Retrocession of church property and scope of administrative court jurisdiction to order direct restitution under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Biserica Unitariană Maghiară prin Episcopia Unitariană Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 2718 din 29.08.2012, restituirea în natură a imobilului construcţie şi teren având parţial destinaţia de grădiniţă şi arhivă Primăriei comunei Adămuş, înscris în CF Adămuş, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia tardivităţii, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 3348 din 24.09.2013 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, având în vedere că pârâta este o autoritate publică centrală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29.01.2014.

Ulterior, după efectuarea expertizei, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 2718 din 29.08.2012 şi să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în localitatea Adamuş compus din curte, fâneaţă şi construcţii în intravilan cu suprafaţa de 1.435 mp., cu următoarele construcţii:

CI - Grădiniţă cu 4 încăperi, I hol, 1 debara, I baie şi I verandă;

C2 - Arhivă cu 2 încăperi şi pivniţă;

C3 - WC, conform expertizei judiciare dispusă în cauză şi efectuată de expert topo A.

A mai solicitat obligarea la acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafaţa de 1.056 mp. teren - lotul nr. 2 şi suprafaţa de 465 mp. teren - lotul nr. 4 , deţinut în proprietate de B. şi Statul Roman, conform expertizei judiciare dispusă în cauză şi efectuată de exp. top A.;

Evidenţierea în cartea funciară a loturilor noi formate conform expertizei judiciare dispusă în cauză şi efectuată de exp. top A., cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expertiză.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 155 din 19.12.2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea reclamantei, a fost anulată Decizia nr. x din 29.08.2012 emisă de pârâtă, s-a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în localitatea Adămuş compus din curet, fâneaţă şi construcţii în intravilan cu suprafaţa de 1.435 m.p., cu următoarele construcţii: C1 - grădiniţă cu 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie şi 1 verandă, C2 - arhiva cu 2 încăperi şi pivniţă, C3 - WC.

Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafaţa de 1056 mp teren - lotul nr. 2, care potrivit raportului de expertiză e deţinut în proprietate de B.

S-a dispus evidenţierea în cartea funciară a loturilor nou formate, conform expertizei judiciare efectuate de către expertul topograf A. şi a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1920 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a tardivităţii au fost respinse prin încheierea din 4.03.2014.

Pentru a motiva soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a reţinut că la data de 6.02.1941, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat de către notarul public C., Comuna Bisericească Unitară din comuna Adămuş a cumpărat de la vânzătorul D., imobilul înscris în CF a comunei Adămuş, de sub A52 cu nr. topografic 114 viran în suprafaţă de 53 stânjeni pătraţi în întregime, nr. topografic 115/1 viran în suprafaţă de 463 stânjeni pătraţi în întregime, cu toate supra edificatele aflate pe acest teren. Această suprafaţă a fost identificată prin schiţa cuprinsă în contractul de vânzare-cumpărare sub un nou nr. topografic x grădină în suprafaţă de 359 stânjeni pătraţi.

Restul de imobil cu nr. top x cu suprafaţa de 208 stânjeni pătraţi şi nr. top nou cu suprafaţa de 80 stânjeni pătraţi a rămas vânzătorului.

Transmiterea dreptului de proprietate nu a fost înscrisă în Cartea funciară, însă, cu toate acestea, prin Decretul nr. 176 din 1948 pentru trecerea în proprietatea Statului a bunurilor bisericilor Congregaţiilor, Comunităţilor sau particularilor, ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional, Şcoala unită din comuna Adămuş având trei clădiri, a Bisericii Unite cu întreaga sa avere a fost preluată de către Statul Român.

Dat fiind faptul că Parohia Unitară din Adămuş nu şi-a înscris dreptul de proprietate în CF, în anul 1949, vânzătorul D. a înstrăinat şi terţilor E. şi F. câte o parcelă de 600 mp, în total 1200 mp, însă din eroare dreptul de proprietate dobândit de către aceştia a fost înscris asupra parcelelor dobândite de către Biserica Unitariană.

