentul de poliţie judiciară A. din cadrul Secţiei 1 de Poliţie a aflat că soţii X. deţin în locuinţă sume de bani. Încălcând prevederile privind secretul profesional şi confidenţialitatea datelor obţinute în timpul anchetei, în luna mai a anului 2012, agentul de poliţie a luat legătura cu B., căruia i-a spus că deţine informaţii despre persoane care deţin sume de bani şi i-a solicitat să îl pună în legătură cu infractori care pot să sustragă sumele de bani din locuinţă. Inculpatul B. a fost de acord cu planul propus şi a luat legătura cu inculpatul H., care a venit la localul "I." din zona Girocului (local deţinut de către inculpatul B.), însoţit de inculpatul J. Cei trei au discutat despre pont şi, pentru a afla mai multe detalii, l-au invitat la local pe agentul de poliţie A. Contactat telefonic de către inculpatul B., agentul de poliţie s-a deplasat în aceeaşi zi la local unde, încălcând prevederile privind secretul profesional şi confidenţialitatea datelor obţinute în timpul anchetei, le-a dat detalii despre locaţia soţilor X. şi despre modul în care se putea acţiona, convenind ca sumele de bani obţinute din sustragere să fie împărţite. În timpul convorbirilor, inculpaţii H. şi J. au spus că "Bă, mai pe scurt, eu am doi băieţi care sunt OK, …. Asta e meseria lor! ... Asta e meseria lor, nu a noastră, ei urmăresc tot, ei merg, noi trebuie să le arătăm, acela e apartamentul, acolo trebuie să intri. O întrebare, eşti sigur că sunt baniiş să nu meargă oamenii degeaba!" .

Ulterior discuţiilor, H. şi J. au verificat locaţia în care se află apartamentul soţilor X., fără să mai pună în executare sustragerea din locuinţă.

La întâlnirile avute cu A. şi B., inculpaţii H. şi J. au avut asupra lor un dispozitiv electronic, pe care l-au utilizat la înregistrarea discuţiilor purtate în mediul ambiental.

La data de 14.08.2012, inculpatul J. a formulat un denunţ împotriva agentului de poliţie A. şi a pus la dispoziţia anchetatorilor înregistrările menţionate .

Din discuţiile purtate în mediul ambiental, redate într-un proces verbal, a rezultat că primele discuţii s-au purtat între inculpaţii B., H. şi J. În timpul convorbirilor, inculpatul B. a susţinut "…am mers acolo să văd unde este adresa, cu el am mers!", dând astfel de înţeles că a verificat locaţia împreună cu agentul de poliţie. În aceeaşi discuţie, inculpatul B. a susţinut că informaţia privind suma de bani provine de la agentul de poliţie, răspunzând afirmativ la întrebarea "el a furat informaţiaş". De asemenea, în timpul discuţiilor, inculpatul le-a indicat celor doi interlocutori numele şi adresa soţilor X.. După ce la discuţii a apărut inculpatul A., acesta le-a spus că în locuinţă sunt 60.000 de euro, apoi 90.000 de euro, solicitând plata sumei de 20.000 de euro. Din relatarea agentului de poliţie, a rezultat că "pontul e de la un coleg de al meu!," fără să indice despre cine este vorba, menţionând la un moment dat "dar eu ştiu toată situaţia !" precizând că povestea este cunoscută de toată secţia de poliţie ("păi ştie toată secţia!" - vol. 2, fila 265). În timpul discuţiilor, inculpaţii i-au comunicat poliţistului că îi cunosc pe autorii sustragerii din "Cârţan", iar agentul de poliţie s-a arătat dispus să le ofere informaţii din dosar. După întâlnire, inculpaţii H. şi J. au verificat locaţia în care se afla apartamentul soţilor X., fără să mai pună în aplicare furtul.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, au fost administrate probe din care s-a reţinut că rezultă vinovăţia inculpaţilor după cum urmează:

În denunţul şi declaraţia inculpatului J. acesta a arătat că la începutul lunii mai a anului 2012, s-a dus la localul "I." din zona Girocului din mun. Timişoara, administrat de către inculpatul B., invitat fiind de către cel din urmă. Acolo, s-a prezentat inculpatul A., agent de poliţie, care le-a dat "un pont", despre un imobil în care locuiau două persoane în vârstă, care deţineau suma de 60000 de euro, existând posibilitatea să deţină o sumă mai mare. După discuţie, inculpatul a arătat că a verificat locaţia indicată de către agentul de poliţie, însă sustragerea nu a mai fost pusă în aplicare deoarece s-au temut că povestea este o provocare. Inculpatul a arătat că discuţia purtată în local a fost înregistrată cu un dispozitiv electronic .

Fiind audiat în data de 27.08.2012, inculpatul B. a declarat că, la o întâlnire pe care a avut-o cu inculpatul A., acesta i-a spus că ştie pe cineva care deţine sume de bani în casă. Ulterior, inculpatul B. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul H. care i-a spus că nu are bani şi l-a întrebat dacă deţine "un pont!". Inculpatul B., i-a relatat despre discuţia avută cu agentul de poliţie şi la solicitarea inculpatului H., l-a invitat pe inculpatul A. la localul "I.". Ca urmare a invitaţiilor, inculpaţii au venit la localul menţionat, inculpatul H. venind însoţit de către coinculpatul J. Potrivit inculpatului B., acesta a asistat la o parte din discuţii şi a recunoscut discuţiile ambientale înregistrate de către inculpaţii H. şi J. şi redate într-un proces verbal. Inculpatul B. a mai precizat că, la rugămintea poliţistului, a fost cu acesta la o verificare în teren a locaţiei, "în zona K." . Ulterior audierii, inculpatul a revenit asupra recunoaşterii, negând orice implicare în activitatea infracţională.

Inculpatul H. a arătat în declaraţia din data de 04.10.2012, că împreună cu coinculpaţii J. şi A. au discutat despre un pont, care privea doi soţi în vârstă. Inculpatul a mai arătat că au verificat în teren locaţia fără să mai pună în aplicare furtul .

Inculpatul A. nu a recunoscut că a fost la întâlnirea menţionată şi nici că a avut discuţiile menţionate în procesele verbale de redare a discuţiilor ambientale .

Cu prilejul audierilor efectuate în dosarul de furt menţionat, partea civilă L. a confirmat că poliţistul A., s-a interesat de dosar şi de bunurile sustrase, solicitând fotografii ale acestora.

La dosar, s-au solicitat şi au fost depuse copii de pe sesizarea numărul din 05.05.2012, repartizată agentului de poliţie F., şi de pe dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Din ambele lucrări rezultă că soţii C. şi D., din Timişoara, au sesizat Secţia 1 de Poliţie în legătură cu dispariţia sau furtul unor sume de bani (vol. 2, filele 237 - 252).

Martorul G., agent de poliţie în cadrul Secţiei 1 de Poliţie, a declarat că s-a deplasat la locuinţa soţilor C. şi D., din Timişoara, pentru a verifica împrejurările în care a dispărut suma de 20000 de euro. După verificările efectuate la apartament, C. s-a prezentat la sediul poliţiei unde a declarat că a găsit banii despre care au crezut că sunt dispăruţi, menţionând că şi-a luat partea de 9000 de euro. Agentul de poliţie a arătat că la intrarea în tură, se prelucrează cu prilejul instructajului evenimentele care trebuie avute în atenţie, precizând că între colegi se discută detaliile evenimentelor .

Fiind audiată în cauză, agentul de poliţie F., din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, a arătat că s-a ocupat de lucrarea nr. x din 05.05.2012, privind o situaţie conflictuală ivită între soţii C. şi D., din Timişoara, din cauza dispariţiei unei sume de 30.000 de euro. Potrivit martorului, în timpul investigaţiilor, o persoană s-a prezentat la sediul poliţiei şi a declarat că a fost găsită suma de 9000 de lei sau euro .

Din analiza listingurilor convorbirilor telefonice obţinute în baza autorizaţiei nr. 609 din 03.09.2012, emisă de către Tribunalul Timiş, a rezultat că în perioada 28.04.2012 - 12.07.2012, între inculpaţii B. şi A. au existat mai multe convorbiri telefonice, confirmându-se astfel legătura dintre aceştia. De asemenea, în aceeaşi perioadă, au existat convorbiri şi între inculpatul B. şi H., .

Instanţa de fond a mai reţinut că, în procesul verbal întocmit la data de 26.10.2012 sunt redate discuţiile din localul "I.", purtate între inculpaţii B., H., J. şi A. Din conţinutul acestuia au rezultat următoarele: numele şi adresa soţilor X., locaţia apartamentului acestora şi vecinii, programul acestora, detalii privind amplasamentul banilor în apartament, modul de acţiune, împărţirea sumei de bani care urma să fie sustrasă. Cu prilejul întâlnirii s-au discutat şi detalii din cazul privind furtul din Piaţa Badea Cârţan (faptă prezentată la punctul doi din rechizitoriu), cum sunt: numele părţii civile (L.), numele concubinei acestuia (M.), cheile de la autoturismele "N." şi "O.", care au fost în seif, faptul că dosarul este instrumentat de către "judeţul!", adică de către IPJ SIC (înregistrările ambientale se află pe suportul CD, ataşat la procesul verbal, vol. 2, fila 268/1).

Referitor la înregistrările ambientale, s-a reţinut că acestea au fost supuse unei expertize criminalistice audio, video şi de vorbire. Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 37 din 29.03.2013, emis de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, înregistrările audio-video nu conţin elemente de mixaj, iar fişierele nu prezintă intervenţii voluntare sau involuntare. În concluziile aceluiaşi raport, s-a menţionat că înregistrările audio-video nu sunt originale, au fost alterate prin scoaterea lor din mediul original şi transferate fără acurateţe pe alte suporturi de stocare motiv pentru care nu s-a putut proceda la identificarea vocilor inculpaţilor.

În timpul cercetărilor, inculpaţii B. şi A., prin apărătorii aleşi, au contestat valabilitatea înregistrărilor, solicitând excluderea acestora din probatoriu. În susţinerea acestui punct de vedere, s-au invocat obiecţiunile la raportul de expertiză din 29.03.2013, întocmit de către expertul parte, în care s-a arătat că înregistrările conţin urme tipice de editări în sensul intervenţiilor computerizate de alterare a conţinutului iniţial a discuţiilor şi imaginilor .

În apărarea inculpatului A., în faza de cercetare judecătorească, s-au invocat aceleaşi argumente cu privire la înlăturarea acestor înregistrări.

Referitor la aceste înregistrări, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii J. şi B., în declaraţiile date, au recunoscut convorbirile înregistrate în mediul ambiental, iar inculpatul H. a precizat că a înregistrat cu un dispozitiv electronic discuţiile ambientale.

De asemenea, s-a constatat că înregistrările conţin detalii care confirmă starea de fapt: numărul 2 în loc de 22 cât a fost iniţial în pont, numele victimelor şi numele pentru o parte din inculpaţi, amplasamentul imobilului în care se află apartamentul soţilor X., detaliul tehnic oferit de B., dacă se pleacă de la K. "ai trecut de barieră, faci dreapta iei pe strada frumos şi după aia faci stânga, ai înţeles!", sau "intri pe Cora, faci numai dreapta ... Imediat dreapta, strada aia, al cincilea bloc pe dreapta!".

În apărarea inculpatului B. a fost audiat martorul P., care în declaraţia de la urmărirea penală a arătat că, în cursul anului 2012, înainte de a fi audiat, inculpatul B. a consumat băuturi alcoolice .

