Cassation jurisdiction unavailable for civil appeals under 1 million lei threshold; jurisdictional referral to appellate court via analogical application of hierarchical competence

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 02.08.2016 sub nr. x/212/2016, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. S.A. - Sucursala Constanţa, următoarele:

1.) Să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 4.1 şi art. 4.3 ale contractului de credit din 28.08.2007 privitoare la posibilitatea băncii de a modifica în mod unilateral cuantumul dobânzii, al comisioanelor şi al taxelor bancare;

2.) Să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 4.2 al contractului de credit din 28.08.2007 privitoare la posibilitatea băncii de a percepe o dobândă penalizatoare;

3.) Să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 4.1 teza a II-a al contractului de credit din 28.08.2007 privitoare la posibilitatea băncii de a percepe un comision de acordare a creditului în cuantum de 2,50% din valoarea creditului, precum şi un comision lunar de administrare în cuantum de 0,3% din soldul creditului;

4.) Să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute în art. 5.3 al contractului de credit din 28.08.2007 privitoare la posibilitatea băncii de a percepe un comision de rambursare anticipată în cuantum de 5% din valoarea creditului restituit anticipat;

5.) Să se dispună modificarea acestor clauze contractuale în sensul eliminării lor ca urmare a aplicării sancţiunii absolute pentru caracterul ilicit şi imoral,

6.) Să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtelor la plata către reclamant a sumelor încasate în mod nelegal în temeiul clauzelor contractuale abuzive cu titlu de: comision de acordare credit, comision lunar de administrare, dobândă penalizatoare şi a celor încasate prin creşterea cuantumului iniţial al dobânzii curente, de 9,95% pe an, pentru sumele ce depăşesc acest cuantum, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente acestora începând cu data încasării fiecărei sume de bani plătite de reclamant cu acest titlu, până la data restituirii acestora;

7.) Să se dispună obligarea pârâtelor la emiterea unui nou grafic de rambursare în acord cu forma contractului ulterior eliminării clauzelor contractuale abuzive;

8.) Să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cererii de chemare în judecată;

În motivare, reclamantul a menţionat că a încheiat cu pârâta B.

Prin sentinţa civilă nr. 334 din 19.01.2017 pronunţată de Judecătoria Constanţa, a fost admisă în parte acţiunea în sensul că s-a constatat caracterul abuziv şi s-a dispus nulitatea absolută a clauzei înscrise la art. 4.3 din contractul de credit din 28.08.2007 privitoare la posibilitatea băncii de modificare a dobânzii, comisioanelor şi taxelor bancare, precum şi a clauzei prevăzute în art. 5.3 din contractul de credit din 28.08.2007 privitoare la perceperea unui comision de rambursare anticipată. Totodată s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară şi au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumelor încasate cu titlu de dobândă, începând cu data de 26.11.2007, până la data rambursării integrale a creditului, ce exced ratei iniţiale convenite a dobânzii, de 9,95% pe an, precum şi a dobânzii legale penalizatoare aferente acestora începând cu data încasării fiecărei sume de bani plătite de reclamant cu titlu de dobândă, până la data restituirii acestora. De asemenea, au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Prin decizia civilă nr. 1250 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul pârâtei ca nefondat.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs pârâta B. S.A.

Prin adresa din 21.02.2018, Tribunalul Constanţa a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Constanţa, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei, astfel cum rezultă din adresa depusă de pârâtă la fila 35 dosar apel, în cuprinsul căreia a cuantificat pretenţiile la suma de 7198,60 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1250 din 27 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.