Environmental fund tax assessment upheld: appeals against partial annulment of contributions for wood processing and packaging waste management dismissed

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri, anularea Deciziei nr. 56 din 22.09.2011 de soluţionare a contestaţiei fiscale, anularea Deciziei de impunere nr. 122/79840 din 17.06.2011 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 17.06.2011, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale stabilite suplimentar, în sumă de 11.685.080 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că face parte din grupul organizat la nivel mondial sub denumirea "A.", acesta fiind lider mondial în producerea şi distribuţia de produse stratificate pe bază de lemn. În România, A. îşi desfăşoară activitatea în Mun. Sebeş, unde Compania a preluat cele două fabrici existente, devenind cel mai mare producător de plăci aglomerate din România.

În desfăşurarea obiectului de activitate, societatea achiziţionează de la diverşi furnizori deşeuri de lemn, rumeguş şi tocătură de lemn, pe care ulterior le introduce în procesul de producţie al plăcilor de pal, mdf. şi mdf. melaminat, realizând o serie de operaţiuni economice specifice.

Dintre acestea, au fost avute în vedere de organele fiscale la emiterea actelor atacate achiziţia de masă lemnoasă pe picior, exploatarea şi vânzarea masei lemnoase brute, producţia şi comercializarea formaldehidei, gestionarea anvelopelor achiziţionate de pe piaţa externă şi gestionarea deşeurilor de ambalaje.

În vederea desfăşurării activităţii comerciale curente, A. a achiziţionat produse ambalate şi materii prime de pe piaţa externă (i.e. hârtie melaminată, diverse piese de schimb, amidor, bisulfit melamină) şi, totodată, eliberează în consum produse ambalate din producţia proprie (i.e. pal, pal melaminat, mdf şi mdf melaminat), punând astfel pe piaţă ambalaje de hârtie, carton, metal sau lemn.

Începând cu anul 2003, societatea a obţinut Autorizaţia de mediu nr. 478 din 14.04.2003, care a fost revizuită în 2007, în baza căreia societatea a procedat la valorificarea deşeurilor de ambalaje de lemn, carton şi hârtie şi reintroducerea acestora în producţie, fiind reciclate atât deşeurile achiziţionate de la furnizori externi, cât şi cele puse, respectiv colectate de pe piaţa naţională din producţia proprie.

În perioada 26.04.2010-14.06.2011, inspectorii AFM au desfăşurat o inspecţie fiscală la sediul societăţii, având ca obiect modul de constituire şi de întocmire a declaraţiilor lunare privind obligaţiile de plată la veniturile Fondului pentru Mediu, precum şi verificarea modului de evidenţiere, calcul şi virare a obligaţiilor fiscale ale societăţii faţă de bugetul Fondului pentru Mediu pe perioada 01.01.2005 - 31.12.2009.

Reclamanta a arătat că împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală a formulat contestaţie fiscală, care a fost respinsă prin decizia de soluţionare a acesteia, atât cu privire la situaţia de fapt specifică Societăţii (i.e. activitatea de prelucrare lemn, inexistenţa unor evidenţe specifice), cât şi cu privire la incidenţa instituţiilor de drept elementare (i.e. efectele plăţii, efectele compensării de drept).

În concluzie, reclamanta a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia actelor administrative fiscale de impunere, sumele în discuţie fiind stabilite în mod eronat în sarcina societăţii.

Prin întâmpinare, autoritatea publică pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, fiind neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanţe Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţei nr. 727 din 4 martie 2014, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 56/2011, Decizia de impunere şi Raportul de inspecţie fiscală, cu privire la contribuţiile calculate ca urmare a neluării în calcul a cantităţilor de ambalaje lemn preluate de la S.C. B. S.R.L. la îndeplinirea obiectivului anual de gestionare a deşeurilor de ambalaje, respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în urma controlului efectuat în perioada 26.04.2010- 14.06.2011, organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu- Direcţia Venituri au reţinut în sarcina reclamantei obligaţii la Fondul de mediu constând în contribuţii/taxe în legătură cu:

- prelucrarea lemnului/achiziţii de masă lemnoasă pe picior sau de sortimente de lemn brut obţinute în urma exploatării şi introducerea acestora într-un proces de prelucrare, respectiv producţia şi comercializarea substanţelor chimice periculoase;

- introducerea pe piaţa naţională, din producţia proprie şi din achiziţii de pe piaţa externă, de bunuri ambalate, respectiv introducerea pe piaţă, din achiziţii de pe piaţa externă, de anvelope noi, destinate consumului propriu.

1. A. contribuţia de 3% pentru prelucrarea lemnului.

B. contribuţia de 1% din valoarea de vânzare, datorată de cumpărătorul operator economic care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare, în cazul vânzării de către proprietarul sau administratorul pădurii, după caz, a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut obţinute în urma exploatării.

C. contribuţia de 2% din valoarea formadehidei comercializate de producător.

1. A.

Organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri au reţinut în esenţă, prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 17 iunie 2011, că în perioada 30 decembrie 2005 - 10 iunie 2006 societatea reclamantă a desfăşurat activităţi de prelucrare a lemnului în urma cărora a obţinut şi comercializat produse stratificate pe bază de lemn (plăci MDF şi MDF melaminat).

Societatea nu a declarat şi nu a virat obligaţiile de plată datorate, respectiv cota de 3% din valoarea de vânzare a MDF-ului şi MDF-ului melaminat, exclusiv TVA.

Au fost avute în vedere prevederile art. 9 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, în vigoare în perioada 30.12.2005 - 10.05.2006 şi nu au beneficiat de norme de aplicare. La data de 11.05.2006 a intrat în vigoare Legea nr. 105/2006 de aprobare a O.U.G. nr. 196/2005, care a abrogat în mod expres art. 9 lit. h).

