Eligibility of completion judgments as conflicting decisions for revision under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 09.06.2016, petenţii A. şi B. au chemat în judecată pe intimaţii C., D., Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Argeş şi Serviciul Public de Asistenţă Socială, solicitând încetarea măsurii de plasament, reintegrarea minorei E. în familia biologică şi înlăturarea exerciţiului drepturilor părinteşti.

Prin sentinţa civilă nr. 478/2016 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia cvilă, s-a admis cererea petenţilor, s-a revocat măsura de plasament stabilită pentru minora E. şi s-a dispus reintegrarea acesteia în familia petenţilor.

Totodată, prin sentinţa civilă nr. 5/2017 din 9 ianuarie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis în parte cererea petenţilor de completare a dispozitivului hotărârii menţionate anterior şi a completat dispozitivul sentinţei în sensul că a fost redat petenţilor exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi s-a menţionat caracterul executoriu al sentinţei, fiind respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.

Prin decizia civilă nr. 1717 din 31 mai 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis apelurile formulate de intimaţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 478 din 29 noiembrie 2016 a Tribunalului Argeş şi a schimbat sentinţa, iar pe fond a respins cererea formulată de petenţii A. şi B.

Totodată, s-a luat act de retragerea apelului formulat de petenţi, care au fost obligaţi să plătească apelanţilor F. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei menţionate anterior, au formulat cerere de revizuire revizuenţii A. şi B. iar prin decizia civilă nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, s-a respins cererea de revizuire.

În argumentarea acestei soluţii, instanţa de revizuire a reţinut că revizuenţii au solicitat anularea deciziei civile nr. 1717 din 31 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2016 apreciind că este potrivnică sentinţei civile nr. 5 din 9 ianuarie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2016, sentinţă prin care a fost admisă în parte cererea de completare a dispozitivului hotărârii, îndreptarea omisiunilor şi îndreptarea erorilor sentinţei civile nr. 478 din 29.11.2016 formulată de petenţii A. şi B. şi s-a completat dispozitivul sentinţei în sensul că a fost redat petenţilor exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti şi s-a menţionat caracterul executoriu al sentinţei, fiind respinse celelalte capete de cerere, ca nefondate.

În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de revizuire a apreciat că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiţii, care nu se verifică în cauză.

Astfel, a reţinut instanţa că este necesar să existe hotărâri definitive ale căror dispozitive sau considerente sunt contradictorii, condiţie ce rezultă din dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fi existat tripla identitate de părţi, obiect şi cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de instanţă.

Astfel, s-a constatat că cele două hotărâri judecătoreşti care se pretind a fi contradictorii au fost pronunţate în acelaşi dosar, respectiv dosarul nr. x/2016.

S-a mai reţinut că la soluţionarea apelurilor declarate de intimaţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 478 din 29.11.2016 a Tribunalului Argeş, Curtea a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 5 din 9 ianuarie 2017 a Tribunalului Argeş, aspect ce rezultă cu claritate atât din conţinutul încheierii de şedinţă din 25.05.2017, cât şi din considerentele deciziei civile nr. 1717 din 31.05.2017.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din 25.05.2017, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de apelanţii-reclamanţi, reţinând că "a fost completată, într-adevăr, sentinţa instanţei de fond, însă această completare derivă din lege, respectiv faptul că sentinţa este executorie şi de asemenea menţiunea cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti nu paralizează dreptul de a formula cale de atac în prezenta cauză cu privire la soluţionarea pe fond a acţiunii."

În consecinţă, s-a reţinut că la pronunţarea deciziei civile nr. 1717 din 31.05.2017, instanţa de apel a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 5 din 09.01.2017, apreciind că soluţia tribunalului cu privire la acţiunea formulată, în ansamblul său, este una greşită, admiţând apelurile declarate de intimaţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, C. şi D. şi schimbând sentinţa, în sensul respingerii cererii formulate de petenţii A. şi B..

La data de 03 august 2017, recurenţii A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 23 august 2017, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurenţii au susţinut, în esenţă, că prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Au susţinut recurenţii că încălcarea produsă prin hotărârea instanţei de revizuire constă în nesocotirea principiului fundamental al echităţii, din perspectiva art. 6 alin. (1) teza finală C. proc. civ., principiului fundamental al legalităţii, din perspectiva art. 7 acelaşi cod şi principiul disponibilităţii, din perspectiva art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Au mai arătat recurenţii că argumentele instanţei de revizuire sunt contradictorii dar şi străine de natura cauzei, în condiţiile în care consolidarea de către instanţă a unei ilegalităţi ce constă în lăsarea fără eficienţă a sentinţei de completare care este primul termen de comparaţie în ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este de natură să încalce principiul supremaţiei legii şi cel al securităţii juridice.

În finalul memoriului de recurs, recurenţii au solicitat Înaltei Curţi ca în temeiul art. 519, 520 C. proc. civ., să constate că în speţă se conturează mai multe chestiuni de drept, de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv:

• dacă, raportat la dispoziţiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444, art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în procedura prevăzută de art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444 este o hotărâre principală de pronunţare asupra fondului pretenţiilor;

• dacă, raportat la dispoziţiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444,art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., hotărârea pronunţată în procedura prevăzută de art. 444 este o hotărâre principală de pronunţare asupra fondului pretenţiilor;

• dacă, raportat la dispoziţiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ.,art. 444, art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ.,instanţa de apel prin hotărârea pronunţată asupra sentinţei de fond necompletată (apelul nevizând şi sentinţa de completare) poate contrazice sentinţa pronunţată în procedura prevăzută de art. 444 rămasă definitivă.

