Criminal retrial inadmissibility: insufficiency of new evidence to prove nullity of definitive conviction and prohibition on re-evaluating existing proof

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 109 din 21 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 145 din 05.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că interceptările convorbirilor telefonice purtate ulterior pronunţării hotărârii de condamnare constituie, în fapt, o prelungire a probatoriului administrat cu ocazia soluţionării cauzei pe fond, iar înscrisurile ataşate cererii de revizuire nu relevă împrejurări noi pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, neprezentând relevanţă pentru consumarea infracţiunii faptul că, ulterior condamnării, inculpatul B. ar fi declarat că, de fapt, revizuentul nu i-a comunicat nicio informaţie cu privire la ancheta penală desfăşurată împotriva sa. Având în vedere că restul probelor indicate de revizuent au fost deja analizate de către instanţele de fond şi apel, Curtea a concluzionat că o eventuală greşită apreciere a probelor nu se încadrează în vreuna din ipotezele reglementate de art. 453 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuentul A., arătând că judecătorul fondului nu a ţinut seama de probele noi ataşate cererii de revizuire, din care rezultă elemente noi şi stări de fapt care nu au fost cunoscute de către instanţele de fond şi apel şi care dovedesc netemeinicia soluţiei de condamnare. În acest sens, a arătat că din coroborarea articolelor din presa online (publicate pe site-ul x şi y), înregistrărilor din mediul ambiental din 7 şi 22 august 2013, 30 martie 2016, orele 16:00, 21 septembrie 2015, înregistrărilor convorbirilor telefonice din 29 martie 2016, orele 19:00, declaraţiilor sale din 22 iunie 2016 şi 22 august 2016 date în cauze privindu-i pe C. şi D., declaraţiilor lui C. şi E. din 22 iunie 2016, celor ale lui B. din 9 şi 10 august 2016, precum şi a fişei medicale de observaţie privindu-l pe acesta din urmă în calitate de pacient la Centru Medical F., din localitatea Vinţişoara, judeţul Alba, ce nu au fost administrate ca mijloace de probă în cursul judecăţii în fond şi apel, cu probele directe care nu fac parte din alte proceduri, rezultă, în afara oricărui dubiu, că poliţistul G. este cel care l-a avertizat pe B. despre acţiunea poliţiei, iar nu revizuentul.

Examinând calea de atac promovată de revizuentul A., atât din prisma motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, prin cererea de revizuire formulată împotriva sentinţei penale nr. 145 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 114/A/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, condamnatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., învederând apariţia unor probe, fapte şi împrejurările noi care, în opinia sa, nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţată în cauză.

În acest sens, revizuentul a făcut trimitere la articolele din presa locală publicate online pe site-urile x şi y, la datele 27 şi 29 ianuarie 2011, prin care s-a adus la cunoştinţa publică măsurile şi acţiunile desfăşurate de către D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Hunedoara, privind persoanele implicate în furtul de utilaje, precum şi că acţiunea poliţiei de reţinere şi arestare a membrilor grupului infracţional organizat format din numiţii H., I., J. şi alţii a fost mediatizată prin intermediul unui comunicat de presă al unităţii de parchet şi a condus la destructurarea acestui grup la 23 ianuarie 2011, în timp ce faptele pentru care a fost condamnat au vizat perioada 15 februarie 2011 - 14 aprilie 2011.

Totodată, revizuentul a prezentat o nouă stare de fapt care, în opinia sa, ar fi dovedită cu înregistrările din mediul ambiental din datele de 07 şi 22 august 2013, a discuţiilor dintre ofiţerul de politie D. şi numitul K., ale căror procese verbale de redare au fost prezentate în extras pe site-ul www.portal.just.ro, Tribunalul Timiş, ce trebuie coroborată cu convorbirile telefonice dintre revizuent, B. şi, respectiv, L. din datele de 29 şi 30 martie 2016, declaraţiile inculpatului B., cele ale martorilor L., E., precum şi cu propriile declaraţii din 2 mai 2011, din care rezultă că B. ar fi aflat despre operaţiunea poliţiei din alte surse. Totodată, a invocat şi înregistrarea din mediul ambiental a discuţiei din 21 septembrie 2015 purtate cu C., declaraţia acestuia şi propriile declaraţii date la 22 iunie 2016 şi 9 august 2016 în alte cauze, din care rezultă că nu l-a întrebat niciodată pe poliţistul C. despre dosarele instrumentate ori despre activităţile desfăşurate în dosarul privind furtul de utilaje.

