Life sentence recognition for Austrian conviction upheld; appeal over inadmissible revision rejected, 30-year adapted term stands.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the convicted person against the Ploiești Court of Appeal's decision (Sentința penală nr. 15/2018) rejecting as inadmissible his application for revision of the final recognition/adaptation decision; therefore, the recognition of the Austrian life sentence for attempted murder and aggravated robbery, adapted to 30 years' imprisonment for transfer to Romania, remains final, and the appellant was ordered to pay 200 lei court costs. The appeal challenged a ruling that denied review of the Court of Appeal decision (Decizia nr. 36/2014) which had recognized the Austrian judgment and adapted the Austrian life sentence to the maximum Romanian penalty of 30 years due to the absence of life imprisonment for the offenses, triggering post-executory recidivism; on appeal the convict reasserted that new facts proved his innocence and sought conversion of the sentence, inter alia referencing the procedural article on the review of final decisions. Rejecting the appeal, the Court held that the recognition/adaptation order is not reviewable under the relevant articles, which limit extraordinary appeal to final judgments on the merits in the sense of rulings under the code of criminal procedure on the substantive/factual and procedural legal relationships; because the contested chapter addressed only recognition of the foreign sentence and penalty adaptation, not resolution of the merits, review was unavailable, and the 30-year adaptation (derived from the applicable articles, including the rules on attempt, qualified robbery, instigation, and post-executory recidivism, capped by the general 30-year maximum) remained lawful, the Court therefore upheld the 30-year term as justified and refused the requested sentence conversion.
Legislator headnote
AI generatedart. 188 alin. (2) C. pen, art. 43 alin. (5) C. pen, art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, art. 152 din Legea nr. 302/2004, art. 153 din Legea nr. 302/2004; Life sentence recognition for Austrian conviction upheld; appeal over inadmissible revision rejected, 30-year adapted term stands: 15/2018) rejecting as inadmissible his application for revision of the final recognition/adaptation decision; therefore, the recognition of the Austrian life sentence for attempted murder and aggravated robbery, adapted to 30 years' imprisonment for transfer to Romania, remains final, and the appellant was ordered to pay 200 lei court costs. The appeal challenged a ruling that denied review of the Court of Appeal decision (Decizia nr. 36/2014) which had recognized the Austrian judgment and adapted the Austrian life sentence to the maximum Romanian penalty of 30 years due to the absence of life imprisonment for the offenses, triggering post-executory recidivism; on appeal the convict reasserted that new facts proved his innocence and sought conversion of the sentence, inter alia referencing the procedural article on the review of final decisions. Rejecting the appeal, the Court held that the recognition/adaptation order is not reviewable under the relevant articles, which limit extraordinary appeal to final judgments on the merits in the sense of rulings under the code of criminal procedure on the substantive/factual and procedural legal relationships; because the contested chapter addressed only recognition of the foreign sentence and penalty adaptation, not resolution of the merits, review was unavailable, and the 30-year adaptation (derived from the applicable articles, including the rules on attempt, qualified robbery, instigation, and post-executory recidivism, capped by the general 30-year maximum) remained lawful, the Court therefore upheld the 30-year term as justified and refused the requested sentence conversion.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe appeal was dismissed as unfounded because the revision request did not fall within the cases exhaustively listed for revision.
The court held that the decision at issue did not resolve the merits of the case and therefore could not be subject to revision.
Full text
Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către condamnatul A., deţinut în Penitenciarul Arad, împotriva Deciziei nr. 36 C. civ. din 24.10.2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2014.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că prin Decizia nr. 36 C. civ. din 24 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2014, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, iar în baza art. 150 şi urm. din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a recunoscut Sentinţa nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Gaz - Austria, definitivă la data de 19 februarie 2014, privind condamnarea numitului A., în prezent aflat în Penitenciarul Stein - Austria, la detenţiunea pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- tentativă de omor prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 32,33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român;
- tâlhărie gravă prev. de art. 142 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 şi 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.
În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, s-a adaptat pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată prin sentinţa susmenţionată, la sancţiunea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, respectiv la pedeapsa de 30 ani închisoare.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 30 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenţiei preventive de la 25 martie 2012 la 4 martie 2013 şi de la această dată la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 30 ani închisoare, conform C. proc. pen. român, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15,75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac; cu corespondent în art. 32,33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român şi tâlhărie gravă prev. de art. 141 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac; cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 şi 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.
