Validity of administrative acts derived from unconstitutional normative basis and scope of annulment limited to individual legal interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 15.07.2014 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla, a solicitat să se dispună:

1. anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2414/C din 13.08.2013, ca fiind emis în baza unor dispoziţii declarate neconstituţionale din O.U.G. nr. 77/2013;

2. anularea Deciziei nr. 111 din 30.08.2013 emisă de directorul Penitenciarului Gherla, ca efect al admiterii primului capăt de cerere;

3. reîncadrarea reclamantului pe funcţia de şef birou I - prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar, funcţie deţinută anterior punerii în aplicare a dispoziţiilor declarate neconstituţionale din O.U.G. nr. 77/2013;

4. obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei de şef birou I - prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar şi salariul aferent funcţiei de execuţie în care a fost mutat prin aplicarea O.U.G. nr. 77/2013, calculate de la data de 08.08.2013 până la data reîncadrării pe funcţia deţinută anterior;

5. obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 639 din 10 decembrie 2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla; a anulat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2414 din 13 august 2013 şi Decizia nr. 111 din 30 august 2013 emisă de Directorul Penitenciarului Gherla; a dispus reîncadrarea reclamantului pe funcţia de şef birou I - prevenirea criminalităţii în mediul penitenciar; a obligat pârâţii la plata despăgubirilor reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale aferente funcţiei de şef birou I şi salariul aferent funcţiei de execuţie în care a fost schimbat reclamantul, calculat de la 08.08.2013 şi până la reîncadrarea pe funcţia deţinută anterior şi a obligat pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 639 din 10 decembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla au formulat recurs, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

3.1. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantului.

Recurentul-pârât arată că, prin hotărârea recurată, instanţa de fond a dispus neîntemeiat anularea, în tot, a OMJ nr. 2414/2013, în condiţiile în care, prin acest ordin au fost stabilite funcţiile din sistemul penitenciar, respectiv 72 de funcţii de conducere au fost transformate în funcţii de execuţie. Deşi instanţa de fond a analizat în concret numai situaţia reclamantului, în mod greşit a anulat ordinul în integralitate cu privire la toate funcţiile de conducere transformate.

Astfel cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, susţine că Ordinul MJ nr. 2414/C/2013 a fost emis în temeiul prevederilor art. 1, art. 3 şi art. 4 din O.U.G. nr. 77/2013, în baza art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi în temeiul art. 5 şi art. 12 din H.G. nr. 1894/2004.

Prin urmare, independent de consecinţele juridice ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 55/2014 în ceea ce priveşte Legea privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013 şi chiar O.U.G. nr. 77/2013, temeiurile legale avute în vedere pentru emiterea ordinului contestat, precum şi alte acte subsecvente îşi menţin valabilitatea şi aplicabilitatea în ceea ce priveşte competenţa conducătorilor autorităţilor în cauză de a adopta măsuri de reorganizare, prin transformarea posturilor ca urmare a nerespectării cerinţelor prevăzute de lege pentru funcţionarea acestora.

3.2. Prin recursul formulat, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond, respingerea acţiunii prin care s-a solicitat anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2414/C din 13.08.2013 şi a Deciziei directorului Penitenciarului Gherla nr. 111 din 30 august 2013, cu cheltuieli de judecată.

Pe cale de excepţie, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, apreciind că, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 4 din C. proc. civ., republicat, coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., republicat, consideră că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte celelalte motive de recurs invocate, consideră că instanţa de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce priveşte efectele declarării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013 asupra OMJ nr. 2414/C/13.08.2013 emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 77/2013, ignorând dispoziţiile legale avute în vedere la emiterea ordinului contestat în cauză ori cele emise în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013.

Un prim act emis în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, cu incidenţă asupra sistemului administraţiei penitenciarelor, a fost H.G. nr. 574/2013 privind modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, în sensul diminuării numărului total de posturi prevăzute pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu 507 posturi, în prezent numărul total de posturi fiind de 15.076. În prezent, H.G. nr. 574/2013 este în vigoare şi produce efecte.

Consideră că emiterea OMJ nr. 2414/C/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale aflate în vigoare la acel moment, iar procesul de iniţiere, elaborare şi emitere a acestui act administrativ a fost unul transparent, cu participarea structurilor de specialitate din aparatul central şi ale unităţilor subordonate, precum şi cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative din sistemul administraţiei penitenciare.

