Absolute nullity of fraudulent real estate sales upheld and restitution ordered

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 noiembrie 2012, SC A. SA (fostă SC B. SA), reprezentată prin lichidatorul judiciar CII C., a chemat în judecată pârâta SC D. SA Tg. Jiu, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din 14 ianuarie 2002 dintre SC B. SA şi SC E. SRL şi a actului subsecvent, respectiv contractul de schimb din data de 30.06.2004, constatat prin sentinţa civilă nr. 891/2004 pronunţată de Judecătoria Brezoi având ca obiect vânzarea imobilelor construcţii Ştrand şi F. Ocniţa, obligarea pârâtei la restituirea acestor imobile, având număr cadastral x înscris în CF a localităţii Ocnele Mari şi compuse din depozit în suprafaţă de 27,73 mp, bazin nr. 1 apă sărată în suprafaţă de 585,42 mp, bazin nr. 2 apă sărată în suprafaţă de 100,75 mp, Complex recepţie şi restaurant în suprafaţă de 240,88 mp. şi Complex balnear în suprafaţă de 360,70 mp.

Totodată, a solicitat radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC E. SA din 18.01.2002, precum şi notarea din oficiu a sentinţei nr. 891/2004 pronunţată de Judecătoria Brezoi, cu cheltuieli de judecată.

La data de 18.01.2013, s-a depus întâmpinare de către SC D. SA Tg. Jiu, societate aflată în reorganizare judiciară, prin care s-au invocat mai multe excepţii, respectiv excepţia de nulitate a cererii pentru netimbrare, necitarea legală a pârâtei prin administrator judiciar şi necompetenţa teritorială a Judecătoriei Rm. Vâlcea, solicitând a fi declinată competenţa în favoarea fie a Tribunalului Constanţa, fie a Judecătoriei Tg. Jiu.

În acest context au fost invocate ca excepţii autoritatea de lucru judecat şi lipsa de interes faţă de folosul practic pe care l-ar putea obţine partea, întrucât s-a acoperit toată masa pasivă a debitoarei SC A. SA.

Prin sentinţa nr. 458 din 18.01.2013, Judecătoria Rm. Vâlcea a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Vâlcea, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 158 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. x/90/2013, unde, la data de 29.05.2014, s-a formulat cerere de intervenţie de către numitul G. în calitate de acţionar al SC A. SA .

Totodată, la data de 18.06.2014 s-a formulat cerere de intervenţie de către numitul H. în calitate de acţionar al SC D. SA Tg. Jiu, precum şi cerere de intervenţie accesorie în interesul acestei societăţi pentru termenul din 17.09.2014, de către numitul G. şi cerere de intervenţie accesorie în interesul SC D. SA Tg. Jiu de către numitul I., pentru termenul din 15.10.2014.

Tribunalul Vâlcea prin sentinţa nr. 4785 din 17.12.2014 a respins cererea de scutire la plata taxei de timbru formulată de G., a anulat cererile de intervenţie de la filele 103 şi 160 formulate de G. ca netimbrate, a anulat cererea de intervenţie accesorie în interesul SC D. SA Tg. Jiu formulată de I. ca netimbrată, a luat act că numitul H. îşi retrage cererea de intervenţie, a respins excepţiile formulate de pârâta SC D. SA Tg. Jiu, reprezentată de lichidator judiciar J. Tg. Jiu, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA (fostă SC B. SA) reprezentată de lichidator judiciar CII C., a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 213/2003 şi a actului subsecvent - schimb din anul 2004 -, a obligat pe SC D. SA Tg. Jiu să restituie bunurile reclamantei ce au făcut obiectul celor două acte de vânzare-cumpărare, bunuri individualizate în înscrisul de la fila 10 dosar, constând în Bazin nr. 1 apă sărată, Bazin nr. 2 apă sărată, clădire depozit, Complex recepţie şi restaurant, Complex balnear şi a dispus radierea înscrierii dreptului de proprietate al SC E. SRL (nr. 711/2002 şi nr. 44237/2008), precum şi la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus la dosar sentinţa nr. 408/2007, ce atestă că aceasta este în faliment (fiind vechea firmă SC B. SA), astfel cum rezultă din actul depus la fila 63 dosar (adresa nr. 522859/2012 emisă de Registrul Comerţului Vâlcea).