S-a dispus comunicarea sentinţei organelor prevăzute de art. 154 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 modificată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-au reţinut că prin Ordonanţa nr. 8338/II/5/2014 din 3 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a transmis acestei instanţe solicitarea autorităţilor judiciare din Austria, privind recunoaşterea şi punerea în executare, pe teritoriul României, a sentinţei penale de condamnare a cetăţeanului român A.
În cuprinsul ordonanţei de sesizare se arată că, Republica Austria a solicitat, prin intermediul Ministerului Justiţiei - Direcţia de Drept şi Tratate, transferarea cetăţeanului român în vederea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă, într-un penitenciar din România, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie gravă şi tentativă de omor.
Controlul de regularitate a fost efectuat conform art. 152 din Legea nr. 302/2004, de către Ministerul Justiţiei care apoi a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Din aceeaşi ordonanţă mai rezultă că, s-au efectuat verificări asupra persoanei condamnate şi s-a constatat că: aceasta nu este cercetată pentru aceleaşi infracţiuni şi pe teritoriul ţării; se află în prezent în Penitenciarul Stein - Austria, în vederea executării pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată prin sentinţa penală din data de 19 februarie 2014 a Tribunalului Graz; persoana condamnată este de acord cu transferul de procedură în România.
Au fost ataşate ordonanţei de sesizare, procesul-verbal, fişă de cazier judiciar a condamnatului A., proces verbal de verificare în baza de date a suspecţilor sau inculpaţilor cercetaţi de autorităţile judiciare române, adresa Ministerului Justiţiei nr. 65662 din 7 august 2014, fişă de evidenţă pentru CNP.
Totodată autorităţile judiciare din Austria au înaintat Ministerului Justiţiei, certificatul conform Deciziei cadru 2008/909/JAI, sentinţa penală de condamnare şi traducerea acesteia în limba română, precum şi acordul condamnatului A. privind transferul de procedură.
Examinând actele aflate la dosar, Curtea a constatat că prin adresa din 7 august 2014 Ministerul Justiţiei - Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru a dispune conform art. 10 şi art. 153 din Legea nr. 302/2004 asupra cererii de transfer a persoanei condamnate A. pentru executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicată de autorităţile din Austria, într-un penitenciar din România.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin adresa nr. x/II/5/2014 a sesizat Curtea de Apel Ploieşti pentru a decide asupra cererii, după verificarea în prealabil a condiţiilor stabilite de art. 153 din legea specială.
Curtea a constatat că prin Sentinţa penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Gaz - Austria, definitivă la data de 19 februarie 2014, cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie gravă şi tentativă de omor prev. de art. 142 alin. (1), (14)3 teza a II-a din C. pen. austriac, în calitate de instigator prev. de art. 12 teza a II-a, respectiv prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul art. 12 teza a II-a din acelaşi cod.
Din certificatul transmis de autorităţile judiciare din Austria conform Deciziei cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene rezultă că, s-a reţinut, în fapt, în sarcina numitului A. că:
"1. Împreună cu B., C. şi D. la 25 martie 2012 în colaborare voită şi conştientă în calitate de complici nemijlociţi, cu violenţă împotriva unei persoane şi folosind o armă - par pentru marcarea marginii drumului pe timp de iarnă cu o lungime de cel puţin 150 cm, cu diametrul de 5 cm şi o greutate de cca. 1,3 kg, au sustras de la E. bunuri mobile străine cu intenţia ca prin însuşirea acestora să se îmbogăţească pe nedrept, prin aceea că l-au doborât pe E., care mergea pe bicicletă pe un drum de bicicletă, i-au pulverizat în faţă un lichid necunoscut, aplicând-i mai multe lovituri cu piciorul şi cu pumnul, apoi l-au târât într-un hăţiş unde i-au aplicat lovituri puternice cu piciorul la nivelul capului şi a trunchiului, lovindu-l cu parul pentru marcarea marginii drumului, i-au scotocit buzunarele jachetei şi a pantalonilor luându-i portmoneul cu suma de 120 euro, precum şi caseta de bijuterii pe care o avea pe bicicletă, au sustras numeroase obiecte de valoare, ca inele, lănţişoare, brăţări, broşe şi ceasuri într-o sumă totală de cca. 8000 euro - iar în final C. l-a întors pe E. cu faţa în jos, l-a apucat de cap şi ţinându-i mâna peste nas şi gură, l-a apăsat cu faţa în pământ, până când E. şi-a pierdut cunoştinţa, în urma cărora E., în urma acestor fapte a suferit vătămări corporale grave care i-au pus viaţa în pericol (art. 84 alin. (1) C. pen. austriac), anume o serie de fracturi costale bilaterale, fracturi ale apofizelor transverse ale mai multor vertebre lombare, o hemoragie a ficatului, o ruptură a lojei renale stângi, precum şi un traumatism cranian.
