Inadmissibility of direct action for annulment of government emergency order and judicial compulsion to abrogate statutory tax levy.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 aprilie 2014, reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale, anularea parţială a O.U.G. nr. 117/2013 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului, respectiv a pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Totodată, în temeiul art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, solicitând suspendarea judecării cauzei pe fond, până la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.

La data de 6 iunie 2014, a fost înregistrată la dosarul cauzei, cererea reclamantei de completare a acţiunii, în sensul: obligării pârâţilor la emiterea unui act care să dispună abrogarea art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, modificată prin O.U.G. nr. 117/2013; pronunţării unei hotărâri prin care instanţa să dispună ca Universitatea să nu plătească Ministerului Educaţiei Naţionale procentul de 5% din încasările în valută, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2013 şi până la data apariţiei unei modificări legislative.

S-a arătat că, în virtutea textului contestat, Universitatea a dobândit calitatea de debitor faţă de Ministerul Educaţiei, cu 5% din suma încasărilor în valută, iar pârâtul, calitatea de creditor, care se îmbogăţeşte fără justă cauză.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 181 din 21 octombrie 2014, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a acţiunii şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 181 din 21 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, şi solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei, cu consecinţa admiterii acţiunii pe fond.

Într-o primă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a respins cererea de completare a acţiunii, cu încălcarea prevederilor art. 204 din C. proc. civ., republicat, în condiţiile în care, această cerere a fost transmisă instanţei la data de 5 iunie 2014, odată cu răspunsul la întâmpinările formulate de pârâţi, deci anterior primului termen de judecată din 7 octombrie 2014.

Printr-o a doua serie de critici, recurenta-reclamantă a criticat soluţia primei instanţe, de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, arătând că potrivit art. 9 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, obiectul principal al cererii îl constituie anularea parţială a ordonanţei de urgenţă, iar excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) teza finală din lege.

Recurenta-reclamantă a invocat şi prevederile art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituţie, susţinând că în cadrul demersului său judiciar, judecarea cererii de anulare parţială a O.U.G. nr. 117/2013, trebuie să fie suspendată până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit Legii nr. 47/1992, iar ulterior, conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să fie soluţionat fondul cauzei, dacă a fost declarată neconstituţională prevederea legală respectivă, ori acţiunea să fie respinsă ca inadmisibilă, dacă a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că obiectul cererii de chemare în judecată nu rezidă în constatarea neconstituţionalităţii actului, excepţia de neconstituţionalitate fiind alăturată cererii, ca element component al procedurii instituite de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la fondul cauzei, recurenta-reclamantă a reluat susţinerile cuprinse în cererea de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Guvernul României a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând susţinerile formulate prin întâmpinarea depusă în dosarul primei instanţe.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (succesor al Ministerului Educaţiei Naţionale), a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a respins, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Guvernul României, şi în raport de conţinutul raportului, a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeaşi încheiere de şedinţă s-a dispus rectificarea citativului, în sensul menţionării în calitate de intimat-pârât a Ministerului Educaţiei Naţionale, în raport de dispoziţiile art. 10 din O.U.G. nr. 1/2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu preliminar, aşa cum s-a reţinut în raportul întocmit pe parcursul procedurii desfăşurate în completul de filtru, se constată că, deşi recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, criticile expuse se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui motiv de nelegalitate.

Examinând sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă, care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Prin cererea introductivă dedusă judecăţii în primă instanţă, la data de 2 aprilie 2014, recurenta-reclamantă a solicitat anularea parţială a O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a prevederilor pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Totodată, alăturat cererii de chemare în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a pct. 32 care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, solicitând suspendarea judecării cauzei pe fond, până la data pronunţării deciziei Curţii Constituţionale.

La data de 6 iunie 2014, a fost înregistrată la dosarul cauzei, cererea reclamantei de completare a acţiunii cu următoarele petite: obligarea pârâţilor Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale, la emiterea unui act prin care să dispună abrogarea art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în forma modificată prin O.U.G. nr. 117/2013; pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună ca Universitatea să nu plătească Ministerului Educaţiei Naţionale procentul de 5% din încasările în valută, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 117/2013 şi până la data apariţiei unei modificări legislative.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, prin cererea depusă la dosar la data de 6 iunie 2014, reclamanta a modificat, în fapt, obiectul acţiunii introductive, formulând o cerere adiţională, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 30 alin. alin. (5) din C. proc. civ., republicat.

