Reimbursement of improvement costs and compatibility of a lien with a long-term lease under the requirement for reasoned appellate judgments

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, la data de 12.03.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C., în solidar, la plata sumei de 1.543.585,43 RON, reprezentând cheltuieli efectuate de reclamantă cu modernizarea şi transformarea locuinţei din Tecuci, jud. Galaţi, în hotel - restaurant - terasă, cheltuieli privind racordarea la utilităţi şi dotările sanitare aferente, precum şi manopera acestor lucrări. De asemenea, reclamanta a solicitat instituire unui drept de retenţie asupra imobilului din Tecuci, jud. Galaţi, până la plata sumei solicitate şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 792 din 17 iunie 2016, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta C.; a respins ca nefondată, excepţia lipsei de interes, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la recunoaşterea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L.; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C.; a obligat pârâtul B. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 292.097,12 RON reprezentând 1/2 din valoarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru modernizarea şi transformarea imobilului situat în Tecuci, în perioada 2005 - 01.04.2012.

A fost obligată pârâta C. la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 292.097,12 RON reprezentând 1/2 din valoarea cheltuielilor efectuate de reclamantă pentru modernizarea şi transformarea imobilului situat în Tecuci, în perioada 2005 - 01.04.2012 şi a sumei de 4111,73 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a dispus instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L. asupra imobilului situat în Tecuci, până la plata de către pârâţi a sumelor menţionate anterior; a fost respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă, ca nefondate.

În temeiul art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligată pârâta C. la plata către stat a sumei de 2361,73 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta.

În temeiul art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost obligat pârâtul B. la plata către stat a sumei de 2361,73 RON reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia a fost scutită reclamanta.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 24/A din 07 februarie 2017 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta C., împotriva Sentinţei civile nr. 792 din 17.06.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul B.

Împotriva Deciziei civile nr. nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta C. ce a fost a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenta, după prezentarea unui scurt rezumat al cauzei, a arătat, în esenţă, că instanţa a încălcat principiul forţei obligatorii a contractelor, prevăzut de art. 969 din C. civ. de la 1864 şi art. 1270 din Noul C. civ., ignorând clauzele contractuale inserate în contractele de comodat şi locaţiune încheiate între A. S.R.L. şi B., în perioada 2005 - 2012, care reglementau regimul investiţiilor.

Recurenta, după prezentarea unor opinii privind interpretarea clauzelor contractuale, a art. 5.1 lit. e) din contractul de închiriere din 01.04.2012 şi a semnificaţiei sintagmei "pe costul său", susţine că prin clauzele invocate, părţile au reglementat regimul juridic al eventualelor investiţii efectuate de-a lungul timpului de S.C. A. S.R.L. asupra locuinţei iniţiale/hotelului, restaurantul terasă, convenind în mod expres că S.C. A. S.R.L. suportă toate cheltuielile aferente, având dreptul de a solicita proprietarului restituirea acestora.

Recurenta susţine că instanţa nu a ţinut cont de puterea de lucru judecat a considerentelor pronunţate în procesul de partaj. Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 2523/11.10.2011, s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că foştii soţi B. au contribuit în cote egale la dobândirea imobilului bun comun cu destinaţia de hotel-restaurant-terasă situat în Tecuci, jud. Galaţi inclus în masa partajabilă. Deci, susţine recurenta, s-a statuat irevocabil că imobilul a fost dobândit prin contribuţia soţilor, nereţinându-se vreo datorie a soţilor în legătură cu dobândirea imobilului în cauză.

În opinia recurentei motivarea instanţei de apel, cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, fără a cenzura motivarea instanţei de fond, este contradictorie.

Astfel, recurenta susţine că instanţa de apel dă dovadă de inconsecvenţă în ce priveşte data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, reţinând fie că aceasta curge de la data de 22.01.2014, fie că aceasta curge de la data realizării investiţiilor, aplicând fie Decretul nr. 167/1958, fie Legea nr. 287/2009 privind noul C. civ. în funcţie de cele două ipoteze.

Recurenta apreciază că termenul de prescripţie de 3 ani, curge cel mai târziu de la data de 25.05.2009, data încetării ultimului contract de comodat încheiat între S.C. A. S.R.L. şi B., neurmat de reînnoirea acestuia cu aceeaşi dată, iar acţiunea a fost introdusă în luna martie 2014, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, instituit prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat prin considerente asupra susţinerilor privind prematuritatea acţiunii şi nu a motivat din această perspectivă acţiunea.

După prezentarea unor opinii privind practica judiciară şi invocarea Deciziei nr. 2521 din 10 iunie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, recurenta susţine că la momentul promovării acţiunii, cât şi pe parcursul litigiului, S.C. A. S.R.L. nu a afirmat un drept actual, nefiind dovedite nici condiţiile prevăzute de art. 33 teza a II-a C. proc. civ. privind exercitarea unei acţiuni preventive, întrucât reclamanta nu a dovedit paguba iminentă şi încălcarea dreptului său.