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. Din coroborarea acestor dispoziţii cu cele ale art. 453 alin. (3) şi (4) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei triple condiţionări, respectiv trebuie ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanţei care a soluţionat cauza, să fie invocate doar în favoarea persoanei condamnate şi să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunţate, adică să conducă la o soluţie diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Pe de altă parte, în vederea stabilirii admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire, în conformitate cu dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanţa examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

Verificând, din această perspectivă, susţinerile apelantului revizuent, Înalta Curte constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în sensul că împrejurările la care a făcut trimitere aceasta în cererea formulată nu conduc la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea, neavând aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate.

Astfel, se constată că, prin sentinţa penală nr. 145 din 05 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011, s-a dispus achitarea inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, şi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., în privinţa infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen. (1969), reţinându-se, în esenţă, că, deşi între A. şi B. a existat o relaţie de prietenie încă din tinereţe, probele nu au dovedit, fără urmă de îndoială, că inculpatul ar fi intrat în posesia unor informaţii cu mare valoare operativă, apte să conducă la identificarea mai multor persoane implicate în activităţi infracţionale, că acesta ar fi aflat de la serviciu sau din surse extraprofesionale, despre desfăşurarea activităţilor operative din dosarul utilajelor, iar, ulterior, ar fi divulgat lui B. informaţii privind declanşarea unor activităţi procedurale în acel dosar, inclusiv o listă cu numele a 14 persoane.

Instanţa de fond a arătat că singura probă în acest sens este procesul-verbal de redare a interceptării unei convorbiri telefonice purtată de B. cu martora E. şi cu soţia sa L., în care acesta a afirmat că a aflat de la A. despre efectuarea percheziţiilor, B. infirmând, cu prilejul audierii sale, acest aspect. Ca urmare, apreciind că declaraţiile martorelor E. şi L., care au susţinut că B. le-ar fi spus de atenţionarea făcută de inculpatul A. cu privire la mersul anchetei, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, instanţa de fond le-a înlăturat ca fiind probe indirecte.

Totodată, analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că nu s-a dovedit nici faptul că inculpatul A. ar fi acţionat în vreun fel în sensul de a sprijini grupul infracţional organizat, în condiţiile în care, dintre persoanele cercetate, îl cunoştea decât pe B. şi nu a avut cunoştinţă despre săvârşirea unor acte materiale de sustrageri de utilaje ori de identitatea celorlalţi membrii ai grupului.

Ulterior, prin decizia penală nr. 114/A din 24 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 145 din 5 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a fost condamnat inculpatul A. la pedepsele de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu reţinerea art. 74 lit. c) C. pen. (1969) şi art. 76 lit. b) C. pen. (1969), şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani; 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. (1969), cu reţinerea art. 74 lit. c) C. pen. (1969) şi art. 76 lit. e) C. pen. (1969).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), s-au contopit pedepsele de 2 ani şi de 2 luni închisoare aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe durata de 2 ani, care se va executa în final de către inculpat.

În baza art. 86<SUP>1</SUP> şi art. 86<SUP>2</SUP> C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.

În temeiul art. 86<SUP>3</SUP> C. pen. (1969), s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile care îi revin, astfel: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile; c) să comunice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86<SUP>4</SUP> C. pen. (1969), iar, în temeiul art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus, din durata pedepsei, durata reţinerii inculpatului, din 2.05.2011, ora 17:10 şi până în 03.05.2011, ora 2:50.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de apel a arătat că, deşi aspectele de fapt reţinute pe baza probelor administrate de prima instanţă sunt corecte, în sensul că inculpatul A. a acordat sprijin moral inculpatului B. pe parcursul derulării întregii anchete penale, în sensul că l-a sfătuit cum să discute cu autorităţile şi cum să-şi construiască apărarea pe care să o adopte în faţa anchetatorilor, nu se poate susţine că la dosar nu există probe suficiente din care să rezulte că primul i-a divulgat celui de-al doilea date privind declanşarea unor activităţi procedurale în respectiva cauză ce vizau 14 persoane ale căror nume erau trecute pe o listă, atâta timp cât discuţiile telefonice dintre B. şi martorele E. şi L. au confirmat acest lucru, iar, cu prilejul audierii, cele două martore au precizat că cel din urmă le-a spus despre atenţionarea făcută de inculpatul A. Instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că inculpatul A. era una dintre puţinele persoane care cunoştea faptul că inculpatul B. s-a internat la o clinică privată şi a continuat să aibă contacte telefonice şi chiar să-l viziteze pe acesta din urmă la spital, reţinând că, în mod direct şi indirect (telefonic), inculpatul A. l-a asigurat pe inculpatul B. că totul este în regulă.