Instanţa de fond a reţinut însă că declaraţia martorului P. nu poate duce la înlăturarea declaraţiei inculpatului B. din 27.08.2012, care a fost dată de inculpat în prezenţa apărătorului ales şi în care a susţinut că ar fi primit pontul despre bunurile deţinute de soţii Q. de la inculpatul A., a discutat cu R. despre pontul aflat şi, la sugestia acestuia, l-a chemat pe A. la localul său, unde s-au purtat discuţii în legătură cu respectiva faptă. În aceeaşi declaraţie, inculpatul B. a mai arătat că el, împreună cu A., s-au deplasat să facă verificări la locul unde urma să se comită sustragerea, inculpatul B. precizând că a stat în maşină.

Astfel, instanţa de fond a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de către inculpaţii H., J., A. şi B., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. În acest sens, s-a reţinut că informaţia sau pontul cu privire la bunurile deţinute de către C. şi D., au fost obţinute de către inculpatul A. şi verificate în teren, împreună cu inculpatul B.

Detaliile privind sumele de bani, locaţiile în care acestea se află, adresa şi detaliile din teren ale locaţiei în care urma să se săvârşească sustragerea, au fost discutate de către toţi membrii grupului infracţional, cu prilejul întâlnirii de la localul I.. Discuţiile au vizat şi modul de împărţire a profitului.

De asemenea, instanţa de fond a subliniat că a existat o departajare a rolurilor membrilor grupului infracţional organizat. Astfel, inculpatul A. a obţinut pontul şi, în cazul în care acesta se confirma, urma să fie răsplătit de către membrii grupului cu o parte din banii sustraşi. Fiind organ de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 1 de Poliţie (structură căreia i-ar fi revenit competenţa materială şi teritorială să investigheze cazul), acesta ar fi asigurat protecţie membrilor grupului, prin oferirea de date privind mersul anchetei, posibil prin influenţarea unor probe. Inculpaţii H. şi J. urmau să verifice pontul şi să săvârşească sustragerea. Inculpatul B. a facilitat contactele la localul pe care îl administra şi transmiterea informaţiilor către ceilalţi membrii ai grupului,.

În timpul discuţiilor, inculpatul H. a susţinut "am eu doi băieţi!", dând astfel de înţeles că sustragerea va fi săvârşită de către aceştia. Cunoscând acest detaliu, inculpatul A. a spus la un moment dat "să le zici la băieţi, eu acum ulterior am aflat că eu tot am mai trecut, pe scară stă un poliţist de la economic, are un câine lup!" .

Totodată, instanţa de fond a reţinut că, în cadrul grupului infracţional organizat, inculpatul A., agent de poliţie judiciară din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, a desfăşurat activităţi infracţionale în sensul că a folosit informaţiile care nu erau destinate publicităţii, prin divulgarea către coinculpaţi a datelor privind bunurile şi valorile deţinute de către C. şi D. Datele sau informaţiile au fost obţinute din lucrările şi dosarele instrumentate de către colegii din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, iar folosirea prin divulgarea acestora s-a făcut de către inculpat în scopul obţinerii pentru sine a unor sume de bani care urmau să fie obţinute de către coinculpaţi, prin sustragere.

În legătură cu modul în care inculpatul a ajuns în posesia datelor privind pe soţii Q., din declaraţiile agenţilor de poliţie G. şi F. a rezultat că, la intrarea în turele de serviciu, se discutau evenimentele cu care au fost sesizaţi lucrătorii. Aceste discuţii aveau loc atât oficial, cu prilejul instructajului făcut la intrarea în schimburi, cât şi neoficial sau colegial, între cadrele de poliţie. Astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. a aflat informaţii despre banii deţinuţi de către cei doi soţi şi locaţiile din apartament în care aceştia erau ascunşi din datele obţinute cu prilejul instructajelor şi din discuţiile avute cu colegii. Soţii X. au atras atenţia cadrelor secţiei de poliţie prin starea conflictuală repetată, desele reclamaţii şi sesizări făcute la Secţia de poliţie, precum şi nehotărârea în legătură cu furtul sumelor de bani (iniţial, au reclamat dispariţia acestora, apoi au revenit, susţinând că au găsit banii în casă).

Faptul că informaţiile despre sumele de bani ale soţilor Q. au fost aflate de către inculpatul A., cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu, în cadrul Secţiei 1 Poliţie, a rezultat şi din discuţiile ambientale, dintre inculpaţi, redate în procesul verbal, potrivit căruia, în primele discuţii, de la local, purtate în lipsa inculpatului A., inculpatul J., a întrebat "el (adică A., nn.) a furat informaţiaş", iar inculpatul B. a răspuns afirmativ, spunând, "da, când moşul s-a plâns, a zis că baba ...!" . În discuţiile purtate după apariţia poliţistului la local, inculpatul H., l-a întrebat "….pontul e al tău sau e din altă parteş", iar inculpatul A. a răspuns "pontul e de la un coleg de al meu, dar eu ştiu toată speţa!", precizând apoi "păi ştie toată secţia!" .

Aşadar, Tribunalul Timiş a constatat că inculpatul A. a folosit şi divulgat informaţia cu privire la sumele de bani deţinute de către soţii X. cu scopul de a obţine pentru sine sume de bani. Acest fapt a fost confirmat, cu prilejul audierilor, de către inculpatul H., care a spus că poliţistul a fost de acord să primească o parte din bani, după sustragere. S-a reţinut că declaraţia inculpatului se coroborează cu înregistrările ambientale, potrivit cărora, la un moment dat, inculpatul H. a susţinut "hai să ne înţelegem ca să nu iasă după aia discuţii, eu am zis aşa, dacă sunt ăia 60.000, eşti mulţumit cu 10.000ş". Răspunsul inculpatului A. a fost "cum să nu!". În continuarea discuţiei, inculpatul H. a spus: "dacă sunt mai puţini scădem, dacă sunt mai mulţi adăugăm, oricum tu o să ştii ce şi cum!". Poliţistul a intervenit, precizând că în casă se află suma de 90.000 de euro, la care inculpatul H. a adăugat: "atunci 20 e bineş" şi i s-a răspuns afirmativ .

În sentinţa tribunalului s-a mai reţinut că, o altă acţiune desfăşurată de către inculpatul A. a constat în aceea că a determinat constituirea grupului infracţional organizat, având iniţiativa întrunirii de la bar şi a discutării planului de acţiune în vederea săvârşiri sustragerii. De asemenea, însoţit de inculpatul B., a verificat în teren locaţia în care se afla apartamentul soţilor Q., pentru a putea adapta planul de acţiune după topografia locului.

În declaraţia inculpatului B. din data de 27.08.2012, acesta a arătat că "poliţistul A." i-a spus de pont, precizând că împreună cu acesta a verificat locaţia în teren. Instanţa de fond a observat că această susţinere a inculpatului se coroborează cu înregistrările ambientale, din care rezultă că, la un moment dat, a arătat:

"Ai înţeles numai că nu ţi-am dat toate detaliile, că nu a ştiut nici el, că am mers cu el acolo să văd unde e adresa, cu el am mers!" .

În aceste condiţii, instanţa de fond a subliniat că, prin folosirea şi divulgarea informaţiilor, inculpatul A. a încălcat dispoziţiile art. 42 lit. a) din Legea nr. 360/2002, privind statutul poliţistului, în care se prevede că "poliţistul este obligat sa păstreze secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor dobândite în timpul desfăşurării activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiţiei sau legea impun dezvăluirea acestora". De asemenea, s-a apreciat că au fost încălcate şi dispoziţiile de la litera b) ale art. 42 din legea menţionată, în care se arată că "poliţistul este obligat să manifeste corectitudine în rezolvarea problemelor personale, în aşa fel încât să nu beneficieze şi nici să nu lase impresia că beneficiază de datele confidenţiale obţinute în calitatea sa oficială", precum şi prevederile art. 41 lit. a) şi d) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, era dator "să fie loial instituţiei din care face parte, să respecte principiile statului de drept şi să apere valorile democraţiei" şi totodată, era dator "să fie disciplinat şi să dovedească probitate profesională şi morală în întreaga activitate". În plus, conform art. 42 lit. d) din Legea nr. 360/2002, inculpatul A. era obligat "să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu compromită, prin activitatea sa publică ori privată, prestigiul funcţiei sau al instituţiei din care face parte".

Mai mult, s-a reţinut că, potrivit fişei postului, punctul 1.10, inculpatul A. trebuia să culeagă informaţii despre persoanele aflate în atenţie şi referitoare la cei care pregătesc sau intenţionează să comită fapte antisociale. De asemenea, conform punctului 9.1 din aceeaşi fişă, inculpatul avea acces la informaţii clasificate secret de serviciu şi avea obligaţia de a asigura confidenţialitatea şi protecţia acestora .

În continuare, instanţa de fond a reţinut că, în timpul discuţiilor, coinculpaţii au considerat că inculpatul A. este de încredere şi poate fi cooptat în activitatea grupului infracţional organizat. Astfel la un moment dat, în timpul discuţiilor, inculpatul H. l-a întrebat dacă mai cunoaşte cineva cazul şi dacă ofiţerul de poliţie judiciară care instrumentează dosarul este la curent cu iniţiativa inculpaţilor de a comite sustragerea, susţinând: "colegul e pe mână cu tineş, ştie că tu ai venit la S. şi ai vorbit să meargă cinevaş"… eşti singur pe felieş (vol. 2, fila 265), susţinând apoi "deci e foarte important, dacă se întâmplă ceva ştim de unde pleacă buba la băieţi!". Faţă de răspunsul negativ dat de poliţist, inculpatul H. a afirmat; "deci dacă se întâmplă ceva, era altcineva, nu băgam mâna în foc, dar pe el (adică pe inculpatul A., nn.) îl ştiu că e OK!" .

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului B., s-a reţinut că acesta a facilitat folosirea prin divulgare de către agentul de poliţie A., a informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii şi a contribuit la constituirea grupului infracţional, facilitând întâlnirea dintre coinculpaţi, din localul "I.", pe care îl administra. De asemenea, împreună cu inculpatul A., a verificat locaţia în care se afla apartamentul soţilor Q., pentru a putea adapta planul de acţiune după topografia locului.

Astfel, s-a reţinut că implicarea inculpatului a rezultat din recunoaşterea faptei, la data de 27.08.2012, când a fost audiat şi a arătat că "poliţistul A." i-a spus de pont, precizând că împreună cu acesta a verificat locaţia în teren. Acelaşi inculpat a arătat că a transmis informaţia despre banii deţinuţi de soţii Q. către inculpatul H., care s-a arătat interesat să săvârşească sustragerea. De asemenea, inculpatul a arătat că la localul său s-au întâlnit, pentru discuţii despre pont, inculpaţii H., J. şi A. În plus, declaraţia de recunoaştere a inculpatului B. a fost confirmată de către coinculpaţii J. şi H., care au arătat că în localul lui B. s-au întâlnit cu inculpatul A. şi au discutat despre pont.

Mai mult, Tribunalul Timiş a reţinut că declaraţiile menţionate se coroborează cu înregistrările ambientale, în timpul cărora, la un moment dat, inculpatul B. a susţinut:

"Ai înţeles numai că nu ţi-am dat toate detaliile, că nu a ştiut nici el, că am mers cu el acolo să văd unde e adresa, cu el am mers!" . Înainte de apariţia inculpatului A. la local, B., le-a comunicat inculpaţilor H. şi J. detalii privind amplasamentul apartamentul soţilor Q. şi a locaţiilor în care erau ascunşi banii.

