Jurisdictional gap for cassation against credit contract disputes under 1,000,000 lei threshold resolved via judicial hierarchy analogy

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2491 din 22 februarie 2017, Judecătoria Craiova a admis în parte cererea formulată de contestatorii A., B. şi C., în contradictoriu cu intimata D. S.A.

A constatat nulitatea absolută şi parţială a clauzei prevăzute de art. 2.4 din contractul de credit din 04.09.2007 şi art. 2 din condiţiile generale de creditare doar în ceea ce priveşte sintagma "în raport cu costul resursei".

A constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 2.6 lit. a), art. 2.6 lit. c) din contractul de credit din 04.09.2007, art. 3 din actul adiţional din 27.02.2009 şi din 19.11.2009.

A obligat intimata D. SA să restituie contestatorilor A., B. şi C. suma de 8.618,1 lei, reprezentând comision de analiză, comision de reeşalonare/rescadenţare şi dobânda achitată în plus, cu dobânda legală.

A anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. x/2014 al SC BEJ E. şi F. pentru suma de 16.228,52 lei.

A respins capetele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute de art. 2.1 din actul adiţional din 22.10.2010, art. 1.1 şi art. 2.1 din actul adiţional din 20.12.2011, art. 2.6 lit. d) din contractul de credit din 04.09.2007, art. 4.1 lit. a) din actul adiţional din 22.10.2010 şi din actul adiţional din 20.12.2011, art. 4 din contractul de credit din 04.09.2007, art. 5.1 din actul adiţional din 22.10.2010 şi din actul adiţional din 20.12.2011, art. 2.8 din contractul de credit din 04.09.2007, art. 2.8 teza 2, art. 3.4 teza 1 liniuţă 4 din contractul de credit din 04.09.2007 şi art. 6 lit. d) din condiţiile generale de creditare, precum şi cele privind restituirea sumelor reprezentând comision de administrare, taxa de înscriere ipotecă şi prime de asigurare, cu dobânda legală, ca neîntemeiate.

A obligat intimata D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.650 lei, reprezentând taxa de timbru, onorariu expert şi onorariu avocat.

Prin decizia nr. 935/2017 din 31 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a cvilă, s-a respins apelul şi apelul incident declarate de pârâta D. SA, împotriva sentinţei primei instanţe.

S-a admis apelul formulat de apelanţii contestatori A., B. şi C. împotriva aceleiaşi sentinţe, s-a schimbat sentinţa şi pe fond, s-a admis contestaţia, s-au anulat formele de executare silită începute în dosarul nr. x/2014 al BEJ E. şi F.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

S-a dispus restituirea taxei de timbru fond şi apel în cuantum de 1.550 lei, către A. şi a fost obligată intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată faţă de apelantul reclamant în sumă de 3.700 lei fond şi apel reprezentând onorariu avocat şi onorariu expert.

Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs pârâta D. SA.

Prin adresa din 19.02.2018, Tribunalul Dolj a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Dolj, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Dolj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Craiova, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 935/2017 din 31 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Dolj secţia a II-a civilă.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.