Res judicata inapplicable to distinct corruption charges; finality of admissibility rulings in annulation proceedings bars ordinary appeal

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 294/A din 15.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 662/A/03.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2012. A fost obligat contestatorul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că la data de 18 septembrie 2017, a fost înregistrată pe rolul Curţii contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 662/A din 03.06.2016 a acestei instanţe, prin care se solicită anularea hotărârii definitive de condamnare, pe motiv că faptele reţinute în sarcina sa şi încadrările lor juridice au făcut obiectul unei alte hotărâri judecătoreşti, prin care a fost epuizat raportul juridic de drept penal. Ca temei de drept al contestaţiei, au fost indicate prevederile art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

Prin decizia contestată, nr. 662/A din 3 iunie 2016 a Curţii de Apel Piteşti, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, de inculpatul A. ş.a. şi de părţile civile Statul Român prin ANAF - legal reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA prin Direcţia Silvică Vâlcea împotriva sentinţei penale nr. 57 din 18 mai 2015 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2012.

S-a desfiinţat în parte sentinţa şi, în rejudecare, au fost înlăturate dispoziţiile instanţei de fond, de schimbare a încadrării juridice şi de condamnare a inculpaţilor la pedeapsa închisorii.

S-a făcut aplicarea art. 4 C. pen. şi, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A., din infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., combinat cu art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 122 - 124 C. pen. anterior, s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen. anterior, art. 289 C. pen. anterior şi art. 291 C. pen. anterior, toate cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A., din infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. anterior cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. anterior raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 248 penal anterior cu aplicarea art. 248<SUP>1</SUP> C. pen. anterior raportat la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani.

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe o perioadă de 5 ani, cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani, şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani, în total pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. anterior şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior, pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. anterior pe perioada executării pedepsei.

S-a majorat cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora au fost obligaţi în solidar cei patru inculpaţi, de la suma de 8.460.256 lei plus accesorii începând cu data săvârşirii faptelor şi până la data achitării integrale a prejudiciului, la suma de 17.668.111,58 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data pronunţării prezentei decizii şi până la data achitării integrale a prejudiciului cauzat.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Referitor la cererea ce face obiectul prezentei cauze, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 şi următoarele din C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:

Analizând contestaţia promovată de contestator prin prisma prevederilor legale anterior citate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Cazul prevăzut în art. 426 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. se referă la situaţia în care împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, prin cea de-a doua hotărâre încălcându-se autoritatea de lucru judecat.

Dacă împotriva unei persoane a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă pentru o anumită faptă, acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare, nu mai poate fi exercitată împotriva aceleiaşi persoane, pentru aceeaşi faptă, întrucât există autoritate de lucru judecat. (art. 16 alin. (1) lit. i), în acest caz, procurorul dispune clasarea, potrivit art. 315 alin. (1) lit. b) sau, dacă procurorul nu a dispus clasarea, instanţa dispune încetarea procesului penal, potrivit art. 396 alin. (6) din cod.

Cazul de contestaţie prevăzut în art. 426 alin. (1) lit. i) presupune existenţa unei duble identităţi, o identitate de persoană, în sensul că hotărârile penale definitive au fost pronunţate împotriva aceleiaşi persoane, şi o identitate de faptă)identitate de obiect), în sensul că hotărârile au fost pronunţate pentru aceeaşi faptă. Identitatea de faptă nu presupune însă ca şi încadrarea juridică dată faptei prin hotărârile penale definitive să fie aceeaşi, întrucât existenţa autorităţii de lucru judecat produce efecte, chiar dacă faptei definitiv judecate i s-a dat o altă încadrare juridică prin cea de-a doua hotărâre.

În speţă, s-a constatat că procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brezoi a dat rezoluţia nr. 572/P/2006 din data de 31.10.2007, prin care a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală faţă de B., C. şi A., primii membri ai Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar Voineasa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 şi, respectiv, art. 289 şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior. În rezoluţie s-a arătat că şi la acea dată, de 31.10.2007, părţile se aflau în judecată la diferite nivele jurisdicţionale cu privire la dreptul de proprietate forestieră, reconstituit în contradictoriu cu persoanele fizice . "Acest din urmă aspect până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă, nu permite a aprecia că membrii Comisiei de aplicare a Legii fondului funciar Voineasa ar fi săvârşit infracţiunea prev. şi ped. de art. 246 din C. pen.". De asemenea, procurorul a mai arătat în ordonanţă că "celelalte aspecte legate de comiterea unor acte de corupţie grave, săvârşite cu prilejul retrocedărilor din zona Voineasa, sesizate de avocatul părţilor vătămate, acestea au fost verificate de organele competente material, care au dispus în consecinţă" .

