Competent appellate instance for cassation against tribunal decision in civil claim below statutory threshold
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the material incompetence exception and declined jurisdiction, referring the appeal to the Bucharest Court of Appeal as the competent instance to adjudicate the case, leaving the prior procedural posture pending before the lower appellate court. The dispute originated from a banking contract where the borrower, after successfully appealing a first-instance dismissal, obtained a decision declaring credit fees (issuance and administration commissions) abusive and absolutely null, ordering the bank to repay specific sums with legal interest; the bank subsequently filed an extraordinary appeal against this appellate decision, which was initially lodged with the High Court. The decisive legal basis was the interpretation of the New Code of Civil Procedure, specifically the interplay between the threshold limiting cassation appeals for claims under 1,000,000 RON (rendered partially unconstitutional for this period) and the general rule that where no specific norm assigns jurisdiction for cassation against appellate tribunal decisions in such monetary limits, the court hierarchically superior to the tribunal—i.e., the Court of Appeal—must handle the appeal by analogy under Article 5(3) and Article 483(4) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 483 alin. (2) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ, art. 5 C. proc. civ, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 5 alin. (3) C. proc. civ; Competent appellate instance for cassation against tribunal decision in civil claim below statutory threshold: The dispute originated from a banking contract where the borrower, after successfully appealing a first-instance dismissal, obtained a decision declaring credit fees (issuance and administration commissions) abusive and absolutely null, ordering the bank to repay specific sums with legal interest; the bank subsequently filed an extraordinary appeal against this appellate decision, which was initially lodged with the High Court. The decisive legal basis was the interpretation of the New Code of Civil Procedure, specifically the interplay between the threshold limiting cassation appeals for claims under 1,000,000 RON (rendered partially unconstitutional for this period) and the general rule that where no specific norm assigns jurisdiction for cassation against appellate tribunal decisions in such monetary limits, the court hierarchically superior to the tribunal—i.e., the Court of Appeal—must handle the appeal by analogy under Article 5(3) and Article 483(4) of the Code of Civil Procedure.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the procedural basis for the High Court to decline material competence and refer the case to the competent appellate court.
Full text
Asupra excepţiei de necompetenţă materială, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 7288/18.06.2015, pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. x/2014, a fost respinsă acţiunea formulata de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A., şi C.., ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 1253 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelantul A. şi, în consecinţă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că:
S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor înscrise în cap. IV, art. 4.1. din contractul de credit din 24.06.2008 privind perceperea unui comision de acordare de 2,5% din valoarea totală a creditului şi a obligat pârâta B. S.A. să restituie reclamantului suma de 1.328 RON, echivalentul a 367,35 CHF achitată cu titlu de comision de acordare, precum şi dobânda legală aferentă începând cu data formulării acţiunii (7.08.2014) până la data restituirii efective.
S-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor înscrise în cap. IV, art. 4.1. din contractul de credit din 24.06.2008 privind perceperea unui comision de administrare credit de 0,45%/lună, aplicabil la valoarea soldului creditului şi a fost obligată pârâta B. S.A. să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de comision de administrare pe perioada 1.07.2008 - 1.09.2011 şi dobânda legală aferentă începând cu data formulării acţiunii (7.08.2014) până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta C.. să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de comision de administrare începând cu data de 27.10.2011 şi până în prezent, precum şi dobânda legală aferentă începând cu data formulării acţiunii (7.08.2014) până la data restituirii efective.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A fost respinsă ca nefondată cererea apelantului de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., recurs ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.
Tribunalul Constanţa a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.
Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepţia necompetenţei sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.
Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziţie tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziţie să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.
Rezultă că, în concepţia legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.
În primă instanţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii şi tribunale, în funcţie de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) şi a art. 95 pct. 1 C. proc. civ. Astfel, judecătoriile soluţionează, în primă instanţă, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depăşeşte acest nivel.
Hotărârile astfel pronunţate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal şi, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competenţă care să determine instanţa căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunţate de tribunale în asemenea condiţii.
Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.
Instanţa constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competenţa Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, o asemenea competenţă nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curţilor de apel.
Într-o atare situaţie, devin incidente prevederile de principiu conţinute de art. 5 C. proc. civ. şi se impune determinarea instanţei competente să soluţioneze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice şi logice a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi organizării judiciare.
Organizarea ierarhică a instanţelor judecătoreşti, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluţiile pronunţate de instanţele inferioare.
Astfel, examinarea dispoziţiilor art. 94, 95, 96 şi 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanţelor competente să soluţioneze căile de atac.
Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziţii, a instanţei competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepţia iniţială a Codului, de a nu recunoaşte recursul împotriva unor asemenea hotărâri.
În absenţa unei norme privind competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale şi neputând fi identificată vreo uzanţă în acest sens, se impune recurgerea la analogie şi identificarea instanţei competente în cauză "în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).
Situaţiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanţa competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât, dacă aceste instanţe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluţionează recursul împotriva hotărârii pronunţate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Soluţia legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune şi în alte situaţii decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de raţiune, fiind vorba despre "situaţii asemănătoare".
În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Constanţa, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, având în vedere şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1253 din 27 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.
Trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 martie 2018.
Procesat de GGC - NN