Aşa cum a menţionat şi în faţa instanţei de fond, dispoziţia prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013, care se regăseşte şi în cuprinsul Legii nr. 161/2003, Cartea a II-a, Titlul III, art. XVI alin. (2) este aplicabilă, în general, tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice.

Opinia instanţei de fond cu privire la faptul că, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 161/2003, dispoziţiile precitate au fost aplicabile doar în perioada 1 iunie - 15 iulie 2003 este eronată. În realitate, textul legal respectiv, în vigoare şi la această dată, făcea referire la termenele de implementare a măsurilor respective.

Susţine că reclamantul a solicitat anularea în integralitatea a ordinului, deşi trebuia să solicite numai anularea în parte, reclamantul având interes numai în legătură cu desfiinţarea funcţiei de conducere pe care o ocupa. Nefiind respectate condiţiile de exercitare a acţiunii civile prevăzute de dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ., republicat, instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea aşa cum a fost formulată.

3.3. Prin recursul formulat, pârâtul Penitenciarul Gherla a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond, respingerea acţiunii formulată privind anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2414/C din 13.08.2013 şi a Deciziei directorului Penitenciarului Gherla nr. 111 din 30 august 2013, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, pe cale de excepţie, pârâtul Penitenciarul Gherla a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, apreciind că, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 4 din C. proc. civ., republicat, coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 3 din C. proc. civ., republicat, consideră că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Referitor la celelalte motive de recurs invocate, pârâtul Penitenciarul Gherla consideră că instanţa de fond a apreciat în mod eronat în ceea ce priveşte efectele declarării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 77/2013 asupra OMJ nr. 2414/C din 13.08.2013 emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor din O.U.G. nr. 77/2013, ignorând dispoziţiile legale avute în vedere la emiterea ordinului contestat ori cele emise în aplicarea O.U.G. nr. 77/2013.

Arată că în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2013, cu incidenţă asupra sistemului administraţiei penitenciarelor, a fost emisă H.G. nr. 574/2013 privind modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, în sensul diminuării numărului total de posturi prevăzute pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu 507 posturi, în prezent numărul total de posturi fiind de 15.076. În prezent, H.G. nr. 574/2013 este în vigoare şi produce efecte.

Consideră că emiterea OMJ nr. 2414/C/2013 s-a făcut cu respectarea prevederilor legale aflate în vigoare la acel moment şi că dispoziţia prevăzută de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2013 care se regăseşte şi în cuprinsul Legii nr. 161/2003, Cartea a II-a, Titlul III, art. XVI alin. (2) este aplicabilă, în general, tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice.

Mai arată că opinia instanţei de fond cu privire la faptul că, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol din Legea nr. 161/2003, dispoziţiile precitate au fost aplicabile doar în perioada 1 iunie - 15 iulie 2003, este eronată şi că, în realitate, textul legal respectiv, în vigoare şi la această dată, făcea referire la termenele de implementare a măsurilor respective.

Recurentul-pârât susţine că reclamantul a solicitat anularea în integralitatea a ordinului, deşi trebuia să solicite numai anularea în parte, reclamantul având interes numai în legătură cu desfiinţarea funcţiei de conducere pe care o ocupa. Nefiind respectate condiţiile de exercitare a acţiunii civile prevăzute de dispoziţiile art. 32 din C. proc. civ., republicat, instanţa de fond a admis în mod greşit acţiunea aşa cum a fost formulată.

4. Apărările formulate

4.1 Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare faţă de recursurile declarate, solicitând respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Cluj, invocată de către recurente, solicită respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere prevederile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., republicat şi art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dat fiind faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, în temeiul art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2414/C/2013.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, arată că acesta nu este motivat de către recurenţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla, în contextul în care hotărârea instanţei de fond este amplu motivată, nu conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, critică apărările recurenţilor, bazate pe ignorarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale şi susţinerea valabilităţii actelor administrative emise în aplicarea dispoziţiilor declarate neconstituţionale, invocând prevederile cu aplicabilitate temporară din cuprinsul Legii nr. 161/2003 ce vizau anumite măsuri de reorganizare din perioada 01.06.2003 - 15.07.2003.