A mai reţinut că prin contractul nr. 213/2002, aflat la fila 10 dosar, firma SC B. SA a înstrăinat către SC E. SRL Rm. Vâlcea, imobilul construcţie Ştrand şi F. Ocniţa, cu suma de 244.839,922 lei.

Totodată, a constatat prima instanţă că, din sentinţa penală nr. 540/2008 pronunţată de Judecătoria Suceava, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 1158 din 6 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a rezultat că, prin contractul nr. x/2002, inculpaţii G. şi K. au înstrăinat societăţii SC E. SA activul F. şi Ştrand Ocniţa (contract autentificat apoi la Notar Public L., din 23 iulie 2002, fila 40 dosar). Vânzarea activelor, deci şi a celui din prezentul litigiu, a constituit o acţiune unitară coordonată de cei doi inculpaţi (ce aveau funcţii în organele de conducere SC B. SA) G. şi K. - fila 49 verso dosar, desfăşurându-se cu aparenţa respectării legalităţii.

S-a reţinut că, în realitate, bunurile au fost vândute cu rea-credinţă, cu valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală a bunurilor. Vânzarea s-a făcut către firma în care erau acţionari persoane coordonate de numitul G., în speţă SC E. SRL şi SC D. SA . Din acest motiv atât contractul nr. x/2002, cât şi actul de schimb din prezentul litigiu, urmează să fie anulate.

Totodată, prima instanţă a arătat că sentinţa penală nr. 540/2008 pronunţată de Judecătoria Suceava are, conform art. 22 C. proc. pen., autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o, a vinovăţiei acesteia.

În acest context încheierea de către reprezentanţii SC B. SA Rm. Vâlcea a contractelor de vânzare-cumpărare, prin care bunurile au fost vândute la valori foarte mici, nereactualizate, constituie însuşi conţinutul faptelor penale pentru care au fost condamnaţi numiţii G. şi K. (infracţiunea de stabilire cu intenţie a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând instituţiilor). Astfel, actele au fost considerate ca afectate de nulitate absolută .

Urmare constatării nulităţii absolute a contractelor vânzare-cumpărare nr. 213/2002 şi de schimb între SC E. SA şi SC D. SA din anul 2004 prin sentinţa civilă nr. 891/2004, pronunţată de Judecătoria Brezoi, firma SC D. SA urmează a restitui bunurile din contracte către reclamantă (Ştrand şi F. Ocniţa, localitatea Ocnele Mari, nr. cadastral x şi înscrise în Cartea funciară nr. 203 a localităţii Ocnele Mari). Instanţa de fond a constatat că terenul aferent nu face obiectul prezentei cereri întrucât bunurile sunt individualizate în actul de la fila 10 dosar (bazin nr. 1 apă sărată cu suprafaţa utilă de 685,42 mp, bazin nr. 2 apă sărată cu suprafaţa utilă de 100,75 mp, clădire depozit în suprafaţă utilă de 27,73 mp, complex recepţie şi restaurant, cu suprafaţa utilă de 240,88 mp, complex balnear în suprafaţă utilă de 360,701 mp compus din 36 de încăperi, 16 căsuţe timp camping cu 2 locuri şi 12 căsuţe tip camping cu 4 locuri).

Consecinţa celor expuse anterior este radierea înscrierii dreptului de proprietate în favoarea SC E. SRL de sub nr. x din 18 ianuarie 2002 şi a sentinţei nr. 891/2004 din 14.11.2008 din Cartea funciară.

Instanţa a apreciat ca nefondate excepţiile formulate la fila 74 dosar, apreciind ca justificată doar excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei Rm. Vâlcea, dosarul ajungând astfel la Tribunalul Vâlcea, pentru soluţionare.

De asemenea, instanţa de fond a respins apărările pârâtei apreciind că în cauză actele sunt întocmite în frauda reclamantei şi cu intenţia de a diminua valoarea reală a bunurilor.

