Competence for cassation appeal against low-value civil claims and exclusive jurisdiction of appellate courts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat acţiune în constatare în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului - teren în suprafaţă de 456,40 mp, situat în municipiul Buzău, str. Transilvaniei, jud. Buzău.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esenţă că, a fuzionat prin absorbţie cu S.C. B. S.A. Buzău, iar în urma fuziunii, S.C. A. S.R.L. a preluat întreg activul şi pasivul S.C. B. S.A., aceasta încetând să existe ca subiect de drept.

Societatea absorbită S.C. B. S.A. Buzău a deţinut în proprietate teren exclusiv şi indiviz, în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis la data de 01.10.1993, iar pentru consolidarea dreptului de proprietate exclusiv asupra terenului în suprafaţă de 24.453 mp astfel dobândit, a fost pronunţată sentinţa nr. 123 din 07.02.2008 în dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Buzău.

Tot în baza Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis la data de 01.10.1993, a fost intabulat dreptul de proprietate indiviză asupra terenului în suprafaţa de 1208 mp, având număr cadastral x, conform încheierii nr. 704 din 04.02.2002.

Terenul în suprafaţă de 1208 mp s-a aflat iniţial în indiviziune cu S.C. C. S.A. şi cu Administraţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri S.A. Ulterior, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat din 06.08.2015 la Biroul Notarial D., reclamanta a cumpărat terenul în cotă parte indiviză în suprafaţă de 751,60 mp din terenul în suprafaţă totală de 1208 mp de la S.C. C. S.A.

Prin sentinţa nr. 12423 din 25.11.2015, a fost rectificată Cartea Funciara nr. 64936, cu referire la Numărul Cadastral 3998, privind imobilul teren în suprafaţă de 1.208 mp în sensul că a fost radiată menţiunea în indiviziune cu Administraţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri.

În aceasta situaţie, reclamanta este singura care deţine în prezent terenul în suprafaţă de 1208 mp, astfel cum rezultă şi din Extrasul de carte Funciara din 31.01.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4062 din 21.07.2017 a Judecătoriei Buzău a fost respinsă acţiunea reclamantei.

Prin decizia nr. 1153/2017 din 15 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă, s-a respins apelul reclamantei.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Buzău.

Prin adresa din 26.02. 2018, Tribunalul Buzău a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Buzău, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, fila 6, în cuprinsul căreia reclamanta a precizat că valoarea imobilului este de 15.000 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Buzău revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Ploieşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. Buzău împotriva deciziei nr. 1153/2017 din 15 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Ploieşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.