Standing of a legal entity to allege discrimination: limits of trade union rights under the anti-discrimination ordinance and scope of judicial review of administrative decisions on labor relations

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/59/2015, reclamantul Sindicatul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, anularea Hotărârii nr. 10 din 07.01.2015 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pronunţată în dosar nr. x/2014 - urmare a petiţiei Sindicatului A. înregistrată la C.N.C.D. cu nr. 5453 din 11 august 2014; constatarea că prevederile art. 114 şi 116 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate DGASPC Bihor înregistrat la ITM Bihor cu nr. 70 din 24 iulie 2013, respectiv art. 57 şi 59 din Acordul Colectiv de Muncă la nivel de unitate DGASPC Bihor înregistrat la DGASPC Bihor cu nr. 5736 din 21 iunie 2014, sunt discriminatorii şi contravin prevederilor exprese din art. 5 al Legii nr. 53/2003 - Codul muncii şi prevederilor O.G. nr. 137/2000, republicată privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi că refuzul angajatorului de a reţine cotizaţia sindicală pe statul de plată şi pentru salariaţii DGASPC Bihor, membri ai sindicatului A., aferentă perioadei iulie 2013 - prezent, este discriminatoriu în raport direct cu acţiunea şi atitudinea aceluiaşi angajator care pentru salariaţii D.G.A.S.P.C. Bihor, membri ai sindicatului B., a procedat şi procedează la reţinerea cotizaţiei sindicale în baza articolelor menţionate din Contractul/Acordul Colectiv de Muncă.

Soluţia primei instanţe

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 245 din 9 octombrie 2015 a respins acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi Direcţia Generală De Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Sindicatul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentului, prima instanţă a reţinut în mod greşit că membrii Sindicatului A. nu sunt discriminaţi în raport cu membrii Sindicatului B., prin aceea că celor din urmă li se reţine cotizaţia de către angajator direct pe statul de plată, pe când propriilor membrii nu.

Tratamentul discrimimatoriu al angajatorului DGASPC Bihor este tocmai pe considerentul apartenenţei salariaţilor discriminaţi la Sindicatul A.

Instanţa de fond în mod greşit a considerat că acest tratament diferenţiat nu constituie rodul voinţei discreţionare a intimatei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, manifestată în scopul plasării membrilor Sindicatului A. într-o situaţie de inferioritate.

Tratamentul preferenţial faţă de salariaţii DGASPC Bihor membrii ai Sindicatului B., creează un tratament discriminatoriu ce încalcă prevederile art. 5 din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, Legea nr. 62/2011 Legea Dialogului Social, Legea nr. 48/2002 pentru aprobarea O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, practica CEDO şi nu în ultim rând prevederile Constituţiei României.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 10 aprilie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 iunie 2017.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prin Hotărârea nr. 10 din 07 ianuarie 2015, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins sesizarea formulată de recurentul-reclamant Sindicatul A., înregistrată sub nr. x din 11 august 2014.

Prin petiţia nr. 5453 din 11 august 2014 recurentul-reclamant a invocat discriminarea instituită prin refuzul angajatorului, de reţinere a cotizaţiei sindicale pe statele de plata şi pentru salariaţii DGASPC Bihor.

Recurentul susţine că i-a fost afectat dreptul la reţinerea cotizaţiei membrilor de sindicat, de către angajator, direct pe statul de plată, astfel că a fost defavorizat prin raportare la celelalte organizaţii sindicale.

Or, legiuitorul enumeră limitativ drepturile protejate şi potenţial lezate la: "drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Dreptul la reţinerea cotizaţiei membrilor de sindicat, de către angajator, direct pe statul de plată, invocat de recurent nu a fost dovedit ca având o consacrare legală.

Astfel, în lipsa unei dispoziţii legale exprese nu se poate discuta despre o obligaţie a angajatorului, care este terţ în raportul juridic de asociere dintre angajat şi sindicat.

Dreptul reglementat de art. 1 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 137/2000 vizează dreptul de a înfiinţa sindicate şi de a se afilia unor sindicate.

Or, modalitatea de plată a cotizaţiei, care de altfel reprezintă o obligaţie ce rezultă din calitatea de membru de sindicat, nu are nici o înrâurire cu privire la dreptul de înfiinţare a sindicatului sau de afiliere, deorece în discuţie este un sindicat deja înfiinţat.

De altfel, aşa cum corect s-a reţinut, trebuie făcută o distincţie între dreptul sindicatului, ca subiect colectiv de drept, de a încasa cotizaţia şi drepturile membrilor de sindicat, persoane fizice, de a plăti cotizaţia.

Se reţine, că acesta nu justifică, în nume propriu, calitatea de victimă a unor acţiuni de discriminare - din perspectiva O.G. nr. 137/2000, întrucât în concepţia acestui act normativ, discriminarea vizează, exclusiv, drepturi ale persoanei fizice.

Este adevărat că dispoziţiile art. 28 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 recunosc calitate procesuală activă şi organizaţiilor neguvernamentale care au ca scop protecţia drepturilor omului sau care au interes legitim în combaterea discriminării, în cazul în care discriminarea se manifestă în domeniul lor de activitate şi aduce atingere unei comunităţi sau unui grup de persoane, însă, şi într-o atare situaţie, discriminarea nu vizează organizaţia însăşi, ci persoane fizice aflate în sfera de interes a acesteia.

În considerarea celor expuse, în mod întemeiat, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că sindicatul recurent, fiind o persoană juridică, nu poate fi subiect al unei discriminări în sensul O.G. 137/2000 şi, ca atare, susţinerile sale pot fi analizate doar din perspectiva drepturilor membrilor de sindicat - persoane fizice, în reprezentarea cărora acţionează.

În ceea ce priveşte examinarea condiţiilor necesare identificării unei posibile discriminări, din economia dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că, pentru a fi în prezenţa unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile); existenţa unui criteriu de discriminare - care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menţionat anterior.

În speţa de faţă, ceea ce îl nemulţumeşte pe reclamant este tocmai tratamentul preferenţial pe care l-a obţinut sindicatul reprezentativ în raport cu celelalte sindicate organizate la nivel de unitate, însă, aşa cum corect a apreciat Curtea de Apel Timişora, nici Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării şi nici instanţa învestită cu verificarea legalităţii deciziei pronunţate de acest organ adminsitrativ-jurisdicţional nu sunt abilitate, în procedura pendinte, să analizeze conformitatea prevederilor din Acordul/Contractul Colectiv de Muncă cu dispoziţiile legale în vigoare.

Soluţia instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de Sindicatul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Sindicatul A. împotriva sentinţei nr. 245 din 9 octombrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2017.