Astfel, consideră că în mod corect, instanţa de fond a reţinut Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014, prevederile 9 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, practica CEDO, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 414/2010, ce statuează că lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

În speţă, arată că raporturile de serviciu ale reclamantului au fost modificate în condiţiile Legii nr. 293/2004, pentru cazurile reglementate de O.U.G. nr. 77/2013, declarată neconstituţională şi respinsă prin lege, astfel că în condiţiile în care în Legea nr. 293/2004 nu se regăsesc cazurile de modificare a raporturilor de serviciu care au fost reglementate prin O.U.G. nr. 77/2013, actele administrative emise în aplicarea acestei ordonanţe sunt lipsite de fundament legal şi nu mai pot să producă efecte.

4.2 Recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, arătând că achiesează la recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Gherla, susţinând, în esenţă, că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

De asemenea, susţine că instanţa de fond nu a analizat actele şi lucrările cauzei, limitându-se la o analiză sumară, nepotrivită cu natura juridică a actului atacat şi caracteristicile specifice legislaţiei aplicabile funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

4.3 Recurentul-pârât Penitenciarul Gherla a formulat întâmpinare, arătând că achiesează la recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, susţinând de asemenea, că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

4.4 Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursurilor declarate de către pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla, arătând, în esenţă, că în mod eronat instanţa de fond a anulat ordinul contestat în integralitatea sa, în condiţiile în care reclamantul nu justifică vreun interes în anularea întregului ordin, ci numai în ceea ce îl priveşte.

Mai arată că hotărârea instanţei de fond este contrară deciziei Curţii Constituţionale, întrucât structura organizatorică a autorităţilor vizate trebuie raportată la numărul posturilor ocupate şi nu la cele vacante, iar pe de altă parte, nu a luat în considerare şi situaţia funcţiilor de conducere transformate în funcţii de execuţie ai căror titulari nu s-au adresat instanţei pentru reîncadrare.

De asemenea, susţine că, deşi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55/2014 s-a admis neconstituţionalitatea dispoziţiilor legii privind aprobarea O.U.G. nr. 77/2013, măsurile de reorganizare în discuţie îşi găsesc fundament şi în prevederile Legii nr. 293/2004, iar potrivit art. 11 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 47/1992, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

5. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei

Prin cererea înregistrată la dosar în data de 11.05.2016, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţia României, solicitând instanţei de control judiciar să dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu această excepţie.

A motivat recurentul-pârât cererea sa prin faptul că, în realitate, prin textul de lege care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate operează, în ipoteza actelor administrative individuale, o repunere în termen pentru contestarea acestora, după ce situaţiile juridice au rămas definitive, inducând, astfel, un efect retroactiv deciziilor Curţii Constituţionale.

A menţionat recurentul, în acest context, efectele produse de jurisprudenţa recentă a instanţei de contencios constituţional, prin trimiterile făcute la decizia CCR nr. 126 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. d), art. 452 alin. (1), art. 453 alin. (1) lit. f), precum şi ale art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 09 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 05 aprilie 2017, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor către intimatul-reclamant A., având în vedere că la dosar nu exista dovada de comunicare a raportului către intimatul-reclamant.

Prin încheierea din 31 mai 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeaşi încheiere s-a reţinut că, la data de 16 decembrie 2016, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia.

2. Cu privire la recursurile declarate în cauză

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, privind neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Punctul de vedere al instanţei în faţa căreia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României este acela al caracterului neîntemeiat al excepţiei ridicate de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, prin raportare la prevederile art. 147 alin. (4) teza finală din Constituţia României.

Deşi recurentul-pârât a susţinut că, prin dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în care se prevede un termen de decădere de un an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, urmare intervenirii unei decizii de declarare a neconstituţionalităţii unor ordonanţe sau unor dispoziţii ale acesteia într-o altă cauză, se încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională a României, Înalta Curte opinează în sensul respectării acestui principiu, neafectat de dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate a fost invocată.

Astfel cum instanţa de contencios constituţional a statuat în mod constant, "art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (6) teza a doua potrivit cărora "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale." şi reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Prin art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale (Decizia CCR nr. 191/2017, parag. (23)."

Existenţa unui termen de decădere în care persoana vătămată poate acţiona atunci când vătămarea este rezultatul însăşi adoptării ordonanţei declarate neconstituţionale nu contravine principiului constituţional al efectelor ex-nunc conferite deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, întrucât, în această situaţie, fundamentul acţiunii în justiţie, întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, este decizia de declarare a neconstituţionalităţii ordonanţei Guvernului.

