Scope of cassation review: distinction between unpunished act and unmet constitutive elements (intent to appropriate) in theft/robbery cases

Asupra recursului în casaţie de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 2190 din 25.11.2016, pronunţată în dosar nr. x/2014, Judecătoria Braşov a respins cererea formulată de inculpata A., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale)

A admis propunerea formulată din oficiu şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatei A. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins cererea formulată de inculpatul B., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins propunerea formulată din oficiu de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- furt calificat, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi 2, art. 229 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

A admis propunerea formulată din oficiu şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov din:

- instigare la furt, prevăzută de art. 47 raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. în:

- participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

I. 1 A condamnat inculpata A., după cum urmează:

- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 52, alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

- la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pe lângă fiecare pedeapsă principală au fost aplicate pedepse complementare şi accesorii (pe timp de un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat).

În baza art. 39 alin. (1), lit. b) C. pen. a aplicat inculpatei A. pedeapsa de 9 luni închisoare la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă, pedeapsa rezultantă principală fiind de 1 an închisoare.

În baza art. 45 alin. (3), lit. a) C. pen. a stabilit pentru inculpata A. pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii pe timp de un an a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a stabilit pentru inculpata A. pedeapsa rezultantă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale rezultante şi executarea pedepsei accesorii rezultante aplicate inculpatei A. pe o durată de 2 ani reprezentând termen de supraveghere şi care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) şi 93 alin. (2) lit. a) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Braşov la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, şi să execute următoarea obligaţie:

a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a impus inculpatei A. să execute următoarea obligaţie:

- să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile la Primăria Comunei Feldioara sau la Fundaţia pentru promovarea sancţiunilor comunitare - Atelierul C.

A atras atenţia inculpatei A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 68, alin. (1), lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare rezultante a interzicerii exercitării pe timp de un an a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen. va începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1), lit. c) C. proc. pen. a achitat inculpatul B., de cetăţenie română, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 52 alin. (3) raportat la art. 228 alin. (1) şi (2) C. pen.

În baza art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., a condamnat inculpatul B., de cetăţenie română, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

A aplicat inculpatului B. pe timp de doi ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

A aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului B. pe o durată de 3 ani reprezentând termen de supraveghere şi care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) şi 93 alin. (2) lit. a) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, a dispus ca inculpatul B. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, şi să execute următoarea obligaţie:

a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a impus inculpatului B. să execute următoarea obligaţie:

- să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Primăria Comunei Feldioara sau la Fundaţia pentru promovarea sancţiunilor comunitare - Atelierul C.

A atras atenţia inculpatului B. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În temeiul art. 68, alin. (1), lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe timp de doi ani a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen. va începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 7 din legea 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B. necesare în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă D.

A respins acţiunea civilă formulată de partea civilă E. S.R.L. - D.

A obligat fiecare inculpate la cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 981 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinţei penale nr. 2190 din 25.11.2016 a Judecătoriei Braşov, pronunţată în dosar nr. x/2014, pe care a desfiiţat-o în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei de tâlhărie calificată şi individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.

Rejudecând în aceste limite, a schimbat încadrarea juridică cu privire la inculpat din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 C. pen.

În baza art. 233 C. pen., a condamnat pe inculpatul B. de cetăţenie română, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

A aplicat inculpatului B. pe timp de un an pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

A aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

În baza art. 91 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei principale şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului B. pe o durată de 2 ani reprezentând termen de supraveghere şi care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-a stabilit ca, în baza art. 93 alin. (1) şi 93 alin. (2) lit. a) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta;

b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d)să comunice schimbarea locului de muncă;

e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, şi să execute următoarea obligaţie:

a)să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a impus inculpatului B. să execute următoarea obligaţie:

- să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 de zile la Primăria Comunei Feldioara sau la Fundaţia pentru promovarea sancţiunilor comunitare - Atelierul C.