S-a mai reţinut că, în data de 10 aprilie 2011, după discuţia dintre comisarul şef D. şi inculpatul B., în care cel din urmă a recunoscut şi tăinuirea celor două tractoare M., vândute ulterior lui N., inculpatul B. a fost vizitat la spital de către inculpatul A., care a luat cunoştinţă despre mărturisirile făcute şi despre faptul că nici cu această ocazie nu a recunoscut totul, respectiv nu spus nimic cu privire la cele trei tractoare O., P. şi M., a căror vânzare a intermediat-o între inculpatul Q. şi numitul R.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a fost informat de către inculpatul B. cu privire la faptul că, a doua zi, acesta din urmă se va prezenta la sediul B. C. civ.O. Alba-Iulia pentru a pune la dispoziţia organelor de anchetă acte de interes în ceea ce priveşte cele două tractoare M. vândute numitului N. şi pentru a oferi explicaţii cu privire la această tranzacţie ilicită.

Totodată, Înalta Curte a considerat că există probe la dosar din care rezultă că, în data de 13.04.2011, inculpatul A. l-a informat pe inculpatul B. că, a doua zi, dimineaţă, va avea loc acţiunea poliţiei, fiind vizate persoanele implicate în furturile şi comercializarea de utilaje furate, sens în care s-a făcut trimitere la declaraţia martorei L. care se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice.

S-a concluzionat, astfel, că, în calitate de ofiţer de poliţie la D.I.I.C.O.T., cunoscând faptul că ancheta penală cu privire la utilajele sustrase din străinătate era în derulare, anchetă cu privire la care a solicitat date suplimentare de la colegul său C., ofiţer implicat în mod direct în anchetă, inculpatul A. a oferit informaţii prietenului său, inculpatul B., a înţeles să sprijine activitatea grupului infracţional organizat din care făcea parte acesta din urmă, apreciindu-se că, atâta timp cât implicarea sa a fost palpabilă, chiar dacă indirectă, nu prezintă relevanţă pentru existenţa faptei că nu a cunoscut alte persoane implicate. Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că activitatea inculpatului A. nu s-a redus doar la acordarea unui sprijin moral inculpatului B. şi familiei sale, actele comise de acesta circumscriindu-se elementului material al infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional organizat şi favorizare a infractorului.

Din examinarea actelor dosarului, se observă că atât instanţa de fond, în sentinţă, cât şi instanţa de apel, în cuprinsul deciziei penale nr. 114/A din 24 martie 2016, au evaluat probele administrate pe parcursul procesului cu referire la informaţiile ce ar fi fost comunicate de către A. lui B. şi colaborarea dintre aceştia, concluzionându-se, cu titlu definitiv, că a existat o astfel de activitate din partea revizuentului, care a fost de natură să se încadreze în elementul material al laturii obiective ale celor două infracţiuni imputate, neputându-se primi susţinerile privind existenţa unui simplu sprijin moral în virtutea relaţiilor de prietenie dintre cei doi. Or, pe calea revizuirii nu este permisă o reevaluare a mijloacelor probatorii deja administrate (interceptări, declaraţii martori) şi nici o suplimentare a probatoriului, astfel cum s-a solicitat de către apelant, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârile definitive.

De altfel, înscrisurile la care a făcut trimitere revizuentul (articolele de presă) nu relevă împrejurări noi pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, ele confirmând doar existenţa pe rolul unei instanţe a unui dosar în care se lua în dezbatere măsura preventivă dispusă faţă de unii presupuşi membrii ai grupului infracţional organizat, iar nu şi nevinovăţia apelantului pentru fapte comise la trei luni după publicarea respectivelor articole.

Pe de altă parte, unele din interceptările la care a făcut trimitere revizuentul au fost realizate în afara unui cadru procesual legal, afirmaţiile făcute cu acel prilej având la bază tocmai solicitările acestuia, aşa încât, în mod evident, trebuie să îi fie favorabile, iar declaraţiile date în alte cauze, ulterior pronunţării hotărârii de condamnare, nu sunt de natură a dovedi netemeinicia soluţiei de condamnare, atâta timp cât nu există nicio hotărâre definitivă care să constate că martorii audiaţi iniţial în cauză, ale căror depoziţii au fundamentat respectiva soluţie, au săvârşit, cu acel prilej, infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. Contrar susţinerilor apărării, se observă, totodată, că instanţa de fond a răspuns argumentelor invocate în cuprinsul cererii de revizuire formulate, arătând motivat de ce nu le poate primi.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 109 din 21 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, îl va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 109 din 21 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în sumă de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2017.