Revision inadmissible against foreign conviction recognition: no merit resolution and no conflicting final judgments

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 49/F din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2008. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuientul condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 275 alin. (6) rap. la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 lei, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 482 din data de 13 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Giurgiu, în temeiul art. 458 rap. la art. 47 din C. proc. pen., a declinat competenţa de judecare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. În acest sens, instanţa respectivă a constatat că cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2017, este o cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunţată, în primă instanţă, de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În urma declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, la data de 20 februarie 2018, primind termen de soluţionare la 14 martie 2018, pentru când revizuientul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, a solicitat judecarea sa în lipsă, potrivit art. 364 alin. (4) din C. proc. pen., fiind de acord cu desemnarea unui avocat din oficiu care să-l reprezinte juridic.

A fost ataşat dosarul nr. x/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, (la care se află ataşat Dosarul nr. 4380/II-5/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti), transmis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe rolul căreia a fost înregistrat, prin ataşare la dosarul nr. x/2018, cu termen de judecată la data de 18 aprilie 2018.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, admiţând sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă această instanţă, a recunoscut hotărârea din data de 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, pronunţată în Dosarul nr. 409 Hv 2/06b şi, de asemenea, hotărârea din data de 27 martie 2007 a Curţii de Apel din Viena, pronunţată în Dosarul nr. 22 Bs 41/07a, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi furt prin efracţie, prevăzute de art. 75, art. 127 şi art. 129-2 din C. pen. austriac, apreciate a avea corespondent, potrivit legislaţiei penale române, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 din C. pen. 1969 şi a dispus punerea în executare a hotărârilor respective, prin transferarea persoanei condamnate anterior nominalizate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă. S-a constatat că, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţa din Austria, condamnatul a omorât-o pe persoana vătămată B., prin strangulare, în scopul sustragerii unei sume de bani.

Întrucât nici condamnatul A., nici Parchetul nu au declarat recurs împotriva sentinţei penale anterior menţionate, aceasta a rămas definitivă, prin nerecurare, la data de 17 februarie 2009, iar, la data de 02 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a emis MEPÎ nr. 505/2008.

La data de 11 mai 2009, condamnatul A. a fost transferat din Austria în România, fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova la data de 12 mai 2009, ora 00:50.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, un complet de judecată al instanţei respective a calificat o cerere de revizuire formulată de condamnat (prin care acesta a invocat omisiunea efectuării conversiunii pedepsei aplicate de instanţa austriacă, potrivit legii penale române, respectiv din detenţiune pe viaţă în închisoare) drept contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., apreciind că, pe această cale, poate fi lămurită încadrarea juridică echivalentă din legislaţia penală română în vigoare la data transferului. În urma acestei calificări, prin sentinţa penală nr. 15/F din data de 02 februarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, un alt complet de judecată a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare, constatând că aspectul invocat a fost analizat, anterior, prin sentinţa penală nr. 661 din data de 11 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, intrând în puterea lucrului judecat. Hotărârea anterior menţionată a fost atacată, cu contestaţie, de către condamnatul A., respectiva cale de atac făcând, în prezent, obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Penală, cu termen de judecată la data de 18 aprilie 2018.

S-a reţinut că în prezenta cauză, condamnatul A., personal, a precizat, în mod explicit, în faţa completului de judecată de la Tribunalul Giurgiu (care, ulterior, şi-a declinat competenţa), la termenul din data de 13 noiembrie 2017, că cererea formulată reprezintă o cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel cum acesta a menţionat, de altfel, şi în cererea introductivă, adresată iniţial Curţii de Apel Bucureşti şi transmisă, pe cale administrativă, instanţei anterior menţionate . Pe de altă parte, în faţa acestei instanţe, condamnatul nu a dorit să se prezinte, solicitând judecarea cauzei în lipsă, fără a aduce alte precizări cererii sale.

În aceste condiţii, Curtea a constatat că a fost sesizată cu o cerere de revizuire a hotărârii definitive prin care a fost recunoscută, de către instanţa română, hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa austriacă şi s-a dispus punerea în executare a acesteia, prin transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din ţara de origine, în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanţa respectivă, şi anume detenţiunea pe viaţă.

În motivarea cererii deduse judecăţii, condamnatul a susţinut, pe de o parte, că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004 (republicată), în condiţiile în care s-a precizat, în considerentele sale, că infracţiunea corespunzătoare celor reţinute de instanţa austriacă este, conform legii române, cea incriminată de art. 175 din C. pen. 1969, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de la 15 ani la 25 ani, iar, pe de altă parte, că, în ceea ce priveşte executarea pedepsei, nu s-a ţinut seama de faptul că, potrivit legii austriece, aceasta urma a se finaliza după 15 ani de detenţie, respectiv la data de 30 noiembrie 2020, cu termen de liberare condiţionată la data de 30 noiembrie 2019, fiindu-i agravată astfel situaţia.

