Status of autonomous public enterprise employee as public official barring reduced corruption sentencing limits

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 61 din 21 februarie 2017, Tribunalul Tulcea, secţia penală, în temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., printre alţii, a condamnat pe inculpatul A., fără antecedente penale la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi interzicerea dreptului de a desfăşura o activitate de funcţionar public timp de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În temeiul art. 47 - 290 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită.

În temeiul art. 291 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală de 4 ani şi 4 luni închisoare (formată din pedeapsa de 3 ani la care s-a adăugat 1/3 din 4 ani) şi interzicerea dreptului de a desfăşura o activitate de funcţionar public timp de 5 ani, ca pedeapsă complementară.

În temeiul art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi g) (funcţionar public în cadrul Registrului Auto Român) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 72 C. pen. şi art. 399 alin. (9) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare închisoare durata reţinerii şi a arestului la domiciliu de la data de 11 mai 2016 şi până la 10 iunie 2016, inclusiv.

În temeiul art. 399 C. proc. pen. a menţinut măsura controlului judiciar faţă de inculpatul A. începând cu data de 21.02.2017.

A dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 550 RON.

A menţinut măsurile asiguratorii dispuse prin Ordonanţa nr. 634/P/2015 din 24.05.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus indisponibilizarea prin instituirea popririi, a sumelor de bani prezente şi viitoare, din conturile bancare aparţinând inculpatului A. - deschise la B. S.A. şi C. S.A. până la concurenţa sumei de 3050 RON.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. suma de 2500 RON, în folosul statului, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî în acest sens a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2015 din data de 02.06.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a fost trimis în judecată, printre alţii, inculpatul A. pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., instigare la dare de mită prev. de art. 47 C. pen. - art. 290 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Coroborând elementele de fapt ce rezultă din probele administrate, Tribunalul Tulcea a constatat următoarele:

Regia Autonomă "Registrul Auto Român" a fost înfiinţată prin H.G. nr. 768/8 noiembrie 1991. Regia Autonomă "Registrul Auto Român" este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale. "Registrul Auto Român" - R.A. are sediul în municipiul Bucureşti, are în structura sa reprezentanţe pe teritoriul României.

În baza Contractului individual de muncă nr. 2560/27.10.2008, numitul A. a desfăşurat activitatea de inginer în cadrul Registrului Auto Român - reprezentanţa Tulcea, având următoarele atribuţii, potrivit fişei postului, efectuează activitatea de inspecţie tehnică periodică, de redobândire certificat înmatriculare, de verificare, eliberare a certificatelor de agreare şi vizarea lor periodică, după caz, pentru autovehicule utilizate în regim de taxi sau destinate învăţării conducerii auto,

- efectuează verificările necesare înscrierii în CIV a sistemelor de alimentare cu combustibil alternativ,

- eliberează duplicate pe baza înregistrărilor din sistemul informatic RAR,

- efectuează activitatea de verificare, eliberare a certificatelor de agreare şi de prelungire a valabilităţii acestora pentru vehicule care transportă mărfuri periculoase,

- efectuează activitatea de certificare a autenticităţii vehiculelor, de eliberare şi modificare CIV şi de omologare individuală, ş.a.m.d.

- exercită şi alte atribuţii care decurg din actele normative în vigoare sau sunt dispuse oficial de conducerea RAR.

În baza Contractului individual de muncă nr. 1295/2.11.1998, numitul D. desfăşoară activitatea de inginer în cadrul Registrului Auto Român - reprezentanţa Tulcea, având atribuţiile de serviciu menţionate mai sus.