2. B., C. şi D. au încercat să-l omoare cu premeditare pe E. prin acţiunile descrise la punctul 1.
3. A. în zilele dinainte de 25 martie 2012 i-a determinat pe inculpaţii B., C. şi D. la realizarea faptelor penale descrise la punctul 1 şi 2 prin aceea că a ales victima, s-a familiarizat cu obişnuitele sale, a elaborat planul faptei, a împărţit sarcinile la realizarea faptei inculpaţilor, înaintea faptei a construit împreună cu D. la locul faptei un perete de vizibilitate din crengi şi alte obiecte pentru a putea ascunde după acest perete cadavrul victimei şi, a dirijat complicii în ziua faptei către victimă".
Conform adresei Ministerului Justiţiei, Austria este parte a Convenţiei de Strasbourg din 1983 privind transferarea persoanei condamnate şi a Protocolului adiţional din 1997 şi a transpus Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004 republicată şi modificată, din verificările efectuate de procuror, Curtea a constatat că: persoana condamnată A. este cetăţean român; nu este condamnat ori urmărit penal pentru aceleaşi fapte pentru care s-a dispus condamnarea de către autorităţile judiciare din Austria şi nici pentru alte infracţiuni; nu există nici un motiv de nerecunoaştere ori neexecutare prev. de art. 151 din legea specială, iar în prezent, se află în executarea detenţiunii pe viaţă în Penitenciarul Stein din Austria.
Totodată, autorităţile judiciare din Austria au transmis şi acordul persoanei condamnate privind transferul executării pedepsei într-un penitenciar din România.
În ceea ce priveşte pedeapsa la care a fost condamnat numitul A., Curtea a constatat că pentru aceleaşi infracţiuni reţinute în hotărârea de condamnare de către autorităţile judiciare din Austria, legea penală română nu prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Persoana transferabilă A. a fost condamnat în statul austriac pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tentativă de omor, întrucât la data de 25 martie 20013, B., C. şi D., în colaborare conştientă, cu ajutorul unor arme (par de aproximativ 1,5 m, diametru de 5 cm şi 1,3 Kg) şi prin folosirea violenţei l-au lovit pe E., ce se deplasa pe bicicletă, i-au pulverizat spray paralizant şi l-au târât într-un hăţiş, unde i-au mai aplicat lovituri puternice cu piciorul şi parul în cap trunchi, după care i-au sustras portmoneul şi mai multe bijuterii în valoare totală de 8000 euro. În urma acestor lovituri şi agresiuni persoana vătămată a suferit vătămări corporale care i-au pus viaţa în pericol (conform art. 84 alin. (1) din C. pen. austriac) respectiv, fracturi costale, vertebre lombare, hemoragie a ficatului, ruptură a lojei renale stângi şi traumatism cranian.
S-a reţinut că cei trei autori au încercat să-l omoare cu premeditare pe E.
În sarcina numitului A. s-a reţinut că, anterior datei de 25 martie 2012 i-a determinat pe cei trei autori la realizarea faptelor descrise prin aceea că, a ales victima, s-a familiarizat cu obişnuinţele acesteia, a elaborat planul faptei, a împărţit sarcinile şi, înaintea faptei a construit împreună cu D., la locul faptei un perete de vizibilitate din crengi şi alte obiecte pentru a putea ascunde cadavrul victimei şi a dirijat complicii în ziua faptei.
Conform legislaţiei naţionale, aceste fapte penale constituie infracţiunea de instigare la tentativă de omor calificat, prev. de art. 32, 33, 47 rap. la art. 189 alin. (1) lit. a) şi d) din C. pen., (cu premeditare şi pentru a înlesni ori a ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni), respectiv tâlhărie calificată prev. de art. 47 rap. la art. 233 - 234 lit. a) şi d) C. pen. (prin folosirea unei arme ori substanţe paralizante, respectiv în timpul nopţii).