S-a constatat că cerere este inadmisibilă, întrucât, în primul rând şi în mod esenţial, revizuirea poate fi exercitată, drept cale extraordinară de atac, doar împotriva hotărârilor definitive prin care o instanţă judecătorească s-a pronunţat asupra fondului unei acuzaţii, prin una dintre soluţiile de rezolvare a acţiunii penale prevăzute de art. 396 din C. proc. pen. (condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal), motivul invocat fiind apt să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea acelei soluţii. Or, în speţă, prin hotărârea la care se referă cererea de revizuire, instanţa română nu a analizat şi nu a dispus asupra fondului acuzaţiei aduse condamnatului, nepronunţând vreuna dintre soluţiile anterior menţionate, ci doar a recunoscut hotărârea definitivă de condamnare a instanţei austriece şi a dispus transferarea acestuia, pentru a executa, în România, pedeapsa aplicată de acea instanţă.

În al doilea rând, s-a constatat că motivele invocate în susţinerea cererii deduse judecăţii nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) din C. proc. pen., un astfel de caz nefiind, de altfel, nici menţionat de către autorul său, ci constituie, în fapt, critici aduse hotărârii definitive pronunţate de instanţa română (deşi condamnatul, fiindu-i comunicată la locul de detenţie din Austria, nu a atacat-o cu recurs - filele 15-23 din Dosarul nr. x/2008), pentru neefectuarea conversiunii condamnării şi, de asemenea, executării pedepsei privative de libertate, care, în opinia acestuia, ar trebui să rămână guvernată, sub aspectul datelor de finalizare şi, respectiv, de liberare condiţionată, de legea austriacă, niciuna dintre aceste critici neputând fi analizată în calea extraordinară de atac promovată.

Drept urmare, întrucât nu există un temei legal care să permită revizuirea sentinţei penale nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Curtea a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii condamnatului (astfel cum a fost formulată şi precizată de acesta în prezenta cauză), respectiv cea prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Faţă de considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat A..

Împotriva acestei sentinţe penale, a formulat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2/2018.

În esenţă a invocat temeiul prev de art. 453 lit. e) din C. proc. pen. şi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 49/F din 14 martie 2018, făcând referire la sentinţa penală nr. 306, arătând cănu s-a făcut conversiunea în mod corect între pedeapsa aplicată de instanţa din Austria şi cea aplicată de instanţele române. A susţinut că nu au fost aplicate art. 158 şi art. 159 din Legea nr. 302/2004 şi în momentul în care i s-a înmânat mandatul de executare se specifica că infracţiunea de omor calificat este încadrată între 15 şi 25 de ani, iar în Austria urma să execute maxim 15 ani, iar în prezent figurează în România cu o pedeapsă de 99 de ani, ceea ce contravine Legii nr. 302/2004. Totodată, a învederat că până în anul 2013 a încercat să formuleze numeroase cereri de rejudecare a faptei, apeluri şi recursuri, deoarece aşa a fost sfătuit în Austria, însă toate i-au fost respinse ca tardive, întrucât nu a respectat termenul prevăzut de lege.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerente ce vor fi expuse:

În cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 C. proc. pen., sunt precizate normele care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453, art. 455 şi art. 459 C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei. În acelaşi sens este şi decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru a reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia) este necesară existenţa a două hotărâri penale definitive prin care a fost soluţionat fondul cauzei şi prin dispoziţiile pe care acestea le conţin, se exclud între ele.

Astfel, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. implică fie existenţa unor hotărâri pronunţate pentru aceeaşi faptă, dar faţă de persoane diferite, fie existenţa unor hotărâri pronunţate faţă de aceeaşi persoană, dar pentru fapte diferite, fie chiar existenţa unor hotărâri pronunţate faţă de persoane diferite şi pentru fapte diferite, dar corelative.

Înalta Curte constată că nu se poate reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că, revizuentul A. nu a indicat două hotărâri judecătoreşti care să conţină dispoziţii contradictorii referitoare fie la aceeaşi persoană, dar fapte diferite, fie persoane diferite, dar fapte corelative, acesta susţinând în cererea de apel că nu s-au aplicat în mod corespunzător dispoziţiile privind conversia şi făcând referire la sentinţa nr. 306 din 24 noiembrie 2008.

Prin sentinţa penală nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă această instanţă, a recunoscut hotărârea din data de 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, pronunţată în Dosarul nr. 409 Hv 2/06b şi, de asemenea, hotărârea din data de 27 martie 2007 a Curţii de Apel din Viena, pronunţată în Dosarul nr. 22 Bs 41/07a, prin care A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi furt prin efracţie, prevăzute de art. 75, art. 127 şi art. 129-2 din C. pen. austriac, a apreciat a avea corespondent, potrivit legislaţiei penale române, în infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 din C. pen. 1969 şi a dispus punerea în executare a hotărârilor respective, prin transferarea persoanei condamnate anterior nominalizate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiunii pe viaţă.

Având în vedere că în cauză nu au fost indicate două hotărâri definitive care nu se pot concilia, iar sentinţa la care face referire revizuientul A.. nu vizează fondul cauzei, Înalta Curte, constată că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452, art. 459 alin. (3) C. proc. pen. şi apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A..

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 49/F din 14 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, îl va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar suma de câte 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 49/F din 14 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 iunie 2018.