De-a lungul timpului, între inculpatul E. angajat al S.C. F. S.R.L. Tulcea ce deţine staţia ITP cu indicativul 05 şi inginerii din cadrul Registrului Auto Român - reprezentanţa Tulcea s-a creat o relaţie extraprofesională, ilicită, privind pretinderea/primirea unor sume de bani în vederea exercitării influenţei faţă de angajaţii RAR şi primirea unor sume de bani de către angajaţii RAR în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu. Inculpatul E. era contactat de diferite persoane ce aveau "emoţii" cu privire la activitatea RAR, iar inculpatul le asigura influenţa pe lângă inginerii RAR solicitând pentru aceasta, în principiu, suma de 200 de RON, ce era primită de către E. ulterior verificării tehnice a autoturismului clientului şi obţinerii vizelor necesare, din care suma de 150 de RON era remisă ulterior inginerului RAR care efectuase verificarea tehnică a autoturismului în speţă. Potrivit înţelegerii ilicite stabilite în timp inculpatul E. era anunţat de posesorul autoturismului cu privire la inginerul RAR căruia îi era repartizat autoturismul spre verificare, iar inculpatul E. îl contacta telefonic pe inginerul respectiv, transmiţându-i astfel, indirect, mesajul promisiunii unei sume de bani pentru indulgenţa acestuia, sumă de bani pe care, de regulă, inginerul respectiv o primea de la E. în cursul aceleaşi zile, când în drumul său de la locul de muncă către casă trecea pe la S.C. F. S.R.L. din incinta G. - locul de muncă al inculpatului E. Vestea influenţei inculpatului E. era răspândită atât în mun. Tulcea, dar şi în judeţ (loc. Baia, Babadag, Cîrjelari, Cerna, etc.), iar la serviciile acestuia apelau atât persoanele cu autoturisme mai vechi pentru a nu avea probleme la verificarea RAR, cât şi persoane care fuseseră deja respinse la această verificare.

În fiecare situaţie în parte, inculpatul E. îl contacta pe inginerul care efectua verificarea tehnică în speţă, transmiţându-i acestuia, indirect, mesajul stabilit, iar ulterior acesta remitea fiecărui inginer suma de bani convenită, în principiu suma de 150 RON. Şi aceste ultime aspecte sunt confirmate de către inculpatul E., din probele administrate în cauză rezultând relaţia extrem de apropiată dintre autorii faptelor şi modul codat de comunicare.

Martorii audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti au menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Elementele esenţiale ce au rezultat din coroborarea acestor declaraţii au confirmat învinuirile aduse inculpatului A., chiar dacă, datorită trecerii timpului, unii martori nu şi-au mai amintit detalii ale situaţiilor expuse.

Astfel, aceste declaraţii, coroborate cu aspectele ce rezultă din convorbirile telefonice purtate de inculpatul E. cu inculpatul A. şi de martori din dosar cu aceştia, probează şi situaţia de fapt reţinută în sarcina celui din urmă inculpat.

S-a reţinut că, faptele inculpatului A. - funcţionar public în cadrul RAR - reprezentanţa Tulcea, care în baza unei rezoluţii infracţionale unice:

- la data de 19.08.2015 l-a determinat pe inginerul D. să primească suma de 200 de RON în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului H., (pct. 15)

- la data de 19.08.2015 l-a determinat pe inginerul D. să primească suma de 40 de RON în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului I., (pct. 16)

- în cursul lunii august 2015 a primit suma de 150 de RON, ce nu i se cuvenea, de la E. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) aparţinând martorului J., (pct. 8)

- în cursul lunii septembrie 2015 a primit suma de 200 de RON, ce nu i se cuvenea, de la martorul K., respectiv în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) ce aparţine martorului K., (pct. 18)

- în cursul lunii septembrie 2015, inginerul A. a primit suma de 150 de RON, ce nu i se cuvenea, de la E. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) aparţinând martorului L., (pct. 10)

întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de luare de mită prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Faptele inculpatului A. care în baza unei rezoluţii infracţionale unice:

- la data de 19.08.2015, l-a determinat pe martorul H. să îi remită suma de 200 de RON, ce nu i se cuvenea, inginerului D. în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului, (pct. 15)

- la data de 19.08.2015, l-a determinat pe martorul I. să îi remită suma de 40 de RON, ce nu i se cuvenea, numitului D. în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului, (pct. 16) întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii continuate de instigare la dare de mită prev. de art. 47 C. pen. - art. 290 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A. care în cursul lunii septembrie 2015 a acceptat promisiunea unor foloase necuvenite şi a primit 2 sticle de coniac (în valoare de 50 - 60 de RON) de la martorul M. pentru a-şi exercita influenţa pe lângă inginerii din cadrul RAR - reprezentanţa Tulcea în vederea efectuării operaţiunilor de certificare autenticitate, eliberare/modificare CIF, ITP la autoturismul (...) aparţinând martorului menţionat (pct. 19), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de

- trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. cu ref. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere conţinutul prevederilor art. 74 C. pen., respectiv, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Se apreciază că faptele inculpatului ca fiind grave datorită numărului de acte materiale, a perioadei în care a acţionat şi a îndrăznelii dovedite fără nici o teamă de o eventuală răspundere penală, chiar dacă sumele însumate, de care au beneficiat nu sunt foarte mari.

Sub acest ultim aspect, se impune sublinierea încă o dată a faptului că în speţă nu se poate vorbi de prejudicii materiale. Faptele fac parte din categoria celor de corupţie şi de serviciu al căror obiect juridic generic este alcătuit din relaţiile sociale privitoare la normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu, pentru care se pretinde să nu fie create avantaje materiale ilicite prin exercitarea serviciului subiectului activ, iar urmarea constă într-o stare de pericol.

S-a reţinut că inculpatul A. este în vârstă de 35 de ani, are studii superioare şi ocupaţia de inginer auto.

În pofida probelor administrate, acesta nici măcar în ultimul cuvânt nu a recunoscut comiterea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, declarându-se nevinovat.

Dând eficienţă criteriilor de individualizare, instanţa a orientat pedepsele spre limita minimă specială prevăzută de lege datorită faptului că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală.

În acelaşi timp s-a menţionat că pentru inculpatul A. pedeapsa rezultantă este de 4 ani şi 4 luni închisoare, astfel că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 91 lit. a) C. pen. Mai mult, s-a precizat că inculpatul A. nu a înţeles să îşi asume răspunderea pentru faptele comise, astfel, neexistând suficiente motive pentru a considera că există posibilitatea îndreptării sale doar prin aplicarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 1053/A din 31 octombrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpatul A.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat A. la plata sumei de 1000 de RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 272 C. proc. pen. a dispus avansarea din fondurile MJ a onorariilor parţiale ale apărătorilor din oficiu în cuantum de câte 90 de RON fiecare. (av. N. şi O.)

Examinând atât motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia, printre alţii, a inculpatului A. pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de către aceştia încadrarea juridică corespunzătoare.

Relativ la aprecierea probelor s-a reţinut că aceasta este operaţiunea finală a activităţii de probaţiune, care permite instanţei de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul.

Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită de lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.

Pe cale de consecinţă, aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

În virtutea acestor dispoziţii, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă care nu este interzis de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este reglementată şi în dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, produce, în principal, două categorii de consecinţe:

a) în privinţa organelor judiciare, care trebuie să manifeste prudenţă în examinarea actului de trimitere în judecată şi să analizeze, în mod obiectiv, argumentele în favoarea şi în defavoarea inculpatului;

b) în privinţa inculpatului, prezumţia de nevinovăţie implică dreptul acestuia de a propune probe în apărarea sa şi acela de a nu depune mărturie contra lui însuşi.

În sistemul nostru de drept, prezumţia de nevinovăţie - astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 4 C. proc. pen. şi art. 99 alin. (2) C. proc. pen. - îmbracă două coordonate: administrarea probelor şi interpretarea acestora.

În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie, este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, suspiciunile, aproximaţiile, pentru că atunci când infracţiunea nu este dovedită cu certitudine prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

În cauza dedusă judecăţii, Curte a constatat că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată, probele administrate de organele judiciare demonstrând, fără echivoc, vinovăţia inculpatului A. la comiterea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă.