De asemenea, s-a reţinut, în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, Ordinul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 578/2006, pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu - pct. 16 şi pct. 18 din Anexa 1 la metodologie, dispoziţii ce au intrat în vigoare la 14.06.2006, data publicării Ordinului în M.Of., ulterior abrogării art. 9 lit. h) din O.U.G. nr. 196/2005.

1. B.

Prin acelaşi raport de inspecţie fiscală s-a reţinut că în perioada 11 mai 2006 - 31 decembrie 2009, societatea a achiziţionat masă lemnoasă pe picior, atât din păduri certificate, cât şi din păduri necertificate, pe care a introdus-o într-un proces de prelucrare.

Această activitate generează obligaţia plăţii la fondul pentru mediu a unui procent de 1% din valoarea de vânzare a masei lemnoase sau a sortimentelor de lemn brut rezultate în urma exploatării, din pădurile necertificate.

Au fost avute în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 11.05.2006 - 31.12.2009, art. 43 din Ordinul nr. 578/2006.

Prima instanţă a reţinut că elementele de fapt şi de drept pe care reclamanta îşi bazează raţionamentul nu rezultă din probele administrate în cauză şi din interpretarea normelor de drept aplicabile.

Societatea reclamantă a desfăşurat activităţi de prelucrare a lemnului, în sensul art. 9 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 196/2005 în vigoare în perioada 30.12.2005 - 10.05.2006, în urma cărora a obţinut şi comercializat produse stratificate pe bază de lemn (MDF şi MDF melaminat), respectiv a achiziţionat masă lemnoasă pe picior, pe care a introdus-o într-un proces de prelucrare, în sensul art. 9 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 11.05.2006 - 31.12.2009.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert C., s-au reţinut, în esenţă, că fabricarea plăcilor de MDF se bazează pe o prelucrare mecanică a lemnului, cu distrugerea legăturii dintre fibre, obţinându-se elemente componente (de structură), care servesc la formarea unui covor şi ulterior, prin presare, uscare, climatizare, calibrare, şlefuire, etc., duc la formarea unor plăci cu o gamă foarte largă de utilizări. Expertul a descris procesul de producţie al plăcilor din fibre, tip MDF şi MDF melaminat, etapele parcurse fiind evidenţiate în Anexa 7, concluzionând prin a arăta că întreaga tehnologie de fabricaţie a MDF şi MDF melaminat se constituie ca o activitate complexă de prelucrare a lemnului. Defibrarea şi reasocierea în plăci constituie o tehnologie de ameliorare, care se bazează pe principiul transformării lemnului în elemente componente, fibre sau mănunchiuri de fibre.

Prin raportul de expertiză judiciară s-a reţinut că activitatea de exploatare a masei lemnoase pe picior cuprinde toate operaţiile tehnologice prin care se pune în valoare masa lemnoasă dintr-un arbore.

Firma S.C. A. nu este autorizată pentru activitatea de exploatare a lemnului, drept pentru care încheie contracte de prestări servicii cu firme autorizate pentru exploatarea lemnului pe picior.

Un astfel de contract este cel încheiat cu S.C. D. S.R.L. Aiud, Anexa 10.

În calitate de prestator, această societate a exploatat o cantitate de 3052 m3 masă lemnoasă, cantitate obţinută la licitaţie de S.C. A. de la Direcţia Silvică Alba Iulia, cu obligaţia prestatorului să livreze beneficiarului A. o cantitate de 1240 t masă lemnoasă.

Diferenţa o constituie contravaloarea prestaţiei serviciilor de exploatare şi transport la beneficiar.

Din anexa la contractul nr. x din 09 ianuarie 2006 se constată că S.C. A. S.A. recepţionează: lemn rotund şi despicat fără putregai din speciile răşinoase precum şi carpen, frasin, paltin, jugastru cu lungimi de la 0,5 la 3 m.

După recepţie, lemnul rotund sau despicat este dirijat către depozitul de sortimente de lemn, urmând fluxul tehnologic descris în anexa 7.

Prima instanţă a reţinut că potrivit anexei menţionate de expert, lemnul pentru MDF este:

"lemn rotund sau despicat, tăiat la ambele capete, fără înfurciri, fără putregai (nu se admit rupturi la capete), cu lungimi între 0,5 şi 3 m, se admit speciile: brad, pin, molid, carpen, frasin, paltin, jugastru. Nu se admite sub nicio formă prezenţa putregaiului".

În facturile fiscale depuse la dosar se menţionează "lemn rotund pentru MDF".

Conform menţiunilor din suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul C. a constatat, la vizionarea depozitului de materie primă, "existenţa stivelor de buşteni, a haldelor de tocătură şi a benzii transportatoare pentru aprovizionare cu aşchii răşinoase din vecinătate, de la S.C. E.".

Cu privire la categoriile de "lemn pentru plăci din aşchii şi plăci din fibre de lemn" cuprinse în STAS 7149- 86, expertul consilier parte, propus de reclamantă, a arătat că lemnul brut menţionat la categoriile A şi B (lemn fasonat, respectiv crăci, fusuri subţiri, vârfuri) reprezintă categorii de lemn care nu pot fi industrializate, lemn de calitate inferioară.

Categoriile C, D şi E (rămăşiţe şi capete de lemn rezultate în procesul de exploatare şi prelucrare a lemnului; aşchii, talaş, rumeguş; tocătura de lemn) nu sunt sortimente de lemn brut.

Prima instanţă a reţinut, din dispoziţiile legale, că nu rezultă distincţia pe care expertul parte o invocă, aceea că lemnul brut la care se referă STAS 7149- 86 ar fi unul de calitate inferioară, neindustrializabil.

