Jurisdiction of specialized commercial tribunals for contract rescission actions involving professional merchants

Conflict negativ de competență. Regulator de competență. Litigiu decurgând dintr-un contract încheiat de un profesionist comerciant în exerciţiul activităţii sale comerciale. Competența materială procesuală a tribunalului specializat.

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești.

Index alfabetic: conflict negativ de competență

-alegere de competență

- litigiu de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ

de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011

NCPC, art.126 alin. (1)

Legea nr. 71/2011, art. 226 alin. 1

Conform art. 126 alin. 1 C. proc. civ., „părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă”.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că „competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare”.

Atunci când litigiul îşi are sorgintea într-o întreprindere de execuţie de lucrări, pentru desfăşurarea căreia pârâta a fost autorizată şi care se află în obiectul ei de activitate, este atrasă competenţa materială procesuală a tribunalului specializat.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 561 din 27 februarie 2018

Notă: A se vedea Decizia nr. 18/2016, pronunţată de Î.C.C.J.- Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş – Secţia Civilă la 21 februarie 2017 sub nr. x/x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se dispună: rezoluţiunea contractului nr. x/01.02.2016; exonerarea reclamantei de la plata sumei de 124.000 euro; restituirea de către pârâtă a sumei de 51.000 euro; obligarea pârâtei la plata de daune-interese de 0,01% din valoarea contractului, pe zi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1530, art. 1550, art. 1635 şi art. 1872 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009.

Prin întâmpinarea depusă la 31 martie 2017, pârâta B. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş şi a solicitat declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Harghita.

La aceeaşi dată, pârâta B. a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat să se dispună: rezoluţiunea contractului nr. x/01.02.2016 din culpa reclamantei; reţinerea de către pârâtă a avansului încasat cu titlu de daune-interese, iar în subsidiar obligarea reclamantei la plata de daune-interese în cuantum de 217.616,33 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de pârâtă prin deducerea acestora din avansul achitat.

Prin sentinţa civilă nr. 316/2017 din 12 septembrie 2017, Tribunalul Argeş – Secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta a învestit instanţa de judecată cu o acţiune în pretenţii, formulată în contradictoriu cu pârâta - persoană juridică, având la bază activitatea economică desfăşurată de aceasta din urmă, în virtutea contractului de execuţie lucrări.

Prin raportare la dispoziţiile art. 36 alin. 3 şi art. 37 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 304/2004 şi la cele statuate prin decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că acţiunea introductivă a fost formulată în materie contractuală – comercială, împotriva unei alte persoane juridice – profesionist, generată de activitatea economică a acesteia din urmă şi care se fundamentează pe un contract comercial presupus a fi nerespectat de către pârâtă.

Având în vedere obiectul cauzei, de natură comercială, care vizează un litigiu între profesionişti-comercianţi, în desfăşurarea activităţii lor economice, ce intră în sfera de soluţionare a tribunalului specializat, dar şi faptul că la nivelul judeţului Harghita nu a fost înfiinţat un astfel de tribunal, s-a reţinut că se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului „de drept comun” Harghita.

Instanţa a mai constatat că nu se impune declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş, întrucât, conform art. XIV din contractul nr. x/01.02.2016, părţile au convenit în scris în sensul alegerii de competenţă în favoarea instanţelor din judeţul Harghita (în raport de valoarea litigiului constatându-se o eroare în menţionarea judecătoriei ca primă instanţă), fiind incident art. 126 alin. 1 C. proc. civ., iar nu alin. 2 al aceluiaşi articol, nefiind un litigiu dintre cele expres inserate în acest text de lege.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 21 septembrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 2111 din 7 noiembrie 2017, Tribunalul Harghita – Secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că sunt incidente dispoziţiile art. 36 alin. 3 şi art. 37 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 304/2004, precum şi cele statuate prin decizia nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, având în vedere natura comercială a litigiului.

Tribunalul Harghita – Secţia Civilă a mai reţinut că în cauză nu se pune problema interpretării contractului dedus judecăţii, respectiv normele privitoare la interpretarea clauzelor contractului nu sunt incidente, câtă vreme clauza din contractul respectiv nu este neclară.

