Prescription of energy price difference claims: applicability of Decree 167/1958 and start of the limitations period

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 09.04.2015, reclamanta A. SA, prin administrator judiciar B. a solicitat obligarea pârâtei SC COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA SA la plata către reclamantă a sumei de 92.075.997 lei reprezentând pierdere suferită prin vânzarea energiei electrice la un preţ per Mwh mult mai mic decât preţul la care a fost achiziţionată de la alţi producători de energie în termocentrale şi obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de A. prin vânzarea cantităţii totale de 1.376.610 Mwh (profitul net), calculat conform reglementărilor ANRE, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii şi până la plata efectivă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta A. SA a formulat precizări la cererea de chemare în judecată, arătând că renunţă la al doilea capăt de cerere privind beneficiul nerealizat.

Prin sentinţa civilă nr. 5422 din 8 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., având ca obiect pretenţiile de 92.075.997 lei, ca fiind prescrise şi s-a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea capătului 2 de cerere având ca obiect beneficiul nerealizat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 1961/A din 23 noiembrie 2016 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta apelanta A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 5422 din 8 octombrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a cvilă.

Împotriva deciziei civile nr. 1961 A din 23 noiembrie 2016 a Curţii Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de recurs invocate, recurenta a arătat în esenţă, că atât instanţa de fond cât şi instanţa de control judiciar, în mod greşit au reţinut că dreptul aplicabil ar fi Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, în vigoare la momentul încheierii contractului invocat drept temei al acţiunii.

Recurenta consideră că în mod greşit atât instanţa de fond cât şi instanţa de control judiciar au reţinut faptul că excepţia invocată este întemeiată pe prevederile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 însă, pe de o parte, prevederile Decretului nr. 167/1958 sunt incidente numai cu privire la acele termene de prescripţie începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului C. civ., prin raportare la prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ.

Or, susţine recurenta, la momentul intrării în vigoare a Noului C. civ., termenul de prescripţie cu privire la dreptul subiectiv de despăgubire nu numai că nu s-a împlinit, dar nici nu începuse să curgă. Prin urmare, vor fi incidente în privinţa acţiunii de faţă prevederile Noului C. civ., iar nu cele ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

În opinia recurentei, în speţă, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune începe să curgă de la data întocmirii raportului Curţii de Conturi nr. 13329 din 17.12.2014, întrucât nu numai în urma acestui raport a avut reflectarea prejudiciului cauzat de către pârâta Complexul Energetic Oltenia prin derularea contractelor, acesta fiind momentul la care a cunoscut atât întinderea prejudiciului, cât şi pe cel ce răspunde de el, deci momentul de început al curgerii termenului de prescripţie.

În continuarea motivării recurenta a prezentat concluziile, obligaţiile şi sancţiunile dispuse prin raportul Curţii de Conturi nr. 13329 din 17.12.2014 şi o analiză a contractelor nr. 480 din 01.04.2011; nr. 223din 18.02.2011, nr. 740 din 04.04.2011 şi nr. 624 din 20.11.2010 privind prejudiciul în sumă totală de 92.075.997 lei rezultat prin însumarea pierderilor suferite prin vânzarea energiei electrice la un preţ per Mwh mult mai mic decât preţul la care a fost achiziţionată energia electrică de la alţi producători în baza contractelor menţionate.

Totodată, recurenta-reclamantă susţine că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune poate fi socotit de la data întocmirii raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la insolvenţă ce a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 11.723 din 27.08.2012. Or, susţine recurenta-reclamantă, raportat la data formulării acţiunii, respectiv la data de 09.04.2015, termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune nu s-a împlinit.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă Complexul Energetic Oltenia SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30 iunie 2017, în unanimitate, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 05 iulie 2017.

Prin încheierea din data de 16 noiembrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis în principiu recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1961/A din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă a invocat greşita aplicare a Decretului nr. 167/1958 cu referire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie şi că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul nefondat al susţinerilor recurentei-reclamante prin care pretinde aplicarea în cauză a dispoziţiilor Noului C. civ. raportat la faptul că, la momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor acestei legi (respectiv 01.10.2011), termenul de prescripţie nici nu începuse să curgă.

Conform art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dar şi în considerarea prevederilor art. 102 din aceeaşi lege, având în vedere că actele juridice invocate drept temei al acţiunii (contractul din 01.04.2011; contractul din 18.02.2011; contractul din 04.04.2011; contractul din 20.12.2010) au fost perfectate anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile C. civ. din 1864, cele ale Codului comercial şi celor ale Decretului nr. 167/1958.