S-a luat act că numitul H. şi-a retras cererea de intervenţie .

Au fost anulate cererile de intervenţie de la filele 103, 160, 228 dosar (formulate de G. şi I.) ca netimbrate (acestora li s-a pus în vedere taxa de timbru - fila 222 dosar şi fila 270 dosar).

A fost respinsă cererea de scutire taxă timbru formulată de G. la fila 221 dosar, deoarece nu se încadrează în dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, din adeverinţa de la fila 265 dosar rezultând că are venituri de 1.800 lei şi a fost obligată pârâta SC D. SA la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC D. SA Tg. Jiu prin lichidator judiciar J. Tg. Jiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în temeiul art. 297 C. proc. civ. 1865, într-o primă teză, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate prin respingerea acţiunii reclamantei şi, într-o a doua teză, admiterea apelului, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea cercetării fondului cauzei.

Curtea a reţinut că apelul este nefondat şi l-a respins ca atare, prin decizia civilă nr. 536 din 13.05.2015, pentru următoarele considerente:

Motivul de apel referitor la nemotivarea hotărârii instanţei de fond prin aceea că nu a explicat raţionamentul juridic pentru care a înlăturat apărările de fond, dezvoltate de apelantă, a fost apreciat ca nefondat întrucât, lecturând conţinutul considerentelor sentinţei atacate, Curtea a constatat că, deşi dezvoltarea acestora nu este amplă, este concisă şi permite efectuarea controlului judiciar.

Faptul că în cuprinsul considerentelor instanţa de fond nu s-a referit şi la existenţa pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti a unei alte cauze civile nu conduce la concluzia nemotivării hotărârii susţinută de apelantă, întrucât nu are relevanţă aspectul că latura civilă desprinsă din cauza penală este în rejudecare, faţă de statuarea instanţei în ceea ce priveşte latura penală.

Cu referire la critica vizând faptul că în cauza penală apelanta SC A. SA nu a avut nicio calitate, opinând că nu se pot extrapola argumentele sentinţei penale nr. 540/2008 în analizarea cauzei de faţă, care are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor contracte vizând înstrăinarea unor imobile construcţii, Curtea a constatat-o ca nefondată, întrucât, aşa cum rezultă din lecturarea considerentelor sentinţei precitate, s-a stabilit cu certitudine că vânzarea activelor şi a terenurilor aferente a fost o acţiune unitară, concepută şi coordonată de către inculpaţii G. şi K., prin demersuri care, în aparenţă, s-au desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legale, însă, printr-o îndeplinire formală a condiţiilor legale.

Complinind motivarea instanţei de fond, instanţa de apel a reţinut că imobilele au fost înstrăinate unor societăţi la care acţionar majoritar era numita M., mama acesteia sau alte persoane coordonate de către inculpatul G., astfel că s-a concluzionat că atât modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor, cât şi atitudinea inculpaţilor după consumarea acesteia demonstrează un grad de pericol social concret, deosebit de ridicat, expresie a atitudinii incorecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială

Or, potrivit art. 22 C. proc. pen., hotărârea penală are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Prin urmare, s-a stabilit cu putere de lucru judecat de către instanţa penală cauza ilicită a contractelor de înstrăinare a bunurilor de la SC B. SA, active şi terenuri aferente, între care şi contractele a căror anulare s-a solicitat prin prezenta acţiune, scopul urmărit de ambele părţi fiind acela de a sustrage bunurile din patrimoniul SC B. SA, societate cu sute de acţionari şi transferarea acestora la o societate controlată numai de G..

Astfel, instanţa penală a statuat, în mod definitiv, că actele de înstrăinare au fost făcute cu intenţia directă a obţinerii pentru sine sau pentru alţii a unor sume de bani, bunuri, precum şi foloase necuvenite.

Nu a fost primită nici critica apelantei vizând necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească dacă preţul de înstrăinare este subevaluat întrucât această probă era inutilă faţă de statuările sentinţei penale, care a administrat proba cu expertiză contabilă, din care a rezultat că valoarea comercială reală a acestor bunuri este una superioară celei cu care terenurile, împreună cu construcţiile, au fost înstrăinate.