• dacă, raportat la dispoziţiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444, art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., se poate aprecia că hotărârea pronunţată în procedura prevăzută de art. 444 este o hotărâre principală de pronunţare asupra fondului pretenţiilor, pronunţată în alt proces, în considerarea ipotezei de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a jurisprudenţei în materie.

• dacă, raportat la dispoziţiile art. 424 alin. (1) C. proc. civ., art. 444,art. 445, art. 446, art. 471 alin. (8) C. proc. civ., este incidentă ipoteza de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cazul în care decizia pronunţată în apelul declarat împotriva sentinţei de fond necompletate pronunţată în procedura prevăzut de art. 444 C. proc. civ.

În final, a solicitat Înaltei Curţi să constate că toate aceste chestiuni sunt noi şi asupra acestora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi să sesizeze secţia specializată/completul specializat, în temeiul art. 519 alin. (1) C. proc. civ., cu chestiunile de drept menţionate, pentru a pronunţa o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu acestor chestiuni de drept.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din 19 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia a II-a civilă, a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul.

Analizând cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept, prin prisma motivelor invocate şi a chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 519 C. proc. civ. "dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată", iar potrivit art. 520 din acelaşi Cod, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 sus-menţionat.

Prin urmare, legiuitorul a instituit o serie de condiţii pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

2. instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;

3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

4. soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

5. chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

6. chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la o analiză asupra admisibilităţii cererii de sesizare, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, legal învestită cu soluţionarea recursului declarat de recurenţii-revizuenţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, urmează să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă.

Înalta Curte precizează că obiectul sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizează o problemă de drept ce se circumscrie sferei normelor de drept procesual, fără a pune în discuţie fondul litigiului.

Instanţa supremă constată aşadar că nu este îndeplinită condiţia referitoare la faptul că soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, având în vedere că dispoziţiile legale invocate în argumentarea cererii de sesizare sunt dispoziţii de procedură ce nu influenţează soluţionarea fondului cauzei.

Înalta Curte mai reţine că, deşi, în principiu, este admisibil ca şi problemele de drept procesual să facă obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, atunci când rezolvarea de principiu dată de instanţa supremă determină soluţionarea în fond a cauzei, chestiunea de drept semnalată nu se încadrează însă în categoria celor de lămurirea cărora depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispoziţiile art. 519 şi următoarele din C. proc. civ. nu poate fi utilizat atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condiţia restrictivă de admisibilitate analizată, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai chestiunilor de drept care conduc la dezlegarea în fond a cauzei sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurenţii A. şi B.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurenţii-revizuenţi B. şi A. este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziţii ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură şi care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Criticile recurenţilor subsumate motivelor de casare invocate vizează în esenţă interpretarea dată dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa de revizuire trebuia să verifice în condiţiile art. 20, art. 22 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) teza finală C. proc. civ., dacă instanţa de apel, prin hotărârea pronunţată a respectat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de completare rămasă definitivă anterior judecării în fond a apelului.

Au mai arătat recurenţii că hotărârea atacată este nemotivată având în vedere că raţionamentul instanţei de revizuire este motivat superficial, contradictoriu şi străin de natura pricinii având în vedere că în considerente se reţine, în termeni generici că prin raportare la art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în speţă nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate, respectiv condiţia referitoare la existenţa a două hotărâri definitive, contradictorii pronunţate în procese diferite, ambele fiind pronunţate în acelaşi proces, fără a da eficienţă dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În continuare, au arătat recurenţii că prin hotărârea pronunţată şi motivată aşa cum s-a arătat anterior, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare este sancţionată cu nulitatea, cu referire la dispoziţiile art. 443, art. 444 şi art. 445 C. proc. civ., în sensul că a ignorat faptul că sentinţa de completare este o hotărâre aparte pronunţată într-un alt proces prin care s-a soluţionat un capăt de cerere ce vizează exerciţiul drepturilor şi obligaţiilor părinteşti.

Din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenţii nu au invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, criticile formulate referindu-se la interpretarea dată dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretare reflectată în soluţia pronunţată care în opinia recurenţilor este nelegală.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte apreciază şi această critică a fi nefondată, întrucât contrar susţinerilor recurenţilor, hotărârea este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, precum şi raţionamentul logico-juridic fundamentat pe interpretarea corectă a dispoziţiilor ce reglementează calea de atac a revizuirii.

Astfel, reţinând, în esenţă, că în speţă nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire din perspectiva faptului că cele două hotărâri pretins contradictorii au fost pronunţate în acelaşi dosar şi nu în procese diferite, instanţa de revizuire a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale incidente speţei.

Mai mult, s-a reţinut că la pronunţarea deciziei civile nr. 1717 din 31.05.2017, instanţa de apel a avut în vedere şi sentinţa civilă nr. 5 din 09.01.2017, apreciind că soluţia tribunalului cu privire la acţiunea formulată, în ansamblul său, este una greşită, admiţând apelurile declarate de intimaţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, C. şi D. şi schimbând sentinţa, în sensul respingerii cererii formulate de petenţii A. şi B.

Revenind la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu alin. (2) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere în situaţia în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aşadar, raţiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorităţii de lucru judecat şi vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia imposibilă generată de existenţa hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii şi a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile potrivnice trebuie să întrunească cerinţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, cu menţiunea că acestea trebuie pronunţate în dosare separate, iar nu pe parcursul ciclurilor procesuale ale aceleiaşi pricini.

Condiţiile anterior menţionate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut curtea de apel că nu este îndeplinită condiţia ca cele două hotărâri să fie pronunţate în procese diferite, apreciind că în cauză nu este incidentă ipoteza de revizuire prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-revizuenţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenţii-revizuenţi B. şi A. având ca obiect sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-revizuenţi B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 2280/2017 din 18 iulie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2018.