Subcontractor's direct action against beneficiary upheld; EUR 1.64M award affirmed on appeal.

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanta SC A. SRL - reprezentată prin administrator B., în contradictoriu cu pârâta SC C. SA - reprezentată legal prin director general D., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.450.721,05 lei, compusă din 1.397.241,18 lei reprezentând lucrări efectuate şi neachitate; 53.479,87 lei reprezentând garanţia de bună execuţie, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest litigiu.

La data de 08.12.2015 reclamanta a formulat cerere de majorare a pretenţiilor la suma de 1.673.828,90 lei, pentru ca ulterior să-şi reducă pretenţiile la suma de 1.587.740,15 lei.

Prin sentinţa civilă nr. 355 din 04 octombrie 2016, Tribunalul Argeş a admis acţiunea majorată şi apoi redusă, formulată de reclamantă, şi a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 1.641.220,02 compusă din 1.587.740,15 lei contravaloare lucrări şi 53.479,87 lei garanţie bună execuţie şi a sumei de 26.180,21 lei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

Împotriva sentinţei civile nr. 355 din 04.10.2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, pârâta SC C. SA a declarat apel, care, prin decizia nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, pârâta S.C. C. S.A. a declarat recurs.

Recurenta-pârâtă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub un prim aspect, în argumentarea recursului, având în vedere obiectul acţiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. respectiv obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 1.673.828,20 lei, aşa cum a fost modificată şi completată, recurenta înţelege să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii pârâte pe considerentul că reţelele de alimentare cu apă de canalizare executate de către aceasta aparţin domeniului public al autorităţii publice delegatare, iar nu operatorului.

Solicită instanţei de recurs să reţină că nu există identitate între societatea recurentă şi persoana ce se consideră a fi obligată la plata sumei totale de 1.673.828,20 lei, şi, în consecinţă, admiterea excepţiei, casarea deciziei nr. 332/A-COM din 11.04.2017 şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurenta-pârâtă, susţine, în esenţă, că decizia atacată este nelegală, având în vedere prevederile art. 22 C. proc. civ. care stabilesc că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, judecătorul având îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

În opinia recurentei, instanţa a apreciat în mod excesiv prevederile art. 1856 C. civ., articol pe care intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L şi-a întemeiat acţiunea, respectiv că persoanele care nu au fost plătite de antreprenor pot formula o acţiune directă împotriva beneficiarului.

Instanţa, arată recurenta, a înlăturat toate apărările sale prin care a făcut dovada că nu avea calitatea de Beneficiar, aşa cum prevede art. 1856 C. civ., că nu este proprietarul reţelelor de apă potabilă şi de canalizare, ci doar administratorul lor, iar sumele obţinute pentru Proiectul de finanţare denumit CL4 "Reabilitarea şi extinderea conductei de aducţiune, reţelei de distribuţie şi reţelei de canalizare în aglomerarea Piteşti Lot l (Piteşti Ştefăneşti)" nu sunt la dispoziţia societăţii recurente, ci respectă un mecanism european de atragere de fonduri europene.

Apreciază că instanţa a pronunţat o decizie nelegală, deoarece nu a ţinut cont de prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi ale Legii nr. 1241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, respectiv că societatea recurentă este un serviciu public, un operator care are delegarea gestiunii unui serviciu public de alimentare cu apă şi canalizare care implică o operare propriu-zisă a serviciului/activităţii şi punerea la dispoziţia operatorului a sistemului public de utilităţi aferent serviciului, precum şi dreptul şi obligaţia operatorului de a administra şi exploata sistemul de utilităţi publice respectiv, astfel că recurenta nu este proprietarul acestor sisteme pentru a putea fi considerată beneficiar, aşa cum prevede art. 1856 din C. civ.

Instanţa a apreciat în mod individual un singur articol din Capitolul VI - Contractul de antrepriză din C. civ., respectiv art. 1856 fără a ţine cont şi de următoarele articole referitoare la obligaţiile părţilor într-un contract de antrepriză, precum şi cele referitoare la încetarea contractului.

