Jurisdictional void for cassation appeals against tribunal decisions in monetary claims under the non-appealable threshold

Asupra excepţiei de necompetenţă materială, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 7657 din 8 decembrie 2015, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secţia civilă în Dosarul nr. x/2015, a a fost admisă în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată la ultimul termen de judecată, formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi în consecinţă:

A constatat nulitatea absoluta a următoarelor clauze contractuale:

- clauza de la art. 5 lit. a) - condiţii speciale - din convenţia de credit din 15.05.2008 încheiată de părţi şi art. 3.5. din aceeaşi convenţie de credit - condiţii generale - privitoare la comisionul de risc;

- clauza de la art. 3 pct. 5 lit. a) privitoare la comisionul de administrare credit, inserată la actul adiţional din 17.08.2011;

- clauza de la art. 5 lit. d) - condiţii speciale - din convenţia de credit din 15.05.2008, încheiată între părţi, privitoare la comisionul de administrare garanţii.

A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii clauzei prevăzute la art. 5 lit. b) - condiţii speciale - din convenţia de credit din 15.05.2008, încheiată de părţi, cu privire la comisionul de analiză dosar şi capătul de cerere privind restituirea sumei de 60 CHF, achitată cu acest titlu.

A fost obligată pârâta S.C. D. S.A. să restituie reclamanţilor suma de 1.932,57 CHF, achitată cu titlu de comision de risc în perioada 20 iunie 2008 - 20 august 2010, suma de 850,06 CHF, achitată cu titlu de comision de administrare pentru perioada 20 septembrie 2010 - 12 decembrie 2011 şi suma de 733,56 RON cu titlu de comision de administrare garanţii, la care se adaugă dobânda legală de la data plăţii fiecărui comision, conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

A fost admisă în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanţii şi a fost obligată pârâta să achite reclamanţilor suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat apel pârâta S.C. C. S.A.

Prin Decizia civilă nr. 668/A din 13.06.2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, a fost respins apelul pârâtei S.C. C. S.A. şi a fost obligată apelanta să plătească intimaţilor-reclamanţi suma de 2000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta S.C. C. S.A. (succesoare a D. S.A.).

Prin Decizia nr. 190/R - COM din 25.01.2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.

Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.

Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. (succesoare a D. S.A.) împotriva Deciziei civile nr. 668/A din 13 iunie 2017, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2015.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Piteşti.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018.

Procesat de GGC - NN