Competence to hear cassation appeals against Court of Appeal judgments in claims under 1 million RON
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the exception of material incompetence, declaring itself incompetent to hear the appeals and referring the case to the Bucharest Court of Appeal for further examination. The dispute arose from a credit agreement where the plaintiffs successfully challenged the nullity of an abusive administrative fee clause at the Court of Appeal, following a dismissal at first instance, with both parties filing appeals to the High Court. The decisive legal basis was the absence of a statutory norm assigning jurisdiction for cassation appeals against Court of Appeal decisions in monetary claims valued under 1,000,000 RON; relying on Article 5 of the Civil Procedure Code and Article 483(4), the Court applied the principle that the hierarchically superior instance to the tribunal in appeal—namely the Court of Appeal—must resolve such appeals, as the new Civil Procedure Code excluded cassation for claims below this threshold.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Competence to hear cassation appeals against Court of Appeal judgments in claims under 1 million RON: Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra excepţiei de necompetenţă materială, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 9695/16.11.2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosar nr. x/2016, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu SC C. SA şi SC D. SA D., ca neîntemeiată.
Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâte a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.080,94 RON, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva Sentinţei civile nr. 9695/16.11.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti au declarat apel reclamanţii A. şi B., solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 3365/A din 3 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi în consecinţă a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că:
A fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor, în sensul că, s-a constatat caracterul abuziv şi a fost declarată nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 5.1 lit. B) din convenţia de credit privind comisionul de administrare.
A fost obligată pârâta să restituie reclamanţilor sumele achitate cu titlu de comision de administrare de la data perceperii până la data restituirii efective precum şi a dobânzii legale aferentă acestor sume calculate până la data restituirii efective.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâtele SC C. SA şi SC D. SA.
Tribunalul Bucureşti a înaintat cererile de recurs, împreună cu dosarul spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" [art. 5 alin. (3) C. proc. civ.].
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor declarate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. şi de recurentele-pârâte SC C. SA şi SC D. SA împotriva Deciziei civile nr. 3365 A din 3 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018.
Procesat de GGC - GV