Într-un atare caz, astfel cum se relevă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale fundamentată pe analiza caracterului constituţional al normei prevăzute la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 (Decizia CCR nr. 4/2017, Decizia CCR nr. 191/2017, Decizia CCR nr. 226/2017, Decizia CCR nr. 178/2017), " acţiunea reglementată de art. 9 alin. (1) are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acţiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituţional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acţiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, în lipsa dispoziţiilor art. 9 alin. (4), acţiunea în contencios administrativ împotriva ordonanţelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situaţie a evitat legiuitorul, condiţionând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acţiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale."

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi va dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în raport de art. 147 alin. (4), teza finală din Constituţia României.

2.2. Argumentele de fapt şi de drept relevante cu privire la recursurile declarate în cauză

a) Cu titlul prealabil, Înalta Curte va răspunde criticilor comune ale recurenţilor-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla, referitoare la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, critici subsumate temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 3 C. proc. civ.

Necompetenţa materială a instanţei învestite cu soluţionarea cererii în contencios administrativ formulate de reclamantul A. a fost pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 26.11.2014, judecătorul fondului apreciind că este competent să soluţioneze cauza.

Potrivit prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Verificând conţinutul dosarului de fond, observă instanţa de control judiciar că primul termen de judecată, la care părţile au fost legal citate, a fost cel din data de 15 octombrie 2014, dată la care nici Administraţia Naţională a Penitenciarelor, nici Penitenciarul Gherla, nu au invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei învestite cu soluţionarea cererii reclamantului A..

Nerespectarea de către părţile litigante a termenului în care acestea puteau invoca excepţia necompetenţei materiale a instanţei determină, în consecinţă, reţinerea caracterului neîntemeiat al criticilor din recurs care vizează încălcarea competenţei altei instanţe, fiind necesară o invocare legală a excepţiei, pentru ca soluţia dată asupra acestei excepţii să poată face obiectul controlului judiciar exercitat prin raportare la temeiul de casare pretins a fi incident în calea recursului.

Această obligaţie de respectare a termenelor procedurale de către părţi este distinctă de faptul că judecătorul cauzei era dator să-şi verifice din oficiu competenţa materială în soluţionarea cererii cu care a fost învestit, îndatorire pe care a prorogat-o, în mod legal, până la termenul de judecată din data de 26.11.2014, dată la care a fost depus la dosar Ordinul MJ nr. x/2013

În consecinţă, recurenţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla nu pot critica încălcarea regulilor de competenţă materială în soluţionarea cauzei de către prima instanţă, în condiţiile în care aceste părţi nu au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj în termenul procedural prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., recursurile lor fiind nefondate sub acest aspect.

b) Recurenţii-pârâţi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla au invocat, drept temei de casare, prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive contradictorii.

Din perspectiva acestor critici, reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

În privinţa lipsei motivelor pe care se întemeiază sentinţa recurată, este evident că o astfel de critică are un caracter neîntemeiat, hotărârea primei instanţe fiind amplu motivată, răspunzând chestiunilor de fapt şi de drept care au fost supuse judecăţii în faţa sa.

Totodată, criticile recurenţilor sub aspectul existenţei unor motive contradictorii sunt pur formale, nefiind arătate, în concret, aspectele contradictorii existente în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursurilor formulate de pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla, în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

c) În ceea ce priveşte criticile formulate în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., observând similitudinea motivelor de casare invocate de cei trei recurenţi şi argumentele lor comune în susţinerile de fapt cuprinse în petiţiile de recurs, Înalta Curte va răspunde unitar acestor motive de fapt şi de drept, recursurile fiind întemeiate pentru considerentele ce urmează.

Sub un prim aspect, au invocat recurenţii-pârâţi incidenţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., determinat de existenţa mai multor temeiuri de drept care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate în cauză, temeiuri care nu au fost afectate de vreun viciu de neconstituţionalitate, fiind menţinute în vigoare.