Din mijloacele de probă administrate a rezultat că, inculpatul A.: la data de 19.08.2015 l-a determinat pe inginerul D. să primească suma de 200 de RON în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului H.; la data de 19.08.2015 l-a determinat pe inginerul D. să primească suma de 40 de RON în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului I.; în cursul lunii august 2015 a primit suma de 150 de RON, ce nu i se cuvenea, de la E. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) aparţinând martorului J.; în cursul lunii septembrie 2015 a primit suma de 200 de RON, ce nu i se cuvenea, de la martorul K., respectiv în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) ce aparţine martorului K.; în cursul lunii septembrie 2015, inginerul A. a primit suma de 150 de RON, ce nu i se cuvenea, de la E. în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) aparţinând martorului L.; la data de 19.08.2015, l-a determinat pe martorul H. să îi remită suma de 200 de RON, ce nu i se cuvenea, inginerului D. în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului; la data de 19.08.2015, l-a determinat pe martorul I. să îi remită suma de 40 de RON, ce nu i se cuvenea, numitului D. în legătură cu îndeplinirea de către acesta din urmă a atribuţiilor de serviciu referitoare la verificarea autoturismului (...) din posesia martorului; în cursul lunii septembrie 2015 a acceptat promisiunea unor foloase necuvenite şi a primit 2 sticle de coniac (în valoare de 50 - 60 de RON) de la martorul M. pentru a-şi exercita influenţa pe lângă inginerii din cadrul RAR - reprezentanţa Tulcea în vederea efectuării operaţiunilor de certificare autenticitate, eliberare/modificare CIF, ITP la autoturismul (...) aparţinând martorului menţionat.

Este adevărat că martorul M. a revenit în faţa instanţei asupra depoziţiei asumată la urmărire penală, modificându-şi declaraţiile, dar în mod întemeiat instanţa de fond a considerat că revenirea asupra declaraţiilor iniţiale este nejustificată, versiunea prezentată de acesta cu ocazia efectuării cercetării judecătoreşti la fond dar şi în apel fiind în contradicţie cu aspectele care rezultă în mod explicit şi neechivoc din conţinutul interceptărilor telefonice din datele de 22 septembrie 2015 şi 23 septembrie 2015.

Potrivit art. 103 C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Cum în cauză nu există niciun temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, s-a considerat că există temeiuri suficiente să se considere că numai cele făcute în cursul urmăririi penale sunt expresia adevărului, coroborându-se cu alte fapte şi împrejurări ce au rezultat din ansamblul probelor existente în cauză şi instanţa de fond a înlăturat motivat declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti.

Or, invocarea de către inculpatul A. a nevinovăţiei în raport cu faptele săvârşite contrazice probatoriile administrate în cauză.

Simpla afirmaţie a unei alte stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu mijloace de probă credibile, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat constând în negarea săvârşirii faptelor nu poate influenţa convingerea bazată pe probe, prima instanţă realizând o corectă apreciere a materialului probator administrat în cauză şi reţinând, în mod întemeiat, vinovăţia inculpatului A. în comiterea faptelor.

Cu privire la solicitarea inculpatului A. de reducere a limitelor legale ale pedepselor aplicate pentru infracţiunile prevăzute de luare de mită, dare de mită şi trafic de influenţă, în condiţiile art. 308 C. pen., Curtea a constatat că este nefondată.

Potrivit Hotărârii nr. 768 din 8 noiembrie 1991 privind înfiinţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Registrul Auto Român", Regia Autonomă "Registrul Auto Român", este o persoană juridică ce funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, prin reorganizarea Registrului Auto Român din cadrul P.

"Registrul Auto Român" - R.A. se organizează şi funcţionează conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

"Registrul Auto Român" - R.A., în baza împuternicirii date de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, ca autoritate în transporturi, certifică încadrarea vehiculelor rutiere în normele de siguranţă a circulaţiei, protecţie a mediului înconjurător şi în categoria de folosinţă căreia îi sunt destinate, efectuează verificarea staţiilor de inspecţie tehnică, la cererea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, precum şi operaţiunile de registru pentru vehiculele rutiere înmatriculate în România.

Potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

S-a constatat că inculpatul ocupa la data comiterii infracţiunilor calitatea de inginer auto în cadrul Registrului Auto Român - reprezentanţa Tulcea, ceea ce îi conferă calitatea de funcţionar public în cadrul regiei autonome, în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi nu funcţionar, astfel încât nu sunt incidente prevederile de reducere a limitelor legale ale pedepsei prevăzută de art. 308 C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea a reţinut că pedeapsa este un mijloc specific de coerciţie penală, de represiune, implică în mod necesar o suferinţă ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflictiv şi retributiv al pedepsei impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât şi cu gradul de periculozitate al infractorului. Funcţia coercitiv - aflictivă a pedepsei se realizează prin aptitudinea pedepsei penale de a se manifesta ca o măsură cu caracter represiv supunându-l pe inculpat la o suferinţă morală prin privaţiune de libertate.

Pedeapsa nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar şi un mijloc de reeducare al acestuia; totodată, pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni atât de condamnat, cât şi de către ceilalţi destinatari ai legii penale.

Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidate ale pedepsei pronunţate, faţă de ceilalţi membri ai societăţii.

Astfel, pedeapsa are şi o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi comportamentul făptuitorului.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul şi funcţiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanţele reale de comitere a faptelor, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului.

La individualizarea sancţiunii aplicate, în mod temeinic, instanţa de fond s-a raportat la dispoziţiile art. 74 din C. pen. cu referire la circumstanţele reale ale infracţiunilor dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, dar şi la datele despre contribuţia efectiva la comiterea faptelor, urmările produse, modul în care s-a acţionat.

Curtea, a apreciat că scopul pedepsei şi reinserţia socială reală a inculpaţilor E. şi D. poate fi atinsă fără privarea de libertate a acestora, în cazul inculpatului A. în regim privativ de libertate iar, cuantumul pedepselor stabilite de către instanţa de fond, sunt apreciate de Curte ca suficiente pentru reeducarea acestora şi conştientizarea necesitaţii respectării valorilor sociale protejate de lege şi de legea penală în special.

Instanţa de fond a stabilit pedepse în cuantumul prevăzut de lege fără reţinerea de circumstanţe atenuante, dar a avut în vedere şi împrejurările comiterii faptelor, natura acestora, urmările în rândul comunităţii şi poziţiile procesuale manifestate de inculpaţii E., D., A. în faţa organelor judiciare.

Pedepsele principale stabilite sunt proporţionale cu ansamblul circumstanţelor cauzei şi persoana inculpaţilor, neconstatându-se niciun motiv rezonabil pentru modificarea acestora sau schimbarea modalităţilor de executare a pedepselor.

Câtă vreme inculpatul apelant A. nu a realizat, nici în ultimul cuvânt, o reevaluare a propriei situaţii, prin adoptarea unei poziţii sincere, ci, dimpotrivă, a încercat în continuare să denatureze adevărul, nu există motive pentru o reducere a cuantumului pedepselor în beneficiul acestuia.

Împotriva Deciziei penale nr. 1053/A din 31 octombrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 11.12.2017.

Prin încheierea din 22 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1053/P din data de 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi a trimis cauza completului 9.

În acest sens, a reţinut sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, că Decizia penală nr. 1053/A din data de 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A., fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - art. 436 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă prevăzute de 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. s-a constatat că acestea au fost îndeplinite, astfel în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1053/A din 31 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie), precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acesteia.

Condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a rezultat din indicarea temeiul de drept pe care se întemeiază recursul în casaţie, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 12 C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este admisibil doar în ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Astfel, în susţinerea acestui caz, s-a menţionat, în referire la calitatea de funcţionar public reţinută de instanţă pentru inculpatul A., că acesta ocupa funcţia de inginer mecanic auto la registrul Auto Român Tulcea şi că nu putea avea calitatea de funcţionar public în înţelesul art. 175 alin. (2) C. pen. A arătat că Registrul Auto Român este o persoană juridică de drept privat care a primit prin Hotărârea de Guvern nr. 768/1991 atribuţii pentru exercitarea unui serviciu de interes public.

În acelaşi timp, Înalta Curte a reţinut că argumentele aduse în susţinerea cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., vizează, în esenţă, o solicitare de reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului, ceea ce în recursul în casaţie nu se poate realiza, fiind aspecte care ţin de temeinicia hotărârii atacate şi nu de legalitatea acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1053/A din data de 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, doar în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte reţine că, potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

În acelaşi sens, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a prevăzut în mod expres.