A atras atenţia inculpatului B. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-a arătat că, în temeiul art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe timp de un an a drepturilor prevăzute de art. 66, alin. (1), lit. a), b) C. pen. începe de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, părţile civile D., S.C. E. S.R.L. - D şi inculpata A. împotriva sentinţei penale menţionate.

Împotriva deciziei penale nr. 981 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., prin apărător ales, la data de 07 februarie 2018.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/197/2014, stabilindu-se termen pentru data de 03 mai 2018 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, fără citarea părţilor.

Magistratul asistent, în conformitate cu dispoziţiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., a întocmit şi depus la dosar Raportul asupra cererii de recurs în casaţie ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, în vederea discutării admisibilităţii în principiu a acesteia.

Din lecturarea motivelor cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. se constată că a fost invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pc. 7 C. proc. civ. pen., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzuta de legea penală.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, inculpaţii, în esenţă, au menţionat că, în mod greşit, au fost condamnaţi pentru faptele de sustragere a celor trei autoturisme, considerându-se că fapta acestora este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care, lipseşte cerinţa esenţială ataşată laturii obiective, ca inculpaţii să fi acţionat în scopul însuşirii pe nedrept a celor trei autovehicule, împrejurare ce ar fi trebuit să conducă la achitarea inculpaţilor în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

S-a arătat că, în esenţă, critica vizează greşita aplicare a dreptului, în privinţa reţinerii ca fiind aplicabilă, în cauză, a cerinţei esenţiale ataşate laturii obiective, respectiv a scopului prevăzut de legea penală pentru existenţa infracţiunii de furt-însuşire pe nedrept.

Au învederat că, din perspectiva scopului în care au acţionat, trebuie să se ţină seama de:

- calitatea lor de proprietari ai autovehiculelor luate din detenţia persoanei vătămate la data săvârşirii faptelor;

- existenţa unui contract de vânzare-cumpărare între inculpaţi şi persoana vătămată, prin care primii vindeau cinci autovehicule persoanei vătămate, dar cu păstrarea dreptului de dispoziţie în persoana proprietarilor vânzători şi transmiterea dreptului de prorietate la momentul achitării preţului maşinilor;

- existenţa unui litigiu între aceştia generat de faptul că persoana vătămată nu îşi îndeplinise obligaţiile contractuale, respectiv nu achitase ratele scadente pentru maşinile respective;

- pericolul ca debitorii lor să-şi creeze o stare de insolvabilitate, derivând din împrejurarea că anterior luării de către inculpaţi a maşinilor partea vătămată înstrăinase fără acordul lor un autovehicul.

De asemenea, s-a menţionat că luarea de către inculpaţi a bunurilor în scopul acesta, are în vedere conservarea bunului şi nu readucerea sa în patrimoniul lor. Astfel că, luarea pur şi simplu a unui bun chiar şi fără consimţământul persoanei posesoare a bunului, fără a se demonstra de către acuzare că inculpaţii au urmărit să îşi însuşească bunul nu poate fi considerată a realiza din perpectiva conţinutului constitutiv al infracţiunii întregirea laturii obiective a infracţiunii de furt.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, iar prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 23 martie 2018 s-a solicitat respingerea recursurilor în casaţie, ca nefondate, urmând a se constata că decizia Curţii de Apel Braşov este legală şi temeinică.

Raportul magistratului-asistent a concluzionat în sensul că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 434, art. 435, art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) şi de art. 438 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. pen., iar criticile formulate se încadrează în cazul de casare invocat.

Prin încheierea şedinţei de Cameră de Consiliu din data de 03 mai 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-au admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 981/Ap din data de 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, şi s-a trimis cauza completului care judecă recursul în casaţie, respectiv C9, în compunere de 3 judecători, acordându-se termen la data de 17 mai 2018, cu citarea părţilor.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că din examinarea cererilor de recurs în casaţie sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 981 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de către inculpaţi A. şi B., fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

În cauza de faţă s-a constatat că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţi îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, domiciliul, hotărârea care se atacă şi semnătura acestora.