Prin decizia nr. 1/2014 pronunţată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Astfel, se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (3) C. civ., reluate în art. 3 si 4 din Legea nr. 71/2011 şi art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 (legea de punere in aplicare a Noului C. civ.), pentru actele juridice, legiuitorul a prevăzut aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic, atât în privinţa condiţiilor de validitate, cât şi în ce priveşte efectele, executarea obligaţiilor asumate şi încetarea actului juridic şi că dispoziţiile legale aplicabile în cauză sunt cele ale Decretului nr. 167/1958, întrucât, în materia prescripţiei, acest act normativ era in vigoare la data încheierii contractelor.

Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că prevederile art. 2.523 respectiv cele ale art. 2.528 Noul C. civ. nu cuprind nicio diferenţă de substanţă în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, întrucât şi noile dispoziţii prevăd acelaşi moment de la care termenul începe să curgă, respectiv data la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de aceasta.

Susţinerea recurentei-reclamante potrivit căreia termenul de prescripţie a început să curgă de la data întocmirii raportului Curţii de Conturi nr. nr. 13329 din 17.12.2014, va fi înlăturată.

Ca regulă generală, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termenul general de prescripţie fiind de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă, potrivit art. 7 din acelaşi act normativ, de la data când se naşte dreptul la acţiune.

În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul stabileşte regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cei care răspund de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din decret.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, momentul de început al termenului de prescripţie nu poate fi reprezentat de data întocmirii raportului de control al Curţii de Conturi nr. 133829 din 17.12.2014, deoarece acest raport doar a constatat abaterile şi neregularităţile cu privire la aplicarea legii, ce au generat prejudiciul invocat în cauză, în baza datelor puse la dispoziţie chiar de către reclamantă.

Astfel, se poate reţine că partea a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul (atât sub aspectul existenţei, cât şi al valorii), dar şi persoana ce se face vinovată de producerea acestuia, anterior întocmirii raportului Curţii de Conturi.

Prejudiciul ce se pretinde a fi acoperit constă în diferenţa de preţ dintre costul de producţie şi preţul de vânzare a cantităţii de energie livrată intimatei pârâte în cursul anului 2011.

Or, toate elementele necesare pentru evaluarea pagubei şi identificarea autorului acesteia au fost cunoscute de recurentă cel mai târziu la data finalizării exerciţiului financiar anual 2011 (31.12.2011), când A. SA ştia costul mediu de producţie pentru acel an, preţul încasat în baza contractului încheiat cu pârâta, preţul mediu ponderat de pe piaţa contractelor bilaterale, dar şi cantitatea de energie livrată pârâtei.

În aceste condiţii, chiar în raport de reperele valorice în funcţie de care recurenta-reclamantă a înţeles să îşi evalueze pretinsul prejudiciu, este fără îndoială că aceasta a cunoscut, punctual, elementele definitorii în ceea ce priveşte păgubirea sa de către intimată încă din luna decembrie 2011.

Astfel fiind, se constată că momentul începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei a fost corect determinat din perspectiva incidenţei dispoziţiilor speciale înscrise în art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 referitoare la curgerea termenului de prescripţie al acţiunii în repararea unei pagube cauzate printr-o faptă ilicită, potrivit cărora "prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi cel care răspunde de ea".

Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, începutul cursului prescripţiei extinctive a fost examinat şi determinat corect din perspectiva celor două momente alternative pe care art. 8 alin. (2) din decret le stabileşte şi de la care termenul de prescripţie poate începe să curgă, şi anume: momentul subiectiv, respectiv data când păgubitul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea şi momentul obiectiv al datei la care păgubitul putea ori trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător de aceasta.

Nici data publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au condus la insolvenţa A. SA, nu poate fi momentul de la care curge termenul de prescripţie. Faptul că prin acest raport au fost indicate contractele bilaterale de furnizare a energiei electrice drept cauză, printre altele, a stării de insolvenţă, nu înlătură premisele legale şi împrejurările de fapt reţinute de instanţa de apel care determină concluzia că reclamanta avea toate elementele necesare formulării acţiunii anterior întocmirii Raportului de către administratorul judiciar.

În acest context al analizei, se constată că instanţa de apel în urma analizei întregului material probator şi a susţinerilor reclamantei a apreciat în mod corect că reclamanta cunoştea atât persoana vinovată, cât şi paguba (diferenţa de preţ), încă de la momentul achiziţionării şi vânzării energiei electrice, aceasta fiind cel târziu la nivelul lunii decembrie 2011, întrucât până la această dată au avut loc tranzacţiile, iar partea putea să facă o comparaţie între preţul cu care a cumpărat energie şi cel cu care a vândut şi să constate existenta unei diferenţe.

Faţă de data cunoaşterii elementelor definitorii în ceea ce priveşte evaluarea pretinsului prejudiciu, respectiv decembrie 2011 şi data introducerii acţiunii 09.04.2015, rezultă că în mod corect a reţinut instanţa de apel că la data introducerii acţiunii, termenul de prescripţie era împlinit.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1961/A din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1961 A din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.