Această eroare a fost sesizată de către Consiliul Popular al comunei Adămuş, care prin Comitetul său executiv a constatat, prin procesul-verbal din 09 iunie 1972, eroarea şi a dispus îndreptarea acesteia în sensul că: parcelele cu nr. top. x cu suprafaţa de 2539 mp, 2 case, curte şi nr. top. x drum, rămâne în proprietatea Statului, fiind preluate prin Decretul nr. 176/1948 de la Parohia Unitariană Adămuş, care la rândul său a cumpărat de la D. în anul 1941; parcelele cu nr. top nou x cu suprafaţa de 600 mp să fie transcrisă pe numele F., iar parcela cu nr. top. x cu suprafaţa de 600 mp să fie trecută pe numele E.

Din expertiza topografică efectuată în cauză rezultă că, la data efectuării expertizei pe terenul înscris în CF Adămuş, sub nr. top. x în suprafaţă totală de 4.183 mp, existau următoarele loturi de teren şi construcţii aferente acestor loturi şi anume:

Lot. 1 - unde funcţionează Grădiniţa Adămuş şi Arhiva Primăriei Adămuş. Pe acest lot există trei construcţii: C1-Grădiniţa, compusă din 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie şi 1 verandă; construcţia C2-Arhiva Primăriei compusă din 2 încăperi şi pivniţa, şi construcţia nouă C3-WC. Suprafaţa totală pentru lotul 1 este de 1.435 mp (perimetrul marcat în culoare albastră pe planul de situaţie).

Lot. 2 - unde funcţionează B.. Pe acest lot există următoarele construcţii: C4-magazin de deservire cu parter şi etaj, iar separat o magazie şi un WC. Suprafaţa totală pentru lotul 2 este de 1.056 mp (perimetrul marcat în culoare roz pe planul de situaţie).

Lot. 3 - unde există casele de locuit edificate de fraţii E. şi F.. Cele două terenuri ce constituie lotul 3 au suprafaţa totală de 1.227 mp (suprafaţă rezultată din măsurători).

Lot. 4 - Acest lot constituie "Drumul de acces" pentru familiile E. şi F.

Faţă de toate aceste probe administrate în cauză, Curtea a reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 2539 mp teren şi construcţii aferente, dobândite prin cumpărare în 1941.

Chiar dacă nu s-a operat înscrierea în CF a dobândirii dreptului de proprietate, iar în zona localităţii Adămuş, judeţul Mureş, se aplicau prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, care la art. 17 consacra efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în CF, potrivit prevederilor art. 4 din O.G. nr. 94/2000, "pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice alte acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive".

Acest text legal constituie o excepţie de la regula de drept comun a dovedirii dreptului de proprietate cu conţinutul cărţii funciare (în teritoriile de carte funciară).

Totodată, potrivit art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000, în absenţa unor probe contrare, existenţa sau după caz, întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritatea prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.

Or, în cazul nostru Decretul nr. 176/1948 prevede expres că preluarea imobilului s-a făcut de la Biserica Unită Adămuş.

Faţă de cele menţionate, instanţa de fond, în temeiul prevederilor art. 3 alin. (7) din O.G. nr. 94/2000, a admis cererea reclamantei şi a anulat ca nelegală Decizia nr. x din 29 august 2012 emisă de către pârâtă.

În temeiul art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000 a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1435 mp şi construcţiile edificate pe acest teren, identificate cu CF 81 Adămuş, nr. top nou x, iar pentru suprafaţa de 1056 mp ocupată de către B., în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 94/2000 a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 1056 mp teren, identificat prin raportul de expertiză ca fiind Lotul 2 cu nr. top nou x deţinut în proprietate de B.

Totodată, a dispus evidenţierea în CF a loturilor nou formate, conform raportului de expertiză întocmit de către expertul A..

La data de 27.02.2015 s-a formulat o cerere de lămurire a înţelesului şi aplicării dispozitivului sentinţei civile nr. 155/2014, care a fost respinsă prin încheierea nr. 17/C din 17.03.2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 155/2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost declarat recurs de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România considerând că este nelegală şi netemeinică.

I. Primul motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la interpretarea greşită a prevederilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Faţă de susţinerile instanţei de fond potrivit cărora pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice alte acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive, recurenta a arătat că în sistemul de carte funciară, transmiterea dreptului de proprietate operează în momentul intabulării în cartea funciară, iar dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv.

În speţă, reclamanta şi-a întemeiat solicitarea pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6.02.1941 între D., în calitate de vânzător şi Comunitatea Bisericească Adămuş, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilele înscrise în CF a localităţii Adămuş nr. top x. Din analiza contractului rezultă că parcelele identificate cu nr. top x, în suprafaţă de 208 stânjeni şi nr. top x, în suprafaţă de 80 de stânjeni, rămân în proprietatea vânzătorului.

Din verificarea conţinutului CF nr. 76 s-a putut constata că acest contract de vânzare-cumpărare nu a fost intabulat în Cartea funciară şi nici nu a operat dezmembrarea la care se face referire în contract.

Ulterior, în anul 1949, între D., în calitate de vânzător şi F. şi E., în calitate de cumpărători, s-a încheiat un alt contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect inclusiv imobilul ce se vându-se anterior către Biserica Veterinară Adămuş, respectiv imobilul înscris în CF a localităţii Adămuş, nr. top x.

Prin decizia contestată Comisia specială de retrocedare a avut în vedere dispoziţiile art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, potrivit cărora intabularea în cartea funciară avea efect constitutiv de drepturi.

În ceea ce priveşte depunerea de alte înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate, aceasta se poate face, susţine recurenta, în cazul în care actul care atestă transmiterea proprietăţii lipseşte, a fost distrus, pierdut, etc., iar nu în cazul în care acesta nu a fost întocmit deloc.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii promovate de reclamantă şi menţinerea Deciziei Comisiei speciale cu nr. 2718 din 29.08.2012 ca fiind temeinică şi legală.

II. Al doilea motiv de recurs invocat vizează încălcarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

S-a spus că deşi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanţa poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, instanţa de fond a depus restituirea în natură către reclamantă şi acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 1056 m.p. teren, deşi avea doar posibilitatea de a obliga emitentul actului administrativ la emiterea unui nou act.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare a Deciziei nr. 2718 din 29.08.2012 emisă de Comisia specială de retrocedare, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare a Parohiei Unitare Adămuş, judeţul Mureş cu privire la imobilul construcţie şi teren situat în comuna Adămuş, judeţul Mureş, înscris în cartea funciară a localităţii Adămuş nr. top x, deoarece solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, proprietar al imobilului figurând persoane fizice.

Instanţa de fond a admis acţiunea, a anulat decizia contestată şi a dispus restituirea în natură a imobilului compus din curte, fâneaţă şi construcţii în intravilan în suprafaţă de 1435 mp, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafaţa de 1065 mp. şi evidenţierea în cartea funciară a loturilor nou formate, conform expertizei judiciare topografice.

I. Primul motiv de recurs invocat ce vizează interpretarea greşită a disp.art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este nefondat.

Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România:

"Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului la data preluării abuzive".

Recurenta susţine că, în sistemul de carte funciară, transmiterea dreptului de proprietate operează la momentul intabulării în Cartea funciară, iar dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Fără a nega aceste susţineri ale recurentei, se constată că dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 au fost corect interpretate şi aplicate de către instanţa de fond.

Recurenta nu neagă încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 6.902.1941, prin care vânzătorul D. a vândut Comunităţii Bisericeşti Unitare din comuna Adămuş imobilul înscris în CF a comunei Adămuş, nr. top x, restul de imobil cu nr. top x au rămas în proprietatea vânzătorului, dar a respins cererea pentru că acest contract nu ar fi fost înscris în Cartea funciară.

Deşi acest contract nu a fost înscris în Cartea funciară, totuşi imobilul cumpărat a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 176/1948, aspect pe care recurenta l-a ignorat în analiza cererii depuse de reclamantă.

Proprietatea statului asupra imobilului este dovedită cu menţiunea din Decretul nr. 176/1948 şi cu înscrisurile întocmite de Consiliul Popular al comunei Adămuş din anul 1972 .

Chiar dacă în sistemul cărţilor funciare unde se aplică prevederile art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938 era consacrat efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară, faptul că actul de proprietate al reclamantei asupra imobilului ce s-a solicitat a fi restituit nu a fost înscris în cartea funciară, nu poate duce la respingerea cererii pentru lipsa dovezii dreptului de proprietate deoarece art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 instituie o regulă generală aplicabilă şi în cazul imobilelor unde regimul imobilelor era guvernat de sistemul cărţilor funciare.

Recurenta, în mod greşit, susţine că în lipsa înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară nu ar putea să fie invocate dispoziţiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 se referă la "existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate" ce se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive în absenţa unor probe contrare.

