Inadmissibility of unjust enrichment claim where debt arises from extra-contractual performance outside public procurement framework

Asupra cererii de recurs de faţă

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş la data de la data de 20 martie 2015, sub nr. x/30/201, reclamanta Asocierea A. SA - B. SRL - C. SRL, prin liderul de asociere A. SA, în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Timişoara, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtei Ia plata sumei de 33.752.214,72 RON reprezentând sume datorate de aceasta conform facturilor fiscale nr. x din 24 septembrie 2010, 13763 din 24 septembrie 2010, 13764 din 24 septembrie 2010, 13765 din 24 septembrie 2010, 13766 din 24 septembrie 2010, 13767 din 24 septembrie 2010, 13768 din 24 septembrie 2010, 13769 din 24 septembrie 2010, 13770 din 24 septembrie 2010, 13771 din 24 septembrie 2010, 13772 din 24 septembrie 2010, 13773 din 24 septembrie 2010, 13774 din 24 septembrie 2010 cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 423/NLP/PI din 14 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2015 a fost respinsă acţiunea formulată, astfel cum a fost completată de reclamanta Asocierea SC A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de asociere SC A. SA - în insolvenţă - prin administrator judiciar D. SPRL în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva Sentinţei civile nr. 423/NLP/PI din 14 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2015 a declarat apel reclamanta A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de asociere SC A. SA, în insolvenţă, prin administrator judiciar D. SPRL Arad solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei atacate cu consecinţa admiterii acţiunii, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 753/A din data de 11 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta Asocierea A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de asociere SC A. SA, în insolvenţă, prin administrator judiciar D. SPRL Arad împotriva Sentinţei civile nr. 423/NLP/PI din 14 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. x/2015.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Asocierea SC A. SA - B. SRL - C. SRL.

Examinându-se cererea de recurs, în cadrul procedurii de regularizare a cererii, în baza art. XVII alin. (3) raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 486 C. proc. civ. s-a constatat că, cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că recurenta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru având în vedere că este în insolvenţă.

Recursul este formulat în cadrul termenului procedural prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere că decizia atacată a fost comunicată la 9 noiembrie 2016 iar recursul a fost declarat la 7 decembrie 2016.

La data de 13 februarie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (5) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea recursului către intimată cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei întâmpinare în termen de cel mult 30 de zile.

La data de 28 martie 2017 s-a constatat că intimata Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a depus întâmpinare în termenul prevăzut de lege, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei civile atacate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I, cu referire la art. 471 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 - noul C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a dispus comunicarea întâmpinării formulate, punându-i-se în vedere recurentei obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Faţă de dispoziţiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., raportat la art. XVII alin. (3) şi art. XV alin. (4) din Legea nr. 2/2013, s-a constatat că recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului.

În baza art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborat cu art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind desemnată persoana în vederea întocmirii raportului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 21 iunie 2017 potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 8 noiembrie 2017, a fost admis în principiu recursul şi a fost acordat termen la 31 ianuarie 2018 în vederea soluţionării recursului.

Motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor

Recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. În acest sens se arată că, deşi în mod formal motivată, decizia recurată este în mod vădit criticabilă deoarece instanţa nu a analizat argumentele recurentei dar nici apărările intimatei ci a dezvoltat argumentaţia instanţei de fond referitoare la existenţa unui abuz de drept fără însă a indica în clar abuzul, cine l-a realizat, respectiv norma legală încălcată.

Calea acţiunii pentru îmbogăţire fără just temei a fost exercitată ca o consecinţă a respingerii acţiunii principale - acţiunea pe temei contractual, obiect al Dosarului nr. x/2012. Rezultă neclar din motivare că acţiunea nu ar fi admisibilă având în vedere caracterul subsidiar al acestei acţiuni in rem verso. Or, raportat la indicarea expresă a Dosarului nr. x/2012, devine evident că instanţa de control judiciar a omis în mod nejustificat să indice care ar fi totuşi calea principală ce trebuia or putea fi urmărită de reclamantă raportat la situaţia concretă iar nu una generală şi abstractă. Astfel, deşi instanţa indică temeiul de drept pe care îşi întemeiază hotărârea, aceasta nu reprezintă o motivare în sensul propriu, care să fie lămuritoare pentru părţi cu privire la argumentele care au fost avute în vedere la luarea respectivei hotărâri.

Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ. respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, deşi instanţa indică temeiul de drept pe care îşi întemeiază hotărârea, aceasta nu reprezintă o motivare în sensul propriu, care să fie lămuritoare pentru părţi cu privire la argumentele care au fost avute în vedere la luarea respectivei hotărâri.

Recurenta invocă această critică raportat la modul în care instanţa a înţeles să soluţioneze chestiunea existenţei datoriei - în sensul prevăzut de art. 1345 C. civ., inclusiv prin raportare la modul în care s-a pronunţat Curtea de Apel asupra autorităţii de lucru judecat relativ la starea de fapt dedusă judecăţii şi la hotărârile definitive relevante în acest litigiu. Astfel, pentru argumente oculte părţilor, susţine recurenta, instanţa a decis că nu există autoritate de lucru judecat pentru că instanţele care s-au pronunţat în Dosarul nr. x/2012 nu au analizat facturile din acest litigiu, întrucât au apreciat că sunt emise în afara contractului.