De asemenea, a fost indicat ca şi caz de recurs în casaţie, situaţia reglementată de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv inculpaţii au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Pe cale de consecinţă, s-a constatat că au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

La termenul de judecată din data de 17 mai 2018, în şedinţă publică, recurenţii inculpaţi A. şi B., prin apărătorul ales, au solicitat, în esenţă, faţă de dispoziţiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea prezentelor recursuri în casaţie, astfel cum au fost motivate în scris la dosarul cauzei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri de achitare, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi prin hotărârile a căror casare o solicită.

Raportat la situaţia de fapt expusă în rechizitoriu, au susţinut recurenţii că, cerinţă esenţială, ca parte a laturii subiective nu este îndeplinită şi astfel faptele săvârşite nu au caracter penal, scopul cu care au fost săvârşite faptele nefiind cel prevăzut de lege. Au precizat că infracţiunea de tâlhărie este o infracţiune complexă care înglobează în conţinutul ei constitutiv infracţiunea de furt, susţinând că în situaţia în care vor reuşi să demonstreze că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt, în mod evident nici infracţiunea de tâlhărie nu poate fi reţinută.

Recurenţii au susţinut că, în esenţă, s-a reţinut că au luat nişte autoturisme din detenţia legitimă a persoanei vătămate, fără consimţământul acesteia, însă, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, au luat aceste bunuri (pe care le aveau în proprietate, dar care se aflau în detenţia persoanei vătămate), cu scopul de a împiedica persoana vătămată să înstrăineze bunurile, punându-se în acest fel în imposibilitate de a achita datoriile către inculpaţi, observând că anterior aceasta înstrăinase un autoturism. Deci, acţiunea inculpaţilor de luare a bunurilor a avut drept scop nu readucerea în patrimoniu lor şi dispunerea de aceste bunuri, ci conservarea lor în aşa fel încât persoana vătămată să nu mai aibă posibilitatea să le înstrăineze. Astfel încât, în mod evident scopul avut în vedere de legiuitor atunci când a stabilit ca şi condiţie esenţială de întregire a infracţiunii de furt - însuşirea pe nedrept, nu este îndeplinit în prezenta cauză pentru că atribut al dreptului de proprietate este dreptul de dispoziţie, or, prin acţiunile ulterioare momentului luării acelor bunuri, inculpaţii au dovedit că nu au urmărit să readucă în patrimoniul lor bunurile, ci luarea bunurilor respective s-a făcut cu scopul de a împiedica partea civilă să le înstrăineze.

Au susţinut că spre deosebire de vechiul C. proc. pen. (art. 10 lit. d) care prevedea achitarea pentru lipsa elementelor constitutive, noul C. proc. pen. (art. 16 lit. b), teza I) prevede o altă paradigmă, separând latura obiectivă şi latura subiectivă. Doctrina este în sensul că acest scop al însuşirii care se regăseşte în conţinutul constitutiv al infracţiunii de furt ar întregi latura subiectivă, asta înseamnă că este o condiţie extranee ambelor laturi (obiectivă şi subiectivă). Or, dacă această condiţie nu este atinsă, fapta nu are caracter penal şi sunt incidente dispoziţiile art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. Între noţiunea de luare şi cea însuşire există o diferenţă dată de noţiunile juridice de drept de proprietate cu toate atributele sale, în noţiunea de luare neregăsindu-se cea a însuşirii, ea fiind întregită de legiuitor prin adăugarea acestui scop - a însuşirii pe nedrept.

S-a apreciat că hotărârea recurată este nelegală pentru că se reţine că scopul pentru care au fost luate bunurile este fără relevanţă, nefiind necesar a fi analizat, or, o astfel de ipoteză de motivare a hotărârii este exclusă şi duce la nelegalitatea acesteia. Din punctul de vedere al recurenţilor, scopul are relevanţă, fiind o condiţie esenţială fără de care fapta nu poate să fie infracţiune.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B., prin prisma textelor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Atât în C. proc. pen. din 1936, cât şi în reglementarea românească ulterioară, până la actualul C. proc. pen., recursul a constituit o cale de atac ordinară, şi nu extraordinară, determinând verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate pentru o serie de motive expres prevăzute de lege.