A observat instanţa de judecată, că în procesul de individualizare al pedepsei, autorităţile judiciare din Austria s-au orientat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, astfel că nu se poate analiza acest aspect în procedura recunoaşterii şi transferării persoanei condamnate, urmând a se da eficienţă însă dispoziţiilor legale naţionale, întrucât art. 154 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 302/2004 rep. şi modificată, prevede că instanţa de judecată adaptează prin sentinţă pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent atunci când natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau a regimului, cu pedepsele reglementate de legea română.
Infracţiunea consumată de omor calificat se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi, iar tentativa se pedepseşte.
Potrivit art. 33 alin. (2) C. pen., tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta către aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani.
Infracţiunea de tâlhărie calificată se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Având în vedere că autorităţile judiciare din statul de condamnare (Austria) s-a orientat la aplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţă, Curtea a apreciat că sunt incidente disp. art. 33 alin. (2) teza a II-a din C. pen.
În legătură cu pedepsirea instigatorului, calitate în care a fost condamnat A., disp. art. 47 rap. la art. 49 C. pen. prevede că aceasta se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
O altă constatare a Curţii (relevată şi în cuprinsul sentinţei penale de condamnare a Tribunalului din Graz), este aceea că, potrivit fişei de cazier judiciar, numitul A. a suferit numeroase condamnări anterioare la pedeapsa închisorii, aflându-se în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 41 şi 43 alin. (5) C. pen., dar de care statul de condamnare nu a ţinut seama, cu motivarea că s-a orientat către pedeapsa detenţiunii pe viaţă iar starea de recidivă nu mai poate atrage vreo agravare a pedepsei.
În concluzie, persoanei condamnate A. îi sunt aplicabile disp. art. 43 alin. (5) din C. pen., deoarece legea română nu prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru infracţiunile susmenţionate, ceea ce conduce la o pedeapsă maximă de 30 ani închisoare pentru infracţiunea reţinută de autorităţile judiciare din Austria.
Întrucât infracţiunile comise de condamnatul A. au avut loc. anterior intrării în vigoare a noului C. pen. (1 februarie 2014), Curtea a analizat şi principiul aplicării legii penale mai favorabile şi a constatat că şi potrivit C. pen. anterior, persoana condamnată ajunge în concret la aceeaşi pedeapsă maximă de 30 ani închisoare.
Astfel, infracţiunile comise de persoana condamnată au corespondent în disp. art. 25 rap. la art. 20, 21 alin. (2) teza a II-a şi art. 174, 175 lit. a), 176 lit. d) C. pen. anterior, sancţionată cu o pedeapsă de la 20 la 25 ani închisoare (art. 21 alin. ( 2), iar prin aplicarea disp. art. 37 lit. b) şi art. 39 alin. (4) C. pen. anterior se poate aplica un spor de până la 10 ani închisoare, ceea ce înseamnă o pedeapsă de 35 ani închisoare.
Prin limitarea pedepsei închisorii prev. de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. anterior, persoanei condamnate nu i se poate aplica decât o pedeapsă maximă de 30 ani închisoare. În acest fel nu se poate afirma că legea veche este mai favorabilă, deoarece se ajunge, în concret, tot la pedeapsa maximă de 30 ani închisoare.
Având în vedere această pedeapsă maximă ce i se poate aplica condamnatului prin adaptarea pedepsei, conform art. 154 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr. 302/2004 rep. şi modificată, iar autorităţile judiciare ale statului emitent i-au aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă, Curtea a făcut demersuri pentru a obţine punctul de vedere al autorităţii judiciare din Austria, în sensul dacă, în aceste condiţii, îşi mai menţin cererea de transfer.
Prin adresa nr. x/SM din 3 octombrie 2014 a Ministerul Justiţiei - Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară s-a transmis instanţei de judecată răspunsul primit de la autoritatea judiciară din Austria în care se precizează că "nu-şi retrage, pentru moment, certificatul cu privire la preluarea executării pedepsei cu detenţiunea pe viaţă aplicată cetăţeanului A.". Totodată se mai menţionează că Ministerul Federal al Justiţiei rămâne rezervat cu privire la luarea unei decizi de transfer, întrucât această decizie depinde de durata pedepsei adaptate în România şi de dispoziţiile legale române cu privire la liberarea condiţionată pentru faptele comise.