Expertul judiciar a arătat în suplimentul la raportul de expertiză că "termenul de lemn neindustrializabil este din punct de vedere tehnic impropriu".

Astfel cum s-a reţinut în raportul de expertiză judiciară, sortimentul de lemn rotund este format din lemnul rezultat sub diferite forme din orice parte a arborelui doborât.

Clasa lemnului de lucru cuprinde lemnul brut, destinat pentru prelucrare industrială pe cale mecanică, manuală şi chimică.

Conform pct. 18 din Anexa 1 a Ordinului MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu, prin "sortiment de lemn brut" se înţelege "lemn rotund sau despicat, rezultat în procesul de exploatare forestieră, care corespunde prevederilor unui document tehnic normativ de calitate".

Susţinerile reclamantei în sensul că "apariţia termenului de "lemn rotund", alături de alte materii prime specifice procesului de producţie al plăcilor de mdf. şi mdf. melaminat, respectiv, "deşeuri de lemn", "aşchii de lemn" şi "rebuturi de plăci" - materiale lemnoase de calitate inferioară, rezultate în urma unui proces de producţie anterior, nu poate să conducă decât la concluzia că "lemnul rotund" la care se face referire în cuprinsul autorizaţiei de construire reprezintă, la rândul său, rămăşiţele de lemn rezultate în urma activităţii de exploatare a masei lemnoase pe picior şi care nu pot fi folosite ca materie primă pentru prelucrarea lemnului, nu se reţin.

Conform STAS 7149-86, rămăşiţele de lemn rezultate în procesul de exploatare şi prelucrare a lemnului sunt menţionate la o categorie distinctă (lit. c), faţă de cele de la lit. a) şi b), lemn fasonat, respectiv crăci, fusuri subţiri şi vârfuri.

Expertul consilier parte încuviinţat la cererea reclamantei a arătat că "Prelucrarea lemnului, în toată documentaţia de specialitate, se defineşte ca activitatea care cuprinde totalitatea operaţiilor de lucru care duc la schimbarea formei, dimensiunii şi aspectului materiei prime lemnoase, dar fără distrugerea legăturii dintre fibre şi fără schimbarea însuşirii structurii masei lemnoase".

Ca urmare, a susţinut că rezultatul finit al activităţii de prelucrare a lemnului îl constituie tocătura, deoarece numai la obţinerea acesteia se modifică forma, dimensiunile şi aspectul lemnului, fără distrugerea legăturii între fibre.

Operaţiile următoare (defibrarea, încleierea, amestecul fibrelor, formarea şi presarea covorului de fibre) sunt operaţii tehnologice prin care se distrug legăturile dintre fibre şi se schimbă însuşirile şi structura lemnului. Acestea nu mai au caracteristicile operaţiilor de prelucrare a lemnului, ci sunt procese speciale de transformare a materialului lemnos în alte materiale.

Prima instanţă a reţinut că nu rezultă pe ce dispoziţii reglementare se bazează această concluzie, nefiind depuse la dosar extrase din lucrări de specialitate cu privire la definirea noţiunii de "prelucrare a lemnului".

Expertul judiciar a arătat că întreaga tehnologie de fabricaţie a MDF şi MDF melaminat se constituie ca o activitate complexă de prelucrare a lemnului.

Defibrarea şi reasocierea în plăci constituie o tehnologie de ameliorare, care se bazează pe principiul transformării lemnului în elemente componente, fibre sau mănunchiuri de fibre.

În răspunsul la obiecţiuni, expertul judiciar a arătat că prelucrarea mecanică a lemnului are loc şi cu distrugerea legăturii dintre fibre; întreaga masa lemnoasa este fărâmiţată prin măcinare şi defibrare.

La prelucrarea lemnului prin distrugerea legăturii dintre fibre, se foloseşte proprietatea acestuia de a fi divizat, ca urmare a structurii lui fibroase. La prelucrarea după acest procedeu, forma şi volumul materialului se schimbă ca rezultat al separării una faţă de alta, a unor părţi din material.

Expertul judiciar citează lucrarea "Dinamica maşinilor unelte pentru prelucrarea lemnului"- F., G., Cap. I, pag. 11- Anexa 1 la suplimentul raportului de expertiză.

Acest înscris, fig. 1.2., reprezentând "Metode de prelucrare mecanică a lemnului", face referire la prelucrarea cu distrugerea legăturii dintre fibre (fărâmiţare, despicare, tăiere), respectiv prelucrarea fără distrugerea legăturii dintre fibre (presare, ambutisare), iar "prelucrarea mecanică a lemnului" este definită ca "schimbarea formei şi a volumului fără schimbarea compoziţiei chimice".

Activitatea de defibrare şi toate fazele tehnologice ulterioare pe flux reprezintă activităţi de prelucrare a lemnului.

Concluzia expertului judiciar este că întreaga activitate de prelucrare a masei lemnoase (STAS 7149-86 "Lemn pentru placi") se constituie din punct de vedere tehnic ca o activitate de prelucrare a lemnului.

Expertul judiciar a arătat că "Lemnul de lucru" este definit, conform STAS 435-83: Lemn brut destinat prelucrării mecanice, chimice şi altor utilizări, exceptând lemnul pentru combustibil.

Reclamanta a arătat că produsul cu individualitate economică inclus în compoziţia plăcilor de MDF este tocătura - "primul produs finit rezultat în urma procesului de prelucrare a masei lemnoase, destinat utilizării directe şi/sau introducerii în circuitul economic"; producerea acestor plăci nu implică neapărat o prelucrare a masei lemnoase - componenta lemnoasă din structura plăcii de MDF (tocătura) putând fi achiziţionată şi de la terţi; celelalte componente din structura plăcii de MDF (formaldehida) sunt impozabile separat, în condiţiile aceluiaşi act normativ, astfel încât calcularea lor şi în conţinutul plăcii de MDF ar echivala cu o dublă impunere.

Expertul tehnic judiciar a reţinut prin raportul de expertiză efectuat în cauză că standardul român (STAS 7149-86) în vigoare se referă la lemnul utilizat pentru fabricarea plăcilor de PAL şi a plăcilor din fibre de lemn (MDF). Tocătura de lemn este menţionată la categoria E. Tocătura este un sortiment de material lemnos obţinut prin tocare şi este utilizată ca materie primă în industria lemnului, conform STAS 435-83 (supliment de raport de expertiză, fila 1216).

Expertul parte arată că STAS 435-83 a fost modificat parţial prin STAS 844-2.

Aceste Standarde nu sunt depuse la dosar.

Expertul parte a arătat că în SR EN 844-2 nu mai apare termenul "tocătură".

Aşa fiind, prima instanţă a reţinut, din probele administrate, că tocătura nu este un produs finit.

Conform Autorizaţiei de mediu nr. 478 din 14 aprilie 2003 revizuită la 28.02.2007, activitatea autorizată este "fabricarea plăcilor din fibră de lemn tip MDF", produsele obţinute sunt plăcile din fibră de lemn de medie densitate MDF şi plăcile înnobilate, iar obţinerea tocăturii este una din principalele faze ale procesului tehnologic ("depozitarea materiilor prime; tocare: pregătire tocătură, decojire lemn rotund; defibrare; încleierea şi uscarea fibrei de lemn într-o coloană de uscare; formarea covorului de fibră, presarea covorului de fibră; condiţionare plăci; finisare plăci; ambalare plăci; depozitare plăci; livrare."

Chiar dacă reclamanta vinde o parte din cantitatea de tocătură obţinută către fabrici producătoare de celuloză, hârtie, etc., aceasta nu înseamnă că în procesul de fabricare al plăcilor de MDF, un prim produs finit obţinut este tocătura.

În răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul suplimentar de expertiză, expertul judiciar arată că tocătura este un sortiment de material lemnos din categoria E STAS 7149-86 şi nu este un produs finit. Expertul citează definiţia cuvântului "finit" din Dicţionarul limbii române moderne, conform căreia "Finit= care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime şi poate fi întrebuinţat în scopul pentru care a fost făcut; terminat".

Reclamanta a invocat prin acţiune Raportul final C 15/206 328/2005 din iunie 2006 - Soluţii alternative la fabricarea ambalajelor pentru conformare cu cerinţele europene.

Prima instanţă a reţinut însă că Raportul invocat se referă la valorificarea deşeurilor de ambalaje din lemn (lemn uzat), material ce "implică prelucrarea acestuia, dată fiind diferenţa semnificativă de calitate faţă de "lemnul proaspăt".

"Se poate utiliza lemnul uzat pentru fabricarea din placă de aşchii (PAL) şi plăci din fibre (MDF), dar în prealabil trebuie supus dezagregării în anumite condiţii (abur, temperatură ridicată, adaos de substanţe chimice).

Pentru fabricarea plăcilor PAL se pot folosi paleţii, tamburii pentru cabluri şi toate tipurile de ambalaje din lemn.

"Utilizarea lemnului uzat la fabricarea plăcilor din fibră MDF este de dată mai recentă. În 1999 a intrat în funcţiune în SUA prima fabrică de MDF care utilizează exclusiv lemn uzat ca metrie primă şi în perspectivă se vor realiza şi alte fabrici în SUA şi Olanda în proximitatea zonelor urbane aglomerate. Cerinţele de calitate pentru materia primă sunt mai mari decât la fabricarea de PAL, dar se pot folosi cu succes paleţii şi tamburii pentru cabluri. Pregătirea lemnului uzat presupune într-o primă fază zdrobire, separare magnetică, tocire şi sitare. Urmează o nouă separare a impurităţilor magnetice, separarea impurităţilor nonmagnetice, separarea fracţiunilor fină şi mijlocie şi extragerea din fracţiunea mijlocie a unor impurităţi (precum nisipul) prin cernere în curent de aer. Materialul cernut poate fi utilizat la producţie de plăci din aşchii (PAL) sau după alte operaţii la obţinerea din placă de fibră (MDF).

Prima instanţă a reţinut, din probele administrate, că reclamanta utilizează lemn rotund la fabricarea plăcilor de MDF. Acesta nu este deşeu de lemn - lemn uzat.

Conform actului intitulat "Proces de producţie MDF" depus de reclamantă la dosar (Anexa 5 a acţiunii, fila 153), "produsul iniţial pentru producţia plăcilor MDF este în primul rând lemnul rotund, care este decojit printr-o instalaţie de decojire şi într-un final mărunţit în aşchii printr-un tocător. De asemenea, sunt folosite pentru producţie şi aşchii livrate extern, deşeuri, rebuturi plăci".

În concluzie, reclamanta a realizat, în perioada 30.12.2005- 10.05.2006, activitatea de "prelucrare a lemnului", contribuţia de 3% prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 196/2005 fiind calculată în mod corect la valoarea de vânzare a produselor obţinute: plăcile MDF şi MDF melaminat.

De asemenea, în perioada 11.05.2006 - 31.12.2009, reclamanta a "introdus masa lemnoasă într-un proces de prelucrare", în sensul art. 9 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 196/2005.

Conform Metodologiei aprobate prin Ordinul MMGA nr. 516/2006, pct. 16, prin "Proces de prelucrare a masei lemnoase" se înţelege:

"Activitatea desfăşurată de operatorul economic, prin care se obţin din lemnul brut obţinut în urma exploatării masei lemnoase pe picior produse destinate utilizării directe şi/sau introducerii în circuitul economic".