Această cerere modificatoare a fost depusă la dosar cu respectarea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, respectiv până la primul termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată, termen care, în cauză, a fost fixat la data de 7 octombrie 2014.

Înalta Curte apreciază că susţinerile instanţei de fond, în sensul depunerii la dosar a cererii modificatoare peste termenul legal şi în absenţa acordului expres al pârâţilor, nu se constituie într-un motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, având în vedere că prima instanţă nu a respins cererea în discuţie, ca tardiv formulată, ci a procedat, în continuare, la soluţionarea acestei cereri, respingând-o ca inadmisibilă, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă vizând soluţia pronunţată de prima instanţă în privinţa cererii de chemare în judecată, sunt neîntemeiate.

În mod corect judecătorul fondului a reţinut că solicitarea de anulare parţială a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, este inadmisibilă, întrucât obiectul principal al acestei cereri îl constituie însăşi declararea neconstituţionalităţii unei dispoziţii din ordonanţa de urgenţă, constatându-se că toate argumentele prezentate în cuprinsul cererii introductive de instanţă sunt reluate, în totalitate, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de către recurenta-reclamantă, nu sunt incidente în cauză, această normă referindu-se la actele administrative, astfel cum sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ordonanţele Guvernului nu sunt acte administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ ci potrivit art. 115 din Constituţie, sunt acte normative cu putere de lege, adoptate în temeiul delegării legislative.

Acţiunile în justiţie care pot fi formulate împotriva ordonanţelor Guvernului sunt reglementate de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, conform cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate.

Totuşi, dispoziţiile legale menţionate nu pot fi interpretate ca dând dreptul unei persoane să formuleze acţiune în anulare a ordonanţelor de Guvern, în condiţiile în care, potrivit art. 9 alin. (5) din lege, obiectul litigiilor întemeiate pe aceste dispoziţii îl reprezintă acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la revocarea unei anumite operaţiuni administrative.

Rezultă din aceste dispoziţii legale că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, poate solicita instanţei de contencios administrativ sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate împotriva ordonanţei Guvernului, doar în condiţiile în care a sesizat instanţa cu o cerere având unul dintre obiectele enunţate la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, cererea în anulare a unei ordonanţe de Guvern sau a unor prevederi din cuprinsul acesteia, cum este cazul în speţă, este inadmisibilă.

Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe şi în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de obligare a pârâţilor la emiterea unui act care să dispună abrogarea art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în forma modificată prin O.U.G. nr. 117/2013, astfel cum a solicitat reclamanta prin cererea modificatoare.

Demersul judiciar urmărit de reclamantă prin formularea acestei cereri, are aceeaşi finalitate cu cel iniţiat prin acţiunea introductivă, reţinându-se că abrogarea unui articol de lege nu se poate dispune decât printr-un act normativ cu forţă juridică cel puţin egală cu a actului care se modifică, iar emiterea unei legi sau a unei ordonanţe de Guvern, indiferent de obiectul reglementării, nu intră în sfera de competenţă a instanţei judecătoreşti.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, prevederile art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituţie, nu constituie temei legal pentru soluţionarea de către instanţa de contencios administrativ a unei cereri având ca obiect obligarea pârâţilor la emiterea unei legi sau ordonanţe de Guvern, aşa cum se solicită prin cererea modificatoare formulată în cauză.

În raport cu argumentele de inadmisibilitate reţinute în privinţa cererii de chemare în judecată, în mod judicios instanţa de fond a respins şi cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 117/2013, respectiv a pct. 32, care modifică art. 206 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Constatându-se legalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă în privinţa acţiunii deduse judecăţii, nu se mai impune analizarea de către instanţa de control judiciar a criticilor recurentei-reclamantei vizând încălcarea, prin dispoziţiile contestate, a principiului autonomiei universitare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 181 din 21 octombrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2017.