Jurisdiction for cassation appeal against tribunal decision in monetary claims under 1 million RON; declination to Court of Appeal via analogy

Asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 30.06.2016 la Judecătoria Vişeu de Sus, sub nr. x/336/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea pârâtului:

- să-i restituie suma de 13.080,00 RON, retrasa fără titlu şi primită din contul său deschis la C. - Vişeu de Sus Maramureş, în puterea mandatului executat care nu-i încredinţa acest drept,

- să-i plătească dobânda pentru sumele nerestituite şi folosite de mandatar, în cuantum de 2.793,80 RON cu începere din ziua întrebuinţării, respectiv 01.03.2013 până la data punerii în întârziere 31.03.2015, prin Executorul Judecătoresc

- să fie obligat la plata dobânzii pentru sumele nerestituite şi folosite, în cuantum de 1.842,35 RON între data punerii în întârziere şi data introducerii prezentei acţiuni;

- actualizarea debitului de 13080 RON cu rata inflaţiei, calculată de la data pronunţării Hotărârii Judecătoreşti şi până la plata efectivă a debitului, precum şi la plata dobânzii legale actualizate calculată asupra debitului restant, din ziua întrebuinţării şi până la data achitării efective a plăţii integrale, în acord cu dispoziţiile Art. 998 C. civ. vechi şi Art. 1088 alin. (1) din acelaşi Cod;

Totodată a solicitat obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 533/27.03.2017, pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în Dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., excepţie invocată de către pârâtul B. şi s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 533/27.03.2017, pronunţată de către Judecătoria Vişeu de Sus, în Dosarul nr. x/2016 a formulat apel, în termenul prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., apelantul-reclamant A. solicitând în principal casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar, în subsidiar, anularea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 507/A din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant A., împotriva Sentinţei civile nr. 533 din 27 martie 2017, pronunţate de către Judecătoria Vişeu de Sus, în Dosarul nr. x/2016, pe care o păstrează.

A fost obligat apelantul la plata către intimatul B. a sumei de 700 RON cu titlu de onorariu avocaţial în apel.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs, recurentul-reclamant A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Maramureş.

Tribunalul Maramureş a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Maramureş, secţia I civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 507/A din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 februarie 2018.

Procesat de GGC - NN