Prin urmare, cauza ilicită a actelor atacate era evidenţiată şi de preţul la care s-a realizat vânzarea, în contractele de vânzare-cumpărare fiind trecute preţuri formale, urmărindu-se doar sustragerea bunurilor din patrimoniul SC B. SA şi nu încasarea preţului.

S-a constatat astfel că activul N., un activ de valoare şi importanţă mai mică decât Ştrandul Ocniţa, a fost evaluat la 1,5 miliarde lei vechi, preţul real depăşind suma de 2 miliarde lei vechi.

În ceea ce priveşte Fabrica de cărămidă din comuna Orleşti, SC E. SA a dat în schimbul acestei fabrici cea mai mare parte din patrimoniul preluat nelegal de la SC B. SA, constând în construcţii cu suprafaţa totală de peste 4850 mp. şi terenuri în suprafaţă totală de peste 65200 mp, situate în municipiul Rm. Vâlcea şi Staţiunea Ocnele Mari.

În contextul dat rezulta că nici scopul pentru care s-a încheiat pretinsul contract de schimb, constatat prin sentinţa nr. 891/2004 la o valoare net inferioară valorii reale a bunurilor schimbate, nu viza satisfacerea unor interese economice, ci avea aceeaşi cauză ilicită a consolidării sustragerii bunurilor din patrimoniul SC A. SA.

Inclusiv judecătorul sindic în cadrul dosarului de faliment nr. x/2007 a constatat scoaterea din patrimoniul debitoarei a imobilului Hotel B. din Rm. Vâlcea în aceeaşi modalitate şi urmărind acelaşi scop.

Susţinerea apelantei vizând incidenţa art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind operaţiunile ce-i sunt permise administratorului nu este relevantă întrucât acestea nu sunt aplicabile pricinii de faţă.

Or, conform regulilor regimului juridic al nulităţilor absolute, oricine are interes poate invoca nulitatea absolută, iar reclamanta, în calitate de acţionar al societăţii vânzătoare (SC B. SA) are la dispoziţie o asemenea acţiune ca protecţie considerabilă împotriva neglijenţei şi fraudei în forma descrisă în considerentele sentinţei penale, fiind aplicabile prevederile art. 966 şi 968 C. civ. 1864.

Cauza actului juridic reprezintă un element al actului juridic civil, care constă în obiectivul urmărit la încheierea actului, iar conform art. 948 C. civ. 1864 aplicabil în cauză, faţă de momentul încheierii contractelor, una din condiţiile esenţiale pentru validitatea acestuia este ca actul juridic să aibă o cauză licită.

Totodată, potrivit art. 966 C. civ., obligaţia fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, cauza fiind ilicită când este contrară bunelor moravuri şi ordinii publice, astfel că nu poate fi primită susţinerea apelantei cu privire la "prezumţia valabilităţii cauzei" deoarece legea prezumă numai existenţa cauzei, nu şi validitatea acesteia.

Ca atare, potrivit art. 966 C. civ. 1864, obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect.

Or, Curtea a reţinut că, prin sentinţa penală menţionată anterior, cauza actelor de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul SC B. SA a fost obţinerea pentru sine sau pentru alţii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite care, în plan civil, nu reprezintă contraprestaţia constând în preţul bunurilor vândute, preţul fiind subevaluat faţă de valoarea reală de piaţă a bunurilor vândute.

Aceste operaţiuni concertate de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul SC B. SA au avut ca punct de plecare întrunirea calităţii de acţionar majoritar de către G., dar şi de preşedinte al Consiliului de administraţie şi director general al SC B. SA care a permis înstrăinarea frauduloasă a bunurilor acestei societăţi către societăţile comerciale coordonate de G. prin intermediul lui K..