Instanţa de apel, mai susţine recurenta-pârâtă, a interpretat în mod nelegal prevederile art. 1856 din C. civ., a identificat în mod nelegal ca şi Beneficiar Operatorul serviciului public de alimentare apă şi canal, în fapt şi în drept Beneficiarul este conform legislaţiei specifice autoritatea publică locală.

Mai mult, nu se poate achita o plată dacă nu exista o datorie, aşa cum prevede art. 1470 din C. civ., datoria plăţii bunurilor executate de către subcontractor cade în sarcina celui căruia îi aparţine bunul.

O ultimă critică de nelegalitate adusă deciziei se referă la faptul că prin stabilirea în mod nelegal a sumei datorate, instanţa a făcut o gravă eroare de calcul matematic şi a acordat suma de 53.479,87 lei de două ori, ea fiind inclusă odată la efectuarea Raportului de expertiză şi a doua oară după refacerea Raportului de expertiză.

Recurenta consideră că instanţa în mod nelegal a acordat garanţia de bună execuţie de două ori, o dată prin admiterea cererii restrânse şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1,587.740,15 lei, sumă ce reprezintă contravaloare lucrări şi garanţie de bună execuţie şi a doua oară prin admiterea separată a sumei de 53.479,87 lei ca şi garanţie de bună execuţie.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că decizia atacată ce formează obiectul recursului este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată înscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 15 noiembrie 2017, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Intimata-reclamantă a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, solicitând în continuare respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat şi îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamantei, societatea A. S.R.L., de obligare a pârâtei, societatea C. S.R.L., la plata sumei de 1.587.740,15 lei, cu titlul de contravaloare lucrări şi garanţie de bună execuţie.

În susţinerea pretenţiilor, reclamanta a arătat că între Societatea E. Sucursala Mogoşoaia, în calitate de antreprenor general, şi Societatea A. S.R.L., în calitate de subantreprenor, a fost încheiat contractul din 30.01.2013 prin care s-a stabilit ca "subantreprenorul să execute lucrările de construcţii civile, arhitectură, reţele de canalizare, reţele de apă precum şi reţele de refulare în conformitate cu prevederile prezentului Contract, precum şi cu specificaţiile din Caietul de Sarcini în conformitate cu Contractul: Reabilitarea şi extinderea conductei de aducţiune, reţelei de distribuţie şi reţelei de canalizare în aglomerarea Piteşti, LOT I (Piteşti, Ştefăneşti) - CL4".

Proiectul "Reabilitarea şi extinderea conductei de aducţiune, reţelei de distribuţie şi reţelei de canalizare în aglomerarea Piteşti, Lot 1 (Piteşti, Stefăneşti)-CL4" a fost efectuat cu fonduri europene, aşa încât pârâta, în calitate de Autoritate Contractantă şi de beneficiar final al lucrărilor, individualizate inclusiv în contractul de subantrepriză, şi-a desemnat ca reprezentant în relaţiile cu antreprenorul general şi respectiv cu subantreprenorul, pe Societatea F. S.R.L. Această din urmă societate, identificată în raporturile părţilor sub titulatura de "Inginer", a înţeles să participe la confruntarea situaţiilor de lucrări şi să semneze rapoartele de verificare calitate/cantitate întocmite de către subantreprenor, precizând chiar care sunt lucrările executate de către reclamantă şi neachitate de către pârâta pe care o reprezenta (procesul-verbal din 03.12.2015).

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În contextul menţionat, recurenta-pârâtă critică atât decizia pronunţată de curtea de apel cât şi sentinţa tribunalului, din perspectiva greşitei reţineri a calităţii sale procesuale pasive, precizând că reţelele cu alimentare cu apa de canalizare aparţin domeniului public al autorităţii publice delegatare iar nu operatorului. Consideră recurenta că lucrările pe care le-a recunoscut că există şi pe care nu le-a plătit, în calitatea sa de Autoritate Contractantă, beneficiară a lucrărilor, nu justifică în dosar calitatea sa procesuală pasivă, câtă vreme are doar delegarea gestiunii lucrărilor efectuate iar nu însăşi calitatea de proprietar a reţelelor şi al sistemului de utilităţi publice.

