Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 517/2018 AI generated

Competence for cassation appeal against tribunal appellate decision in claim below 1,000,000 RON threshold

Case Number Decizia nr. 517/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted its own lack of material jurisdiction and remanded the case to the Craiova Court of Appeal for resolution of the pending appeal. The dispute concerned a civil action for the return of mobile assets and payment of their value, where the first instance partially admitted the claim and the court of appeal dismissed both parties' appeals as unfounded. The plaintiff subsequently filed a cassation appeal against the appeal court's decision. The ICCJ determined that it was not competent to hear the cassation appeal because the matter involved a claim evaluated below 1,000,000 RON, a threshold for which the new Code of Civil Procedure does not open the cassation avenue; relying on Article 5(3) and Article 483(4) of the Code of Civil Procedure and the principle of hierarchical judicial organization, the Court found that the hierarchically superior instance to the Tribunal is the Court of Appeal, not the ICCJ.

Legislator headnote

AI generated

art. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Competence for cassation appeal against tribunal appellate decision in claim below 1,000,000 RON threshold: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code matter in dispute lack of jurisdiction hearing of the parties grounds for cassation standing to appeal

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/318/2016 la data de 21.03.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 6000 RON (echivalentul a 1250 euro) reprezentând contravaloarea bunurilor rămase în custodia acestuia, respectiv: o imprimantă tip. ACER; o imprimantă tip HP; 2 bucăţi polidisc; o maşină de scris; un teodolit cu laser; 2 fotolii; precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 3577/2017, pronunţată de Judecătoria Târgu Jiu a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.

A fost obligat pârâtul să predea reclamantului bunurile mobile identificate de expert C. şi descrise în răspunsul la primul obiectiv din cuprinsul raportului de expertiză, după cum urmează: o imprimantă Canon cu jet de cerneală, fără cabluri, o imprimantă tip HP, cu jet de cerneală, fără cabluri, un polidisc marca x, în stare de funcţionare, un polidisc nefuncţional, marcă neidentificată, complet uzat, fără cablu electronic, o maşină de scris marca x, mecanică, în stare de funcţionare, carcasă PVC, un trepied cu bulă, fără laser şi contravaloarea a două fotolii, respectiv suma de 320 RON.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 600 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, recurentul-reclamant A. şi intimatul-pârât B.

În apelul declarat, reclamantul A. a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii instanţei de fond în sensul obligării pârâtului B. la plata sumei de 2960 RON reprezentând contravaloarea bunurilor evaluate în raportul de expertiză, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În apelul formulat, pârâtul B. a criticat hotărârea de fond ca fiind netemeinică şi nelegală cu privire la cheltuielile de judecată, solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei apelate şi pe fond să nu mai fie obligat la plata cheltuielilor de judecată deoarece a fost de acord cu restituirea bunurilor.

În subsidiar s-a solicitat admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii deoarece reclamantul nu a putut face dovada dreptului de proprietate asupra bunurilor revendicate, fiind lipsit de calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. 1665/2017 din 17 octombrie 2017 a Tribunalului Gorj, secţia I civilă, au fost respinse apelurile civile formulate de apelantul pârât B. şi de apelantul reclamant A., împotriva Sentinţei civile nr. 357712.05.2017 pronunţată de Judecătoria Tg Jiu, ca nefondate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurentul-reclamant A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj.

Tribunalul Gorj a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Gorj, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Gorj, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei nr. 1665/2017 din 17 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN