Revoke of gambling license for missing video surveillance records and unnotified shareholder changes

Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.08.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, suspendarea executării şi anularea deciziei nr. 1037 din 06 iunie 2014 privind revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc seria x şi constatarea încetării valabilităţii autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, precum şi a deciziei nr. 250344 din 10 iulie 2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 292 din 05 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, a anulat adresa din 10 iulie 2014 şi Decizia nr. 1037 din 06 iunie 2014, emise de Comitetul de Supraveghere din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi a suspendat executarea Deciziei nr. 1037 din 06 iunie 2014 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în principal, în ceea ce priveşte obligaţia de păstrare a înregistrărilor video timp de 30 de zile calendaristice, potrivit art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009, că sancţiunea revocării licenţei nu intervine în situaţia în care se constată nerespectarea acestei obligaţii, întrucât art. 76 alin. (1) lit. c), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din din H.G. nr. 870/2009 prevede expres că nepăstrarea înregistrărilor video în termenul impus constituie contravenţie, care se sancţionează cu amendă de la 25.000 RON la 50.000 RON, Comitetul de supraveghere putând dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura suspendării autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni. În aceste condiţii, nu poate fi primită interpretarea autorităţii pârâte, în sensul că legiuitorul ar fi înţeles să instituie, în acelaşi timp, şi sancţiunea revocării licenţei, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) lit. h)1) din O.U.G. nr. 77/2009, mai ales că acest text de lege cuprinde o formulare generală şi interpretabilă.

În subsidiar, a apreciat judecătorul fondului că, şi dacă s-ar admite interpretarea autorităţii pârâte cu privire la incidenţa măsurii revocării licenţei, potrivit preambulului art. 17 alin. (2) lit. h)1 din O.U.G. nr. 77/2009, această sancţiune nu intervine automat, ci "în funcţie de consecinţele produse", care în speţă nu au fost identificate.

Referitor la obligaţia de înştiinţare despre modificarea strucurii acţionariatului societăţii, curtea de apel a constatat că a existat o modificare în ceea ce priveşte acţionariatul societăţii, întrucât, la data acordării licenţei, cei doi asociaţi aveau o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 98,98% pentru B. şi 0,02% pentru C., pentru ca, la data controlului efectuat în 02.06.2014, să se constate că, în ceea ce îl priveşte pe asociatul B., cota sa de participare a scăzut la 90%, iar cea a asociatului C. a crescut la 10%.

Autoritatea pârâtă s-a limitat la a reda conţinutul art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, fără nicio prezentare a motivelor care justifică aplicarea acestui text legal, în condiţiile în care legiuitorul face vorbire despre modificarea datelor în baza cărora a fost emisă licenţa, adică a acelor elemente hotărâtoare, din perspectiva legii, pentru acordarea licenţei/autorizaţiei.

În consecinţă, autoritatea pârâtă a apreciat greşit că se impune revocarea licenţei pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, şi această soluţie fiind adoptată practic cu exces de putere, prin încălcarea principiului proporţionalităţii şi a exigenţelor dreptului la o bună administrare.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis-o, considerând îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât prin prisma considerentelor prezentate pe fond este evident că a fost dovedită cerinţa cazului bine justificat, iar paguba iminentă rezultă din imposibilitatea continuării activităţii de către reclamantă, în urma reţinerii de către pârât a licenţei, ceea ce a condus şi la deschiderea procedurii generale a insolvenţei, în temeiul art. 32 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

De altfel, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dată fiind soluţia de admitere a acţiunii în anulare, măsura de suspendare a executării dispusă în baza art. 14 prin sentinţa nr. 2716 din 14 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti s-ar fi prelungit de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, în situaţia în care reclamanta nu ar fi formulat prezenta cerere de suspendare.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a arătat că, în cuprinsul sentinţei atacate, instanţa de fond nu a prezentat considerentele pentru care a admis cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actului administrativ constituie o situaţie de excepţie, în cadrul căreia instanţa are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, fără să prejudece fondul litigiului, iar cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă nu erau îndeplinite în cauză.

În ceea ce priveşte soluţia dată acţiunii în anulare, a arătat recurentul că textul art. 17 alin. (2) lit. h<SUP>1</SUP>) din O.U.G. nr. 77/2009 este foarte clar, Comitetul de Supraveghere putând dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în una dintre situaţiile arătate expres.

Legiuitorul a înţeles deci să acorde Comitetului de Supraveghere din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc posibilitatea revocării licenţei de organizare de jocuri de noroc, în oricare dintre situaţiile în care organizatorul de jocuri de noroc nu mai îndeplineşte condiţiile iniţiale la depunerea cererii de emitere a licenţiei şi a autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc.

Consecinţele produse pot fi lesne de înţeles şi rezultă tocmai din prevederile legale menţionate în cuprinsul actului administrativ atacat.

Dispoziţia cuprinsă la art. 26 din H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.u.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, este la fel de clară.

În ceea ce priveşte obligaţia de înştiinţare despre modificarea structurii acţionariatului societăţii, a precizat recurentul că dispoziţia cuprinsă în art. 17 alin. (2) lit. i) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc reglementează în sarcina Comitetului de Supraveghere posibilitatea revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în situaţia nerespectării art. 12 alin. (2).

Modificarea cotei de participare a acţionariatului reprezintă o modificare a datelor iniţiale ale societăţii, faţă de momentul când acesta a depus întreaga documentaţie pentru obţinerea licenţei de organizare de jocuri de noroc şi a autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc.

În consecinţă, dispoziţia cuprinsă la art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă în această situaţie.

Decizia Comitetului de Supraveghere nr. 1037 din data de 06.06.2014 este temeinică şi legală.

Având în vedere prevederile cuprinse la art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc şi pentru I modificarea şi completarea O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare şi cele cuprinse la: art. 12 alin. (3) lit. c) şi alin. (5); art. 14 alin. (2) lit. a) pct. i) şi lit. b) pct. I; art. 17 alin. (2) lit. b)<SUP>1</SUP>, lit. i), alin. (5) şi alin. (9) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare, Comitetul de Supraveghere a jocurilor de noroc a decis revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc seria x, constatând încetată valabilitatea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc emise în favoarea intimatei reclamante.

Potrivit O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009, orice operator economic care doreşte să exploateze jocuri de noroc în România trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute în cele două acte normative, în sensul să deţină licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţia de funcţionare a mijloacelor de joc, documente emise de Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, pentru fiecare tip de activitate în parte.

În situaţia în care operatorii economici nu respectă condiţiile impuse de O.U.G. nr. 77/2009, precum şi de H.G. nr. 870/2009, licenţa de organizare a jocurilor de noroc şi autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc se revocă cu aprobarea Comitetului de supraveghere.

Fără aceste documente, operatorii economici nu pot funcţiona în domeniul jocurilor de noroc, acestea fiind condiţii obligatorii impuse de lege, alături de actele necesare autorizării unui organizator de jocuri de noroc.

În altă ordine, procesele-verbale au fost "produse" la date diferite, astfel, chiar şi în situaţia defectării unuia dintre DVR, intimata reclamantă avea obligaţia reparării lui urgente. Pe de altă parte, în situaţia defectării primului DVR, se înţelege implicit că, celelalte DVR-uri au funcţionat şi societatea ar fi avut obligaţia să pună la dispoziţia inspectorilor ONJN înregistrările de pe aceste DVR-uri.

În consecinţă, procesele-verbale nu pot constitui documente justificative pentru neîndeplinirea prevederilor imperative menţionate mai sus, cu atât mai mult, cu cât perioada cuprinsă între 02.05.2014 - 14.05.2014 reprezintă o lungă perioadă de timp, având în vedere că unităţile de memorie şi de stocare ale sistemului de monitorizare video al cazinoului, trebuiau să funcţioneze permanent, în regim "non-stop", iar acestea nu au funcţionat.

Astfel, incidenţa prevederii cuprinse la art. 17 alin. (2) lit. h)<SUP>1</SUP> din O.U.G. 77/2009, referitoare la nerespectarea prevederilor privind păstrarea înregistrărilor video în termenul prevăzut de art. 26 alin. (2) din H.G. 870/2009 este imperativă.

Niciun act normativ emis până în prezent, cu privire la desfăşurarea jocurilor de noroc, nu prevede vreo derogare sau vreo înlesnire care să poată fi acordată vreunui organizator de jocuri. Deci, pentru a-şi desfăşura activitatea, intimata reclamantă trebuia să respecte condiţiile minime obligatorii prevăzute de lege.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din 25.04.2017, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

La data de 02.06.2014, la punctul de lucru al reclamantei din incinta hotelului D. a avut loc un control efectuat de inspectori ai Direcţiei Generale de Supraveghere şi Control din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în urma căruia a fost întocmit procesul-verbal nr. x, iar, în baza acestuia, la data de 06.06.2014, a fost încheiat Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, prin care reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum total de 47.000 RON, pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 870/2009, art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2009 şi art. 76 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 870/2009.

În baza acestor procese-verbale, Comitetul de Supraveghere din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, în şedinţa extraordinară din 06.06.2014, a emis Decizia nr. 1037 din 06 iunie 2014, prin care a hotărât revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc seria x, constatând, în consecinţă, şi încetarea valabilităţii autorizaţiei seria x.

În sarcina intimatei s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 870/2009, constând în încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din acelaşi act normativ, prin aceea că "sistemul de supraveghere video nu a funcţionat corespunzător, fiind prezentate înregistrări video începând cu data de 15.05.2014, deşi reclamanta desfăşoară activitate din data de 23.04.2014", precum şi a contravenţiei prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a), constând în nerespectarea obligaţiei stipulate în art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009, respectiv, în art. 74 alin. (5) lit. a) din H.G. nr. 870/2009, prin aceea că "nu a fost notificat Comitetul în legătură cu modificarea acţionariatului societăţii".

Revocarea licenţei s-a dispus în considerarea art. 17 alin. (2) lit. h)<SUP>1</SUP> ultima teză şi, respectiv, a art. 17 alin. (2) lit. i) din O.U.G. nr. 77/2009.

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate a Deciziei nr. 1037 din 06 iunie 2014.

Criticile aduse de recurent soluţiei primei instanţe de anulare a deciziei cu aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în ceea ce priveşte revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc pentru încălcarea obligaţiei de păstrare şi înfăţişare a înregistrărilor video sunt fondate.

Astfel, H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc dispune, la art. 26, că "(1) În toate cazinourile întreaga activitate din sălile de joc, de la casierie şi de la recepţie trebuie supravegheată în mod obligatoriu prin circuit închis de televiziune şi înregistrată în sistem digital, permanent, în regim "non-stop".

(2) Înregistrările video respective vor fi realizate pe mese de joc şi pe zile şi vor fi păstrate, în condiţii de securitate, cel puţin 30 de zile calendaristice. Înregistrările trebuie să cuprindă data şi ora evenimentelor, astfel încât să nu obstrucţioneze vizibilitatea înregistrării. Incidentele sau evenimentele deosebite se vor consemna într-un registru ţinut de operatorii sistemului de supraveghere video, iar pentru cazurile întemeiate vor fi înştiinţate imediat organele de poliţie. Înregistrările video făcute în aceste cazuri vor fi păstrate până la clarificarea acestor situaţii, prin exceptare de la termenul prevăzut anterior.

(3) Înregistrările video pot fi controlate sau ridicate de persoanele împuternicite din cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc în vederea efectuării unor verificări. (…)".

Intimata reclamantă a recunoscut că sistemul de înregistrare video nu a funcţionat în perioada cuprinsă între 02.05.2014 - 14.05.2014, referindu-se expres la sistemele DVR 2, 3 şi 4 (unităţi de memorie şi stocare) care nu ar fi funcţionat, dar nu şi la DVR 1 ori la celelalte sisteme de înregistrare video din cadrul cazinoului.

De asemenea, procesele-verbale prin care se afirmă că "DVR-urile din supravegherea video au suferit o defecţiune tehnică în urma căreia s-au pierdut toate înregistrările anterioare", înscrisuri depuse la dosar de intimata reclamantă, care sunt întocmite şi semnate de către angajaţii acesteia şi nu au fost înfăţişate la momentul controlului, nu dovedesc inexistenţa încălcării obligaţiei sau lipsa de culpă, astfel că, în mod neîntemeiat, judecătorul fondului le-a avut în vedere pentru a-şi justifica soluţia de anulare ca nelegală a deciziei contestate.

Şi criticile aduse considerentelor hotărârii referitoare la nelegalitatea deciziei prin prisma neîncălcării obligaţiei de notificare a modificărilor survenite în structura acţionariatului sunt fondate.

Astfel, deşi intimata reclamantă a susţinut că nu se afla in prezenţa unei "modificări a actionariatului" sau "a unor date importante care ar fi de natură să afecteze legalitatea desfăşurării activităţii societăţii", Înalta Curte arată că, potrivit art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc:

"Operatorii economici organizatori de jocuri de noroc vor înştiinţa Oficiul despre orice modificare, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării, adusă datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă licenţa de organizare a jocurilor de noroc sau autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc, după caz, iar art. 74 alin. (5) din H.G. nr. 870/2009 stipulează că "Organizatorii de jocuri de noroc definite la art. 10 alin. (1) lit. g)-i) din ordonanţa de urgenţă, precum şi de jocuri loto şi pariuri mutuale organizate prin intermediul sistemelor de comunicaţii de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, au următoarele obligaţii:

a) notificarea comitetului, în termen de 5 zile, cu privire la orice schimbare în structura acţionariatului sau a reprezentanţilor legali relevanţi pentru obţinerea licenţei de organizare şi a autorizaţiei de exploatare a acestor jocuri de noroc; (…)".

Prin urmare, legiuitorul a prevăzut obligaţia de a înştiinţa Oficiul cu privire la orice modificare adusă datelor iniţiale, fără distincţiile sau condiţionările pe care, fără temei, judecătorul fondului le-a luat în considerare la solicitarea intimatei reclamante.

Cât priveşte aplicarea măsurii revocării, suplimentar faţă de amenda aplicată prin procesul-verbal de sancţionare anterior, Înalta Curte reţine că art. 17 alin. (2) din Ordonanţă arată expres:

"Comisia poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc în una dintre următoarele situaţii: (...) h<SUP>1</SUP>) constatarea unor nereguli în ceea ce priveşte evidenţierea câştigurilor acordate, reţinerea la sursă a sumelor aferente şi neplata acestora sau plata cu o întârziere mai mare de 30 de zile, precum şi în ceea ce priveşte nerespectarea oricăror condiţii de licenţiere şi autorizare stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau prin alte reglementări specifice; (...) i) nerespectarea oricăreia dintre prevederile cuprinse la art. 5 alin. (5), art. 12 alin. (2) ...".

Este adevărat că art. 76 alin. (3) din H.G. nr. 870/2009 (care are forţă juridică inferioară ordonanţei de urgenţă a guvernului) prevede:

"Comitetul poate dispune, în funcţie de consecinţele produse, măsura suspendării autorizaţiei/autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc până la 6 luni, pentru fiecare mijloc de joc în parte sau pentru toate mijloacele de joc situate într-o locaţie, în funcţie de gravitatea faptelor constatate şi a consecinţelor ce decurg din acestea, pentru una dintre faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c)", însă măsura suspendării autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc care poate fi dispusă de Comitet nu exclude dreptul acestuia de a opta pentru măsura revocării licenţei de organizare a jocurilor de noroc.

Instanţa de fond, în raţionamentul său, pune practic semnul egalităţii între revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc şi suspendarea autorizaţiei de exploatare a jocurilor de noroc, considerând fără temei că posibilitatea aplicării uneia dintre măsuri exclude posibilitatea aplicării celeilalte.

Or, este vorba de măsuri distincte prevăzute de legiuitor cu privire la acte administrative distincte şi situaţii diferite (aşa cum reiese din economia art. 17 al O.U.G. nr. 77/2009).

În plus, judecătorul fondului recunoaşte faptul că a existat temeiul legal expres al revocării cel puţin pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute de art. 12 alin. (2) din Ordonanţă, iar la art. 17 alin. (2) din acelaşi act normativ se stipulează faptul că această măsură poate fi dispusă chiar şi pentru una singură dintre situaţiile expuse.