Cauza ilicită a actului este evidenţiată, aşa cum s-a mai arătat şi de preţul la care s-a realizat vânzarea, mai concret Complexul balnear Ocnele Mari, obiectiv deosebit de important, cu construcţii în suprafaţă de aproximativ 2000 mp. a fost înstrăinat la numai 80.780.932 lei, în timpul ce Ştrandul Ocniţa a fost înstrăinat a preţul de 244.839.922 lei, deşi avea o importanţă economică mai mică şi construcţii în suprafaţă mai mică.

Cu privire la contractul de schimb din 30.06.2004, încheiat de societăţile coordonate şi controlate de G., ce a format obiectul sentinţei civile nr. 891/2004, de asemenea, se constată scopul ilicit al acestui act şi anume acela de a feri bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de o reîntoarcere în patrimoniul SC B. SA.

Ilicitatea cauzei contractului de schimb este evidenţiată şi de contraprestaţiile oferite de cele două societăţi E. SA şi D. SA, dar şi ca efect al nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2003 potrivit principiului "quod nullum est, nullum producit effectum".

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a dispus cu privire la constatarea nulităţii celor două acte atacate, cu consecinţa restituirii acestor imobile şi radierea înscrierilor realizate în Cartea funciară.

Solicitarea intimatei-reclamante de a fi obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată, a fost respingă ca nedovedită, întrucât înscrisul aflat la fila 100 dosar apel, nu face dovada operaţiunii de plată şi intrare în contul apărătorului a sumei de 3.720 lei, regăsită în factura din 09.03.2015.

Împotriva deciziei nr. 536 din 13.05.2015 au declarat recurs recurenta-pârâtă SC D. SA prin lichidator judiciar J. şi recurentul-intervenient G.

Cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă SC D. SA prin lichidator judiciar J.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa schimbării sentinţei pronunţate de Tribunalul Vâlcea în sensul respingerii acţiunii reclamantei, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dintr-un prim punct de vedere, recurenta-pârâtă a invocat nemotivarea hotărârii atacate, prin prisma faptului că instanţa de apel nu a argumentat motivul pentru care a înlăturat apărările de fond invocate în apel, rezumându-se la preluarea argumentelor dezvoltate în motivarea sentinţei penale nr. 540/2008 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul penal nr. x/2005 Recurenta arată că argumentele prezentate în sentinţa penală nu pot fi valorificate în prezenta cauză, întrucât în dosarul penal SC A. SA nu a avut nicio calitate procesuală.

În ceea ce priveşte acţiunea de faţă, instanţa civilă trebuia să aprecieze asupra necesităţii administrării de probatorii, cu precădere expertiză privitoare la valoarea activelor în discuţie, prin care să stabilească dacă la momentul încheierii tranzacţiilor valoarea de înstrăinare a construcţiilor era inferioară sau nu valorii contabile.

Susţinerile instanţei de apel cu privire la cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare din data de 14.01.2002, precum şi cu privire la preţul derizoriu sunt greşite. De asemenea s-a reţinut în mod eronat reaua credinţă a directorului general G. şi a administratorului societăţii.

Contractarea pentru societatea reclamantă a imobilelor construcţii fără aprobarea AGA era posibilă în temeiul dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi a art. 143 din Legea nr. 31/1990.

Recurenta-pârâtă arată că nici dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente, sancţiunea pe care acest articol o prevede expres este de natură patrimonială, iar nu sancţiunea nulităţii actului juridic încheiat.

În consecinţă, recurenta-pârâtă apreciază că actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2002 de SC B. SA nu contravine dispoziţiilor imperative ale Legii nr. 31/1990, prevederile art. 143 şi 145 nefiind incidente în speţă şi nici sancţionabile cu nulitatea absolută.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel trebuia să facă minime modificări sub aspectul ieşirii imobilelor din proprietatea pârâtei şi intrarea în proprietatea SC O. SA.

Pentru aceste considerente, solicită respingerea admiterea recursului.

Cererea de recurs formulată de recurentul-intervenient G.

Recurentul-intervenient a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin încheierea de şedinţă din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosar nr. x/46/2015, a fost conexat dosarul nr. x/2015 la dosarul nr. x/2013, având ca obiect recursul declarat de recurentul-intervenient G. împotriva deciziei civile nr. 536/A din 13 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În dosarul nr. x/2013 a formulat cerere de intervenţie M. în interesul recurentei-pârâte SC D. SA, respinsă prin încheierea din 19 ianuarie 2017.