Aceste critici care au în vedere prevederile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi pe cele ale Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare sunt nefondate.

În mod legal a apreciat instanţa de apel că Societatea C. S.R.L. datorează intimatei-subantreprenor contravaloarea lucrărilor pe care ultima le-a efectuat în considerarea Contractului din 12.09.2012, încheiat de pârâtă cu antreprenorul general, şi în temeiul Contractului de subantrepriză din 30.01.2013, însuşit de către recurentă. În virtutea calităţii sale de Autoritate Contractantă şi de beneficiar final al lucrărilor, Societatea C. S.R.L. este ţinută de efectele contractelor pe care le-a încheiat, în vederea "Reabilitării şi extinderii conductei de aducţiune, reţelei de distribuţie şi reţelei de canalizare în aglomerarea Piteşti, LOT 1, (Piteşti, Ştefăneşti)", în mod direct sau prin intermediul reprezentantului său, cum dispun art. 1.1.2.4 şi art. 1.1.2.5 din Prevederile Generale la contractul de lucrări din 12.09.2012.

Verificând cererea de apel, se constată că recurenta-pârâtă reiterează în faza recursului criticile prin care a precizat că Autoritatea de management a comunicat că,,nu se pot face plăţi directe către subcontractorul aprobat", critici pe care instanţa de apel le-a avut în vedere, în mod corect, în contextul analizării întregii situaţii de fapt şi de drept reţinută în cauză. Prin urmare, critica amintită nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin ea urmărindu-se o reapreciere a probelor administrate în dosar şi o reconsiderare a raţionamentului juridic ce a stat la baza hotărârii instanţei de apel care a statuat asupra temeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la reţinerea excesivă sau nelegală a prevederilor art. 1856 din Noul C. civ. de către instanţa de apel, cu motivarea că recurenta nu este beneficiar al lucrărilor executate de către intimata-reclamantă pentru că nu deţine şi calitatea de proprietar a reţelelor de apă potabilă şi de canalizare, situaţie în care nici nu s-ar putea exercita împotriva sa o acţiune directă în sensul celei reglementate prin textul de lege invocat, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

Se observă, pe de o parte, că recurenta reia o parte din argumentele ce au stat la baza criticilor referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Societăţii C. S.R.L., care au fost examinate mai sus, iar, pe de altă parte, că în mod legal s-a făcut aplicarea în speţă a prevederilor art. 1856 din Noul C. civ., în raport de calitatea recurentei de beneficiară a lucrărilor executate de către subantreprenor.

Acţiunea directă a lucrătorilor împotriva beneficiarului lucrărilor este reglementată de art. 1856 din Noul C. civ. iar pretenţiile reclamantei-subantreprenor din cererea de chemare în judecată se sprijină pe acest text de lege.

Din perspectiva susţinerilor recurentei, potrivit cărora intimata-reclamantă nu se poate îndrepta împotriva sa cu o astfel de acţiune întrucât Societatea C. S.R.L. nu deţine şi calitatea de proprietar al sistemului de utilităţi publice, se constată că ceea ce se critică nu este greşita aplicare a normei de drept material de către instanţa de apel şi nici reţinerea mecanismului legal pe care îl generează acţiunea directă, în virtutea căruia creditorul poate cere să fie plătit în mod nemijlocit, pentru lucrările efectuate, de o altă persoană decât debitorul originar, ci numai calitatea recurentei de beneficiar al amintitelor lucrări.

În atare context, având în vedere că prin decizia atacată s-au reţinut în mod legal atât relaţiile preexistente dintre beneficiarul lucrării (solvens) şi debitorul originar cât şi aspectele legate de dreptul reclamantei la o acţiune directă, Înalta Curte apreciază ca nefondat motivul de casare invocat şi întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Societatea C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. împotriva deciziei nr. 332/A-COM din 11 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2018.