Însă, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, aşa cum se regăsea acesta în majoritatea legislaţiilor moderne occidentale, încă de la începutul secolului al XIX-lea, la modelul iniţial al recursului, aşa cum a fost conturat încă de la codificarea napoleoniană, de unde s-a extins în majoritatea legislaţiilor şi în concepţia juridică europeană.

Reglementarea recursului a pornit de la teza că în această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii. El reprezintă un mijloc de a repara ilegalităţile şi nu are, în consecinţă, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancţionarea sentinţelor şi deciziilor neco­respunzătoare, în scopul respectării legislaţiei şi a uniformităţii jurisprudenţei. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau in­suficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare jude­cătorească nesatisfăcătoare. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Spre deosebire de contestaţia în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de proce­dură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmăreşte îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casaţie are ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

Astfel fiind, motivele de recurs, potrivit noii reglementări, se limitează doar la cele prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. - nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după ma­terie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea - în mod greşit - a procesului penal; lipsa constată­rii sau constatarea greşită a graţierii pedepsei aplicate inculpatului; aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Celelalte motive de netemeinicie sau nelegalitate, care nu sunt prevăzute de lege drept cazuri de declarare a căilor extraordinare de atac, pot fi invocate doar prin intermediul căilor ordinare de atac, acestea fiind, potrivit noii legi, apelul şi contestaţia.

Astfel, instanţa constată că în materia recursului în casaţie nu se mai prevede, distinct, cum era în vechea reglementare, că se poate declara această cale de atac când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Totodată, faţă de sistemul actual al căilor de atac, care prevede doar dublul grad de jurisdicţie, hotărârea rămânând definitivă în apel, ca ultima cale de atac prin care poate fi devoluat fondul cauzei, cazurile de recurs în casaţie nu mai sunt susceptibile de o interpretare extensivă. Argumentele ce se regăsesc şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie nu mai subzistă sub noua reglementare. Recursul nu mai este o cale ordinară de atac, caz în care s-ar fi justificat extinderea controlului judiciar cu privire la motive de nelegalitate echivalente cu cele prevăzute expres de lege.

Prin urmare, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege, iar nu aspecte privind situaţia de fapt.

Instanţa apreciază că această limitare a recursului în casaţie doar la anumite probleme de drept, nu îngrădeşte accesul la justiţie prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 Convenţie), atâta timp cât inculpaţilor li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia au putut invoca interpretarea posibil eronată a probelor de natură a stabili incorect situaţia de fapt sau dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracţiunii şi a existat posibilitatea de reparaţie a urmărilor pe care le-ar fi putut produce o condamnare posibil eronată. Instanţa europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăşi existenţa ei (Vilvarajah şi alţii c. Regatului Unit).

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

În esenţă, acest caz de casare este o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut atât la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 paragraful 1.

Tradiţional, în materie procesual penală, "prevederea faptei de legea penală" şi "întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii" au fost apreciate drept noţiuni distincte şi au fost tratate diferit. O faptă poate fi prevăzută de legea penală, dar în concret să-i lipsească un element constitutiv, în schimb, nu există o faptă care să nu fie prevăzută de legea penală, dar să întrunească elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Deşi se poate susţine şi ideea că noţiunea de "prevedere în legea penală" se suprapune cu noţiunea de conţinut juridic al infracţiunii, instanţa consideră că şi conţinutul juridic al infracţiunii este mai larg decât cel constitutiv care se referă exclusiv la actul de conduită incriminat.

Prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile faptei concrete şi modelul de incriminare). Prin urmare, orice infracţiune trebuie să fie prevăzută de legea penală ca atare, dar nu orice faptă prevăzută de legea penală este şi infracţiune, fiindcă prevederea în lege este doar o trăsătură a acesteia.

Prin urmare, instanţa constată că legiuitorul nu a avut în vedere ca în cuprinsul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. să se verifice existenţa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii, altfel ar fi prevăzut în mod expres un astfel de caz de casare, aşa cum a făcut-o în vechea reglementare, o astfel de analiză rămânând atributul exclusiv al instanţelor de fond. Or, dacă ar fi dorit ca prin intermediul acestui caz de casare să se analizeze şi întrunirea/neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii, ar fi folosit sintagma "fapta nu constituie infracţiune" şi nu "fapta nu e prevăzută de legea penală". Cum legea procesual penală este de strictă interpretare, nu se poate extrapola o prevedere legală la alte situaţii neprevăzute de aceasta.

De altfel, o analiză a existenţei elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel după cum solicită inculpaţii, implică o cercetare în fapt, o analiză a probelor, activitate specifică judecării cauzei în fond şi în căile ordinare de atac şi nu a aspectelor de drept, de legalitate, aşa cum este prevăzut a se proceda în cazul recursului în casaţie.

Critica referitoare la neîntrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni atinge starea de fapt, în drept ea vizează modul judicios în care latura de drept a cauzei a fost rezolvată prin corecta interpretare a legii şi mai ales prin evitarea oricăror încălcări a normelor de drept de natură a influenţa rezolvarea cauzei. Recursul în casaţie nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta îşi menţine caracteristica de jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalităţii hotărârii anterior pronunţate.

Cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care prima instanţă sau instanţa de apel a considerat-o infracţiune, când în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna din prevederile legii penale ca infracţiune, fiind corespondentul cazului de casare prevăzut de art. 385<SUP>9</SUP>alin. (1) pct. 13 C. proc. pen. anterior.

Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, administrativ sau disciplinar, pe care legea penală nu le-a prevăzut ca infracţiuni, dar şi cazul faptei care fusese prevăzută ca infracţiune de legea penală, dar între timp a fost dezincriminată.

Fapta neprevăzută de legea penală şi fapta care nu constituie infracţiune sunt două noţiuni diferite, tratate distinct în C. pen. anterior (art. 10 lit. b) şi 10 lit. d) C. proc. pen.), implicând situaţii concrete diferite, astfel încât, în opinia Înaltei Curţi, nu se poate extinde înţelesul sintagmei "fapta nu e prevăzută de legea penală" şi la situaţia când fapta nu întruneşte elementele constitutive prevăzute de lege ale unei infracţiuni, punct de vedere conturat la nivelul jurisprudenţei Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ex. Încheierea nr. 131/RC din 25.07.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală) şi reconfirmat în Şedinţa de secţie din 20 ianuarie 2015.

Prin urmare, faţă de considerentele teoretice mai sus prezentate, susţinerile inculpaţilor referitoare la faptul că în cauză nu se poate reţine întrunirea cerinţei esenţiale a laturii subiective în cazul infracţiunii de furt şi subsecvent al infracţiunii de tâlhărie, respectiv că bunurile au fost sustrase în scopul special prevăzut de lege, însuşirea pe nedrept a acestora, nu poate forma obiectul analizei instanţei de recurs, în condiţiile în care nu putem vorbi în acest caz de o faptă neprevăzută de legea penală, ci de interpretarea probatoriilor administrate în cauză şi stabilirea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor care fac obiectul sesizării instanţelor. Totodată, o astfel de critică nu poate fi circumscrisă niciunui alt caz de casare prevăzut de lege.

Pe cale de consecinţă, faţă de argumentele de fapt şi de drept anterior expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 981/Ap din data de 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov - Secţia Penală.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 981/Ap din data de 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale al apărătorilor desemnaţi din oficiu în sumă de câte 65 lei, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 mai 2018.