Admissibility of constitutional unconstitutionality exception in cancellation appeal proceedings under the Code of Criminal Procedure

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi (5) C. proc. pen. în forma în vigoare la data de 08.10.2014, respectiv a dispoziţiilor art. 336 - 341 şi art. 426 - 431 C. proc. pen., formulată de contestatoarea A., apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cuprinsă în sentinţa penală nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, contestatoarea A. a formulat recurs, susţinând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi (5) C. proc. pen., în forma în vigoare la data de 08.10.2014, respectiv a dispoziţiilor art. 336 - 341 şi art. 426 - 431 C. proc. pen., întruneşte toate cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cea privind legătura cu cauza dedusă judecăţii, de soluţionarea excepţiilor depinzând soluţionarea contestaţiei în anulare.

Examinând recursul declarat de contestatoarea A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Caracterul excepţiei de neconstituţionalitate de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, determină ca cerinţa privind relevanţa ei să fie analizată în concret în raport de faza în care este invocată. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aşadar, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În concret, contestatoarea A. a formulat, în calea de atac a contestaţiei în anulare promovată împotriva încheierii din 08.10.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în procedura reglementată de dispoziţiile art. 340 - 341 C. proc. pen. o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) şi (5) C. proc. pen., în forma în vigoare la data de 08.10.2014, respectiv a dispoziţiilor art. 336 - 341 şi art. 426 - 431 C. proc. pen., apreciind că acestea încalcă art. 1, art. 20, art. 21 şi art. 124 din Constituţie întrucât este neconstituţional ca judecarea cauzei să se facă fără citarea şi informarea părţilor interesate.

Astfel, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că, în cauză, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi (5) C. proc. pen., instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat anterior constatând neconstituţionalitatea acestora, nefiind îndeplinită, astfel, cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, referitoare la faptul că normele declarate anterior ca fiind neconstituţionale nu mai pot forma obiectul unei noi excepţii.

Referitor la lipsa de conformitate a dispoziţiilor art. 426 - 431 C. proc. pen. cu legea fundamentală a ţării, Înalta Curte constată că prin excepţia ridicată nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textului de lege cu Constituţia României, ci veritabile apărări privind admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, prin care autoarea excepţiei tinde la o interpretare a acestor dispoziţii legale, atribut ce nu intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional, ci a instanţelor de judecată care sunt singurele chemate să asigure interpretarea şi aplicarea legii de la caz la caz.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost folosit de contestatoare în scopul şi finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituţionale cu legea fundamentală, situaţie în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte, va respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinţei penale nr. 195/F din 13 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2017.