De asemenea, I. a formulat cerere de intervenţie în interesul recurentei-pârâte, respinsă prin încheierea de şedinţă din 25 mai 2017.

Faţă de manifestarea de voinţă procesuală a recurentului G., Înalta Curte va lua act de renunţarea acestuia la judecata recursului fără a mai analiza criticile aduse de acesta deciziei apelate.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de recurenta D. SA, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte constată că, deşi recurenta invocă în mod formal motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., această critică nu subzistă în cauză, decizia apelată cuprinzând motivele în fapt şi în drept considerate relevante de instanţa de apel în pronunţarea soluţiei atacate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte observă că toate criticile subsumate acestuia sunt neîntemeiate, instanţa de apel efectuând o interpretare şi aplicare corectă a normelor juridice incidente în cauză. Totodată, precizează că nu este ţinută a analiza criticile suplimentare invocate de recurentă peste termenul de motivare a căii de atac, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar.

Sub aspectul situaţiei de fapt reţinute ca ilustrând cauza ilicită la momentul semnării actelor atacate, Înalta Curte constată că, în limitele căii de atac formulate, nu este în măsură a cenzura aprecierile instanţei de apel cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, putând statua doar asupra modalităţii de aplicare a normelor de drept incidente în această analiză, aspect circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.

În acest cadru, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că instanţa de apel era ţinută a da efecte şi în procesul civil considerentelor sentinţei penale nr. 540/2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 1158 din 06.06.2012, care a analizat şi reţinut conduita infracţională a inculpaţilor G. şi K., de natură a determina şi concluzia caracterului ilicit al cauzei vânzărilor efectuate din patrimoniul reclamantei. Cel dintâi a cumulat calităţile de acţionar majoritar, Preşedinte al Consiliului de administraţie şi director general în cadrul societăţii reclamante, cel de-al doilea a deţinut calitatea de administrator, şi, în exercitarea acestor funcţii, au fost săvârşite infracţiunile reţinute în procesul penal. Faptul că societatea nu a fost parte civilă în procesul penal nu o împiedica să valorifică aspectele reţinute cu caracter definitiv în hotărârile penale în temeiul art. 22 C. proc. pen.

Faţă de aspectele de fapt deja reţinute şi în absenţa unei solicitări în acest sens din partea sa, recurenta nu poate critica instanţele anterioare pentru neadministrarea din oficiu a unei probe suplimentare, considerate inutilă de către acestea.

În ceea ce priveşte pretinsa înstrăinare a bunului ce a format obiectul actelor succesive atacate, de natură a împiedica restituirea acestuia, Înalta Curte constată că actele mai recente ale practicianului de insolvenţă desemnat în procedura insolvenţei declanşate împotriva recurentei consemnează bunul în continuare în patrimoniul acesteia.

Dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republ. invocate de recurenta-apelantă în apărare au fost înlăturate în mod justificat ca nerelevante în cauză cât timp nu se critica absenţa atribuţiilor de reprezentare a societăţii reclamante în persoana semnatarilor actului de înstrăinare sau depăşirea acestoră fără acordul Adunării generale a asociaţiilor, ci tocmai exercitarea acestor atribuţii contrar intereselor sociale, în scop fraudulos.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 1865, Înalta Curte apreciază nefondat recursul şi îl va respinge ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi art. 246 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii D. S.A. şi G. la plata sumei de 3.600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, constând în onorariul achitat de intimata-reclamantă A. SA avocatului ales la data de 29.02.2016 în baza facturii fiscale din 05.02.2016 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. D. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR J. împotriva deciziei nr. 536/A-C din 13 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a cvilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Ia act de renunţare la judecata recursului declarat de recurentul - intervenient G. împotriva deciziei nr. 536/A-C din 13 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurenţii S.C. D. S.A. prin lichidator judiciar J. şi G. la plata sumei de 3.600 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2017.