Ca atare, deşi în apărarea inculpatului B. s-a susţinut că inculpatul nu ar fi avut nicio contribuţie la activitatea grupului infracţional, ci doar o eventuală participare ocazională, instanţa de fond a constatat că aceste susţineri sunt contrazise de probele aflate la dosar, probe mai sus analizate. De altfel, împrejurarea că unul dintre martorii audiaţi în cauză, respectiv martorul T., ar fi susţinut că, în discuţia avută cu inculpatul J., în timp ce erau transportaţi la instanţă, inculpatul J. ar fi precizat că inculpatul B. nu ar fi avut niciun fel de implicare, nu este, în opinia tribunalului, de natură să ducă la concluzia inexistenţei faptei, având în vedere că, în declaraţia dată la 13.06.2016, inculpatul J. a precizat în mod expres că, deşi denunţul iniţial a fost făcut pentru inculpatul A., ulterior, în discuţiile cu procurorul, a spus şi despre inculpatul B., precizând în mod expres că a fost prezent şi B. la discuţiile în bar.

Instanţa de apel a mai reţinut că inculpaţii H. şi J. au contribuit la constituirea grupului infracţional, participând la întâlnirea din localul "I.", unde s-au discutat detaliile viitorului plan de acţiune şi unde inculpaţii s-au pus de comun acord să acţioneze în vedere sustragerii sumelor de bani deţinute de către soţii Q. Astfel, s-a subliniat că discuţiile de la local conţin detalii tehnice privitoare la locaţia în care se află apartamentul soţilor Q., programul acestora, vecinii de bloc, sumele de bani deţinute, modul de împărţire al banilor. De asemenea, în cadrul grupului, celor doi inculpaţi le revenea rolul să pună în aplicare sustragerea din locuinţă şi, ulterior, să îi ofere 20% din sumă inculpatului A.. Planul de acţiune nu a fost pus în aplicare deoarece cei doi inculpaţi s-au temut că propunerea coinculpatului A. ar putea fi "o cheie", adică o provocare pentru a putea fi prinşi în flagrant.

În faza de cercetare judecătorească inculpaţii J., B. şi H. au recunoscut participarea la întâlnirea din localul I. şi unele discuţii referitoare la pontul oferit de inculpatul A., însă au susţinut că nu ar exista fapta de constituire a grupului infracţional organizat. Inculpatul A. nu a făcut declaraţii în faţa instanţei de fond, prevalându-se de dreptul la tăcere, iar în declaraţiile date la urmărirea penală nu a recunoscut faptele.

Tribunalul Timiş a reţinut că fapta inculpaţilor A., B., H. şi J., care în cursul lunilor mai- iunie 2012, au avut mai multe contacte, prin care au hotărât să acţioneze, în vederea sustragerii sumelor de bani deţinute de către soţii C. şi D., întruneşte elementele infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 C. pen.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul J., pentru infracţiunea prev. de art. 367 C. pen. s-a dispus, prin rechizitoriu, clasarea cauzei, în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. şi art. 367 alin. (4) C. pen., având în vedere că a denunţat fapta înainte ca aceasta să fie descoperită.

În continuare, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor A., B. şi H., elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni fiind reprezentat de acţiunile descrise anterior, desfăşurate de către fiecare dintre aceşti inculpaţi, în scopul comiterii unei sustrageri a sumelor de bani deţinute de soţii Q.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că fapta a fost comisă cu vinovăţie sub forma intenţiei, prev. de art. 16 lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut că fapta inculpatului A., agent de poliţie, care a folosit şi divulgat către ceilalţi membrii ai grupului infracţional, informaţii care nu erau destinate publicităţii (cuantumul sumelor de bani şi locaţiile din apartament în care acestea erau ascunse), obţinute în timpul serviciului, în legătură cu bunurile deţinute de către soţii X., în scopul obţinerii de sume de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, constituie infracţiunea prev. de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 fapta constând în folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În speţă, tribunalul a reţinut că sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, elementul material al laturii obiective fiind realizat de acţiunile inculpatului A. care a divulgat către ceilalţi membrii ai grupului infracţional informaţii obţinute în timpul serviciului şi care nu erau destinate publicităţii despre sumele de bani şi locaţiile unde erau respectivele sume, referitor la soţii Q..

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că fapta a fost comisă cu vinovăţie sub forma intenţiei, prev. de art. 16 lit. a) C. pen.

Totodată, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului B., care a facilitat folosirea de către agentul de poliţie A., a datelor şi informaţiilor care nu erau destinate publicităţii, divulgate coinculpaţilor H. şi J., cu prilejul întâlnirii la care s-au pus bazele grupului infracţional, în vederea săvârşirii sustragerii din locuinţa soţilor Q., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prev. de art. 48 C. pen., rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte latura obiectivă, s-a observat că elementul material al acestei infracţiuni este realizat prin acţiunile inculpatului, constând în ajutorul dat pentru divulgarea de către agentul de poliţie A. a informaţiilor care nu erau destinate publicităţii, facilitând întâlnirea din localul I. între membrii grupului organizat şi verificând împreună cu inculpatul A. locaţia în care era situat apartamentul soţilor Q.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că fapta a fost comisă cu vinovăţie sub forma intenţiei, prev. de art. 16 lit. a) C. pen.

Referitor la argumentele invocate în apărarea inculpaţilor A. şi B., în sensul achitării, instanţa de fond a apreciat că nu pot fi reţinute aceste argumente în condiţiile în care s-a constatat existenţa unor probe concludente atât în sensul existenţei celor două infracţiuni reţinute în sarcina acestor inculpaţi, cât şi a vinovăţiei pentru respectivele fapte. În acest sens, s-a considerat că sunt relevante probele analizate în detaliu cu privire la aceste fapte, probe din care rezultă inclusiv acţiunile ilicite desfăşurate de inculpaţii A. şi B. în cadrul grupului infracţional organizat şi care evidenţiază inclusiv deplasarea făcută de inculpaţii A. împreună cu inculpatul B. la efectuarea verificărilor în teren a locaţiei în care era situată locuinţa soţilor X.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A. este fără antecedente penale, iar inculpatul B. se află în stare de recidivă, prev. de art. 41 alin. (1) C. pen., fiind condamnat la o pedeapsă de 18 ani de închisoare (prin sentinţa nr. 556 din 30.08.1999, pronunţată în dosarul nr. x/1998 al Tribunalului Timiş, definitivă prin decizia nr. 556 din 16.12.1999 a Curţii de Apel Timişoara şi decizia nr. 3697 din 29.09.2000 a Curţii Supreme de Justiţie), arestat preventiv la 01.04.1995 şi liberat condiţionat la 04.03.2008 cu un rest de 1854 zile .

Având în vedere faptele mai sus descrise reţinute în sarcina fiecărui inculpat, observând limitele de pedeapsă fixate pentru fiecare infracţiune comisă de către aceştia, în raport de criteriile de individualizare judiciară prev. de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările concrete şi modalitatea în care fiecare inculpat a comis faptele ce i-au fost reţinute în sarcină, natura şi gravitatea consecinţelor faptelor comise, gradul de implicare a fiecărui inculpat în fiecare faptă comisă, antecedenţa penală, respectiv starea de recidivă a inculpatului B., atitudinea manifestată de inculpatul B. pe parcursul procesului penal, în sensul recunoaşterii parţiale doar a unor împrejurări referitor la faptele comise, atitudinea nesinceră a inculpatului A., care a negat comiterea faptelor, precum şi aspectele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, aşa după cum rezultă din datele aflate la dosar, prima instanţă a condamnat pe fiecare inculpat pentru faptele comise la pedepse care să fie proporţionale cu fiecare faptă comisă.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, prin alţii, A. şi B.

Prin decizia penală nr. 587 din 09 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins apelurile declarate de inculpaţii H., U., A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 279 din 07.07.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de câte 1000 lei fiecare cheltuieli judiciare faţă de stat şi s-a dispus plata sumei de 260 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Avocaţi Timiş onorariu avocaţi oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii A. şi B., că inculpatul A. a contestat hotărârea primei instanţe, solicitând a se dispune achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, iar în declaraţia dată în data de 28.11.2016 în faţa curţii de apel a arătat că a avut o singură discuţie cu inculpatul H., la barul acestuia, iar pe inculpatul B. îl cunoaşte doar din vedere. Referitor la informaţiile pe care ar fi putut să le furnizeze, inculpatul a arătat că lucrează la compartimentul de pază şi ordine şi nu instrumentează dosare, neavând acces la dosare, iar referitor la furtul comis la partea civilă L. a arătat că s-a întâlnit întâmplător cu această parte civilă care i-a relatat că i-a fost spartă casa, iar inculpatul A. s-a arătat de acord să se intereseze la case de amanet pentru a încerca să vadă dacă au venit persoane care au dorit să vândă bijuterii.

Curtea de Apel Timişoara a constatat că aceste afirmaţii ale inculpatului nu se coroborează cu niciuna dintre probele de la dosar, în cauză fiind depuse listinguri ale convorbirilor telefonice purtate între inculpatul A. şi inculpatul B. în perioada 28.04.2012 - 12.07.2012, de unde rezultă că au avut loc mai mult discuţii telefonice între cei doi inculpaţi, ceea ce contrazice afirmaţia inculpatului A. cum că l-ar cunoaşte pe inculpatul B. doar din vedere. De asemenea, în aceeaşi perioadă au existat convorbiri telefonice şi între inculpatul B. şi inculpatul H., aceşti din urmă inculpaţi discutând despre "pontul dat" de către inculpatul A.

În ceea ce priveşte discuţiile purtate de inculpatul A. cu partea civilă L., Curtea a reţinut faptul că inculpatul A., fără a avea atribuţii de serviciu în instrumentarea dosarelor, nu s-a limitat la purtarea unei simple discuţii cu partea vătămată L., ci s-a şi oferit să facă cercetării (la casele de amanet ale cunoştinţelor) pentru a vedea dacă au fost persoane care au dorit să vândă obiecte din aur ce ar putea aparţine părţii vătămate L.

Obiectul de activitate al caselor de amanet este acela de a oferi diferite sume de bani cu titlu de împrumut pentru perioade scurte de timp în schimbul unui comision, iar pentru garantarea restituirii împrumutului sunt lăsate cu titlu de garanţie (amanet) diferite obiecte de valoare (în special podoabe din aur), uşor valorificabile, şi care depăşesc valoarea împrumuturilor acordate. În situaţia nerestituirii la termen a sumelor de bani împrumutate în baza contractelor încheiate între părţi, împrumutătorul devine liber să valorifice bunurile lăsate cu titlu de amanet în vederea recuperării sumelor împrumutate.

Au existat situaţii în care bunuri sustrase din diferite locaţii erau înaintate caselor de amanet de către inculpaţi, care primeau sume de bani (fie ele chiar şi modice), după care aceştia nu se mai prezentau pentru a restitui împrumutul luat, mulţumindu-se cu suma primită împrumut (un câştig oricât de mic, însă realizat uşor), lăsând în sarcina împrumutătorului valorificarea respectivelor bunuri.

Această practică este cunoscută atât de către inculpaţi, cât şi de către organele de poliţie, însă inculpatul A., neavând atribuţii în instrumentarea dosarelor de urmărire penală, nu ar fi trebuit să dea curs cererii părţii vătămate L.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că inculpatul A. s-a întâlnit cu partea vătămată L. nu neapărat pentru a o ajuta pe aceasta să-şi recupereze bijuteriile, eventual lăsate la casele de amanet, cât mai mult pentru a obţine date legate de bunurile sustrase, de valoarea acestora şi, eventual, de derularea anchetei, date pe care urma să le transmită inculpaţilor H. şi J., care i-au solicitat acest lucru şi care erau interesaţi în aflarea mersului anchetei şi chiar a valorii reale a bunurilor sustrase, inculpaţii suspectându-se între ei că nu ar fi adus la masa partajabilă a bunurilor sustrase toate bunurile şi banii pe care i-au găsit în apartamentul părţii vătămate L.