Fără a relua amplele considerente ale primei instanţe asupra nelegalităţii Ordinu MJ nr. 2414 din 13 august 2013 şi a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013 emise de Directorul Penitenciarului Gherla, rezultată în urma declarării neconstituţionalităţii în ansamblul său a O.U.G. nr. 77/2013, Înalta Curte reţine că, urmare pronunţării de către Curtea Constituţională a României a deciziei nr. 55 din 5 februarie 2014, temeiurile de drept care au fundamentat emiterea celor două acte administrative, în vederea aducerii la îndeplinire a măsurilor stabilite prin actul normativ declarat neconstituţional, şi-au încetat efectele juridice, fapt de natură a afecta caracterul legal al respectivelor acte administrative cu caracter individual.

Susţinerile recurenţilor-pârâţi, în sensul existenţei, în preambulul Ordinului MJ nr. 2414/C/2013, a prevederilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, art. 5 şi art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu modificările şi completările ulterioare, nu determină reţinerea legalităţii emiterii acestui ordin, în condiţiile în care existenţa sa este intrinsec legată de toate temeiurile de drept ce au fundamentat adoptarea sa, iar viciul de neconstituţionalitate ce a afectat în întregime O.U.G. nr. 77/2013 se răsfrânge asupra actelor administrative subsecvente actului normativ declarat neconstituţional, acestea fiind nelegale în absenţa temeiurilor de drept ale căror efecte juridice au fost desfiinţate.

În consecinţă, astfel cum prima instanţă a stabilit în mod corect, actele şi măsurile adoptate în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia CCR nr. 55 din 3 februarie 2014, sunt, la rândul lor, afectate de viciul de neconstituţionalitate, viciu al cărui singur remediu îl reprezintă anularea respectivelor acte, emise în aplicarea unor prevederi din actul normativ neconform Constituţiei României.

Un al doilea aspect reliefat în recursurile declarate de toţi pârâţii, pe care instanţa de control judiciar îl consideră a fi întemeiat, îl reprezintă soluţia de anulare în tot a Ordinului MJ nr. 2414/C/2013 şi a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013, emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, în condiţiile în care interesul intimatului-pârât, în calitatea sa de persoană vătămată prin emiterea acestor acte administrative, subzistă doar în raport de funcţia publică a acestuia.

Înalta Curte reţine că Ordinul MJ nr. 2414/C/2013 şi Decizia nr. 111/2013 a Directorului Penitenciarului Gherla sunt acte administrative cu caracter individual, adresate unei categorii determinate de subiecţi de drept, fiecare dintre destinatarii acestor acte putându-se prevala de vătămarea drepturilor şi intereselor lor legitime în ceea ce priveşte funcţia publică pe care aceştia o deţin în structura de penitenciar la care se referă respectivele acte contestate.

Soluţia de anulare în tot a Ordinului MJ nr. 2414/C/2013 şi a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013, emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, este una eronată, ce se impune a fi reformată pe calea controlului judiciar exercitat în cauză, dat fiind faptul că interesul intimatului-reclamant de anulare a actelor administrative pe care acesta le-a contestat este dovedit doar în privinţa funcţiei sale publice la care actele respective fac referire, noţiunea de vătămare având un caracter personal, neputând fi extins, într-o atare situaţie, asupra celorlalţi subiecţi cărora le sunt adresate actele ce formează obiectul controlului de legalitate în prezenta cauză.

Prin urmare, Înalta Curte, admiţând recursurile declarate de către pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla, va casa în parte sentinţa recurată, iar în rejudecare, va admite în parte acţiunea în contencios formulată de reclamantul A., consecinţa fiind cea a anulării în parte a Ordinului MJ nr. 2414/C/2013 şi a Deciziei nr. 111 din 30 august 2013, emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate fiind menţinute.

2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla împotriva sentinţei civile nr. 639 din 10 decembrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. şi va anula în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2414 din 13 august 2013 şi Decizia nr. 111 din 30 august 2013 emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, în privinţa funcţiei publice deţinute de reclamantul A., urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia invocată de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.

Dispune sesizarea Curţii Constituţionale a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în raport de art. 147 alin. (4), teza finală din Constituţia României.

Admite recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla împotriva sentinţei civile nr. 639 din 10 decembrie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, dispune:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Gherla.

Anulează în parte Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2414 din 13 august 2013 şi Decizia nr. 111 din 30 august 2013 emisă de Directorul Penitenciarului Gherla, în privinţa funcţiei publice deţinute de reclamantul A.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2017.