Extraordinary appeal against annulment ruling inadmissible; prior finality upheld under Article 431, costs awarded.

Deliberând, asupra admisibilităţii căii de atac a apelului, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 550/A din 04 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 318/A din 23 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, în ceea ce priveşte etapa admisibilităţii în principiu, judecata contestaţiei în anulare, indiferent de motivul invocat, presupune această primă etapă, care nu vizează însăşi soluţionarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verifi­carea dacă sunt întrunite condiţiile de exercitare a acesteia.

În analiza acestor condiţii, Curtea a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen. fac referire la motivul pe care se sprijină contestaţia, Curtea a apreciat că trebuie analizat, pe de o parte, dacă a fost invocat un caz de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 C. proc. pen., iar pe de altă parte, aparenţa de sustenabilitate a cazului invocat prin raportare la baza factuală prezentată în cererea formulată pentru dovedirea acestuia; deopotrivă, trebuie analizată corespondenţa între conţinutul cazului de contestaţie şi baza factuală invocată, existenţa unor probe în dovedirea bazei factuale invocate, precum şi inexistenţa unei evaluări anterioare a aceloraşi susţineri. Prin urmare, va fi inadmisibilă contestaţia în anulare dacă motivele invocate nu sunt probate sau nu au legătură cu cazul de contestaţie în anulare invocat, ori nu pot fi încadrate în cazul de contestaţie în anulare invocat sau au fost deja analizate de către instanţa de apel.

Astfel, referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., Curtea a reţinut că, în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Oradea în care s-a pronunţat decizia contestată, s-a fixat primul termen de judecată pentru 28 martie 2017, termen la care contestatorul nu s-a prezentat în instanţă şi la care s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 18 aprilie 2017, în vederea administrării probelor solicitate de reprezentantul Ministerului Public.

La termenul de judecată din 28 martie 2017, s-a procedat la audierea martorului B. şi s-a amânat judecarea cauzei în vederea citării contestatorului cu menţiunea de a se prezenta în instanţă în cazul în care doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei de apel.

În datele de 20 aprilie 2017 şi 15 mai 2017, contestatorul a depus prin registratura instanţei cereri prin care a formulat motive de apel şi a solicitat judecarea apelului în lipsa sa, deoarece, fiind o persoană în vârstă şi grav bolnavă, nu se poate prezenta la proces.

La termenul de judecată din 09 mai 2017, Curtea a declarat încheiată cercetarea judecătorească în apel, a acordat cuvântul în dezbateri şi a amânat pronunţarea hotărârii având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a le da părţilor posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise.

În analiza admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, Curtea a opinat că dispoziţiile art. 426 lit. a) C. proc. pen. conţin două ipoteze în care se poate exercita contestaţia în anulare şi anume, art. 426 lit. a) teza I C. proc. pen. care vizează situaţia în care prin exercitarea contestaţiei în anulare este înlăturată încălcarea, cu ocazia judecăţii în apel, a dreptului la un proces echitabil al părţii în privinţa garanţiilor dreptului la apărare, a dreptului de a participa personal la dezbateri, a încălcării principiilor contradictorialităţii şi al egalităţii armelor, a dreptului de a propune probe şi o a doua situaţie prevăzută de art. 426 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., care are ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei ce s-a aflat în situaţia de a nu se prezenta la judecarea apelului din cauza unor împrejurări excepţionale.

Curtea a constatat că, prin cererile înregistrate la instanţă în 20 aprilie 2017 şi 15 mai 2017, contestatorul a încunoştinţat instanţa de apel despre imposibilitatea sa de a se prezenta, datorită vârstei înaintate şi a bolilor de care suferă, însă, prin ambele cereri a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, renunţând astfel, în mod voluntar şi explicit, la dreptul de a se prezenta în persoană în faţa instanţei, condiţii în care, în cauză, nu este incident cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., Curtea a reţinut că nu există corespondenţă între conţinutul cazului de contestaţie şi baza factuală invocată de contestator, câtă vreme, în susţinerea acestui caz, contestatorul arată că a fost obligat la daune morale exorbitante, deşi a fost achitat de acuzaţia comiterii a trei infracţiuni de inducere în eroare a organelor judiciare, prevăzute de art. 268 alin. (1) C. pen. În plus, Curtea a constatat că nu a fost învederat, în mod explicit, de contestator vreunul dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-h, j C. proc. pen.

Pe de altă parte, Curtea a apreciat că erorile de judecată nu pot fi invocate pe calea contestaţiei în anulare şi că aceste critici au fost invocate de contestator în faţa instanţei de apel care le-a analizat cu autoritate de lucru judecat în cuprinsul hotărârii pronunţate.