În ceea ce priveşte informaţia obţinută de către inculpatul A. referitoare la soţii Q., Curtea de Apel Timişoara a constatat că, într-adevăr, inculpatul nu a avut contact direct cu dosarul şi nici cu plângerea formulată de soţii Q., însă a luat cunoştinţă despre existenţa unei relaţii tensionate dintre soţii Q., precum şi despre faptul că aceştia deţin o sumă mare de bani în apartamentul lor, suspectându-se unul pe celălalt de sustragerea sau, cel puţin, de folosirea respectivei sume de bani fără acordul celuilalt şi, astfel, formulând de-a lungul timpului mai multe sesizări la secţia de poliţie de domiciliu, la numărul unic de urgenţă 112 şi chiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Ca urmare a celor mai sus arătate, instanţa de apel a apreciat ca fiind nesinceră declaraţia inculpatului A. şi a constatat că aceasta nu se coroborează cu niciuna dintre probele administrate în cauză, motiv pentru care a înlăturat-o.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, din declaraţia martorei F. reiese că inculpatul lucra la compartimentul siguranţă publică şi patrulare din cadrul secţiei de poliţie şi este posibil să fi aflat despre discuţiile purtate între soţii Q. referitoare la sumele de bani. Astfel, instanţa de apel a apreciat că inculpatul, chiar şi în situaţia în care nu a obţinut în mod direct informaţia, cunoştea faptul că este vorba despre sesizări penale şi trebuia să se abţină de la divulgarea elementelor din cadrul anchetelor ce se efectuau.

De asemenea, s-a observat că inculpatul a negat existenţa unor discuţii între el şi alte persoane (inculpaţii B., J. sau H.) referitor la existenţa unor sume de bani în apartamentul soţilor Q., discuţii care însă s-au purtat, astfel cum a rezultat atât din denunţul efectuat de către inculpatul J., cât şi din declaraţia inculpatului B. dată în faza de urmărire penală, precum şi din înregistrările efectuate în cauză.

Cu privire la denunţ, inculpatul J. a recunoscut că a efectuat denunţul la îndemnul avocatului său de la acel moment, pentru a-şi uşura situaţia juridică, depunând în susţinerea denunţului atât înregistrările efectuate, cât şi dispozitivul cu care s-a efectuat înregistrarea.

De asemenea, a arătat că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., nu era sută la sută adevărat ceea ce a menţionat în denunţ, însă la momentul audierii sale (28.11.2016) nu-şi mai aminteşte şi nu mai ştie ceea ce era sau nu adevărat din cuprinsul denunţului.

Referitor la pontul pe care l-a primit de la inculpatul A., inculpatul J. a arătat cine au fost persoanele care au asistat la discuţia purtată cu inculpatul A., precum şi faptul că acesta din urmă a indicat nu doar locaţia şi numele persoanelor de la care urmau să fie sustraşi banii, ci şi faptul că informaţia o deţine de la un coleg de-al său precum şi că el (inculpatul A.) solicită pentru informaţia dată suma de 20.000 euro.

În declaraţiile pe care le-a dat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, inculpatul J. a arătat cu exactitate de unde a venit propunerea de a efectua spargerea la imobilul soţilor Q. şi cine a fost persoana intermediară, care l-a pus în legătură cu inculpatul A., indicând în acest sens pe numitul "S." (B.).

Totodată, a susţinut că furtul nu a fost realizat, însă au fost făcute verificări asupra imobilului soţilor Q., procedându-se la verificarea locaţiei prin vizualizare, iar nerealizarea furtului s-a datorat faptului că inculpaţii s-au temut ca, în speţă, să nu fie o provocare din partea inculpatului A. pentru a putea fi prinşi.

În declaraţia dată de inculpatul B. la data de 27.08.2012, în prezenţa apărătorilor aleşi, acesta a recunoscut că s-a întâlnit cu poliţistul "A." (A.), care i-a spus că ştie pe cineva care are bani în casă, astfel că inculpatul B. a discutat cu inculpatul H. pe care l-a pus în legătură cu inculpatul A., iar aceştia au discutat şi, la un moment dat, a apărut şi inculpatul J., inculpatul B. asistând la o parte din discuţiile purtate de aceştia.

În aceeaşi declaraţie, inculpatul B. a arătat că inculpatul H. i-a cerut să îl cheme pe inculpatul A. la local pentru a purta discuţiile, iar după ce inculpatul A. i-a povestit despre persoana care are bani în apartament, cei doi (inculpatul B. şi inculpatul A.) au fost împreună la o adresă unde inculpatul A. intenţiona să facă verificări.

Din descrierea făcută de inculpatul B. în declaraţia mai sus arătată, în ceea ce priveşte zona unde inculpatul A. a făcut verificări, Curtea de Apel Timişoara a constatat că este vorba despre aceeaşi locaţie pe care şi inculpatul J. a verificat-o, fiind vorba despre locuinţa soţilor Q.

Cu privire la această declaraţie, în faţa Curţii de Apel, inculpatul B. a arătat că nu şi-o mai menţine, având în vedere că, deşi a fost dată în prezenţa apărătorului ales, nu corespunde adevărului, fiind dată după ce, în prealabil, cu o seară înainte, a consumat împreună cu alte persoane mai multe cantităţi de băuturi alcoolice, până dimineaţă, iar dimineaţa a fost dus la Parchet unde a fost de acord să dea declaraţia în modalitatea solicitată fiind încredinţat că nu va păţi nimic.

Instanţa de apel nu a reţinut aceste afirmaţii ale inculpatului B., întrucât declaraţia dată la data de 27.08.2012 a fost luată în prezenţa apărătorului ales al inculpatului şi a altor avocaţi din cauză, care nu au constatat la momentul respectiv niciun impediment şi niciun aspect legat de starea de ebrietate sau alcoolemie a inculpatului, care să-l pună în imposibilitate pe acesta de a-şi da seama de ceea ce declară şi de consecinţele faptelor sale.

Mai mult decât atât, Curtea de Apel Timişoara a observat că, în cuprinsul declaraţiei, s-a arătat că audierea a început la orele 18:10 minute şi a fost finalizată la ora 18:30 minute, moment al zilei care nu corespunde cu ora pe care inculpatul a indicat-o în faţa instanţei ca fiind ora la care s-a luat declaraţia.

În ceea ce priveşte înregistrările depuse la dosar de către inculpatul J., instanţa de apel a constatat că niciunul dintre inculpaţi nu a negat că s-ar fi întâlnit şi că ar fi discutat, ci au negat conţinutul discuţiilor purtate, conţinut care, astfel cum s-a arătat în concluziile raportului de expertiză din 29.03.2013 emis de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara, nu a fost depistat ca având elemente de mixaj a înregistrărilor contestate, fără ca aceasta să însemne că fişierele nu prezintă intervenţii voluntare sau involuntare în transferarea lor pe alte suporturi tehnice.

Referitor la conţinutul convorbirilor, curtea de apel a apreciat că informaţia despre locaţia şi cuantumul sumelor de bani aparţinând soţilor Q. a provenit de la inculpatul A. deoarece, în caz contrar, nu ar exista nicio logică a lucrurilor ca, anterior săvârşirii faptei, doi inculpaţi să discute cu un poliţist despre faptul că urmează să efectueze un furt, iar în situaţia realizării furtului, parte din sumele de bani sustrase să fie acordate poliţistului care, mai mult decât atât, nu avea în competenţă instrumentarea de dosare penale.

Aşadar, s-a reţinut că inculpatul A., luând la cunoştinţă despre certurile şi discuţiile purtate de soţii Q. în legătură cu sumele de bani pe care le deţineau în imobil, precum şi faptul că aceştia se suspectau reciproc de sustragerea şi folosirea banilor, unul în detrimentul celuilalt, a luat hotărârea infracţională de a preda informaţia unor persoane specializate în sustragerea bunurilor din imobile, făcând acest lucru prin intermediul inculpatului B., care nu doar că a facilitat întâlnirea cu inculpaţii H. şi J., ci şi a asistat la discuţiile purtate de aceştia.

În plus, curtea de apel a subliniat că înregistrările depuse la dosar se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor B., J. şi H. date în faza de urmărire penală şi reprezintă realitatea, chiar dacă parte dintre declaraţii au fost retractate sau nuanţate în faţa instanţei de judecată.

Prin urmare, s-a apreciat că judecătorul fondului a arătat în mod corect care este activitatea infracţională desfăşurată de către inculpaţii H., J., A. şi B. în ceea ce priveşte constituirea grupului infracţional organizat în vederea sustragerii bunurilor de la familia Q., arătând în mod clar probele pe care se sprijină hotărârea de condamnare dispusă în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de apel invocat de către inculpatul B. referitor la data efectuării înregistrărilor (09.05.2012, fila 259 vol. II UP), curtea de apel a constatat că, astfel cum rezultă din răspunsul la adresa depusă la dosar de către procuror, în perioada ianuarie-mai 2012 au fost efectuate 4 sesizări de către C. cu privire la furtul unor sume de bani din locuinţă, în cauză dispunându-se efectuarea de verificări de fiecare dată de către organele de poliţie, astfel că la nivelul secţiei 1 de poliţie urbană Timişoara era cunoscută starea tensionată dintre soţii Q., precum şi motivul sau, cel puţin, unul dintre motivele de tensiune dintre aceştia legat de sumele de bani pe care cei doi soţi le deţineau în imobil şi cu privire la care, astfel cum s-a arătat mai sus, se suspectau fie de furt, fie de folosire doar în interes propriu.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că nu era necesar să existe o finalitate dată sesizărilor, fie prin propunere de clasare, fie numai prin verificarea faptică de către organele de ordine a aşa-zisului "scandal în familie" pentru a se afla informaţii în legătură cu sumele de bani deţinute de către soţii Q.

Ca urmare a celor mai sus arătate, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că inculpatul A. este cel care, intrând în posesia informaţiei referitoare la existenţa unor sume de bani şi a locaţiei, a căutat persoane dornice să pună în practică activitatea infracţională de sustragere a respectivelor sume de bani pentru ca, în urma reuşitei, să obţină şi el parte din sumele de bani.

Prin urmare, instanţa de apel a considerat că, la momentul efectuării înregistrării (09.05.2012) inculpatul A. nu doar că a deţinut informaţia în legătură cu sumele de bani din imobilul soţilor Q., ci a şi luat legătura prin intermediul lui B. cu inculpaţii H. şi J. în vederea realizării activităţii infracţionale, procedând şi la efectuarea de verificări proprii a locaţiei, activitate infracţională ce nu s-a mai realizat deoarece inculpaţii H. şi J. doreau să obţină cu totul alte informaţii de la inculpatul A. (în legătură cu stadiul dosarului de furt deschis în urma plângerii formulate de foştii soţi L.a) precum şi datorită faptului că acestor inculpaţi (H. şi J.) le-a fost frică să nu fie vorba de o operaţiune regizată a poliţiei pentru ca ei să poată fi prinşi.

În acest sens, curtea de apel a sublinat că au fost efectuate înregistrările discuţiilor purtate de către inculpaţi şi a fost formulat denunţul, inculpatul J. luându-şi, în acest caz, măsuri de precauţie pentru situaţia în care s-ar fi ajuns la tragerea sa la răspundere penală fie pentru fapte anterioare, fie chiar şi pentru infracţiunea pe care urma să o comită în dauna soţilor Q..

Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B.

În cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că a fost condamnat în mod greşit pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele descrise nu se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor, nefiind prevăzute de legea penală.

Astfel, inculpatul a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că cele două fapte pentru care a fost condamnat au fost săvârşite în perioada mai- iunie 2012. În realitate, inculpatul a menţionat că activitatea imputată s-a consumat în perioada 7-9 mai 2012. În acest sens, a precizat că, la data de 5 mai 2012 a fost înregistrată la Secţia 1 de Poliţie sesizarea soţilor C. şi D. sub număr 299761 din 05.05.2012, care a fost repartizată agentului de poliţie F. Această lucrare a fost clasată prin referat, iar agentul menţionat a propus clasarea lucrării întrucât soţii au înţeles să nu formuleze plângere penală. După data înregistrării sesizării, inculpatul A. a aflat în cadrul Secţiei de poliţie despre deţinerea unor sume de bani de către cele două persoane şi, astfel cum rezultă din Raportul de analiză din 08.10.2012, ce cuprinde listingurile posturilor telefonice aparţinând lui A. şi B., la data de 07.05.2012, la ora 16:45:44, A. a apelat postul telefonie al inculpatului B., efectuându-se trafic de voce de 11 secunde. În aceeaşi dată, la orele 16:49:28, inculpatul B. a apelat postul telefonic al inculpatului H. şi s-a efectuat trafic de voce de 16 secunde. De asemene, recurentul a susţinut că nu rezultă ce activităţi s-au desfăşurat în data de 08.05.2012, dar există probe despre o singură întâlnire a inculpaţilor A., B., H. şi J. După această întâlnire din 09.05.2012, orice activitate cu conotaţii penale s-a încheiat, întrucât cei doi inculpaţi J. şi H. au declarat că, după vizitarea locaţiei celor doi soţi Vlaşcici D., nu au mai pus în executare hotărârea de a sustrage sume de bani din apartament. Aceste date au fost confirmate de cei doi inculpaţi prin declaraţiile depuse la dosar şi prin procesul verbal întocmit la data de 08.10.2012 de către inspector principal W., care a stabilit că cele două fişiere ce cuprind înregistrările întâlnirii din localul "I." au fost create în data de 09.05.2012.

Ca atare, recurentul a apreciat că perioada infracţională este certă şi dovedită prin probe scrise şi testimoniale începând cu data de 05.05.2012, când Soţii X. au înregistrat sesizarea despre furt la Secţia 1 de poliţie, dată la care se poate trage concluzia că inculpatul A. a aflat despre acest "pont" şi a vorbit la telefon în data de 07.05.2012 cu inculpatul B., acesta din urmă contactându-l telefonic pe inculpatul H.. Singura întâlnire a celor trei menţionaţi împreună cu inculpatul J. a avut loc în data de 09.05.2012, dată la care inculpaţii J. şi H. nu au mai pus în aplicare cele discutate în localul public. Prin urmare, s-a subliniat că data de 09.05.2012, ca dată limită a epuizării activităţilor puse la cale de cei patru inculpaţi, constituie o probă certă pentru a putea interpreta corect dacă au fost comise fapte penale şi dacă acestea sunt prevăzute şi sancţionate de legea penală în vigoare la momentul respectiv.

În continuare, recurentul a menţionat că aspectele privind natura informaţiei divulgate, respectiv dacă acestea pot face obiectul art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 nu pot fi raportate la dosarul nr. x/2012, întrucât plângerea penală a soţilor X. a fost înregistrată în data de 10.05.2012, după epuizarea întâlnirii din 09.05.2012, când aşa-zisul "pont" considerat ca o informaţie nedestinată publicităţii nu ar fi mai avut efectul şi scopul cerut de textul legal. Aşadar, s-a subliniat că faptele reţinute în dosarul penal sunt precis definite ca fiind comise în perioada 05.05-09.05.2012.

De asemenea, recurentul A. a apreciat că faptele reţinute de instanţele de fond şi de apel nu mai sunt prevăzute de legea penală întrucât procurorul a investit instanţa la data de 11 noiembrie 2015, fără a ţine seama de deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12 din 02.06.2014 şi nr. 10 din 22.04.2015. Astfel, procurorul a dispus începerea urmăririi penale împotriva inculpatului A. prin Ordonanţa din 27.08.2012 pentru infracţiunile de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, neurmată de executare, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 208, 209 alin. (1), (2), lit. i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 29 alin. (1) C. pen. La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul C. pen., iar instanţa nu a ţinut seama că procurorul a dispus clasarea prin rechizitoriu, numai pentru fapta de instigare la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave neurmată de executare, şi a acceptat noua calificare cu care a fost investită, respectiv pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., deşi aceasta făcea parte din concursul de infracţiuni ca normă generală cadru faţă de infracţiunea scop.

Aşadar, recurentul a susţinut că fapta nu este incriminată de legea nouă, întrucât fapta pentru care s-a început urmărirea penală în anul 2012, prevăzută de art. 323 C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 este în concurs cu fapta de instigare la furt neurmată de executare, fiindu-i aplicabilă şi acestei fapte dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10 din 22.04.2015 referitoare la condiţia tipicităţii. Prin urmare, în opinia recurentului, schimbarea încadrării juridice (prin Ordonanţa din 22.10.2014), nu a respectat dispoziţiile deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12/2014 în care s-a statuat că regăsirea în incriminarea din art. 367 C. pen. a faptelor prevăzute de art. 323 C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 nu se face în mod automat dacă nu sunt îndeplinite în concret toate elementele laturii obiective întrucât în sens contrar este incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare.

Ca atare, recurentul A. a apreciat că instanţa de apel trebuia să constate că fapta reţinută în sarcina sa, prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. nu există, nefiind îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă, ca urmare a dezincriminării infracţiunii scop, respectiv instigarea la furt calificat neurmată de executare.

În ceea ce priveşte existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., urmare schimbării încadrării juridice, după intrarea în vigoare a noului C. pen., recurentul a solicitat să se constate că, în speţă, a avut loc o singură întâlnire între cei patru inculpaţi, fiind, aşadar, vorba despre o pluralitate ocazională. În acest sens, a subliniat că, anterior, fapta a fost încadrată în art. 323 C. pen. De asemenea, s-a susţinut că textul actual prevede ca o astfel de faptă să fie constituită pentru o anumită perioadă de timp şi nu pentru o singură zi, cum s-a întâmplat în speţă. Totodată, s-a considerat că nu este îndeplinită condiţia grupului structurat, format din cel puţin trei persoane, întrucât inculpatul H., deşi a fost considerat membru al grupului, nu a fost tras la răspundere penală, iar despre inculpatul B., atât inculpatul J. şi inculpatul H. au susţinut că nu a participat efectiv la discuţii şi nu a contribuit la omogenizarea grupului. Mai mult, pe parcurs, în aceeaşi zi, s-a renunţat la săvârşirea infracţiunii scop.

Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, recurentul a susţinut că, în accepţiunea instanţei, această faptă reprezintă infracţiunea scop pentru care s-au asociat inculpaţii. De asemenea, s-a menţionat că instanţa de apel l-a condamnat în mod greşit pe inculpat pentru această faptă, întrucât nu rezultă comiterea vreunei fapte penale sancţionată de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, recurentul a precizat că obiectul material al acestei infracţiuni este folosirea, în mod direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În ceea ce priveşte diseminarea de informaţii nedestinate publicităţii, recurentul a invocat considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 02.02.2017.

Totodată, a subliniat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitor la secretul profesional şi confidenţialitatea datelor obţinute în timpul serviciului, care trebuie coroborate cu prevederile art. 285 alin. (2) C. proc. pen. potrivit căruia procedura în cursul urmăririi penale este nepublică. Or, în speţă, la data epuizării activităţilor celor patru inculpaţi, respectiv 09.05.2012, nu exista niciun dosar pe rolul organelor de urmărire penală, plângerea penală a soţilor X. fiind înregistrată sub nr. x/P/2012 la data de 10.05.2012. Ca atare, recurentul a susţinut că acel "pont" nu poate face obiectul art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, ci ar fi putut constitui, eventual, obiect al răspunderii disciplinare.

Cu privire la celelalte condiţii necesare pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, s-a susţinut că, în cauză, nu a fost realizată latura obiectivă a infracţiunii, invocându-se considerentele deciziei nr. 50 din 02.02.2017 a Curţii Constituţionale, şi subliniindu-se că, în speţă, nu s-a realizat urmarea imediată a obţinerii unei sume de bani ca preţ al divulgării informaţiei întrucât cei doi inculpaţi nu au valorificat informaţia, ci au renunţat la comiterea furtului.

Aşadar, recurentul a susţinut că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul nu există. Astfel, a precizat că, deşi faptele comise până la data de 09.05.2012 au fost corect încadrate juridic, legiuitorul nu le-a mai incriminat prin noul C. pen. şi, nefiind îndeplinită condiţia tipicităţii, s-a impus şi dezincriminarea faptei ce constituie cadrul general (art. 323 alin. (1) vechiul C. pen.).

În continuare, apărarea a contestat atât probatoriul administrat în cauză (cele două fişiere cu înregistrările făcute în localul "I." în data de 09.05.2012 şi procesele-verbale de redare certificate de procuror) şi modalitatea în care au fost interpretate probele (raportul de expertiză întocmit de INEC Timişoara, declaraţiile inculpaţilor J. şi H.), cât şi starea de fapt reţinută de instanţa de apel, menţionând că, în cuprinsul deciziei penale, la fila 53-54, s-a reţinut activitatea inculpatului referitoare la "furtul din Badea Cârţan", deşi nu a constituit obiect al acuzaţiei penale, iar acesta a precizat că era în relaţii de bună cunoştinţă cu partea civilă L. Ca atare, s-a precizat că discuţiile avute cu partea civilă nu au nicio conotaţie penală şi nici nu pot contribui la un eventual comportament neloial al inculpatului.

În final, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie şi pronunţarea unei soluţii de achitare.

Inculpatul B., în cererea de recurs în casaţie formulată, a invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că a fost condamnat în mod greşit pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. şi art. 48 C. pen. rap. la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, întrucât faptele descrise nu se circumscriu elementelor constitutive ale celor două infracţiuni, nefiind prevăzute de legea penală.

În primul rând, recurentul a criticat modalitatea de desfăşurare a urmăririi penale şi a solicitat eliminarea înregistrării ambientale din ansamblul probator.

În continuare, a susţinut că faptele reţinute de către judecătorul fondului şi de instanţa de apel, nu sunt prevăzute de legea penală. În acest sens, a menţionat că activităţile infracţionale au fost săvârşite începând cu data de 05.05.2012, când Soţii X. au înregistrat sesizarea despre furt la Secţia I de Poliţie, iar de la acea dată se poate reţine concluzia că inculpatul A. a aflat despre acest "pont" şi a vorbit la telefon în data de 07.05.2012 cu inculpatul B., care, ulterior, l-a contactat pe H. De asemenea, a subliniat că singura întâlnire a celor trei persoane anterior menţionate cu inculpatul J. a avut loc data de 09.05.2012, dată la care inculpaţii J. şi H. nu au mai pus aplicare cele discutate. Totodată, a precizat că plângerea soţilor X. a fost înregistrată la data de 10 mai 2015, după epuizarea întâlnirii la data de 09.05.2015, când aşa-zisul "pont" reprezentând informaţii nedestinate publicităţii nu a mai avut efectul cerut de textul incriminator.