Reiese din această adresă că procedura de transfer poate continua, iar în ceea ce priveşte instituţia liberării condiţionate prevăzută de legislaţia naţională, Curtea a învederat pe această cale autorităţilor judiciare ale statului emitent că, potrivit art. 100 şi urm. din C. pen. liberarea condiţionată se poate dispune de instanţa de judecată, în cazul pedepsei de peste 20 ani închisoare, după executarea unei fracţii de cel puţin trei pătrimi (3/4) şi îndeplinirea celorlalte condiţii, iar dacă condamnatul are vârsta de peste 60 ani, după executare unei fracţii de cel puţin două treimi (2/3) şi îndeplinirea celorlalte condiţii.
Faţă de toate aceste aspecte, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a recunoscut Sentinţa penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Gaz - Austria, privind condamnarea numitului A., în prezent aflat în Penitenciarul Stein - Austria, la detenţiunea pe viaţă, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 32, 33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român şi tâlhărie gravă prev. de art. 142 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 şi 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.
În baza art. 154 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 300/2013, a adaptat pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată prin sentinţa susmenţionată, la sancţiunea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, respectiv la pedeapsa de 30 ani închisoare.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 30 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenţiei preventive de la 25 martie 2012 la 4 martie 2013 şi de la această dată la zi.
Totodată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 30 ani închisoare, conform C. proc. pen. român, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15,75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac; cu corespondent în art. 32, 33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5), C. pen. român şi tâlhărie gravă prev. de art. 141 alin. (1), (14)3 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac; cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 şi 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.
Împotriva acestei hotărâri condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele scrise şi ataşate la dosar, în esenţă, condamnatul A. a invocat prevederile art. 151 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., art. 393 C. proc. pen., art. 394 lit. a), c) şi d) C. proc. pen.
Menţionează în continuare că va prezenta acte şi probe concrete că nu a participat la infracţiune cu cei 3 autori, nu există nici o dovadă în dosar, nici o declaraţie dată de cei trei, nici la urmărirea penală şi nici pe parcursul procesului.
Arată că există două declaraţii în care este acuzat că a fost instigat şi a pus planul la punct cu o săptămână înainte, dar în ziua infracţiunii, pe data de 25 septembrie 2012, autorul moral este B. împreună cu ceilalţi doi, pe cont propriu, au organizat şi au comis infracţiunea.
De asemenea, certificatul de condamnare prezentat Curţii de Apel Ploieşti de către autorităţile austriece este fals din două aspecte: este acuzat că a participat personal şi a condus efectiv operaţiunea inclusiv că infracţiunea s-a făcut noaptea.
În final, consideră că recunoaşterea pedepsei de 30 de ani face obiectul unei revizuiri din partea Justiţiei Române.
Condamnatul A., în stare de deţinere, personal şi în prezenţa apărătorului din oficiu, la termenul de judecată din data de 7 mai 2018, arată că potrivit art. 453, 455, 459 Noul C. pen. revizuirea este o cale de atac împotriva sentinţelor prin care s-a soluţionat fondul. În cauza de faţă, potrivit deciziei nr. 36 C. civ. din 24 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, fiind definitivă, urmează a se analiza cererea de revizuire formulată de condamnat şi să se dispună în consecinţă.
În ultimul cuvânt, revizuentul condamnat A., a arătat că acel dosar reprezintă pe ce dovezi se întemeiază prezenta cerere de revizuire şi este o minciună că a participat în ziua infracţiunii. Apreciază că nu trebuia să îl judece Curtea de Apel Ploieşti pentru că de 50 de ani locuieşte în Arad. Arată că este vorba de 30 de ani de închisoare, a fost extrădat de autorităţile străine, i s-a recunoscut sentinţa din Austria, iar motivele de revizuire reprezintă în opinia sa dovezi. De asemenea, arată că a formulat 4 cereri către autorităţile din Viena şi aşteaptă răspuns de 2 ani şi 8 luni. Condamnarea sa se datorează faptului că timp de 7 luni a fost cercetat de procurorul care a întocmit acest rechizitoriu.