Clauza privitoare la competenţă face referire numai la Judecătoria Gheorgheni, nu şi la alte cauze care ar fi de competenţa tribunalului. În lipsa unei astfel de alegeri de competenţă, ar fi o adăugare la contract şi nu o interpretare a acestuia.

Având în vedere obiectul cauzei, de natură comercială şi calitatea părţilor de profesionişti-comercianţi, în desfăşurarea activităţii lor economice, ce intră în sfera de soluţionare a tribunalului specializat, precum şi faptul că la nivelul judeţului Argeş există un tribunal specializat, Tribunalul Harghita – Secţia Civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Argeş la 29 noiembrie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 47 din 23 ianuarie 2018, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de pârâtă; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Specializat Argeş şi Tribunalul Harghita; a suspendat judecata până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea emiterii regulatorului de competenţă.

Tribunalul Specializat Argeş a evocat prevederile art. 107 alin. 1, art. 113 alin. 1 pct. 3 şi art. 126 alin. 1 C. proc. civ., precum şi conţinutul clauzei de la art. XIV din contractul dedus judecăţii.

Faţă de aceste prevederi, s-a reţinut că este competentă să soluţioneze cauza instanţa de la sediul pârâtei din oraşul Gheorgheni, judeţul Harghita, respectiv Tribunalul Harghita.

Prin aplicarea dispoziţiilor privind competenţa teritorială alternativă de la art. 113 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţinea în egală măsură Tribunalului Argeş sau Tribunalului Dolj, întrucât locurile pentru executarea lucrărilor erau atât în municipiul Piteşti, cât şi în municipiul Craiova.

Potrivit clauzelor contractuale, părţile au ales însă ca litigiile nerezolvate pe cale amiabilă să fie soluţionate de Judecătoria Gheorgheni.

Aceasta înseamnă că, în cazul litigiilor ivite între părţi, competenţa aleasă de comun acord aparţine judecătoriei în condiţiile art. 94 C. proc. civ. şi în funcţie de materie şi valoare tribunalului, în condiţiile art. 95 C. proc. civ.

Referirea strictă la competenţa Judecătoriei Gheorgheni, despre care a făcut vorbire Tribunalul Harghita, precum şi interpretarea dată voinţei părţilor sunt greşite, întrucât nu ar avea sens ca părţile să fi prevăzut o competenţă a instanţei de fond pentru o parte din litigiile ivite între ele, iar pentru o altă parte nu şi în acest din urmă caz să se aplice prevederile de competenţă din C. proc. civ.

Voinţa părţilor contractante a fost clară în acest sens, întrucât s-a prevăzut la art. XIV din contract că toate litigiile ce nu se pot rezolva pe cale amiabilă să se înainteze instanţei de judecată, respectiv Judecătoriei Gheorgheni, cu respectarea competenţei după materie şi valoare.

Tribunalul Specializat Argeş a mai constatat că nu este competent material să soluţioneze litigiul dintre cele două părţi, întrucât natura comercială a litigiului şi calitatea părţilor de profesionişti, reţinute de către instanţele civile, nu reprezintă criterii de stabilire a competenţei materiale a tribunalului specializat.

În acest sens, au fost evocate considerentele deciziei nr. 18/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în raport de care Tribunalul Specializat Argeş a conchis că litigiul, neavând obiectul şi natura celor prevăzute la art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, nu intră în competenţa sa materială.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 31 ianuarie 2018, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Specializat Argeş şi Tribunalul Harghita - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu titlu preliminar, instanța supremă constată că în cauză este atrasă și necontestată competența ratione materiae a tribunalului ca instanță de fond.

Conform art. 126 alin. 1 C. proc. civ., „părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă”.

Textul de lege anterior evocat permite părţilor ca, în cazul proceselor privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot dispune, să deroge de la dispoziţiile care reglementează competenţa teritorială de ordine privată, prin alegerea unei alte instanţe decât cea care, potrivit legii, ar fi competentă teritorial să judece procesul.