Instanţa de casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste consideraţii sunt aplicabile şi cazului de casare prev. de art. 438 pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Prin urmare, instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de curtea de apel, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare.

În acest sens, se reţine că apărătorul ales al inculpatului a criticat faptul că acesta, la data săvârşirii faptei, nu avea calitatea de funcţionar public şi, totodată că, sunt incidente prevederile de reducere a limitelor legale ale pedepsei prevăzută de art. 308 C. pen.

Potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea nr. 768 din 8 noiembrie 1991 privind înfiinţarea şi funcţionarea Regiei Autonome "Registrul Auto Român", s-a stabilit că:

Art. 1: Se înfiinţează Regia Autonomă "Registrul Auto Român", cu sediul în municipiul Bucureşti, sectorul 1, ca persoană juridică ce funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, prin reorganizarea Registrului Auto Român din cadrul P.

"Registrul Auto Român" - R.A. se organizează şi funcţionează conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale.

Ministerul Transporturilor reprezintă interesele statului în consiliul de administraţie al Regiei Autonome "Registrul Auto Român".

În acelaşi timp, în Legea nr. 15/1991 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale se precizează la:

"- art. 1. Unităţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfăşoară activitatea, se organizează şi funcţionează, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi, sub formă de regii autonome sau societăţi comerciale.

- art. 2. Regiile autonome se organizează şi funcţionează în ramurile strategice ale economiei naţionale - industria de armament, energetică, exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare - precum şi în unele domenii aparţinând altor ramuri stabilite de guvern.

- art. 3. Regiile autonome sunt persoane juridice şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară."

În această ordine de idei, Înalta Curte observă că potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen. este inclusă în conţinutul noţiunii de funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie exercită atribuţii, în cadrul unei regii autonome.

Astfel, în raport cu cele menţionate mai sus, se constată, din acest punct de vedere că "Registrul Auto Român" - R.A. se organizează şi funcţionează conform Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor de stat ca regie autonomă.

Referitor la cealaltă cerinţă a art. 175 alin. (1) lit. c) din C. pen., respectiv că persoana trebuie să exercite în cadrul unei regii autonome atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, Înalta Curte reţine că inculpatul A. ocupa la data comiterii infracţiunilor calitatea de inginer auto în cadrul Registrului Auto Român - reprezentanţa Tulcea.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în baza Contractului individual de muncă nr. 2560/27.10.2008, inculpatul A. desfăşura activitatea de inginer în cadrul Registrului Auto Român - reprezentanţa Tulcea, având următoarele atribuţii, potrivit fişei postului:

- efectuează activitatea de inspecţie tehnică periodică, de redobândire certificat înmatriculare, de verificare, eliberare a certificatelor de agreare şi vizarea lor periodică, după caz, pentru autovehicule utilizate în regim de taxi sau destinate învăţării conducerii auto,

- efectuează verificările necesare înscrierii în CIV a sistemelor de alimentare cu combustibil alternativ,

- eliberează duplicate pe baza înregistrărilor din sistemul informatic RAR,

- efectuează activitatea de verificare, eliberare a certificatelor de agreare şi de prelungire a valabilităţii acestora pentru vehicule care transportă mărfuri periculoase,

- efectuează activitatea de certificare a autenticităţii vehiculelor, de eliberare şi modificare CIV şi de omologare individuală, ş.a.m.d.

- exercită şi alte atribuţii care decurg din actele normative în vigoare sau sunt dispuse oficial de conducerea RAR.

În acest context, Înalta Curte constată că, în raport cu cele prezentate, în mod corect, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a reţinut că inculpatul A. are calitatea de funcţionar public în cadrul regiei autonome, în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. şi nu funcţionar, astfel încât nu sunt incidente prevederile de reducere a limitelor legale ale pedepsei prevăzută de art. 308 C. pen.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1053/A din data de 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1053/A din data de 31 octombrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Obligă recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 65 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN