Contractual penalty claim barred by force majeure due to Danube river water levels hindering port operations.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 05 iunie 2013, sub nr. x/3/2013, reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SA a solicitat ca pârâta să fie obligată să achite contravaloarea penalităţilor stabilite prin Contractul nr. 349/C/AGP.

Prin sentinţa civilă nr. 5761 din 19 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă prin sentinţa civilă nr. 247 din 05 mai 2014, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei SC A. SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Galaţi.

Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal a declarat apel reclamanta SC A. SRL Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 36/A din 06 martie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 247 din 05 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 730 din 07 aprilie 2016 a admis recursul declarat de reclamanta SC A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 36/A din 06 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I cvilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă prin decizia civilă nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 247 din 05.05.2014 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

Împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în susţinerea cărora, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a nesocotit, cu prilejul rejudecării apelului, indicaţiile stabilite în decizia de casare nr. 730 din 07.04.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Recurenta susţine că deşi prin decizia de casare s-a reţinut că singura entitate competentă să analizeze cotele apelor Dunării este Administraţia Naţională "Apele Române", prin administraţiile bazinale de apă stabilite la nivelul fiecărui district de bazin biografic, instanţa de apel, în rejudecarea apelului, a apreciat în mod greşit că cele două Camere de Comerţ, Industrie şi Agricultură sunt îndreptăţite să analizeze dinamica nivelului (cotelor) apelor Dunării şi să încadreze aceste cote în categoria forţei majore, în temeiul unei situaţii de fapt expuse de intimata-pârâtă.

Totodată, recurenta susţine că în ciuda indicaţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind verificarea situaţiei de forţă majoră în perioada de executare a Contractului de vânzare-cumpărare din 09.06.2010, respectiv 15-30 iulie 2010 instanţa de apel a menţinut constatarea existenţei unui caz de forţă majoră, deşi tocmai această apreciere eronată a fost motivul pentru care s-a casat decizia civilă nr. 36/A din 06.03.2015 şi trimisă cauza spre rejudecare.

În opinia recurentei instanţa de apel a apreciat în mod greşit că evenimentul invocat de intimata-pârâtă are un caracter imprevizibil, întrucât C. civ. din 1864 nu a definit o atare forţa majoră, iar în lipsa unui text care să indice condiţiile de existenţă a cazului de forţă majoră nu se poate indica norma de drept încălcată.

Recurenta, după prezentarea reţinerii din decizia de casare în sensul că este greu de acceptat caracterul imprevizibil al evenimentului invocat de intimata-pârâtă atât timp cât aproape anual se produc creşteri ale nivelului apelor Dunării şi a înscrisurilor ce au stat la baza emiterii certificatelor de forţă majoră, consideră că instanţa reţine în mod surprinzător că în perioada 26 iunie - 15 iulie 2010, nivelul apelor Dunării a atins cotele de inundaţie şi de pericol, fapt ce a împiedicat desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii portuare.

Or, susţine recurenta, instanţa de apel a pierdut din vedere faptul că în perioada de executare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/G/AGP din 09.06.2010 este 15-30 iulie 2010, iar în acest interval, cota de pericol nu a fost depăşită în nicio zi, doar cota de inundaţie fiind depăşită, la staţia hidrometrică Brăila, doar în primele două zile (15-16 iulie).

În continuarea motivării, recurenta a prezentat aspecte privind activitatea operatorului portuar C. S.A., susţinând că acesta a efectuat operaţiuni specifice în portul Brăila chiar pentru intimata-pârâtă în perioada 22 iunie - 30 iulie 2010 şi că în ciuda acestui fapt, instanţa de apel ţine să sublinieze un fapt lipsit de relevanţă, respectiv că traficul portuar realizat de operatorul portuar C. SA, în perioada 22 iunie - 30 iulie 2010, pentru intimata-pârâtă a fost numai maritim.

După o prezentare a diferenţei dintre o navă maritimă şi una de navigaţie, recurenta susţine că nu prezenta relevanţă pentru intimata-pârâtă B. SA tipul de navă pe care apelanta-reclamantă A. S.R.L. îl punea la dispoziţie pentru preluarea mărfii, atât timp cât pe nava în discuţie puteau fi încărcate cele 3.000 de tone metrice (+/- 10%) de rapiţă.

Recurenta consideră că instanţa de apel a apreciat în mod greşit că evenimentul invocat de intimata-pârâtă are un caracter absolut invincibil şi inevitabil având în vedere reţinerea din decizia de casare potrivit căreia este discutabil caracterul absolut invincibil şi inevitabil al fenomenului, pentru că nu este vorba despre caracterul absolut invincibil al creşterii nivelului apelor Dunării, cât mai ales de previzibilitatea producerii acestui fenomen şi evitabilitatea lui, în sensul că activitatea de colectare a producţiei de cereale contractate şi încărcarea ei în nave de transport se putea face şi în alt port în care acest fenomen era previzibil că nu se va petrece, în perioada prevăzută pentru executarea contractului, mai ales că în speţa de faţă recurenta-reclamantă i-a comunicat intimatei-pârâte faptul că este dispusă să suporte cheltuielile suplimentare legate de achiziţia, transportul şi încărcarea mărfii în Portul Constanţa.

În continuarea motivării, recurenta a prezentat corespondenţa purtată cu intimata-pârâtă privind notificarea nr. 3327AGP din 02.07.2010 prin care s-a solicitat de către pârâtă acordul privind "rezilierea" contratului de vânzare-cumpărare nr. 349/C/AGP din 09.06.2010, precum şi a propunerilor pentru reluarea desfăşurării activităţii contractuale.

Recurenta susţine că intimata-pârâtă, prin actele depuse la dosar, a arătat că doar contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu societatea D. S.A. având ca obiect achiziţia unei cantităţi de doar 400 tone de rapiţă, a încetat prin acordul părţilor, iar nu şi celelalte două contracte de vânzare-cumpărare, prin care intimata-pârâtă şi-a asigurat îndeplinirea obligaţiei de a livra mai departe societăţii SC A. S.R.L. cantitatea de 3.000 tone de rapiţă, aspect ignorat de instanţa de apel care a înţeles să dea eficienţă încetării unui singur contract de vânzare-cumpărare.

Recurenta consideră că printr-un raţionament greu de înţeles, instanţa de apel a apreciat că n-ar trebui să mai regăsim în cuprinsul vreunui contract comercial clauza privind plata de penalităţi în caz de neexecutare a obligaţiilor asumate, ori de câte ori părţile contractului îşi exprimă convingerea, la încheierea contractului, că îşi vor duce la îndeplinire obligaţiile asumate.

În opinia recurentei, în ciuda indicaţiilor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare şi a interpretărilor oferite asupra problemelor de drept dezlegate, Curtea de Apel Galaţi a înţeles să reia practic argumentele şi considerentele instanţelor de fond, care au fost demontate în integralitate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat-o sau oricărei alte instanţe de acelaşi grad, în măsura în care se va aprecia că interesele bunei administrări a justiţiei o cer.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă S.C. B. S.A., a invocat excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. solicitând, în principal anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii recurate, cu obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente soluţionării cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 mai 2017, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 31 mai 2017.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins excepţia nulităţii cererii de recurs, a admis în principiu recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, şi a acordat termen de judecată la data de 16 noiembrie 2017 în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că invocarea dispoziţiilor acestui text de lege s-a efectuat formal de către recurentă, fără a fi dezvoltate şi indicate criticile care pot fi subsumate acestui motiv şi, câtă vreme nu s-a demonstrat că hotărârea este nemotivată ori există motive contradictorii sau că au fost reţinute motive care nu au legătură cu pricina, instanţa supremă nu poate face o analiză a recursului din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Distinct de această concluzie, se constată că soluţia este motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel că nu există temei pentru atragerea efectelor motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta - reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel a nesocotit, cu prilejul rejudecării apelului, indicaţiile stabilite în decizia de casare nr. 730 din 07.04.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a cvilă.

Dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prevăd că în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, respectiv că, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

Din interpretarea menţionatelor dispoziţii rezultă că instanţa de trimitere nu este îndreptăţită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluţionată prin decizia instanţei de recurs, hotărârea instanţei de recurs fiind obligatorie cu privire la chestiunile de drept dezlegate, însă, cu privire la starea de fapt a procesului, aceasta urmează a fi stabilită de către instanţa de trimitere, care poate să ajungă din nou la aceeaşi concluzie sau la altă concluzie decât cea stabilită în ciclurile procesuale anterioare.

Prin decizia de casare, s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel pentru lămurirea situaţia de fapt cu privire la existenţa sau inexistenţa unei situaţii de forţă majoră în perioada în care intimata-pârâtă trebuia să execute contractul încheiat cu recurenta-reclamantă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în rejudecare, faţă de îndrumările instanţei supreme din decizia de casare, instanţa de apel rejudecând apelul, printr-o integrală şi completă apreciere a probelor, a stabilit că în perioada 26.06-15.07.2010 Dunărea a atins cotele de pericol sau de inundaţie, fapt ce a împiedicat desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţilor portuare de încărcare, depozitare, descărcare.

Astfel, se constată că instanţa de apel în rejudecare s-a conformat cu privire la necesitatea administrării unor probe pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt referitoare la existenţa situaţiei de forţă majoră.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel în rejudecare a verificat aspectele impuse prin decizia de casare privind caracterele pe care trebuie să le îndeplinească o împrejurare pentru a fi definită ca fiind forţă majoră, respectiv existenţa unei împrejurări externe invincibile şi imprevizibile.

Astfel, se constată că a fost dată eficienţă juridică dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 501 alin. (1) C. proc. civ., iar motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., constituie elementele silogismului judiciar care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv.

Celelalte aspecte invocate de către recurentă privind pretinsa desconsiderare a situaţiei de fapt, activitatea operatorilor portuari, diferenţele dintre o navă maritimă şi una de navigaţie interioară sau corespondenţa electronică dintre părţi, sunt aspecte ce nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţa dedusă judecăţii, chestiunile puse în discuţie pe aceste aspecte vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea soluţiei criticate deoarece instanţa de apel ca instanţă devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor despre care face vorbire recurenta.

În concluzie, se constată că recurenta reia situaţia de fapt cu privire la interpretarea probatoriilor administrate în cauză, situaţie analizată în cadrul etapei devolutive a apelului, ce nu poate face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat apărarea şi cu propriile convingeri aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie probele nu constituie motiv de nelegalitate care din punct de vedere procedural să se înscrie în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, respectând dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de apel a soluţionat cauza, pornind de la dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare pronunţată de instanţa de recurs, statuând în mod corect că suntem în faţa unui caz de forţă majoră exonerator de răspundere pentru intimată.

Având în vedere aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 204/A din 03 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2018.