Nu poate fi reţinută nici apărarea intimatei reclamante în sensul că în mod corect instanţa de fond ar fi apreciat că nearătarea în concret a consecinţelor care s-au produs ca urmare a nerespectării dispoziţiilor prevederilor legale menţionate şi care ar fi fost de natură să justifice luarea măsurii dispuse este o cauză de nelegalitate a deciziei.

Astfel, aşa cum justificat a arătat recurentul, faptul că societatea nu a înfăţişat înregistrările video pentru perioada solicitată a avut drept consecinţă evidentă imposibilitatea vreunui control în ceea ce priveşte realizarea de venituri din desfăşurarea acestei activităţi, cât şi a controlului legalităţii desfăşurării activităţii de cazinou.

Pe de altă parte, din regimul juridic al deciziilor Comitetului de Supraveghere, stabilit de art. 9 alin. (7) din O.U.G. nr. 20/2013 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, coroborat cu art. 10 şi art. 13 din H.G. nr. 298/2013 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, rezultă că respectivele consecinţe nu este obligatoriu să fie redate în chiar conţinutul deciziei de revocare a licenţei, fiind suficient ca ele să existe şi să fie identificate.

Astfel, potrivit art. 10 din H.G. nr. 298/2013, decizia se emite în formă scrisă şi cuprinde, după caz, următoarele elemente: denumirea Comitetului; numărul şi data la care a fost emisă şi data de la care îşi produce efectele; datele de identificare a persoanei juridice; obiectul deciziei; motivele de fapt; temeiul de drept; numele şi semnătura preşedintelui sau ale vicepreşedintelui Oficiului, după caz; ştampila Comitetului; posibilitatea de a fi contestată.

De asemenea, la art. 13 se stipulează faptul că se sancţionează cu nulitatea "lipsa unuia dintre elementele deciziei referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei care semnează actul administrativ, numele şi prenumele ori denumirea persoanei juridice sau a persoanei împuternicite de către aceasta, după caz, a obiectului deciziei ori a semnăturii preşedintelui sau vicepreşedintelui Comitetului..."

Totodată, principala consecinţă a respectivelor contravenţii a constituit-o tocmai imposibilitatea efectuării unui control propriu-zis pentru depistarea eventualelor fapte de evaziune fiscală sau spălare de bani, împrejurări în considerarea cărora au fost reglementate obligaţiile în discuţie, iar gravitatea a fost corect apreciată în raport cu pluralitatea faptelor de încălcare a legislaţiei.

În sfârşit, în mod greşit judecătorul fondului a ignorat faptul că, anterior, contravenţiile prevăzute de art. 22 alin. (1) raportat la art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2009 şi, respectiv, art. 76 alin. (1) lit. c) raportat la art. 26 alin. (2) din H.G. nr. 870/2009, pentru săvârşirea cărora s-a emis decizia de revocare a licenţei, au fost constatate şi sancţionate prin Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x, iar în cauză nu s-a făcut dovada contestării şi anulării acestui act administrativ într-o instanţă de judecată.

În sfârşit, contrar apărărilor intimatei reclamante, Înalta Curte apreciază, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare, că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii celor doua condiţii imperative prevăzute de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitiva a cauzei.

Astfel, sub aspectul cazului bine justificat, se constată că decizia emisă de recurent cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege şi, aşa cum s-a arătat deja, între acestea nu este impusă menţionarea expresă a consecinţelor produse.

Referitor la paguba iminenta, în practica sa constantă, instanţa supremă a arătat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi de executorialitate, astfel că paguba iminentă la care se referă art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2014 nu se poate referi exclusiv la o pagubă financiară ce ar rezulta din înseşi executarea acestuia, iar intimata reclamantă nu a dovedit în cauză susţinerile sale referitoare la existenţa unor obligaţii asumate prin contracte de credit privind sume de peste 781.000 euro, intrarea sa în procedura insolvenţei făcându-se chiar la cererea acesteia la scurt timp după emiterea deciziei contestate (12.06.2014), astfel cum rezultă din înscrisurile de la filele 80-81 dosar fond.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, va casa sentinţa recurată şi va respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc împotriva sentinţei civile nr. 292 din 05 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2017.