Aşadar, recurentul a susţinut că, deşi ulterior activităţilor imputate, au intrat în vigoare noile dispoziţii penale, respectiv art. 4 C. pen., instanţa nu a ţinut seama că procurorul a dispus clasarea, prin rechizitoriu, pentru fapta de instigare neurmată de executare la furt calificat cu consecinţe deosebit de grave (întrucât a fost dezincriminată) şi a acceptat că a fost învestită cu infracţiunea prevăzută de art. 367 C. pen., respectiv constituirea unui grup infracţional organizat, deşi aceasta făcea parte din concursul de infracţiuni ca normă generală cadru faţă de infracţiunea scop. Ca atare, recurentul a apreciat că fapta pentru care a fost condamnat nu este incriminată de legea nouă, întrucât infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen. din 1969 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, pentru care s-a început urmărirea penală în anul 2012, este în concurs cu fapta de instigare neurmată de executare, care a fost dezincriminată, fiind aplicabile, aşadar, dispoziţiile Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10 din 22.04.2015, întrucât nu mai este îndeplinită una din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, condiţia tipicităţii.

Prin urmare, recurentul B. a apreciat că instanţa de apel trebuia să constate că infracţiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen. nu există, fiind dezincriminată, ca urmare a dezincriminării infracţiunii scop, respectiv instigarea la furt calificat neurmată de executare.

Referitor la elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen., recurentul a susţinut că acestea nu sunt îndeplinite, întrucât, în cauză, activitatea infracţiuonală nu s-a desfăşurat pe parcursul unei anumite perioade de timp, ci a avut loc o singură întâlnire între cei patru inculpaţi, care se constituie, în realitate, într-o pluralitate ocazională. De asemenea, s-a precizat că instanţele nu au verificat condiţia grupului structurat şi nu este îndeplinită nici condiţia grupului format din cel puţin trei persoane. În acest sens, s-a sublinita că inculpatul H., deşi a fost considerat membru al grupului nu a fost tras la răspundere penală iar, despre inculpatul B., atât inculpatul J., cât şi inculpatul H. au susţinut că nu a participat efectiv la discuţii şi nu a contribuit la omogenizarea grupului. Mai mult, recurentul a arătat că, în aceeaşi zi s-a renunţat la săvârşirea infracţiunii scop.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, recurentul B. a arătat că instanţa a reţinut că această faptă reprezintă infracţiunea scop pentru care s-au asociat inculpaţii.

De asemenea, recurentul a subliniat că folosirea, în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, trebuie realizată în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri alte foloase necuvenite. Or, în speţă, nu există nicio sumă de bani sau vreun folos material.

Tototată, referitor la diseminarea de informaţii nedestinate publicităţii a solicitat să fie avute în vedere considerentele deciziei nr. 50 din 02.02.2017 a Curţii Constituţionale. În acest sens, a susţinut că, în cauză, la momentul la care a fost înregistrată plângerea penală a soţilor X., activităţile grupului celor patru inculpaţi au fost deja epuizate, respectiv încă din data de 09.05.2012. Aşadar, a precizat că informaţia despre pont s-a transmis înainte de a se înregistra dosarul penal care, de altfel, s-a finalizat prin clasare, iar informaţia confidenţială potrivit Legii nr. 360/2002 poate atrage şi o altă răspundere în afară de cea penală.

În plus, recurentul B. a subliniat că, în speţă, nu s-a obţinut niciun folos material şi nicio sumă de bani, întrucât autorii au renunţat la comiterea furtului.

Mai mult, referitor la sintagma "dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul", a solicitată să se aibă în vedere considerentele deciziei nr. 50 din 02.02.2017 a Curţii Constituţionale, şi a menţioponat că în speţă, nu s-a realizat urmarea imediată a obţinerii unei sume de bani, preţ al divulgării informaţiei, întrucât cei doi inculpaţi nu au comis furtul

În final, a solicitat adminiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatului.

Prin încheierea din 20 martie 2018, Înalta Curte a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 587/A din 09 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În esenţă, s-a reţinut că aspectele invocate de recurenţii A. şi B. referitoare la situaţia de fapt nu pot fi cenzurate în această cale extraordinară de atac, nefiind posibilă reţinerea unei situaţii de fapt diferite de cea descrisă în decizia instanţei de apel.

De asemenea, în ceea ce priveşte chestiunile invocate de recurenţi referitoare la anumite mijloace de probă care nu au fost legal administrate, dar sunt reţinute în acuzare, Înalta Curte a observat că acestea constituie veritabile critici în cadrul soluţionării cauzei în fond şi în căile de atac integral devolutive şi nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., dar nici vreunuia dintre celelalte cazuri de recurs în casaţie prevăzute de lege.

În egală măsură, s-a reţinut că aspectele procedurale vizând ancheta penală efectuată de către procuror, la care au făcut referire recurenţii, exced analizei instanţei în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, care are ca scop verificarea conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul neavând în vedere orice nelegalitate, ci numai pe acelea de o anumită gravitate, expres şi limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen., iar criticile recurenţilor nu pot fi încadrate în vreuna dintre aceste situaţii.

Totodată, Înalta Curte a constatat că numai criticile privind dezincriminarea unora dintre fapte, precum şi cele vizând lipsa de tipicitate a faptelor pentru care au fost condamnaţi recurenţii A. şi B. se circumscriu, formal, cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), tipicitatea reprezentând tocmai concordanţa între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare.

În final, s-a reţinut că sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" la care se referă cazul de casare prev. de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege".

Drept urmare, s-a subliniat că, în cadrul recursului în casaţie, Înalta Curte poate analiza doar criticile privind lipsa de tipicitate a faptei prin raportare la latura obiectivă a infracţiunilor, nu şi cele care vizează tipicitatea subiectivă.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că recursurile în casaţie sunt nefondate.

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţei s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.scj.ro)

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în nici un fel.

(...) verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 lit. b) şi care nu a fost preluată de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) " (decizia nr. 78/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.scj.ro).

Totodată, s-a reţinut că acest caz de casare vizează "acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv)" (decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, www.scj.ro).

Aşadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracţiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B.

Examinând criticile aduse hotărârii recurate de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte constată că aceştia au invocat aceleaşi argumente, motiv pentru care le va analiza împreună.

De asemenea, se observă că motivele susţinute nu se circumscriu, decât în parte, cazului de casare invocat, aspect subliniat, de altfel, şi în încheirea din 20 martie 2018 prin care au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţi. În acest sens, Înalta Curte reţine că susţinerile inculpaţilor privind desfăşurarea urmăririi penale, precum şi referirile la mijloacele de probă (înregistrarea ambientală, procesele-verbale de redare, raportul de expertiză, declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor) nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat, care permite verificarea hotărârii exclusiv în drept, din perspectiva concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel şi conţinutul normei de incriminare stabilit la încadrarea juridică. Aşadar, nu pot fi cenzurate, în această cale extraordinară de atac, starea de fapt reţinută prin sentinţa tribunalului şi menţinută prin decizia recurată ori concordanţa acesteia cu probele administrate, limitarea obiectului recursului în casaţie la situaţiile de drept strict prevăzute de lege excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Analizând, în continuare, susţinerile recurenţilor care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (aspectele privind dezincriminarea infracţiunii şi neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 367 alin. (6) C. pen.), Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, la data săvârşirii acesteia de către inculpaţii A. şi B. erau în vigoare art. 323 alin. (1) C. pen. anterior, potrivit căruia fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, care prevedea că iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din C. pen.

Dispoziţiile art. 323 din C. pen. anterior şi ale art. 8 din Legea nr. 39/2003 au fost abrogate expres prin art. 250, respectiv art. 126 din Legea nr. 187/2012, întrucât au fost preluate, cu unele modificări, de art. 367 C. pen.

Astfel, potrivit art. 367 alin. (1) C. pen., iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar conform alin. (6) al aceluiaşi articol, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.

De asemenea, prin decizia nr. 12 din 02.06.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că "faptele prevăzute de art. 323 din C. pen. anterior şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., se regăsesc în incriminarea din art. 367 din C. pen., nefiind dezincriminate."

Totodată, prin decizia nr. 10 din 22.04.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că dezincriminarea infracţiunii care reprezintă scopul grupului infracţional organizat face să nu mai fie îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 367 din C. pen.

Procedând la analiza tipicităţii obiective a faptei de constituire a unui grup infracţional organizat imputată recurenţilor A. şi B., astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond şi menţinută de curtea de apel, Înalta Curte constată că, în hotărârile atacate, s-a menţionat în mod expres că inculpaţii A., B., H. şi J. au constituit grupul infracţional organizat în vederea sustragerii sumelor de bani deţinute de către soţii C. şi D.

Aşadar, contrar celor susţinute de apărare, infracţiunea scop a fost infracţiunea de furt, nu aceea de instigare la furt neurmată de executare. Or, această faptă a fost şi este, în continuare, incriminată. De altfel, incriminarea faptei constând în sustragerea de bunuri nu a fost contestată de apărare. Recurenţii au susţinut că a fost dezincriminată instigarea la furt neurmată de executare, aspect real, de altfel, însă, în cauză, aşa cum s-a menţionat anterior, instanţa de fond şi cea de apel au reţinut că infracţiunea scop a fost furtul.

În plus, trebuie subliniat că, deşi iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat trebuie să se producă în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni, nu trebuie confundată existenţa scopului, cu săvârşirea efectivă a infracţiunii scop. Astfel, activitatea infracţională va continua să fie sancţionată chiar dacă membrii grupării infracţionale nu au reuşit să realizeze infracţiunea scop. În acest sens, sunt, de altfel, şi considerentele deciziei nr. 10 din 22.04.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în care s-a statuat că "Pluralitatea constituită a fost incriminată în art. 367 din C. pen. ca infracţiune, în considerarea periculozităţii sale, decurgând din chiar scopul grupării, şi anume săvârşirea de infracţiuni. Pentru existenţa faptei este, aşadar, suficient ca infracţiunea să fi fost planificată şi nu efectiv comisă, astfel că legiuitorul incriminează şi actele de pregătire care iau forma iniţierii grupului infracţional organizat. Dacă infracţiunea ce intră în scopul grupării a fost însă efectiv comisă, va exista un concurs de infracţiuni între grupul infracţional organizat şi respectiva infracţiune ce a intrat în scopul grupării."

Prin urmare, având în vedere că infracţiunea care reprezintă scopul grupului, în speţă, furtul, nu a fost dezincriminată, în cauză este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat (şi nu se aplică decizia nr. 10/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), împrejurarea că infracţiunea scop nu a mai fost comisă neavând relevanţă pentru reţinerea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) C. pen.

În ceea ce priveşte îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 367 alin. (6) C. pen. (respectiv: grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni), Înalta Curte constată că recurenţii au susţinut, pe de-o parte, că grupul infracţional a fost constituit doar din două persoane, iar pe de altă parte, că activitatea infracţională s-a desfăşurat doar într-o zi, respectiv în data de 09.05.2012, nefiind, aşadar, o pluralitate constituită, ci o pluralitate ocazională.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că sunt relevante constatările instanţei de fond cu privire la grupul infracţional organizat, menţinute de instanţa de apel, respectiv:

"Fapta inculpaţilor A., B., H. şi J., care în cursul lunilor mai- iunie 2012, au avut mai multe contacte, prin care au hotărât să acţioneze, în vederea sustragerii sumelor de bani deţinute de către soţii C. şi D., întruneşte elementele infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 C. pen. (...)

Informaţia sau pontul cu privire la bunurile deţinute de către C. şi D., au fost obţinute de către inc. A. şi verificate în teren, împreună cu inc. B.

