Competence of appellate court to hear appeal against tribunal decision in credit clause nullity action

Asupra excepţiei de necompetenţă materială, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 3922/21.12.2015, pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. x/2014, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată prin întâmpinare, ca nefondată; a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 5 lit. a) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit din 02.08.2007 şi la art. 5 pct. 5.1. lit. b) din actul adiţional din 13.12.2010 la convenţia de credit din 02.08.2007, inclusiv ca urmare a modificării prin actul adiţional din 13.12.2010.

Totodată s-a constatat nulitatea absolută a acestei clauze. A fost respins capătul de cerere privind restituirea sumelor percepute cu titlul de comision de risc/administrare în baza convenţiei de credit din 02.08.2007, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind rămas fără obiect.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor dobânda legală calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate şi până la data plăţii efective a acestui debit.

S-a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 4.3. din condiţiile generale ale convenţiei de credit din 02.08.2007 încheiate de părţi, numai în partea referitoare la posibilitatea băncii de a debita orice cont al împrumutatului de disponibilităţi sau de depozit pentru stingerea obligaţiilor de plată scadente.

Totodată s-a constatat nulitatea absolută parţială a acestei clauze; a fost respinsă în rest acţiunea, ca neîntemeiată şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 500 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 1043/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefundat, apelul pârâtei S.C. D. S.A. (succesoare a S.C. C. S.A.).

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs pârâtă S.C. D. S.A. (succesoare a S.C. C. S.A.), recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul Tulcea a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 3 C. proc. civ., curtea de apel judecă, ca instanţă de recurs în cazurile anume prevăzute de lege, însă din această perspectivă nu se poate reţine faptul că toate recursurile, indiferent de instanţa care le-a pronunţat, vor fi soluţionate de instanţa supremă.

Din ansamblul prevederilor C. proc. civ. se poate deduce că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată într-un sistem piramidal ce are la bază judecătoriile şi în vârful cărora se găseşte Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, competenţa de soluţionare a recursurilor aparţine şi altor instanţe decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aspect ce reiese şi din interpretarea sintagmei "instanţa ierarhic superioară" din cadrul art. 483 alin. (4) C. proc. civ., al cărui rol nu este de a conferi instanţei supreme competenţa de a soluţiona orice recurs, rolul acestei sintagme fiind cel de a crea o dihotomie între recursurile de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi recursurile de competenţa celorlalte instanţe de control judiciar - tribunale şi curţi de apel, pe de altă parte.

În aplicarea dispoziţiilor legale enunţate, competentă a soluţiona calea extraordinară de atac a recursului este Curtea de Apel Constanţa, aceasta fiind instanţa mai mare în grad faţă de instanţa care a pronunţat decizia în apel, respectiv Decizia nr. 1043/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Având în vedere cele de mai sus şi dispoziţiile art. 132 alin. (1) şi 3 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. (succesoare a S.C. C. S.A.) împotriva Deciziei nr. 1043/2017 din 8 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018.

Procesat de GGC - NN