Suspension of fiscal enforcement for lack of well-justified case and imminent harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "A." S.A. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 04 martie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 04 martie 2009, acte emise de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală, în privinţa sumei de 1.847.735 RON, reprezentând impozit pe profit şi accesorii.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 166 din 15.09.2015, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 18.477 RON, achitată conform recipisei nr. 1220667/1 seria x emisă de B. la data de 12.08.2015, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reţinând cauza spre rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este insuficient motivată şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Este inadmisibilă argumentarea primei instanţe în sensul că nu poate analiza aparenţa valabilităţii argumentelor expuse de parte în sprijinul condiţiei cazului bine justificat, întrucât acestea sunt de competenţa instanţei de fond; ca atare, hotărârea judecătorească este lovită de nulitate faţă de încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

* Condiţia cazului bine justificat este îndeplinită, deoarece, din motivele prezentate în cererea de suspendare, rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Recurenta precizează, pe acest aspect, faptul că sumele nominalizate în actul de impunere a cărui suspendare o solicită nu au o bază legală. Relaţiile comerciale dintre părţi, facturile fiscale ce justifică valoarea rapoartelor tehnice de calitate dovedesc existenţa raporturilor comerciale dintre recurentă, în calitate de client, şi S.C. C., în calitate de tehnician, răsturnând, astfel, prezumţia de nejustificare a prestării serviciilor.

* Condiţia pagubei iminente este îndeplinită, având în vedere nesoluţionarea într-un termen rezonabil a contestaţiei administrative, ceea ce conduce la falimentarea societăţii. Prejudiciul creat într-o astfel de situaţie este excesiv, deoarece se calculează accesorii pe toată perioada de suspendare.

Executarea silită a creanţei fiscale a fost suspendată, în baza dispoziţiilor art. 403 C. proc. civ., însă actul administrativ fiscal este în continuare producător de efecte ce generează obligaţii în plus în sarcina societăţii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la filele 40-42 dosar.

4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11.05.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26.10.2017, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 15.12.2017.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă S.C. "A." S.A. a solicitat de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 04 martie 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 04 martie 2009, acte emise de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală, în privinţa sumei de 1.847.735 RON, reprezentând impozit pe profit şi accesorii.

Prima instanţă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de textul legal anterior enunţat.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde punctual la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a analizat condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a dispune suspendarea executării actului administrativ-fiscal, iar motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat.

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

În cadrul acestui motiv de recurs, partea susţine faptul că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, care prevăd faptul că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.

Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

Aşadar, o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speţa de faţă, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală din 04 martie 2009 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Ploieşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală este titlu de creanţă şi este susceptibil de a fi contestat, potrivit procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală. Însă, Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 04 martie 2009 emis de aceeaşi autoritate fiscală este operaţiune administrativă care stă la baza emiterii deciziei de impunere.

De asemenea, în speţă, a fost îndeplinită condiţia procedurală a recursului administrativ prealabil, aspect necontestat în cauza de faţă.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Înalta Curte apreciază că este justificată concluzia primei instanţe în sensul că aspectele invocate de recurentă pentru a argumenta existenţa cazului bine justificat nu sunt de natură să genereze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal, realitatea raporturilor comerciale dintre recurentă şi S.C. C. urmând a fi stabilită cu ocazia analizării acţiunii în anulare.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din legea în discuţie, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Putem aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

În cauza de faţă, recurenta nu a probat iminenţa producerii pagubei invocate, în condiţiile în care chiar partea menţionează faptul că executarea silită a fost suspendată în cadrul Dosar nr. x/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Ploieşti, prin încheierea de şedinţă din data de 10.06.2009, soluţie rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1139 din 28.07.2009 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Mult decât atât, chiar dacă s-ar dispune suspendarea executării deciziei de impunere, accesoriile ar continua să fie calculate de organul fiscal.

Este de menţionat şi faptul că măsura administrativă a suspendării soluţionării contestaţiei administrative promovate împotriva deciziei de impunere contestate în cauză, în temeiul art. 214 Codul de procedură fiscalălă, a fost menţinută de instanţa specializată, prin sentinţa nr. 42 din 17.02.2016 pronunţată în dosar nr. x/2015 de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În concluzie, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 166 din 15 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2017.