Detaliile privind sumele de bani, locaţiile în care acestea se află adresa şi detaliile din teren ale locaţiei în care urma să se săvârşească sustragerea, au fost discutate de către toţi membrii grupului infracţional, cu prilejul întâlnirii de la localul I.. Discuţiile au vizat şi modul de împărţire a profitului.

A existat o departajare a rolurilor membrilor grupului infracţional organizat. Astfel, inc. A. a obţinut pontul şi în cazul în care acesta se confirma urma să fie răsplătit de către membrii grupului cu o parte din banii sustraşi. Fiind organ de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 1 de Poliţie (structură căreia i-ar fi revenit competenţa materială şi teritorială să investigheze cazul), acesta ar fi asigurat protecţie membrilor grupului, prin oferirea de date privind mersul anchetei, posibil prin influenţarea unor probe. Inculpaţii H. şi J., urmau să verifice pontul şi să săvârşească sustragerea. Inculpatul B., a facilitat contactele la localul pe care îl administra şi transmiterea informaţiilor către ceilalţi membrii ai grupului. (...)

O altă acţiune desfăşurată de către inculpatul A. a constat în aceea că a determinat constituirea grupului infracţional organizat, având iniţiativa întrunirii de la bar şi a discutării planului de acţiune în vederea săvârşiri sustragerii. De asemenea, însoţit de inculpatul B., a verificat în teren locaţia în care se afla apartamentul soţilor Q., pentru a putea adapta planul de acţiune după topografia locului. (...)

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului B., acesta a facilitat folosirea prin divulgare de către agentul de poliţie A., a informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii şi a contribuit la constituirea grupului infracţional, facilitând întâlnirea dintre coinculpaţi, din localul "I.", pe care îl administra. De asemenea, împreună cu inculpatul A., a verificat locaţia în care se afla apartamentul soţilor Q., pentru a putea adapta planul de acţiune după topografia locului. (...)

Inculpaţii H., J., au contribuit la constituirea grupului infracţional, participând la întâlnirea din localul "I.", unde s-au discutat detaliile viitorului plan de acţiune şi unde inculpaţii s-au pus de comun să acţioneze în vedere sustragerii sumelor de bani deţinute de către soţii Q.. Discuţiile de la local conţin detalii tehnice privitoare la locaţia în care se află apartamentul soţilor Q., programul acestora, vecini de bloc, sumele de bani deţinute, modul de împărţire al banilor. De asemenea, în cadrul grupului, celor doi inculpaţi, le revenea rolul să pună în aplicare sustragerea din locuinţă şi ulterior, să îi ofere 20% din sumă, inc. A. Planul de acţiune nu a fost pus în aplicare deoarece cei doi inculpaţi s-au temut că propunerea coinculpatului A., ar putea fi "o cheie", adică o provocare pentru a putea fi prinşi în flagrant."

Aşadar, contrar susţinerilor recurenţilor, în hotărârile atacate, s-a reţinut în mod clar că grupul infracţional organizat a fost constituit de inculpaţii A., B., H. şi J., şi s-au indicat, în concret, atribuţiile fiecăruia în cadrul grupului.

Împrejurarea că, pentru fapta prevăzută de art. 367 C. pen., săvârşită de inculpatul J., s-a dispus, prin rechizitoriu, clasarea (în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen. raportat la art. 367 alin. (4) C. pen.), având în vedere că a denunţat infracţiunea înainte ca aceasta să fie descoperită, nu prezintă relevanţă, din perspectiva prevederii în legea penală a faptelor comise de recurenţii A. şi B. În acest sens, se observă că art. 367 alin. (4) C. pen. statuează în mod expres că nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute de alin. (1) şi 2, dacă denunţă autorităţilor grupul infracţional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit şi să se fi început săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile care intră în scopul grupului. Rezultă, aşadar, că pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 367 alin. (4) C. pen. este necesar, pe de o parte, ca persoana care invocă beneficiul legii să fi formulat un denunţ împotriva membrilor grupării infracţionale mai înainte de descoperirea grupului şi înainte de începerea activităţii infracţionale în vederea căreia a avut loc asocierea, iar pe de altă parte, ca persoana în cauză să fi săvârşit la rândul ei infracţiunea denunţată, prin una din modalităţile alternative, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijnirea acelui grup. Ca atare, una dintre cerinţele prevăzute de lege pentru a fi incidentă cauza de nepedepsire este aceea ca denunţătorul să fie participant la grupul infracţional pe care îl denunţă.

Pe de altă parte, se observă că susţinerile recurenţilor potrivit cărora B. nu ar fi participat, efectiv, la discuţii şi nu ar fi contribuit la omogenizarea grupului (aspecte care ar fi reieşit din declaraţiile inculpaţilor J. şi H.), pornesc de la contestarea situaţiei de fapt, solicitându-se o reapreciere a probatoriului cu consecinţa reţinerii unei alte baze factuale. Or, aşa cum s-a menţionat anterior, în această cale extraordinară de atac, Înalta Curte nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi nici să reţină o stare de fapt diferită de cea valorificată în hotărârea atacată.

În ceea ce priveşte perioada de timp pentru care a fost constituit grupul infracţional organizat, în condiţiile în care această cerinţă face diferenţa între pluralitatea constituită de infractori (incriminată de dispoziţiile art. 367 din C. pen.) şi pluralitatea ocazională, Înalta Curte constată că, în hotărârile atacate s-a reţinut în mod expres că activitatea infracţională a fost desfăşurată de către inculpaţii A., B., H. şi J., în perioada mai - iunie 2012.

Rezultă, aşadar, că, în realitate, recurenţii solicită reţinerea unei alte situaţii de fapt (respectiv că activitatea infracţională s-a desfăşurat doar în data de 09.05.2012), analiză ce excede, aşa cum s-a menţionat anterior, examenului care poate fi făcut în cadrul recursului în casaţie.

În consecinţă, Înalta Curte observă că faptele imputate inculpaţilor, astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond şi confirmate de curtea de apel, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.

Examinând, în continuare, criticile recurenţilor referitoare la cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina acestora, respectiv folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea 78/2000 (în cazul inculpatului A.) şi complicitate la folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (în cazul inculpatului B.), Înalta Curte constată că s-a susţinut, pe de-o parte, că informaţia nu avea calitatea cerută de norma legală, nefiind o informaţie nedestinată publicităţii, iar pe de altă parte, că nu a fost îndeplinit scopul prevăzut de lege, nefiind obţinut niciun folos material.

Conform dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În privinţa laturii obiective a infracţiunii anterior menţionate, se observă că elementul material (verbum regens) constă fie în folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fie în permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

De asemenea, pentru existenţa infracţiunii trebuie să fie îndeplinite două cerinţe esenţiale, respectiv ca informaţiile să nu fie destinate publicităţii şi folosirea acestora să se producă în scopul special de a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Referitor la sintagma "informaţii ce nu sunt destinate publicităţii", în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 50 din 02.02.2017, nr. 520 din 06.07.2017, nr. 549 din 13.07.2017) s-a reţinut că "are în vedere toate acele informaţii nepublice care pot fi de două categorii, şi anume, informaţii clasificate care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, şi informaţii confidenţiale pentru care există obligativitatea păstrării acestui caracter. (...)

Prin urmare, în sfera informaţiilor confidenţiale intră acele informaţii care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulaţie, unor limitări şi îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare. Aceasta nu înseamnă că orice diseminare de informaţii confidenţiale intră în sfera de aplicare a textului legal criticat, întrucât cerinţa esenţială instituită de legiuitor pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a nerespectării unei clauze de confidenţialitate ori a unor norme legale, regulamentare, statutare etc., ci aceea ca permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţiile nedestinate publicităţii ori folosirea, în orice mod, direct sau indirect de astfel de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate să fie realizată în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite."

În ceea ce priveşte scopul special prevăzut de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în jurisprudenţa Înaltei Curţi s-a reţinut că "Pentru existenţa infracţiunii, legea nu cere obţinerea efectivă de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi nici producerea unui prejudiciu material, fiind necesar şi suficient ca faptele care constituie elementul material al laturii obiective să fie săvârşite în scopul (în vederea) obţinerii pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite." (decizia nr. 65/A din 19.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.scj.ro)

Mai mult, în ceea ce priveşte sintagma "în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite" Curtea Constituţională a reţinut că "are un înţeles univoc, destinatarul normei putând desprinde cu uşurinţă conduita prohibită reglementată. (...) În acest sens, noţiunea de folos necuvenit utilizată de legiuitor nu are un caracter echivoc, întrucât îşi are explicaţiile doctrinare conturate de-a lungul anilor şi reflectă faptul că folosul astfel obţinut este «legal nedatorat», are caracter de retribuţie, constituind o plată ori răsplată în vederea determinării unui act explicit, un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a subiectului activ (...). De altfel, (...) folosul presupune orice avantaje patrimoniale, bunuri, comisioane, împrumuturi, premii, prestaţii de servicii în mod gratuit, angajarea, promovarea în serviciu, dar şi avantaje nepatrimoniale, cu condiţia ca acestea să fie legal nedatorate." (decizia nr. 50 din 02.02.2017)

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând, în esenţă, în aceea că, a folosit şi divulgat către ceilalţi membrii ai grupului infracţional, informaţii care nu erau destinate publicităţii (cuantumul sumelor de bani şi locaţiile din apartament în care acestea erau ascunse), obţinute în timpul serviciului, în legătură cu bunurile deţinute de către soţii X., în scopul obţinerii de sume de bani.

De asemenea, inculpatul B. a fost condamnat şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, reţinându-se în esenţă, în fapt, că a facilitat folosirea de către agentul de poliţie A., a datelor şi informaţiilor care nu erau destinate publicităţii, divulgate coinculpaţilor H. şi J., cu prilejul întâlnirii la care s-au pus bazele grupului infracţional, în vederea săvârşirii sustragerii din locuinţa soţilor Q.

Totodată, se constată că, sub aspect factual, în hotărârile atacate s-au reţinut următoarele:

"La data de 15.04.2012, poliţişti din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, au fost sesizaţi despre un incident violent care s-a consumat între soţii C. şi D., din Timişoara, din cauza dispariţiei unor sume de bani. Sesizarea a fost înregistrată la numărul x din 05.05.2012, şi repartizată agentului de poliţie F. Prin referatul întocmit ulterior, agentul menţionat a propus clasarea lucrării întrucât soţi au înţeles să nu formuleze plângere penală.

La data de 10.05.2012, la aceeaşi unitate de poliţie, a fost înregistrată sesizarea lui C., formulată pentru infracţiunea de furt, împotriva unor persoane necunoscute. În sesizare, se arată că în perioada 26-30 aprilie 2012, au dispărut din locuinţă suma de 30.000 de euro şi bijuterii. Sesizarea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, primind numărul de înregistrare x/P/2012, unde se află în curs de cercetare. Ulterior sesizărilor, C. s-a deplasat la Secţia 1 de Poliţie Timişoara, unde i-a relatat ofiţerului de serviciu, G., că a găsit suma de bani reclamată ca fiind furată, pe care a împărţit-o cu soţia, lui revenindu-i suma de 9.000 de euro.

