Competence for extraordinary appeal against court of appeal decisions in monetary claims under 200,000 RON
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared itself materially incompetent to hear the appeal against a decision rendered by the Court of Appeal in a secondary instance, ordering the case to be transferred to the competent appellate court (Curtea de Apel Craiova), thereby leaving the lower court rulings subject to the jurisdiction of that superior tribunal rather than the Supreme Court. The dispute involved borrowers challenging a credit contract for alleged abusive clauses, specifically requesting the nullification of commission fees and the freezing of the exchange rate, a case with a monetary value under 200,000 RON that had been initially heard by a court of first instance and subsequently appealed to the court of appeal. Relying on the principle of hierarchical organization of courts and the lack of a specific norm assigning jurisdiction for appeals against court of appeal decisions in claims valued under 1,000,000 RON, the Court applied Article 5(3) of the Code of Civil Procedure regarding analogous situations and Article 483(4), determining that the jurisdictionally superior body to the court of appeal in this specific procedural context is the appellate court, not the High Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Competence for extraordinary appeal against court of appeal decisions in monetary claims under 200,000 RON: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată la data de 06.12.2016, sub nr. x/263/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. C. S.A. - Agenţia Motru, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună următoarele:
- să se constate nulitatea absolută a art. 4 pct. 4.10 lit. a), b), art. 5 pct. 5.1 din Contractul de credit nr. HL10747/23.04.2007 ca fiind abuzive şi, pe cale de consecinţă să dispună:
- obligarea pârâtelor la returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare şi comision de administrare actualizate la data plăţii, cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă;
- stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - LEU, la cursul existent în momentul semnării contractului, curs care să rămână valabil pe toată perioada contractului;
- denominarea în moneda naţională a plăţilor;
- obligarea pârâtelor la returnarea sumelor încasate cu titlu de comision de procesare şi comision de administrare, actualizate la data plăţii, cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă;
- obligarea pârâtelor la returnarea sumelor încasate în urma fluctuaţiei cursului valutar (deci sume provenite din diferenţa de curs valutar), ca diferenţă de la cursul de schimb de la semnarea contractului şi până în prezent, actualizate la data plăţii, cu rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă;
- obligarea pârâtelor la întocmirea şi eliberarea unui grafic de rambursare a împrumutului acordat, conţinând sumele reprezentând rate lunare, calculate după îngheţarea cursului de schimb CHF - LEU şi denominarea în moneda naţională a plăţilor.
De asemenea, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentinţa nr. 1493 din 28.06.2017 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2016 s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii S.C. C. S.A. - Agenţia Motru şi D.
A fost constatată nulitatea clauzei înscrise la art. 4 pct. 4.10 lit. a) din Contractul de credit nr. x din 23.04.2007, respectiv clauza cu privire la comisionul de acordare credit de 1% calculat la valoarea creditului, ca fiind abuzivă şi, în consecinţă, dispune eliminarea acesteia din contract.
A fost obligată pârâta S.C. C. S.A. la restituirea către reclamanţi a sumei de 355 CHF plătibilă în RON la cursul B.N.R. de la data plăţii, încasată cu titlu de comision de acordare şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 06.12.2016 şi până la data plăţii efective.
A fost respinsă în rest cererea.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, apelanta pârâtă C. S.A. şi apelanţii reclamanţi A. şi B.
Prin Decizia nr. 1917 din 24 noiembrie 2017 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanţii reclamanţi A. şi B., împotriva Sentinţei civile nr. 1493 din 28.06.2017 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanta pârâtă C. S.A. şi intimatul pârât D.
A fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă C. S.A., împotriva Sentinţei civile nr. 1493 din 28.06.2017 pronunţată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanţii reclamanţi A. şi B., intimatul pârât D.
A fost schimbată sentinţa în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurenţii-reclamanţi B. şi A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj.
Tribunalul Gorj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva Deciziei civile nr. 1917 din 24 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2018.
Procesat de GGC - NN