Dat fiind că derogă de la competenţa teritorială de ordine privată, acest text de lege este de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extins la alte situaţii decât cele la care se referă.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că acţiunea introductivă are ca obiect rezoluţiunea contractului nr. x/01.02.2016, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioră, precum şi obligarea pârâtei la plata de daune-interese moratorii.

Potrivit clauzei de la pct. XIV teza finala din contractul nr. x/01.02.2016, „litigiile care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi înainte spre soluţionare la Judecătoria Gheorgheni”.

Faţa de formularea clară a clauzei anterior evocate, instanţa supremă constată că părţile au convenit ca eventualele litigii care s-ar ivi după încheierea contractului să fie soluţionate de Judecătoria Gheorgheni.

În condiţiile în care părţile s-au referit în mod expres la o anumită judecătorie, rezultă că prorogarea convenţională de competenţă vizează numai litigiile de competenţa judecătoriei, nu şi pe cele de competenţa tribunalului.

În măsură în care părţile ar fi voit să includă în sfera de aplicare a clauzei atributive de competenţă şi litigiile de competenţa tribunalului s-ar fi referit la instanţele de la sediul uneia dintre părţi, fără să nominalizeze o anumită judecătorie.

În aceste condiţii, extinderea sferei de aplicare a acestei clauze şi la cauzele de competenţa tribunalului ar constitui o adăugare la contract, ceea ce ar conduce la nesocotirea voinţei părţilor.

Având în vedere că valoarea contractului nr. x/01.02.2016 este superioară pragului valoric de 200.000 lei inclusiv, prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., rezultă că în prezenta cauză nu este operantă clauza atributivă de competenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ., „în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract”.

Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă constată că în contractul încheiat între părţi este prevăzută obligaţia executantului de a efectua lucrări cu privire la imobilele situate în Craiova şi Piteşti.

În condiţiile în care cererea de chemare în judecată, având ca obiect rezoluţiunea contractului nr. x/01.02.2016, a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Argeş, iar locul de executare în parte a acestui contract este în Piteşti, rezultă că determinarea instanţei competente să soluţioneze cauza se face prin raportare la instanţele de acelaşi grad care funcţionează în această localitate.

Având în vedere că această localitate se află în circumscripţia comună a Tribunalului Argeş şi a Tribunalului Specializat Argeş, urmează a se stabili căreia dintre aceste instanţe îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, „în domeniile prevăzute la art. 36 alin. 3 se pot înfiinţa tribunale specializate”, iar potrivit art. 37 alin. 3 din acelaşi act normativ, „tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează”.

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, „competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare”.

Prin raportare la dispoziţiile legale anterior evocate şi la cele statuate prin decizia pronunţată în interesul legii, instanţa supremă constată că raportul juridic dedus judecăţii este reprezentat de contractul nr. x/01.02.2016, încheiat de pârâta B., în exerciţiul activităţii sale profesionale.

În condiţiile în care, pe de o parte, competenţa materială procesuală a tribunalelor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, iar pe de altă parte contractul nr. x/01.02.2016 a fost încheiat de un profesionist-comerciant (societate cu răspundere limitată constituită în conformitate cu dispozițiile Legii societăților nr. 31/1990) în exploatarea unei întreprinderi comerciale în sensul art. 3 alin. 3 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, instanţa supremă apreciază că Tribunalului Specializat Argeş îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, întrucât litigiul dedus judecății de față este de genul celor avute în vedere de art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011.

Pentru a decide astfel, instanța supremă pleacă de la considerentul nr. 176 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, în care s-a stabilit că judecătorul este cel care are atribuția „de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate” în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii.

Plecând de la acest considerent, Înalta Curte constată că toate cele patru categorii prevăzute de art. 226 din Legea nr. 71/2011 sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea comercială/economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist comerciant.

Litigiul de față își are sorgintea într-o astfel de întreprindere, de execuție de lucrări, pentru desfășurarea căreia pârâta a fost autorizată și care se află în obiectul ei de activitate, de aceea este atrasă competența material procesuală a tribunalului specializat, chemat să se pronunțe nu doar în litigiile care țin de autorizarea, înființarea, dizolvarea, publicitatea societăților, ci și în litigiile care privesc activitatea curentă a acestora și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 113 alin. 1 pct. 3 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Argeş.