Competent court for wage claims by prosecutors: labor jurisdiction versus administrative jurisdiction under special salary legislation

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, sub nr. x/107/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea să plătească drepturile salariale reprezentând creşteri salariale începând cu luna decembrie 2013 până la data pronunţării hotărârii, precum şi în continuare, actualizate.

1. Hotărârea Tribunalului Alba

Prin sentinţa civilă nr. 770 din 26 aprilie 2017 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Alba şi a fost declinată în favoarea Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a acţiunii.

La pronunţarea acestei hotărâri, Tribunalul Alba a reţinut că prezentul litigiu este unul de muncă, fiind aplicabile, din punct de vedere al competenţei, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003- Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanţei judecătoreşti competente, în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

Întrucât reclamanţii îşi au domiciliul şi locul de muncă în judeţul Mureş, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Mureş şi nu Tribunalul Alba.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere interpretarea dată acestui text de lege în cadrul recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 7 din 16.05.2016, prin care a statuat faptul că "sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. - competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea - nu poate fi interpretată în sens larg, de curtea de apel în a cărui circumscripţie îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înţelesul de instanţă judecătorească la care acesta funcţionează efectiv", Tribunalul Alba a constatat că reclamanţii, desfăşurându-şi activitatea la Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, nu sunt întrunite cerinţele art. 127 din C. proc. civ., astfel încât soluţionarea cererii este de competenţa Tribunalului Mureş, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul procesual ales şi locul de muncă reclamanţii.

2. Hotărârea Tribunalului Mureş

Prin sentinţa civilă nr. 499 din 20 iunie 2017 Tribunalul Mureş, secţia civilă, - complet specializat în litigii de muncă a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca fiind aplicabile în această pricină dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiţie.

În acest context, reţinând că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea ca procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, Tribunalul Mureş a apreciat că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Aceeaşi competenţă ar interveni şi dacă s-ar aplica dreptul comun în materia contenciosului administrativ, întrucât, în esenţă, ne aflăm în prezenţa criticării refuzului unei autorităţi de emitere a unui act administrativ la care se susţine că era obligată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 3998 din 27 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale şi a declinat competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, - complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ.

Conform art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prevederile art. 7 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 sunt de strictă interpretare şi aplicare, neputându-se extinde sfera de aplicare a acestora la o situaţie de fapt care nu intră sub incidenţa textului de lege menţionat anterior.

De altfel, reclamanţii nu au învestit instanţa de fond cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea unui act administrativ, ci este o acţiune în pretenţii, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 referitoare la competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea litigiilor care intră sub incidenţa textului de lege menţionat anterior.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ a Tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.

Conform art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare şi aplicare, acestea reglementând o excepţie de la regulile de competenţă stabilite prin dispoziţiile legale de drept comun.

Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale reglementează competenţa Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunţate de ordonatorii de credite în soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative emise de aceştia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale, or, în speţă, nu se contestă o astfel de hotărâre.

Acţiunea cu care a fost învestită instanţa, în cauza de faţă, are ca obiect obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate între salariul cuvenit şi salariul încasat, la care se adaugă dobânda legală, pe care reclamantul le consideră cuvenite şi neplătite.

Este evident că acţiunea formulată de reclamanţi nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât nu s-a solicitat anularea pentru nelegalitate a unui ordin prin care au fost stabilite drepturile salariale, nefiind aşadar dedus judecăţii un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acţiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte şi nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale.

Având în vedere considerentele expuse, faţă de obiectul acţiunii formulate de reclamanţi şi fundamentarea acesteia în fapt şi în drept, Înalta Curte constată că competenţa materială de soluţionare a litigiului se stabileşte în raport de dispoziţiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 62/2011, republicată.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, - complet specializat în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă, - complet specializat în litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2017.