1. C.

Conform art. 9 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 196/2005, "în cazul vânzării de către proprietarul sau administratorul pădurii, după caz, a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut obţinute în urma exploatării, contribuţia la Fondul pentru mediu se stabileşte prin aplicarea unui procent de 1% la valoarea de vânzare şi se achită de cumpărătorul operator economic care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare".

Reclamanta achiziţionează masă lemnoasă pe picior (arborii din pădure) şi încheie contracte pentru exploatarea acesteia cu operatori economici autorizaţi pentru exploatarea lemnului pe picior.

Unul dintre aceste contracte este cel încheiat cu S.C. D. S.R.L. Aiud.

S.C. D. S.R.L. Aiud, în calitate de prestator, a exploatat 3052 m3 masă lemnoasă, cantitate achiziţionată de reclamantă la licitaţia derulată de către Direcţia Silvică Alba Iulia.

Prestatorul se obligă să livreze beneficiarului (reclamanta) 1240 tone de masă lemnoasă, din care 780 tone pentru producţia de MDF şi 460 tone pentru producţia de PAL.

Conform art. 1, obiectul contractului este "exploatarea masei lemnoase, cu prestarea următoarelor servicii: Verificarea cantitativă şi calitativă a masei lemnoase conform A.V.P. şi autorizaţiei de exploatare, H. material lemnos, Fasonare material lemnos, Scos, Apropiat, Sortare, Recepţie şi expediere material lemnos. Transport la sediul beneficiarului, Curăţarea şi reprimirea parchetelor conform normelor tehnice în vigoare".

Din anexa la Contractul nr. x din 09 ianuarie 2006, rezultă că lemnul pentru MDF este:

"lemn rotund sau despicat, tăiat la ambele capete, fără înfurciri, fără putregai (nu se admit rupturi la capete), cu lungimi între 0,5 şi 3 m, se admit speciile: brad, pin, molid, carpen, frasin, paltin, jugastru. Nu se admite sub nicio formă prezenţa putregaiului".

Conform pct. 18 din Anexa 1 a Ordinului MMGA nr. 578/2006, prin "sortiment de lemn brut" se înţelege "lemn rotund sau despicat, rezultat în procesul de exploatare forestieră, care corespunde prevederilor unui document tehnic normativ de calitate".

Prin folosirea lemnului brut în procesul de fabricare a MDF, reclamanta "introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare", în sensul art. 9 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 196/2005, desfăşurând o activitate "prin care se obţin din lemnul brut obţinut în urma exploatării masei lemnoase pe picior produse destinate utilizării directe şi/sau introducerii în circuitul economic"- pct. 16 din Ordinul MMGA nr. 578/2006.

Conform art. 8 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, modificată prin Legea nr. 333/2004, constituie venit la Fondul pentru mediu "o cotă de 2% din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de producători şi importatori, prevăzute în anexa nr. 3, mai puţin cele utilizate la producerea medicamentelor".

Reclamanta a produs şi comercializat formaldehidă în perioada 01.01.2005 - 29.12.2005, perioadă în care această substanţă se afla în lista cuprinzând substanţele chimice periculoase.

Reclamanta nu a declarat şi nu a virat obligaţiile de plată datorate pentru anul 2005, iar această situaţie de fapt nu este contestată în speţă.

Obligaţiile de plată suplimentate stabilite la inspecţia fiscală sunt în sumă de 922 RON . Au fost calculate accesorii până la data de 14.06.2011.

Reclamanta a invocat plăţile efectuate în perioada 2006 - 2009 la bugetul fondului pentru mediu şi a susţinut că impunerea este nelegală, în condiţiile în care a operat de drept compensarea între sumele datorate în 2005 (la datele de 25 ale lunii în curs, conform legii care reglementează exigibilitatea obligaţiei de plată a contribuţiei respective) şi cele plătite de societate în perioada 2006- 2009 fără a fi datorate.

Pe de altă parte, arată că accesoriile sunt stabilite în mod greşit de la data expirării termenului legal de plată (datele de 25 ale lunii următoare pentru care contribuţia era datorată, conform art. 44 din Ordinul nr. 578/2006) până la 14.06.2011, deoarece acestea erau datorate doar până la data intervenirii compensării.

La data de 25 ianuarie 2006 au devenit, în mod individual, scadente toate obligaţiile de plată aferente anului 2005.

Ca urmare, societatea datora accesorii pentru achitarea cu întârziere a contribuţiilor aferente anului 2005 până la data plăţii efective.

Aceleaşi critici sunt invocate de reclamantă şi în ceea ce priveşte achitarea unor sume ce reprezintă plata contribuţiei de 1% (contribuţie analizată la pct. 1B) în luna mai 2007.

Reclamanta a depus o declaraţie privind contribuţia de 1% la Fondul pentru mediu în luna mai 2006, declarând şi achitând suma de 624 RON (fişa firmei, fila 145).

În perioada iunie 2006 - aprilie 2007 nu a depus declaraţii şi nu a achitat nicio sumă cu acest titlu.

Organele fiscale au reţinut că reclamanta avea obligaţia de a declara şi de a plăti următoarele sume, reprezentând contribuţia de 1% (anexa 8 la RIF, fila 131) în sumă de 11.05.2006- 04.2007= 25.546 RON, sumă pentru care organele fiscale au calculat accesorii, până la data de 14.06.2011.

Astfel cum rezultă din declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, perioada de raportare - luna 05, anul 2007- fila 1381, în luna mai 2007, S.C. A. S.A. a declarat şi a plătit suma de 54.149 RON, din care 20 RON pentru "chimice" (contribuţia de 2% analizată la pct. 1C), şi 54.129 RON pentru "lemn" (contribuţia de 1%).