Curtea, analizând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, sub toate aspectele, a apreciat că este inadmisibilă reţinând că potrivit prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen. în care se enumeră cazurile în care poate fi cerută revizuirea, această cale de atac poate fi formulată condiţionat şi limitat în următoarele cazuri:
(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
(2) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ.
(3)*) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.
Raportat la cele mai sus menţionate, curtea a constatat că cererea de revizuire aşa cum a fost formulate şi motivate de revizuent, nu se află printre cazurile mai sus şi limitativ enumerate, decizia prin care Curtea de Apel Ploieşti a recunoscut Sentinţa penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Gaz - Austria, nefiind supusă căii de atac a revizuirii.
Împotriva Sentinţei penale nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat apel revizuentul A.
În susţinerea apelului s-a invocat că au fost descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţată în cauză. De asemenea, revizuentul a mai solicitat conversia pedepsei dispuse.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul formulat de revizuentul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispoziţiile procesuale menţionate şi de principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.
Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de petent nu îndeplineşte condiţiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.
Hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoaşterea unei hotătâri străine şi adaptarea pedepsei, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cererea de conversie a pedepsei formulată de revizuentul A. se constată următoarele:
Revizuentul a fost condamnat de autorităţile austriece la detenţiunea pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor prev. de art. 15, 75 C. pen. austriac, în calitate de instigator în sensul disp. art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 32, art. 33, art. 47 rap. la art. 188 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român şi tâlhărie gravă prevăzută de art. 142 alin. (1), art. 143 teza a II-a C. pen. austriac în calitate de instigator în sensul dispoziţiilor art. 12 teza a II -a C. pen. austriac, cu corespondent în art. 47 rap. art. 233 şi 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 43 alin. (5) C. pen. român.
Prin Decizia nr. 36 C. civ. din 24 octombrie 2014 Curtea de Apel Ploieşti a recunoscut Sentinţa penală nr. 6 Hv 95/12p din 4 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Gaz - Austria, a adaptat pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată prin sentinţa susmenţionată, la sancţiunea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea, respectiv la pedeapsa de 30 ani închisoare şi a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 30 ani închisoare.
Potrivit art. 189 alin. (2) C. pen. uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar tentativa se pedepseşte.
De asemenea, potrivit art. 33 alin. (2) C. pen., tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani închisoare.
Art. 43 alin. (5) C. pen. prevede că dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate (15 - 30 ani închisoare).
Totodată, art. 234 alin. (1) lit. a) şi d) C. pen. prevede că tâlhăria calificată se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani, iar art. 49 C. pen. prevede că coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor .
Astfel, se observă că pentru infracţiunea de tentativă de omor pentru care autorităţile străine au aplicat detenţiunea pe viaţă, legea română impune aplicarea pedepsei de 20 de ani (art. 189 coroborat cu art. 33 alin. (2) C. pen.) a căror limite se majorează cu jumătate, prin reţinerea stării de recidivă (art. 43 alin. (5) C. pen.), inculpatul urmând a executa pedeapsa de 30 de ani.
Pentru infracţiunea de instigare la tâlhărie calificată, legea română impune aplicarea pedepsei de 10 ani (art. 47 coroborat cu art. 234 alin. (1) C. pen.) a căror limite se majorează cu jumătate, prin reţinerea stării de recidivă (art. 43 alin. (5) C. pen.), inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 de ani.
Prin contopirea pedepselor, conform art. 39 alin. (2) rap. la 60 C. pen., inculpatul ar executa pedeapsa de 35 de ani închisoare (30 de ani pentru tentativă de omor şi o treime din pedeapsa de 15 ani pentru instigare la tâlhărie calificată), pedeapsă ce depăşeşte maximul general ce poate fi aplicat potrivit legii române, aceea de 30 de ani închisoare, astfel încât va fi redusă ope legis la acest maxim. Aceeaşi limită rezultă şi din aplicarea legii penale anterioare, mecanismul şi calculul aferent fiind riguros explicitate de prima instanţă.
Potrivit art. 154 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanţa de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când: durata acesteia depăşeşte, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeaşi infracţiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracţiuni depăşeşte totalul pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanţa de judecată a pedepsei aplicate de instanţa statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracţiuni similare (30 ani închisoare).
Astfel, se constată că aplicarea celei mai severe pedepse este justificată şi nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate revizuentului A.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 15 C. civ. din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 iunie 2018.
Procesat de GGC - MM