În timpul investigaţiilor efectuate de către colegii săi, în lucrările menţionate, agentul de poliţie judiciară A. din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, a aflat că soţii X., deţin în locuinţă sume de bani. Încălcând prevederile privind secretul profesional şi confidenţialitatea datelor obţinute în timpul anchetei, în luna mai a anului 2012, agentul de poliţie a luat legătura cu B., căruia i-a spus că deţine informaţii despre persoane care deţin sume de bani şi i-a solicitat să îl pună în legătură cu infractori care pot să sustragă sumele de bani din locuinţă. Inculpatul B. a fost de acord cu planul propus şi a luat legătura cu inculpatul H., care a venit la localul "I." din zona Girocului (local deţinut de către inc. B.), însoţit de inc. J. Cei trei au discutat despre pont şi pentru a afla mai multe detalii, l-au invitat la local pe agentul de poliţie A. Contactat telefonic de către inculpatul B., agentul de poliţie s-a deplasat în aceeaşi zi la local unde, încălcând prevederile privind secretul profesional şi confidenţialitatea datelor obţinute în timpul anchetei, le-a dat detalii despre locaţia soţilor X., şi despre modul în care se putea acţiona, convenind ca sumele de bani obţinute din sustragere să fie împărţite. (...)

În legătură cu modul în care inculpatul a ajuns în posesia datelor privind pe soţii Q., din declaraţiile agenţilor de poliţie G. şi F., a rezultat că la intrarea în turele de serviciu, se discutau evenimentele cu care au fost sesizaţi lucrătorii. Aceste discuţii aveau loc atât oficial, cu prilejul instructajului făcut la intrarea în schimburi cât şi neoficial sau colegial, între cadrele de poliţie. S-a reţinut că este evident că din datele obţinute cu prilejul instructajelor cât şi din discuţiile avute cu colegii, inculpatul A. a aflat informaţii despre banii deţinuţi de către cei doi soţi şi locaţiile din apartament în care aceştia erau ascunşi. Soţii X. au atras atenţia cadrelor secţiei de poliţie, prin starea conflictuală repetată, desele reclamaţii şi sesizări făcute la Secţia de poliţie, precum şi nehotărârea în legătură cu furtul sumelor de bani (iniţial, au reclamat dispariţia acestora apoi au revenit, susţinând că au găsit banii în casă).

Faptul că informaţiile despre sumele de bani ale soţilor Q., au fost aflate de către inculpatul A., cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu, în cadrul Secţiei 1 Poliţie, a rezultat şi din discuţiile ambientale, dintre inculpaţi, redate în procesul verbal (...).

În ceea ce priveşte informaţia obţinută de către inculpatul A. referitoare la soţii Q., Curtea constată faptul că într-adevăr inculpatul nu a avut contact direct cu dosarul şi nici cu plângerea formulată de soţii Q., însă a luat cunoştinţă despre existenţa unei relaţii tensionate dintre soţii Q. precum şi despre faptul că aceştia deţin o sumă mare de bani în apartamentul lor, suspectându-se unul pe celălalt de sustragerea sau cel puţin de folosirea respectivei sume de bani fără acordul celuilalt şi astfel au formulat de-a lungul timpului mai multe sesizări la secţia de poliţie de domiciliu, la numărul unic de urgenţă 112 şi chiar la Parchetul de pe lângă Jud. Timişoara. (...)

Mai mult decât atât, Curtea reţine din declaraţia martorei F. aflată la fila 25 vol. II dosar Curte faptul că inculpatul lucra la compartimentul siguranţă publică şi patrulare din cadrul secţiei de poliţie şi este posibil să fi aflat despre discuţiile purtate între soţii Q. referitoare la sumele de bani astfel că în speţă judecătorul apreciază că inculpatul chiar şi în situaţia în care nu a obţinut în mod direct informaţia, acesta cunoscând faptul că este vorba despre sesizări penale trebuia să se abţină de la divulgarea elementelor din cadrul anchetelor ce se efectuau. (...)"

Astfel, în ceea ce priveşte informaţia folosită de inculpatul A. (respectiv că Soţii X. deţin în locuinţă sume de bani), în hotărârile atacate s-a reţinut în mod expres că aceasta s-a regăsit, iniţial, în sesizarea formulată la data de 15.04.2012 la Secţia 1 de Poliţie (în cadrul căreia inculpatul îşi desfăşura activitatea), apoi în lucrarea înregistrată sub nr. x din 05.05.2012 la aceeaşi secţie de poliţie, şi, ulterior, în dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Prin urmare, în luna mai a anului 2012, când inculpatul a folosit informaţia (transmiţând-o, iniţial, inculpatului B. şi, ulterior, membrilor grupului infracţional organizat) aceasta făcea obiectul unei lucrări înregistrate pe rolul secţiei de poliţie.

Împrejurarea că dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara la data de 10.05.2012, deci ulterior întâlnirii inculpatului A. cu membrii grupului infracţional organizat (care a avut loc la data de 09.05.2012), nu are relevanţă în cauză, în condiţiile în care acea informaţie fusese adusă la cunoştinţa ofiţerilor de la Secţia 1 de Poliţie (în cadrul căreia, aşa cum s-a menţionat anterior, inculpatul îşi desfăşura activitatea) la data de 15.04.2012 şi, mai mult, la data de 05.05.2012, a fost înregistrată o lucrare privind incidentul violent care s-a consumat între soţii C. şi D., din cauza dispariţiei unor sume de bani.

De altfel, recurenţii au susţinut că informaţiile sunt nepublice doar atunci când fac obiectul unui dosar penal, întrucât urmărirea penală nu este publică, şi au invocat în acest sens decizia Curţii Constituţionale nr. 50 din 02.02.2017.

Înalta Curte observă, însă, că hotărârea instanţei de contencios constituţional invocată de apărare nu exclude informaţiile obţinute de ofiţerii de poliţie din categoria informaţiilor confidenţiale.

Mai mult, chiar în decizia nr. 50 din 02.02.2017 a Curţii Constituţionale s-a reţinut în mod expres că, "ţinând seama de natura şi diversitatea informaţiilor confidenţiale ce pot fi deţinute de subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, (...) legiuitorul nu avea cum să prevadă în textul criticat toată paleta de informaţii, motiv pentru care identificarea ori individualizarea lor se va face în funcţie de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenţii sau angajamente ale subiectului activ".

Or, în Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului se prevede la art. 42 lit. a) că poliţistul este obligat să păstreze secretul profesional, precum şi confidenţialitatea datelor dobândite în timpul desfăşurării activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor în care îndeplinirea sarcinilor de serviciu, nevoile justiţiei sau legea impun dezvăluirea acestora.

Aşadar, poliţistul este dator să păstreze secretul profesional cu privire la informaţiile dobândite în timpul desfăşurării activităţii.

Prin urmare, contrar celor susţinute de apărare, inclusiv informaţiile care fac obiectul unor sesizări sau ale unor lucrări înregistrate pe rolul secţiei de poliţie, aflându-se astfel, într-o fază de documentare iniţială, fac parte din categoria informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii.

În aceste condiţii, în cauză, în mod corect, instanţele de fond şi de apel au reţinut că informaţiile vizând anumite sume de bani pe care Soţii X. le-ar fi deţinut în locuinţă nu erau destinate publicităţii.

În plus, chiar dacă nu avea în atribuţii instrumentarea dosarelor penale, în hotărârile atacate s-a reţinut în mod expres că inculpatul A., cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu, a avut acces la informaţii care nu erau destinate publicităţii, relevante în acest sens fiind următoarele considerente:

"În timpul investigaţiilor efectuate de către colegii săi, în lucrările menţionate, agentul de poliţie judiciară A. din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, a aflat că soţii X., deţin în locuinţă sume de bani. (...)

Faptul că informaţiile despre sumele de bani ale soţilor Q., au fost aflate de către inculpatul A., cu prilejul exercitării atribuţiilor de serviciu, în cadrul Secţiei 1 Poliţie, a rezultat şi din discuţiile ambientale, dintre inculpaţi, redate în procesul verbal (...).

(...) la intrarea în turele de serviciu, se discutau evenimentele cu care au fost sesizaţi lucrătorii. Aceste discuţii aveau loc atât oficial, cu prilejul instructajului făcut la intrarea în schimburi cât şi neoficial sau colegial, între cadrele de poliţie."

În ceea ce priveşte suţinerile recurentului B. potrivit cărora nu a ştiut că nu era destinată publicităţii informaţia vizând sumele de bani pe care Soţii X. le-ar fi deţinut în locuinţă, Înalta Curte constată că acestea privesc, în realitate, latura subiectivă a infracţiunii şi nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât, aşa cum s-a menţionat şi în încheierea din 20 martie 2018, în cadrul acestui motiv de recurs în casaţie se analizează întrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni doar sub aspectul laturii obiective, nu şi lipsa vinovăţiei prevăzută de lege.

Pe de altă parte, se observă că, în hotărârile atacate s-a reţinut cu privire la recurentul B. că "în luna mai a anului 2012, agentul de poliţie a luat legătura cu B., căruia i-a spus că deţine informaţii despre persoane care deţin sume de bani şi i-a solicitat să îl pună în legătură cu infractori care pot să sustragă sumele de bani din locuinţă. (...) inculpatul B. a susţinut că informaţia privind suma de bani provine de la agentul de poliţie, răspunzând afirmativ la întrebarea "el a furat informaţiaş"."

Analizând, în continuare, îndeplinirea, în cauză, a scopului prevăzut de legiuitor pentru existenţa infracţiunii de folosire a informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii, Înalta Curte observă că, în sentinţa tribunalului şi în decizia curţii de apel s-a constatat, în ceea ce îl priveşte pe recurentul A., că "Datele sau informaţiile au fost obţinute din lucrările şi dosarele instrumentate de către colegi din cadrul Secţiei 1 de Poliţie, iar folosirea prin divulgarea acestora, s-a făcut de către inculpat în scopul obţinerii pentru sine a unor sume de bani, care urmau să fie obţinute de către coinculpaţi, prin sustragere."

De asemenea, referitor la recurentul B., s-a reţinut că "a facilitat folosirea de către agentul de poliţie A., a datelor şi informaţiilor care nu erau destinate publicităţii, divulgate coinculpaţilor H. şi J., cu prilejul întâlnirii la care s-au pus bazele grupului infracţional, în vederea săvârşirii sustragerii din locuinţa soţilor Q."

Aşadar, în speţă, inculpatul A. a folosit informaţiile care nu erau destinate publicităţii vizând sumele de bani pe care Soţii X. le-ar fi deţinut în locuinţă, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, respectiv a unor sume de bani care urmau a fi sustrase din locuinţa persoanelor anterior menţionate.

Împrejurarea că recurentul nu a obţinut, în mod efectiv, sumele de bani, întrucât inculpaţii H. şi J. nu au sustras banii din locuinţă, nu are relevanţă pentru reţinerea infracţiunii deoarece, aşa cum s-a menţionat anterior, pentru comiterea acestei fapte este necesar ca elementul material al laturii obiective (verbum regens), în cauză, folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, să fi fost săvârşit în vederea obţinerii foloaselor necuvenite. Cu alte cuvinte, comiterea acestei infracţiuni presupune doar existenţa unui scop special, fără a avea relevanţă dacă respectivul scop a fost sau nu atins.

Or, aşa cum au reţinut în mod expres instanţele de fond şi de apel, inculpatul A., prin folosirea informaţiilor nedestinate publicităţii, a urmărit obţinerea pentru sine a unor sume de bani.

În consecinţă, Înalta Curte constată că fapta imputată recurentului A., astfel cum a fost reţinută în hotărârile atacate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prevăzută de 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, iar fapta imputată recurentului B. întruneşte elementele consitutive ale infracţiunii de complicitate la folosirea fără drept de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 587/A din 09 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurenţii A. şi B., în sumă de câte 65 lei, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 587/A din 09 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii A. şi B., în sumă de câte 65 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 mai 2018.