Referitor la cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen., Curtea a reţinut că doar atunci când motivele vizând lipsa de imparţialitate a unuia dintre membrii completului de judecată sunt descoperite ulterior pronunţării hotărârii definitive, este admisibilă formularea unei contestaţii în anulare prin care să fie invocată situaţia de incompatibilitate.

Contestatorul a susţinut că unul dintre membrii completului de judecată ar fi fost incompatibil să judece cauza, întrucât ar fi soluţionat dosarul disjuns nr. x/2016

Curtea a reţinut că dosarul nr. x/2016 a avut ca obiect cererea formulată de contestatorul A. de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Salonta, soluţionat prin sentinţa penală nr. 72 din 18 iulie 2016, anterior înregistrării dosarului nr. x/2015 pe rolul curţii de apel.

Prin urmare, nu s-a reţinut, din motivele formulate de contestator, vreun element care să ofere sustenabilitate cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) C. proc. pen.

Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen., contestatorul a arătat că ar fi fost judecat de două ori pentru aceleaşi fapte, sens în care a făcut referire la sentinţa penală nr. 273/2011 şi sentinţa civilă nr. 993/2012 în ceea ce-l priveşte pe C., iar în ceea ce-l priveşte pe D., a invocat rezoluţia de clasare dată în dosarul nr. x/2012, susţinând că există autoritate de lucru judecat.

Curtea a reţinut că, pentru a se reţine existenţa autorităţii de lucru judecat, trebuia să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii, respectiv să existe o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau de încetare a procesului penal; să existe identitate de persoană între aceea în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi persoana în privinţa căreia se intenţionează începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, trimiterea în judecată sau pronunţarea unei noi hotărâri judecătoreşti; să existe identitate între fapta materială pentru care s-a pronunţat o hotărâre definitivă şi fapta materială de care este acuzată din nou aceeaşi persoană (identitate de obiect).

Curtea a apreciat că această excepţie a fost invocată de contestator atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar şi cu privire la care acestea s-au pronunţat în mod definitiv, fiind vorba deci despre o chestiune intrată în autoritate de lucru judecat, excepţia nemaiputând fi invocată ca motiv de admitere a contestaţiei în anulare.

Referitor la celelalte motive invocate de contestator inclusiv prin concluziile scrise depuse la dosar vizând procedura de cameră preliminară, respectiv neregularităţile rechizitoriului, nepunerea în discuţia instanţei de fond a cererilor părţilor civile privind solicitarea daunelor morale, condamnarea contestatorului într-o altă cauză pentru comiterea infracţiunilor de insultă şi calomnie, deşi aceste infracţiuni erau abrogate, soluţionarea unui dosar civil în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 825/2010, faptul că deşi împotriva celor două părţi civile s-ar fi formulat nenumărate sesizări la Inspecţia Judiciară a Consiliul Superior al Magistraturii, contestatorul ar fi singura "victimă" a acestora, traseul profesional al uneia dintre părţile civile, împrejurarea că legea penală mai favorabilă nu a fost corect stabilită, Curtea a reţinut că acestea nu se încadrează în cazurile strict şi limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen. pentru a putea fi invocate pe calea contestaţiei în anulare.

Prin decizia penală nr. 722/A din 12 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, în baza art. 431 C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 318/A din 23 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că împotriva deciziei nr. 318/A/2017 pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2015, petentul a mai formulat contestaţie în anulare şi în data de 18.07.2017 ce a fost soluţionată prin decizia penala nr. 550/A din 04.10.2017.

Astfel, Curtea a constatat că petentul a reluat, în esenţă, aceleaşi argumente invocate şi în precedenta contestaţie în anulare, arătând că ar fi fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1/2017 a Judecătoriei Salonta, deşi existau probe cu privire la un caz de încetare a procesului penal, mai precis cele stipulate de art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen. Astfel, s-a reţinut că petentul a susţinut că instanţele ar fi ignorat cu rea-credinţă probele aflate la dosar şi care ar fi trebuit să conducă la o soluţie de încetare a procesului penal şi a celui civil.

Curtea a reţinut că, şi în această nouă contestaţie în anulare, petentul omite să indice vreun caz de încetare a procesului penal corespunzător celor reglementate de art. 16 alin. (1) lit. e)-h, j C. proc. pen., fiind evidentă lipsa oricărei corespondenţe între conţinutul cazului de contestaţie şi baza factuală invocată.

