Appeal against denial of motion to annul final abuse-of-office conviction inadmissible; unconstitutionality referral rejected

Asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În temeiul art. 431 C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825/10.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe condamnatul-contestator A. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 260 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că la data de 25 aprilie 2017 a fost înregistrată sub nr. x/2/2017 (x/2017) contestaţia formulată de condamnatul A., prin care a solicitat anularea, în parte, a Deciziei penale nr. 825 din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în Dosarul nr. x/2010, cu privire la condamnarea sa în baza art. 297 din noul C. pen.

În susţinerea contestaţiei, întemeiată pe disp. art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen., contestatorul condamnat a arătat că în mod greşit a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în forma complicităţii, invocând decizia Curţii Constituţoanale nr. 405/2016.

Totodată, contestatorul-condamnat A. a ridicat două excepţii de neconstituţionalitate.

Prima excepţie de neconstituţionalitate ridicată se referea la art. 426 C. proc. pen., iar cea de-a doua excepţie viza prevederile art. 431 C. proc. pen.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că este inadmisibilă, întrucât, deşi s-au invocat texte constituţionale cărora le-ar contraveni disp. art. 426 şi 431 C. proc. pen., susţinându-se că prevederile nu îndeplinesc condiţiile de calitate a legii, în sensul că nu este clară, precisă şi previzibilă, în realitate criticându-se modul de aplicare, de către instanţele judecătoreşti, a acestei dispoziţii legale (jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală), aspectele ce ţin de aplicarea legii fiind de competenţa instanţei de judecată investite cu soluţionarea cauzei penale şi nu a instanţei de contencios constituţional.

Faţă de completările legiuitorului realizate prin art. II pct. 109 din O.U.G. nr. 18/2016 care fac referire explicită la "apel" (instanţă, judecată, şedinţă de judecată), instanţa a apreciat că reiese cu evidenţă faptul că această cale extraordinară de atac vizează doar fondul cauzei. În aceste condiţii, cu atât mai mult, faţă de modalitatea de reglementare actuală a contestaţiei în anulare, s-a apreciat nu se mai poate susţine că dispoziţia legală cu privire la care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile de calitate a legii, aceleaşi excepţii de neconstituţionalitate fiind ridicate de condamnat în Dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016, soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti, având ca obiect contestaţie în anulare formulată de către acelaşi condamnat, ambele respinse ca inadmisibile.

Privitor la contestaţia în anulare formulată, curtea de apel a reţinut că aceasta este o cale extraordinară de atac (ce poate fi exercitată în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege), de retractare, instanţa pronunţând anularea hotărârii în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor, persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată.

Contestaţia în anulare, în aprecierea instanţei de fond, devenea admisibilă în principiu dacă sunt întrunite, cumulativ, următoarele condiţii:

- să fie invocat cel puţin unul dintre cazurile de contestaţie prev. de art. 426 C. proc. pen.,

- să se depună probe pentru dovedirea cazului de contestaţie invocat,

- hotărârea atacată să fie definitivă,

- cererea să fie introdusă în termenul prev. de art. 428 C. proc. pen. şi de către o persoană prevăzută în art. 427 C. proc. pen.,

- motivele şi probele în baza cărora a fost formulată cererea să nu mai fi făcut obiectul vreunei alte contestaţii în anulare anterioare.

Curtea a constatat că petentul condamnat a invocat cazurile prev. de art. 426 lit. b) şi d) C. proc. pen., respectiv: inculpatul a fost condamnat, deşi la dosar existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal şi când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate.

Contestatorul condamnat a solicitat, atât prin motivele depuse în scris la dosar, cât şi cu ocazia dezbaterilor, admiterea contestaţiei pentru faptul că, la data judecării apelului, exista "o cauză de încetare a procesului penal", care se încadrează în unul din punctele prevăzute la art. 16 C. proc. pen., respectiv alin. (1) lit. b), c) si d - "fapta nu este prevăzută de legea penală", "nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege", "nu există probe ca o persoana a săvârşit infracţiunea", "există o cauză justificativă sau de neimputabilitate", fiind condamnat greşit pentru infracţiunea de abuz în serviciu (în forma complicităţii) prevăzută de art. 297 C. pen.

De asemenea, a solicitat desfiinţarea în parte a Deciziei definitive nr. 825 din 10 iunie 2016, apreciind că nu poate fi aplicată o pedeapsă penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., norma legală invalidă/nelegală/inexistentă din punct de vedere juridic, fiind în conflict cu legea fundamentală şi Convenţia, fapt ce rezultă şi din Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale. Contestatorul a mai opinat că art. 297 C. pen. a fost în conflict cu Constituţia şi la data la care s-a pronunţat hotărârea, pentru că este în conflict de la data la care a fost emisă prevederea în noul C. pen.

Având în vedere că art. 426 lit. b) C. proc. pen. prevede, în mod expres, că pe calea contestaţiei în anulare se poate desfiinţa o hotărâre definitivă numai atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, curtea de apel a constatat că invocarea unei cauze de achitare conduce la respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare.