Or, chestiunea autorităţii de lucru judecat nu a vizat tărâmul legislativ sub care s-a promovat acţiunea, ci dimpotrivă, autoritatea de lucru judecat priveşte tocmai chestiunea existenţei datoriei raportat la realizarea prestaţiei generatoare a respectivei datorii. Iar din acest punct de vedere, hotărârea definitivă pronunţată în dosarul mai sus indicat este neechivocă - realitatea prestaţiilor nu mai poate fi contestată, întrucât la dosar au fost depuse înscrisuri emanate de la debitoarea-pârâtă şi în acest dosar prin care aceasta recunoaşte cantităţile lucrărilor pretinse la plată şi calitatea lor.

Câtă vreme cu caracter definitiv şi irevocabil a fost statuat de către instanţele de judecată că prestaţiile invocate de către reclamantă nu mai pot fi sub semnul incertitudinii, apreciază recurenta că dezlegarea dată de către instanţă este greşită.

Susţine recurenta că la fel de greşită este şi rezolvarea pe care instanţa o aduce chestiunii aşa-ziselor proceduri pe care părţile nu le-ar fi respectat la momentul comandării lucrărilor în litigiu. Prin maniera de motivare, deşi instanţa nu îşi construieşte în realitate, soluţia pe acest argument, se induce, prin considerente, teza conform căreia culpa pentru nerealizarea respectivelor proceduri - aflate exclusiv în sarcina pârâtei - ar fi imputabilă reclamantei şi deci, aceasta ar trebui să suporte şi consecinţele ei.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. sens în care arată că, deşi în mod formal motivată, decizia recurată este criticabilă deoarece instanţa nu a analizat argumentele recurentei dar nici apărările intimatei ci a dezvoltat argumentaţia instanţei de fond.

Critica este nefondată.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru a îndeplini această obligaţie de a motiva hotărârea pronunţată instanţa judecătorească nu este ţinută să examineze şi să discute în mod special argumentele invocate de părţi ci este suficient să arate motivele de fapt şi de drept ce au determinat hotărârea, enunţând probele care au condus la convingerea instanţei şi exprimând considerentele care au impus aplicarea dispoziţiilor legale pe care şi-a întemeiat hotărârea pronunţată.

În acest sens, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanţa de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză, având în vedere natura raporturilor juridice dintre părţi cu motivarea că obligaţia de restituire a îmbogăţirii fără temei legitim apare ca un mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată, în condiţiile în care nu există alte mijloace juridice pentru apărarea acestor drepturi subiective însă recurenta nu a arătat în ce bază a executat lucrări, câtă vreme pârâta nu avea dreptul să contracteze astfel de lucrări în afara cadrului legal reglementat de dispoziţiile O.U.G. nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Aşadar, instanţa a motivat esenţa respingerii acţiunii pentru îmbogăţire fără just temei fiind astfel respectate dispoziţiile art. 425 C. proc. civ.

Nu este fondată nici critica prin care se susţine că nu rezultă clar din motivare că acţiunea nu ar fi admisibilă având în vedere caracterul subsidiar al acţiunii de in rem verso, deşi instanţa de apel a menţionat expres Dosarul nr. x/2012 şi faptul că nu au fost avute în vedere facturile care formează obiectul prezentului dosar pe motiv că exced cadrului procesual.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a arătat că faptul că facturile în cauza nu au fost luate în considerare în Dosarul nr. x/2012 deoarece, fiind anterioare încheierii celor două contracte, s-a considerat că exced cadrului procesual stabilit prin însăşi acţiunea introductivă a reclamantei.

În aceste condiţii este evident că neluarea în considerare a facturilor în Dosarul nr. x/2012 nu deschide calea acţiunii de in rem verso ca acţiune subsidiară întrucât instanţa a respins cererea având în vedere cadrul procesual stabilit de reclamantă. Faptul că recurenta nu a indicat un temei legal apt să determine admiterea cererii privind facturile emise în afara cadrului contractual nu implică o obligaţie a instanţei să ofere consultanţă cu privire la cea mai adecvată cale de urmat de către reclamantă sau să indice care ar fi calea principală ce trebuia or putea fi urmărită de reclamantă raportat la situaţia concretă.

Recurenta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, raportat la modul în care instanţa a înţeles să soluţioneze problema existenţei datoriei, în sensul prevăzut de art. 1345 C. civ., reţinând că nu există autoritate de lucru judecat pentru că instanţele care s-au pronunţat în Dosarul nr. x/2012 nu au analizat facturile din acest litigiu, întrucât au apreciat că sunt emise în afara contractului.

Înalta Curte, reţine faptul că instanţa de apel nu a statuat asupra existenţei sau nu a datoriei rezultate din facturile emise în afara cadrului contractual ci a punctat faptul că din analiza textului art. 1345 C. civ., rezultă că pentru a fi în prezenţa îmbogăţirii fără justă cauză care să dea naştere raportului juridic de obligaţii şi creditorul să aibă dreptul la acţiunea în restituire, care să fie admisibilă, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiţii, inclusiv aceea ca, creditorul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă.

Conform art. 1348 C. civ., cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat prin urmare domeniul îmbogăţiri fără justă cauză este restrâns datorită caracterului subsidiar al acţiunii de in rem verso.

Or, în condiţiile în care recurenta reclamantă are la îndemână o acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru facturile emise în afara cadrului contractual, acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu întruneşte condiţiile de admisibilitate, cum în mod corect au reţinut instanţele.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ. constatând că motivele de nelegalitate nu sunt fondate, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Asocierea SC A. SA - B. SRL - C. SRL prin liderul de Asociere SC A. SA - în insolvenţă - prin administrator judiciar D. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 753/A din 11 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CT