Soluţia procurorului a fost verificată de instanţă, care a analizat condiţiile cerute pentru existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, reţinând că "se impută organului de cercetare penală (…) neefectuarea expertizei grafologice. Această probă nu putea fi administrată în lipsa originalelor şi, de altfel, actele despre care susţin petenţii că sunt false, proces-verbal de bună-vecinătate din 27.09.1045 şi harta privind suprafaţa de pădure întocmită de D. şi E., aşa cum rezultă din declaraţia reprezentantului petentei, F., a fost folosită şi de el în cererea de reconstituire a dreptului de proprietate. Succesiunea şi modificarea în timp a legilor de retrocedare au determinat şi vor determina în continuare litigii esenţialmente civile, care există şi între petente, intimaţi şi alte persoane.

Finalmente, în sentinţa penală nr. 234 din 27 nov. 2008 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc se menţionează că "petentele şi-au expus punctul de vedere în plângerea formulată şi în memoriile adresate diferitelor instituţii, care au fost anexate dosarului parchetului şi aspectele relevante au fost verificate în vastul probatoriu administrat în fundamentarea soluţiei de inexistenţă a faptelor care ar atrage răspunderea penală a intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, 289 şi 291 C. pen., verificarea faptelor de corupţie neformând obiectul competenţei Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi" .

Sentinţa a rămas definitivă, Tribunalul Harghita respingând recursul promovat împotriva ei, prin decizia penală nr. 57/R/2009 . În această decizie, Tribunalul menţionează că analiza instanţei vizează aspectele reclamate în plângerile penale formulate, iar faptele de corupţie nu au făcut obiectul respectivelor plângeri. "Intimaţii au fost cercetaţi sub aspectul săvârşirii în concurs a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzute de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., reţinându-se că fapta nu există" .

Analizând şi conţinutul rezoluţiei nr. 51/P/2007 din 01 sept. 2009 a D.N.A. Serviciul Teritorial Piteşti, Curtea constată că în dosarul respectiv au fost efectuate acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de numiţii G., A., H., B., C., I., J., K., L. şi M., sub aspectul săvârşirii infr. prev. şi ped. De art. 13<SUP>2</SUP> din legea nr. 78/2000, rap. la art. 246 C. pen. anterior.

Din verificările efectuate a rezultat că, în legătură cu o plângere formulată de cele trei obşti, care a avut acelaşi obiect, s-au efectuat cercetări în dosarul nr. x/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, dosar care a fost soluţionat prin rezoluţia din data de 31.10.2007, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de B., C. şi A., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., cu motivarea că faptele nu există.

Procurorul D.N.A. a apreciat că nu există probe sau indicii din care să rezulte că membrii Comisiei locale de fond funciar Voineasa sau membrii Comisiei judeţene de aplicare a Legii fondului funciar Vâlcea, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, cu ştiinţă nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile ori şi le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, producând o vătămare a intereselor legale ale celor trei obşti, aceştia obţinând pentru ei sau pentru alţii avantaje de natură patrimoniale sau nepatrimonială. .

Examinând şi conţinutul deciziei penale nr. 662/A/2016 a Curţii de Apel Piteşti, a cărei desfiinţare se solicită pe calea prezentei contestaţii, Curtea a observat că în cauza respectivă judecătorii au avut a analiza fapte diferite decât cele descrise anterior, instanţa de apel pronunţând încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru infracţiunile de fals prevăzute de art. 288, art. 289 şi art. 291 C. pen. anterior, ca urmare a intervenirii prescripţiei penale şi, respectiv, condamnarea contestatorului A., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior şi ar. 5 C. pen.

La fond, prin sentinţa penală nr. 57/2015 a Tribunalului Vâlcea, inculpatului A. i-au fost aplicate patru pedepse cu închisoarea, respectiv: 6 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 13<SUP>2</SUP> din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplic. Art. 35 C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. 5 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 289 C. pen., rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 C. pen. 4 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 289 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi 2 ani închisoare, pentru fapta prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1). Pedeapsa rezultată în urma contopirii a fost de 10 ani închisoare.