Cum în speţă petentul a argumentat doar cauze de achitare, iar nu de încetare a procesului penal (potrivit art. 396 alin. (5) C. proc. pen., instanţa pronunţând achitarea în situaţia în care sunt incidente cazurile prev. de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen.), Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 825 din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, soluţie în raport de care în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare datorate statului urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva Deciziei penale nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017 a formulat apel condamnatul A.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la data de 22 martie 2018.

La termenul din data de 28 iunie 2018 condamnatul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 477 C. proc. pen. În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constiuţionale a arătat, în esenţă, că sintagma "obligatorie pentru instanţe" inserată în cuprinsul dispoziţiilor alin. (3) ale articolului anterior menţionat nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la claritatea legii, fiind încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 21 (privind dreptul la un proces echitabil), art. 16 (referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii), art. 11 şi art. 20 (referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului) din Constituţie, art. 6 şi 13 din CEDO - Protocolul nr. 7, art. 2 şi art. 4, art. 14 şi art. 16 din Convenţie, art. 48 din CDFUE şi art. 11 din Declaraţia ONU din 1948, creând grave confuzii.

Referitor la legătura cu prezenta cauză, a susţinut că dispoziţiile Deciziei nr. 5/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu mai produc efecte şi în prezenta cauză asupra prevederilor art. 431 şi art. 432 C. proc. pen., condamnatul A. considerând că are cale de atac împotriva hotărârii date în faza de admisibilitate în principiu a contestaţiei în anulare.

Examinând apelul formulat, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale, Înalta Curte constatată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume:

• excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

• excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

• excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

• excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constatată că excepţia a fost invocată de apelantul - condamnat A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi şi are în vedere neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 477 C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale rezultă că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru sau de soluţionarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabileşte doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte, analizând îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speţa dedusă judecăţii, constatată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, din următoarele considerente:

În aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, din perspectiva cerinţelor ca excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare şi ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepţia de neconstituţionalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. In consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituţionalitatea unui text de lege este dată de contradicţia dintre dispoziţia legală şi un principiu sau o prevedere constituţională, aşa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei, respectiv a dispoziţiei legale şi a textului constituţional.

Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Înalta Curte reţine că apelantul, în motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a susţinut că deciziile pronunţate în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală produc efecte în plan legislativ şi au consecinţe negative asupra drepturilor fundamentale ale părţilor nu pot fi supuse controlului de legalitate sau dezbaterii părţilor, făcând referire şi la Decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi efectele pe care le are asupra părţilor interesate, punându-le în imposibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate în etapa admisibilităţii în principiu a cererii a contestaţiei în anulare, din conţinutul cererii reieşind că autorul excepţiei de neconstituţionalitate urmăreşte practic o reinterpretare a sintagmei "obligatorie pentru instanţe" inserată în cuprinsul dispoziţiilor art. 477 alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit Legii nr. 42/1992, nu pot face obiectul sesizării Curţii Constituţionale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorităţii de contencios administrativ o intervenţie de natură legislativă, practica instanţei de contencios constituţional fiind constată, în sensul respingerii, ca inadmisibile a excepţiilor, în temeiul disp. art. 126 alin. (1) din Constituţie.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 477 C. proc. pen.

Referitor la apelul declarat de contestatorul A., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele motive:

Faţă de susţinerile apelantului, în sensul că prezenta cale de atac vizează şi dispoziţia din cuprinsul deciziei, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate invocată în faţa Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că în cuprinsul apelului formulat nu s-au formulat precizări în acest sens, astfel încât instanţa nu poate analiza aceste susţineri.

De asemenea, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 408 C. proc. pen. pot fi atacate cu apel sentinţele, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen. "sentinţele" sunt hotărârile judecătoreşti prin care cauzele sunt soluţionate de prima instanţă.

Per a contrario calea de atac ordinară a apelului nu poate fi exercitată împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţa de apel şi, cu atât mai mult, împotriva unor hotărâri prin care instanţa de apel finalizează o cale extraordinară de atac, aşa cum este contestaţia în anulare.

În speţă contestaţia în anulare a fost soluţionată, pe fond, de o instanţă de apel, prin decizie, hotărâre ce nu este prevăzută de legiuitor cu nicio cale de atac.

Doar hotărârile pronunţate în urma rejudecării procesului deschis ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare sunt supuse, după caz, căilor de atac indicate de art. 432 alin. (4) C. proc. pen., aşa cum s-a menţionat mai sus.

Prin urmare, Înalta Curte reţine faptul că, în speţă, Condamnatul A. a exercitat o cale de atac neprevăzută de legea procesual penală ceea ce atrage sancţiunea procedurală a inadmisibilităţii

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul - condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 260 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 477 C. proc. pen.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 846/A din data de 8 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2017.

Obligă apelantul - condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28 iunie 2018.