În continuare, reclamanta a declarat şi virat până în anul 2009, o cotă de 2% din valoarea formaldehidei comercializate pe piaţa naţională - suma de 512 RON, fără să aibă o obligaţie legală în acest sens (începând cu data de 30.12.2005, substanţa chimică respectivă nu mai era clasificată ca fiind periculoasă pentru mediu în actele normative privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase).

Conform art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005, sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. f) se declară şi se plătesc lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.

Conform art. 44 din Ordinul MMGA, contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, se declară şi se plăteşte lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care operatorul economic a cumpărat masa lemnoasă pe picior şi/sau sortimentele de lemn brut obţinute în urma exploatării.

În perioada iunie 2006 - aprilie 2007, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a declara şi plăti contribuţia de 1%.

În cauză, au fost avute în vedere şi prevederile art. 12 alin. (1)- (3) din O.U.G. nr. 196/2005, art. 79 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 92/2003, art. 83 şi art. 84 alin. (1) şi (6) din O.G. nr. 92/2003.

În condiţiile neîndeplinirii obligaţiei legale de a depune declaraţii lunare/declaraţii fiscale rectificative, în mod corect organele fiscale au procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale şi la emiterea deciziei de impunere.

Imputaţia plăţilor priveşte executarea obligaţiilor stabilite prin titlul de creanţă (declaraţii sau decizie de impunere).

Conform apărărilor formulate de pârâtă, în condiţiile în care societatea a declarat şi a virat suma de 512 RON ca fiind obligaţia aferentă perioadei 2007-2009 (contribuţia de 2%), iar controlul a stabilit ca nu există obligaţii de plată pentru această perioadă, suma de 512 RON va fi luată în calcul pentru achitarea altor obligaţii de plată declarate şi neachitate de societate, inclusiv accesoriile aferente acestora. Dacă obligaţiile de plată declarate au fost achitate în totalitate, inclusiv accesoriile aferente, sumele virate în plus vor compensa obligaţii de plată stabilite de control.

Obligaţiile de plată la Fondul pentru mediu pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2005 (contribuţia de 2%), respectiv cele suplimentare privind contribuţia de 1%, au fost stabilite de organele de control la inspecţia fiscală şi devin exigibile la data comunicării deciziei de impunere.

Ca urmare, compensarea nu putea opera anterior.

De asemenea, prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 119 alin. (1) şi art. 120 din O.G. nr. 92/2003.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că în mod corect accesoriile au fost calculate începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa.

2. A. Taxele/contribuţiile pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională.

2. B. Gestionarea anvelopelor.

În raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că în perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2009 societatea a introdus pe piaţa naţională pal, pal melaminat, mdf. şi mdf. melaminat (din producţia proprie) şi hârtie melaminată, diverse piese de schimb (cabluri, cuţite, pânza fierăstrău, curele, etc.), amidor, bisulfit, melamină - prin achiziţii de pe piaţa externă.

Aceste bunuri aveau ca ambalaje: saci, cutii individuale sau colective din hârtie carton; saci, big bags-uri, pungi şi folie de paletizare din material plastic; butoaie metalice şi paleţi din lemn ca ambalaj de transport.

Pentru bunurile produse de societate (mdf, mdf melaminat, pal şi pal melaminat) ambalajele introduse pe piaţa naţională sunt colţare din carton, plăci de protecţie din carton, benzi de legare din metal şi traverse din material lemnos pentru susţinerea mărfii.

Pentru cantitatea de ambalaje aferentă bunurilor introduse pe piaţa naţională, societatea are obligaţia de plata la bugetul Fondului pentru mediu a unei sume de 0,5 RON/1 leu/2 RON/kg din greutatea acestora.

La data începerii inspecţiei fiscale, societatea avea o evidenţă parţială a cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională, respectiv doar a ambalajelor aferente bunurilor achiziţionate de pe piaţa externă şi o evidenţă a deşeurilor de ambalaje gestionate.

Societatea nu a declarat şi nu a virat obligaţiile de plată datorate la bugetul Fondului pentru mediu pentru cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională în anii 2005 şi 2006.

Începând cu luna mai 2007, societatea declară cantităţile de ambalaje introduse lunar pe piaţa naţională, cât şi obligaţiile de plată datorate pentru anii 2007, 2008 şi 2009, aşa cum rezulta şi din fişa firmei - anexa nr. 18.

Obligaţiile de plată aferente anilor 2007, 2008 şi 2009, declarate de societate, au fost achitate, conform fişei firmei - anexa nr. 18.

Societatea a valorificat prin reciclare deşeuri de ambalaje din lemn (paleţi) şi deşeuri din hârtie carton, prin introducerea lor în procesul de producţie.

Societatea a considerat că a valorificat deşeuri de ambalaje din hârtie- carton, material plastic şi metal, prin încredinţarea acestor deşeuri către S.C. I. S.A., S.C. J. S.A., S.C. K. S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L.

Organele de control au stabilit baza de impunere pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2009, bază care reprezintă întreaga cantitate de ambalaje introdusă pe piaţa naţională prin bunurile ambalate proprii sau achiziţionate de pe piaţa externă.

La stabilirea cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională, pe tipuri de material, aferente fiecărui produs in parte, s-au luat în calcul greutăţile ambalajelor stabilite prin procesul-verbal de cântărire înregistrat la S.C. A. S.A. cu nr. 17087 din 08 octombrie 2010, Anexa nr. 14 a raportului de nspecţie.