Tribunalul a apreciat că legea nouă este legea mai favorabilă, iar ca situaţie de fapt, în ce-l priveşte pe contestatorul A., a reţinut în esenţă că acesta, în calitate de şef al Ocolului Silvic Voineasa, fără a avea o împuternicire şi cu depăşirea atribuţiilor de serviciu, în baza unei înţelegeri prealabile cu coinculpaţii din cauză, a redactat şi a semnat adresa nr. 3587 din 11.11.2002, adresă emisă de Direcţia Silvică Vâlcea - Ocolul Silvic Voineasa, pe care a transmis-o Comisiei Locale de Fond Funciar Voineasa, în care a precizat în mod nereal că, deoarece nu deţin documente cu privire la proprietatea statului în zona N., îşi retrage dreptul de revendicare în numele Statului Român.

Acelaşi inculpat, în calitatea sa de şef al Ocolului Silvic Voineasa, în perioada 2005 - 2008 a încheiat contractele de prestări servicii din 15.04.2005 şi din 20.03.2008 între S.C. "O." S.R.L. şi S.C. "P." S.R.L., fiind prevăzută remunerarea sa, iar cu ocazia cererii depuse de coinculpatul L. şi înregistrate sub nr. 60, s-a oferit să se deplaseze la Arhivele Statului Gorj, pentru a ridica un înscris intitulat "Act constitutiv al Societăţii Q. din anul 1920", după care a depus menţiuni olografe pe copia acestui înscris. Înscrisul respectiv a fost folosit la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră.

În apel, a fost din nou analizată legea penală mai favorabilă şi s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor şi la pronunţarea condamnării în temeiul legii vechi, în sensul menţionat la începutul prezentei expuneri.

Curtea a reţinut că faptele care au făcut obiectul dosarului penal nr. x/2012 sunt diferite de cele anterior investigate şi pentru care s-au dat soluţiile de netrimitere în judecată, întrucât ele se referă la infracţiuni de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, prin care a fost prejudiciat Statul Român, care a participat în proces ca parte civilă şi căruia i-au fost acordate despăgubiri civile. Acesta este motivul pentru care instanţa de apel nu a primit excepţia autorităţii de lucru judecat, pe care cel în cauză a invocat-o, ci a purces la analizarea fondului litigiului, pronunţând o soluţie în consecinţă.

Faţă de această situaţie, Curtea a concluzionat că în speţă nu incident cazul de contestaţie invocat, susţinerile contestatorului fiind neîntemeiate. De aceea, contestaţia a fost respinsă ca inadmisibilă, în baza art. 431 C. proc. pen., cu consecinţa obligării contestatorului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei decizii penale a declarat apel condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 22 mai 2018. S-a acordat termen, aleatoriu, la data de 12 iunie 2018.

Contestatorul condamnat A. a fost reprezentat de apărător din oficiu, întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen.

În dezbateri, a fost ridicată de procuror excepţia inadmisibilităţii căii de atac de către reprezentantul Ministerului Public.

Examinând cauza de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că apelul formulat de condamnatul A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speţa dedusă judecăţii, se constată că a fost declarat apel împotriva deciziei nr. 294/A din 15.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care s-a pronunţat în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziţii reglementând procedura de judecare a contestaţiei în anulare după parcurgerea procedurii prealabile şi anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen. În această cauză, prin decizia apelată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestaţii în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menţionat faptul că aceasta este definitivă.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Aşadar, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

Se constată, aşadar, că apelantul contestator condamnat A. a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului, în privinţa deciziei penale atacate de contestator (decizia penală nr. 294/A din 15.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie), definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Având în vedere dispoziţiile art. 129 din Constituţie care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii, precum şi dispoziţiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiţie, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Apărarea a mai susţinut că este admisibil apelul declarat de condamnat, ca urmare a aplicării directe a dreptului la două grade de jurisdicţie în materie penală, stabilit de art. 2 din Protocolul nr. 7 al CEDO.

În speţă, se constată că constată că apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 15.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu are suport nici în legislaţia internă şi nici în Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Legiuitorul român, în virtutea puterii sale de apreciere, a acordat deplină jurisdicţie în judecarea unei persoane trimise în judecată, atât primei instanţe cât şi instanţei de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac, însă a limitat posibilităţile în anumite cazuri, cum este cel prevăzut de art. 432 alin. (4) C. proc. pen., fără ca aceasta să constituie o încălcare a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO. De asemenea, statele au o putere discreţionară pentru a decide modalităţile de exercitare a acestui drept (cauza Nielsen c. Danemarca).

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 15.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 294/A din 15.03.2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2018.