S-a reţinut că, în cadrul procedurii de admitere în principiu a contestaţiei în anulare, are loc o judecată asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru introducerea cererii, examinarea excluzând orice analiză a temeiniciei acesteia. Condiţiile de admitere în principiu a contestaţiei în anulare rezultă din prevederile art. 426, art. 427 şi art. 431 alin. (2) C. proc. pen., respectiv examinarea împrejurării dacă cererea priveşte o hotărâre penală definitivă, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care există la dosar.

În acest sens, s-a reţinut că în jurisprudenţă, s-a statuat că simpla realizare formală a condiţiilor exprese vizând examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, nu exclude obligaţia instanţei de a proceda la verificarea susceptibilităţii căii extraordinare de atac de a fi admisă în principiu şi din perspectiva unor elemente deduse din natura juridică a acestei căi de atac. Astfel, s-a subliniat că reiterarea în cadrul contestaţiei în anulare a aceloraşi apărări deja susţinute în fond sau apel asupra cărora instanţele s-au pronunţat deja, nu ar face decât să tindă la înfrângerea principiului autorităţii de lucru judecat cu afectarea gravă a securităţii raporturilor juridice, motiv pentru care nu poate fundamenta admisibilitatea acestei căi de atac, iar soluţia juridică dezvoltată atât în jurisprudenţa creată după intrarea în vigoare a noului C. proc. pen., cât şi în doctrină este aceea a necesităţii efectuării unei verificări a aparenţei de sustenabilitate a cazului invocat prin raportare la baza factuală prezentată în cererea formulată pentru dovedirea acestuia.

În ce priveşte contestaţia în anulare, Curtea a apreciat că, deşi nu există o reglementare expresă care să stipuleze impedimentul formulării unei noi contestaţii în anulare pentru aceleaşi motive după soluţionarea, în mod definitiv, a celei dintâi, o astfel de condiţie se desprinde implicit din interpretarea sistematică a dispoziţiilor procesual penale ce se opune oricărei atingeri aduse principiului autorităţii de lucru judecat cu afectarea gravă a securităţii raporturilor juridice.

Împotriva acestor decizii, contestatorul A. a formulat apel, reiterând aspectele cuprinse în conţinutul contestaţiilor în anulare formulate.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată că apelul formulat este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Preliminar, se constată că, prin decizia penală nr. 174/A din data de 03 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în baza art. 50 C. proc. pen. cu referire la art. 40 C. proc. pen., s-a declinat competenţa de judecare a apelului declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 722/A din 12 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017 şi a deciziei penale nr. 550/A din 04 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017 în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 aprilie 2018, având fixat prim termen de judecată la data de 04 mai 2018.

În continuare, Înalta Curte notează că, pe calea apelului formulat de către contestatorul A., se atacă decizia penală nr. 722/A din 12 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017 şi decizia penală nr. 550/A din 04 octombrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017, hotărâri prin care s-a verificat, în procedura reglementată de art. 431 C. proc. pen., admisibilitatea contestaţiilor în anulare formulate de contestatorul A..

Astfel, prin considerentele deciziilor penale anterior menţionate, s-a constatat că cererile de contestaţie în anulare nu îndeplinesc condiţiile de admisibilitate în principiu.

În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului (a se vedea în acest sens, decizia nr. 5/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală).

Astfel, din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 431 C. proc. pen. rezultă, cu evidenţă, că hotărârea pronunţată prin care se constată inadmisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, este definitivă.

În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare.

Totodată, în sistemul nostru de drept, mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul acestora.

Astfel, dacă s-ar recunoaşte exercitarea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, s-ar produce o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, consacrat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aşadar, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În materia apelului, inadmisibilitatea intervine, în principal, în două situaţii, respectiv când apelul este îndreptat împotriva unei hotărâri nesusceptibile de apel şi când a fost declarat de o persoană care nu are calitatea procesuală de a apela. Acestora li se adaugă şi cazurile în care titularul dreptului de apel depăşeşte limitele în care i se recunoaşte dreptul său de apel, precum şi cele în care se declară apel împotriva unei hotărâri pe care aceeaşi parte o atacase anterior printr-un alt apel.

În speţă, apelul nu este obiectiv încuviinţat de lege, hotărârile atacate făcând parte dintre cele care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu apel sau nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Înalta Curte constată că deciziile supuse controlului judiciar sunt definitive astfel că demersul iniţiat de către contestatorul A. este inadmisibil şi, prin urmare, acestuia nu îi este recunoscută calea de atac a apelului împotriva deciziilor penale mai sus menţionate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 722/A din 12 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017 şi a deciziei penale nr. 550/A din 04 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 722/A din 12 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017 şi a deciziei penale nr. 550/A din 04 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2017.

Obligă apelantul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2018.