Suspension of disciplinary sanction execution: failure to establish serious doubt regarding legality of administrative act under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/30/2015, la data de 10.11.2015, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, anularea Hotărârii nr. 14 din 10 iulie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, anularea Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dată în dosar nr. x/2015 şi respingerea acţiunii disciplinare; s-a solicitat şi suspendarea executării celor două hotărâri până la soluţionarea acţiunii în anulare.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin încheierea din data de 17 februarie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtele Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi, în consecinţă a respins acţiunea faţă de aceşti pârâţi, a respins cererea formulată de reclamantă de suspendare a executării Hotărârii nr. 14 din 10 iulie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România şi a Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică. Se susţine că prin simplu fapt că recurenta îndeplineşte un serviciu de interes public, prin suspendarea sa pentru o perioadă de 6 luni există o pagubă iminentă pentru creditori cât şi faţă de terţi. Se menţionează că atât recurenta cât şi salariaţii săi vor fi lipsiţi de venituri, în condiţiile în care cheltuielile cu sediul profesional şi utilităţile aferente vor trebui să fie plătite în continuare.

2. Procedura de soluţionare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 26 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru constată că în Dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect cererea reclamantei de anulare a Hotărârii nr. x din 10 iulie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, şi de anulare a Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dată în dosar nr. x/2015 şi respingere a acţiunii disciplinare, prin sentinţa nr. 135 din 25 mai 2016, s-a respins cererea promovată de reclamanta A..

În aceste condiţii, avându-se în vedere că, prin raportul întocmit, s-a apreciat că recursul este admisibil, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, în cauză soluţionarea recursului se va face în condiţiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

2.2. Cu privire la fondul recursului. Analiza motivelor de casare invocate

Completul de filtru, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenta-reclamantă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89 din 13 septembrie 1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Condiţiile prevăzute de lege, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În cauză, prima instanţa, soluţionând cererea de suspendare, a apreciat în mod corect că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenta-reclamantă nu a reuşit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului a cărui suspendare o solicită.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Recurenta, prin cererea de recurs, reiterează aspectele învederate în faţa instanţei de fond, însă argumentele sale nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ şi să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia, acestea necesitând o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii, fiind dezvoltate, iniţial, în susţinerea cererii de anulare. În cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal, este permisă doar cercetarea sumară a aparenţei dreptului legitim vătămat, fără prejudecarea fondului litigiului.

Completul de filtru mai constată că, în Dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect cererea reclamantei de anulare a Hotărârii nr. x din 10 iulie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, şi de anulare a Hotărârii nr. 1 din 17 aprilie 2015 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dată în dosar nr. x/2015 şi respingere a acţiunii disciplinare, prin sentinţa nr. 135 din 25 mai 2016, s-a respins cererea promovată de reclamanta A..

Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anularea actului reprezintă, implicit, o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Această sentinţă constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ fiind necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. De altfel, pe acest aspect, recurenta nu a dezvoltat alte critici pe lângă cele expuse la fond.

2.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 17 februarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2017.