Totodată, recurenta susţine că lipseşte motivarea în ce priveşte modul de soluţionare a capătului de cerere privind dreptul de retenţie.

Astfel, susţine recurenta, deşi a argumentat de ce reclamanta nu ar avea interes să ceară instituirea acestui drept, instanţa de apel nu a răspuns acestor argumente şi nici criticilor privind dreptul de retenţie.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat considerentele Deciziei nr. 2517 din 29 mai 2014 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, privind omisiunea instanţei de fond de a cerceta şi analiza, în mod efectiv, motivele invocate, ceea ce nesocoteşte dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul-pârât B. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta C.

La data de 19 iunie 2017, împotriva Deciziei civile nr. nr. 24/A din 07 februarie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs incident întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat, în esenţă, că decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a fost respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L.

După o prezentare a aspectelor doctrinare, a jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a cauzei Albina contra României şi redarea unui fragment din considerentele deciziei recurate, recurenta susţine că menţiunea telegrafică din considerentele deciziei nu poate echivala cu o motivare în accepţiunea art. 425 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În continuarea motivării, după redarea motivelor de apel privind interpretare eronată a dispoziţiilor art. 9 şi art. 204 C. proc. civ. respingerea cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor cu manopera şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 788.356,5 RON reprezentând cheltuieli şi investiţii efectuate de societate în perioada 01.04.2012 - 31.12.2012, recurenta susţine că prin compararea aspectelor invocate în cererea de apel cu motivarea din decizia recurată se poate observa că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului incident, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017, în unanimitate, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la data de 18 septembrie 2017.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis în principiu recursul declarat de pârâta C. şi recursul incident declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva Deciziei civile nr. 24/A din 07 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, şi a acordat termen de judecată la data de 15 februarie 2018, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă:

Deşi în cadrul recursului incident recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., din argumentarea cererii de recurs rezultă că de fapt criticile vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, în şedinţa publică din 15 februarie 2018 recurenta-reclamantă prin apărătorul ales a menţionat că recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Faţă de considerentele arătate, criticile invocate şi consecinţele juridice asupra deciziei recurate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va analiza decizia recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Fundamentul acestui motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În accepţiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt şi în drept la pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Obligaţia de motivare, statuată la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impune aprecierea naturii cauzei, circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie; motivarea unei hotărâri trebuie, deci, înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

În acest context, se reţine că, atunci când o parte a criticat hotărârea, instanţa de apel trebuie să analizeze şi să răspundă motivat criticilor formulate, care nu îşi găseau răspuns în hotărârea primei instanţe şi, totodată, să argumenteze motivele pentru care îşi însuşeşte, în tot sau în parte, considerentele de fapt ori de drept reţinute de prima instanţă.

Or, în motivarea deciziei recurate, nu se regăseşte analiza şi argumentele pro sau contra privind criticile apelantei-pârâte C. referitoare la prematuritatea acţiunii şi a capătului de cerere în ceea ce priveşte dreptul de retenţie, deşi apelanta-pârâtă prin cererea de apel a invocat aceste aspecte.

Din această perspectivă, instanţa supremă reţine că instanţa de apel nu a motivat de ce primează instituirea unui drept de retenţie în condiţiile în care S.C. A. S.R.L. foloseşte imobilul în baza contractului de închiriere din data de 01.04.2012, înregistrat la Administraţia Finanţelor Publice Tecuci sub nr. x/03.04.2012, pe o perioadă de 25 de ani.

În aceste condiţii, recurentei i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Aşadar, cu ocazia rejudecării instanţa de apel va analiza într-o formă clară şi coerentă motivele/apărările pârâtei C. referitoare la prematuritatea acţiunii şi necesitatea instituirii unui drept de retenţie în condiţiile în care imobilul în litigiu este folosit de S.C. A. S.R.L. în baza Contractului de închiriere nr. x/03.04.2012, pe or perioadă de 25 de ani.

Este de menţionat că prin Sentinţa civilă nr. 792 din 17 iunie 2016 Tribunalul Galaţi a dispus instituirea unui drept de retenţie în favoarea reclamantei S.C. A. asupra imobilului situat în Tecuci, până la plata către pârâţi a sumelor menţionate (câte 292.097,12 RON fiecare), iar prin Decizia civilă nr. 24/A/07.02.2017 s-au respins apelurile declarate de S.C. A. S.R.L. şi C.

Faţă de faptul că recursul incident vizează doar motivul subsidiar privind obligarea intimatului-pârât B. şi a recurentei-pârâte C. la plata sumei de 788.356,5 RON reprezentând diferenţa de cheltuieli de investiţii efectuate de S.C. A. S.R.L. în perioada 01.04.2013 - 31.12.2012, iar critica recurentei-pârâte vizează tocmai modul de soluţionare a capătului de cerere privind instituirea dreptului de retenţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va admite şi recursul incident pentru o judecată unitară.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei civile 24/A din 07 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa să judece din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

În temeiul art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare instanţa va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei civile 24/A din 07 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Admite recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei civile 24/A din 07 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 martie 2018.

Procesat de GGC - NN