Situaţia centralizată privind greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională precum şi cantităţile valorificate/reciclate sunt prezentate în Anexele nr. 11 şi 12 la raportul de inspecţie; au fost luate în calcul ca fiind reciclate, în perioada ianuarie 2005 - februarie 2006, deşeurile de ambalaje din lemn (paleţi), aferente bunurilor ambalate importate, prin introducerea lor in procesul de producţie al plăcilor de mdf şi mdf melaminat. Au fost luate in calcul ca fiind reciclate, în perioada martie 2007 - decembrie 2009 deşeurile de ambalaje din hârtie carton şi lemn, aferente bunurilor ambalate introduse pe piaţa naţională, deoarece au fost introduse în procesul de producţie al plăcilor de pal şi pal melaminat. Având în vedere că pentru anii 2005 şi 2006 societatea nu a declarat obligaţiile de plată datorate, acestea au fost stabilite de organul de control cu titlu de diferenţe.

Pentru anii 2007, 2008 şi 2009 organele de control au stabilit, pentru cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţa naţională, obligaţii suplimentare de plata de 637.707 RON, 1.378.059 RON şi 1.117.510 RON. Aceste obligaţii suplimentare au rezultat deoarece societatea a luat în considerare, la stabilirea obligaţiilor de plata datorate, o cantitate de ambalaje mai mică decât cea efectiv introdusă pe piaţa naţională;

Obligaţiile de plată pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2009, stabilite de organele de control, sunt în total de 3.434.901 RON (din care 372.307 RON obligaţii declarate de societate şi 3,062.594 RON diferenţe suplimentare constatate) din care au fost calculate majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile de plată stabilite cu titlu de diferenţă, calculate până la data de 14.06.2011.

Prima instanţă a reţinut că taxele/contribuţiile pentru ambalajele introduse pe piaţa naţională sunt:

1. taxa de 5000 RON (ROL)/kg, pentru perioada 30.07.2004 - 29.12.2005;

2. taxa de taxă de 1 leu (RON)/kg, pentru perioada 30.12.2005- 31.12.2007;

3. contribuţia de 2 RON/kg, pentru perioada 01.01.2008- 31.12.2009.

Prima instanţă a avut în vedere: art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, forma în vigoare la 01.01.2005, precum şi H.G. nr. 349/2002, forma în vigoare la data de 01.01.2005 (cu modificările aduse prin H.G. nr. 899/2004) - art. 13, art. 14 şi Anexa 4 la H.G. nr. 349/2002, Anexa 1 din H.G. nr. 899/2004 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, în care sunt definiţi termenii de "reciclare", respectiv "valorificare", Anexa II B a O.U.G. nr. 78/2000 (în vigoare la 01.01.2005), Anexa 1A din O.U.G. nr. 78/2000 (parţial), Anexa 2 din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile.

Astfel, prima instanţă a reţinut că taxa prevăzută de art. 8 lit. d) (suma de 5000 RON (rol)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională) nu se datorează în cazul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare.

Faptul că trebuie să fie îndeplinite ambele obiective - atât valorificarea, cât şi reciclarea - rezultă fără echivoc din dispoziţiile legale.

Împrejurarea că printre operaţiunile prevăzute de lege ca reprezentând "valorificare" se numără şi operaţiuni care presupun "reciclarea" înseamnă că obiectivul de valorificare poate fi atins şi prin reciclare.

Obiectivul de valorificare (minim 30% din greutatea deşeurilor de ambalaje) putea fi îndeplinit printr-una sau mai multe operaţiuni din cele enumerate în Anexa IIB: utilizarea ca material combustibil sau ca mijloc de producere a energiei; reciclarea; (…) stocarea de deşeuri în scopul de a fi supuse uneia dintre operaţiunile menţionate la pct. 1 - 12, exclusiv depozitarea temporară înaintea colectării, în zona de producere.

Obiectivul de reciclare (minim 20% din greutatea totală a materialelor de ambalaj) putea fi îndeplinit doar prin reprelucrarea într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri.

Dacă deşeurile din ambalaje au fost încredinţate în vederea reciclării, atunci aceste cantităţi vor fi avute în vedere şi la îndeplinirea obiectivului de valorificare (reciclarea fiind una dintre operaţiunile de valorificare).

Dacă deşeurile au fost încredinţate în vederea valorificării, dacă valorificarea se face printr-una dintre celelalte operaţiuni care nu implică reciclarea, atunci cantităţile respective nu pot fi avute în vedere la stabilirea îndeplinirii obiectivului de reciclare.

În cauză, prima instanţă a avut în vedere la interpretarea normelor legale şi evoluţia în timp a reglementării. La data publicării, H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje stabilea obiectivele anuale de recuperare şi reciclare.

S-a reţinut că procentul obiectivului de recuperare se aplica la greutatea deşeurilor de ambalaje, iar procentul corespunzător reciclării se aplica la greutatea totală a materialelor de ambalare conţinute în deşeurile de ambalaje recuperate (cu un procent minim de 15% din greutatea fiecărui tip de material de ambalare).

Astfel, procentul de reciclare se raporta la rezultatul obţinut prin aplicarea procentului de recuperare la întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje.

În schimb, odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 899/2004, obiectivele anuale stabilite: valorificarea şi reciclarea - se raportează astfel:

Valorificarea - la greutatea deşeurilor de ambalaje, iar reciclarea la "greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaj, cu un procent minim de 15% din greutatea fiecărui tip de material de ambalaj" (art. 1 pct. 11 al H.G. 899/2004, de modificare a art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 349/2002).

Deci procentul minim se raportează la greutatea totală a materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaj, şi nu la rezultatul obţinut prin aplicarea procentului de valorificare la întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje.

H.G. nr. 349/2002, modificată prin H.G. nr. 899/2004, a fost abrogată prin H.G. nr. 621/2005, care a intrat în vigoare la 20.07.2005, iar art. 16 din H.G. nr. 621/2005 a fost avut în vedere în forma în vigoare până la 10.01.2007, (data intrării în vigoare a H.G. 1872/2006),

Totodată, au fost avute în vedere prevederile art. 17 alin. (1) şi (4) ŞI ART. 31, ANEXA 4 referitoare la etapizarea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi, respectiv, reciclare pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (1) pentru perioada 2005 - 2013 şi Anexa 1 H.G. n r.621/2005 - pct. 1

Din coroborarea dispoziţiilor legale, prima instanţă a reţinut că trebuie să fie îndeplinite ambele obiective - atât valorificarea, cât şi reciclarea.