În speţă, actul de preluare a imobilului în baza Decretului nr. 176/1948 dovedeşte existenţa dreptului de proprietate al reclamantei. În privinţa întinderii acestui drept, aspecte recunoscute de reclamantă, s-a făcut dovada că, faţă de actul iniţial al dobândirii dreptului de proprietate şi faţă de înscrierile greşite din Cartea funciară pentru terenul rămas în proprietatea vânzătorului, în proprietatea statului a trecut suprafaţa de 2539 mp teren şi construcţiile înscrise în nr. top x, prin preluare în baza Decretului nr. 176/1948.

Cum art. 4 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt norme cu caracter general şi nu este prevăzută excepţia neaplicării lor în zonele în care se aplică sistemul Cărţilor funciare, soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii, iar acest motiv de recurs va fi respins.

II. Motivul de recurs ce vizează încălcarea prevederilor art. 18 allin. (1) din Legea nr. 554/2004 este însă fondat

Conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Instanţa, soluţionând cererea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris".

Textul acestui articol reglementează un contencios de plină jurisdicţie, în cadrul căreia instanţa poate să dispusă măsuri pentru recunoaşterea şi restabilirea dreptului sau interesului legitim vătămat şi, atunci când constată, în baza probelor administrate în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, poate anula actul contestat şi să oblige autoritatea publică să emită un act conform solicitărilor reclamantului.

În speţă, instanţa de fond a anulat actul contestat dar a dispus şi restituirea parţială în natură a imobilului şi acordarea de despăgubiri pentru o suprafaţă de teren ce nu mai poate fi restituită în natură.

Măsura dispusă în sensul restituirii în natură a unei părţi a terenului şi acordarea de despăgubiri pentru terenul nerestituit sunt luate cu încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece instanţa de contencios administrativ dacă anulează actul considerat vătămător, va obliga autoritatea publică să emită un altul, dar care să nu aducă atingere drepturilor şi intereselor persoanei.

Mai mult, instanţa de fond a dispus şi evidenţierea în cartea funciară a loturilor nou formate conform expertizei efectuate.

Deşi a dispus cele două măsuri prin hotărârea atacată, chiar instanţa de fond, prin încheierea nr. 17/C din 17.03.2015 pronunţată în soluţionarea cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 155 din 19.11.2014, a arătat că revine pârâtei obligaţia de a emite decizia conţinând propunerea de acordare a măsurilor compensatorii reclamantei".

De aceea, pentru că soluţia instanţei de fond, în parte, a fost dată cu aplicarea greşită a disp.art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul şi va fi modificată sentinţa recurată în sensul că se va admite cererea reclamantei astfel cum a fost precizată, după cum urmează.

Va fi anulată Decizia nr. 2718 din 29 august 2012 emisă de pârâtă şi va fi obligată această autoritate să emită o decizie prin care să se dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în localitatea Adămuş, judeţul Mureş, nr. x compus din curte, fâneaţă şi construcţii în intravilan cu suprafaţa de 1.435 mp, cu următoarele construcţii: C1 - Grădiniţă cu 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie şi 1 verandă; C2-Arhiva cu 2 încăperi şi pivniţă şi C3-WC şi acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafaţa de 1056 mp teren - lotul nr. 2, nr. top nou y, care potrivit raportului de expertiză deţinut în proprietate de B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 155/2014 din 19 decembrie 2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ.

Modifică sentinţa atacată în sensul că:

Admite cererea reclamantei Biserica Unitariană Maghiară, prin Episcopia Unitariană Cluj, astfel cum a fost precizată.

Anulează Decizia nr. 2718 din 29 august 2012 emisă de pârâtă şi obligă pe aceasta să emită decizie prin care să se dispună restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în localitatea Adămuş, judeţul Mureş, nr. top. nou x compus din curte, fâneaţă şi construcţii în intravilan cu suprafaţa de 1.435 mp, cu următoarele construcţii: C1-Grădiniţă cu 4 încăperi, 1 hol, 1 debara, 1 baie şi 1 verandă; C2-Arhiva cu 2 încăperi şi pivniţă şi C3-WC şi acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru suprafaţa de 1056 mp teren - lotul nr. 2, nr. top nou y, care potrivit raportului de expertiză e deţinut în proprietate de B.

Obligă pârâta la plata sumei de 1.920 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2015.