Homeowners' association's appeal over unpaid levies referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of its own material incompetence and referred the case to the Timișoara Court of Appeal for the resolution of the appellant-plaintiff's appeal against the Timiș County Tribunal's appellate decision (no. 1032/A/2017). The underlying dispute concerned a homeowners' association's claims for unpaid common expenses and penalties against two defendants for different periods, with a partial first-instance judgment also ordering the association to give written consent to one defendant's installation of an individual heating system; the plaintiff sought full payment in appeal. The decisive legal basis was the lack of any statutory norm granting the High Court jurisdiction over appeals against tribunal appellate decisions in monetary claims up to and including 200,000 lei, given that Article 483(2) of the Civil Procedure Code excludes appeals for claims up to 500,000 lei, and the constitutionality of the transitional threshold increase to 1,000,000 lei (Article XVIII(2) of Law No. 2/2013) was struck down by the Constitutional Court in Decision No. 369/2017. Applying Article 5(3) and Article 483(4) of the Civil Procedure Code by analogy, the court held that the competent forum is the hierarchically superior court—the Court of Appeal—and ordered the referral accordingly, with no further appeal available.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Homeowners' association's appeal over unpaid levies referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction: 1032/A/2017). The underlying dispute concerned a homeowners' association's claims for unpaid common expenses and penalties against two defendants for different periods, with a partial first-instance judgment also ordering the association to give written consent to one defendant's installation of an individual heating system; the plaintiff sought full payment in appeal. The decisive legal basis was the lack of any statutory norm granting the High Court jurisdiction over appeals against tribunal appellate decisions in monetary claims up to and including 200,000 lei, given that Article 483(2) of the Civil Procedure Code excludes appeals for claims up to 500,000 lei, and the constitutionality of the transitional threshold increase to 1,000,000 lei (Article XVIII(2) of Law No. 2/2013) was struck down by the Constitutional Court in Decision No. 369/2017. Applying Article 5(3) and Article 483(4) of the Civil Procedure Code by analogy, the court held that the competent forum is the hierarchically superior court—the Court of Appeal—and ordered the referral accordingly, with no further appeal available.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declining the case to the competent court after admitting the exception of material incompetence.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 21.11.2014, reclamanta A. Timişoara Str. Cernăuţi, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 4.349,98 lei reprezentând cheltuielile comune ale asociaţiei, pentru apartamentul din Timişoara, str. Cernăuţi, jud. Timiş, neachitate în perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 369,02 lei şi obligarea pârâtului C. la plata sumei de 6.401,75 lei reprezentând cheltuieli comune neachitate pentru acelaşi apartament în perioada mai 2013 - septembrie 2014, la care se adaugă penalităţi de întârziere în cuantum de 337,30 lei.
Prin sentinţa nr. 12365 din 16 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a fost obligată pârâta B. la plata către reclamantă a sumei de 1.630,46 lei reprezentând cheltuieli comune datorate, a fost obligat pârâtul C. la plata sumei de 10.362,915 lei reprezentând cheltuieli comune datorate, fiind respinsă în rest cererea de chemare în judecată a reclamantei.
De asemenea, prima instanţă a admis cererea reconvenţională a pârâtului reclamant reconvenţional C. formulată în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţional în sensul obligării reclamantei pârâtă reconvenţional de a-şi da acordul scris asupra intenţiei pârâtului reclamant reconvenţional de realizare a unui sistem individual de încălzire iar în caz contrar hotărârea judecătorească urmând a ţine loc de consimţământ.
Prin decizia nr. 1032/A/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă, s-a respins apelul reclamantei A. Timişoara Str. Cernăuţi.
Împotriva deciziei menţionate anterior, a declarat recurs reclamanta A. Timişoara Str. Cernăuţi.
Prin adresa din 06.11.2017, Tribunalul Timiş a înaintat dosarul cauzei spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel de Tribunalul Timiş, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 lei.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 lei la 1.000.000 lei, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Timiş revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, privind soluţionarea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. Timişoara, Str. Cernăuţi, împotriva deciziei nr. 1032/A/2017 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Timişoara.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 aprilie 2018.