Cantitatea totală de deşeuri de ambalaje valorificată, respectiv reciclată, în vederea îndeplinirii fiecăruia dintre cele două obiective, se raportează la cantitatea totală de deşeuri de ambalaje generată.

Reciclarea este una dintre operaţiunile de valorificare.

Dacă deşeurile au fost încredinţate în vederea valorificării, dacă valorificarea se face printr-una dintre operaţiunile care nu implică reciclarea, atunci cantităţile respective nu pot fi avute în vedere la stabilirea îndeplinirii obiectivului de reciclare.

Dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu au fost abrogate prin O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, care a intrat în vigoare la 30.12.2005.

Conform art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, (forma iniţială), se constituie venit la Fondul pentru mediu: o taxă de 1 leu (RON)/kg din greutatea ambalajelor introduse pe piaţa naţională de către producătorii şi importatorii de bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.

Conform art. 10 alin. (2):

"Taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) (…) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje(…) prevăzute în legislaţia în vigoare, plata făcându-se pe diferenţa dintre obiectivul anual şi obiectivul realizat efectiv de către operatorii economici responsabili".

La data de 14.06.2006 a intrat în vigoare Ordinul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, avându-se în vedere şi art. 33 din ordin.

De asemenea, prima instanţă a avut în vedere prevederile 16 alin. (2) din H.G. 621/2005, art. 34 din Ordinul nr. 578/2006, H.G. nr. 1872/2006 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje a intrat în vigoare la 10.01.2007, art. 16 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 621/2005, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 1872/2006.

H.G. nr. 1872/2006 modifică anexa 4 a H.G. nr. 621/2005 în sensul că etapizarea obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare, globale şi pe tip de material de ambalare, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (1) pentru perioada 2007 - sfârşitul anului 2013.

Prima instanţă a avut în vedere şi O.G. nr. 25/2008. În cauză, reclamanta a susţinut că a realizat efectiv obiectivul anual de valorificare/reciclare pentru perioada supusă controlului.

În vederea realizării acestui obiectiv, reclamanta a valorificat deşeurile de ambalaje prin predarea acestora unor societăţi specializate: S.C. I. S.A., S.C. J. S.A., S.C. K. S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L.

Organele de control/de soluţionare a contestaţiei administrative au reţinut că agenţii economici care au preluat deşeurile nu au calitatea de agenţi reciclatori - "Societatea a considerat în mod eronat că a valorificat şi reciclat deşeuri de ambalaje prin predarea acestora către S.C. I. S.A., S.C. J. S.A., S.C. K. S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., întrucât o persoană juridică autorizată ca valorificator nu ar fi în mod automat şi reciclator".

De asemenea, au reţinut că în contractele încheiate cu aceşti agenţi economici nu se menţionează că preluarea deşeurilor a fost făcută în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare.

Având în vedere considerentele reţinute în interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile, prima instanţă a apreciat că în mod corect organele de control au reţinut că "toţi contribuabilii responsabili faţă de Fondul pentru Mediu au obligaţia legală de a-şi îndeplini în mod distinct atât obiectivul de valorificare cât şl obiectivul de reciclare".

În raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expert în Ecologie şi protecţia mediului N. s-a reţinut că din înscrisurile prezentate de reclamantă rezultă că aceasta nu deţine evidenţe complete cu privire la deşeurile de ambalaje introduse pe piaţa naţională pentru întreaga perioadă supusă controlului.

Conform constatărilor acestuia, reclamanta nu face distincţie între obiectivele anuale de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor din ambalaje prin reciclare şi valorificare, separat pentru fiecare tip de material, făcându-se referire numai la reciclare.

În unele cazuri, se însumează toate cantităţile de deşeuri de ambalaje pe agenţi economici şi pe ani, fără a se face distincţie în funcţie de tipul de material (hârtie-carton, lemn, metal sau plastic).

Pe documentele de livrare/recepţie a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje nu se menţionează deloc scopul livrării/preluării acestora la/de la agenţii economici valorificatori, şi nici metoda de valorificare.

În răspunsurile furnizate de reclamantă nu se regăsesc situaţiile eliberate de operatorii economici valorificatori prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dinte cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare, ci doar unele adrese similare ca şi conţinut, emise de agenţii economici valorificatori, toate datate 25.07.2011, deci ulterior finalizării controlului fiscal.

Declaraţiile privind obligaţiile la Fondul pentru mediu pentru perioada supusă controlului nu respectă cerinţele legale în vigoare la acea dată, neconţinând cantităţile de ambalaje şi deşeuri din ambalaje valorificate lunar şi nici metoda de valorificare.

Reclamanta nu a depus declaraţiile lunare de impunere fiscală pentru perioada 01.01.2005 - 30.04.2007.

Contractul nr. x din 01.02.2007 încheiat între S.C. M. şi reclamanta A. priveşte "furnizarea de produse"- deşeuri de hârtie şi carton, respectiv deşeuri mase plastice, în schimbul preţului convenit, plătibil furnizorului (A.) de către achizitor (S.C. M.).

Din acest contract nu rezultă că furnizarea deşeurilor se realizează de către reclamantă în calitate de operator economic responsabil, către achizitor, în calitatea acestuia de operator economic valorificator; nu rezultă că achizitorul şi-ar fi asumat vreo altă obligaţie în afară de plata preţului.

În actele întocmite în executarea contractului nu este inserată menţiunea că deşeurile sunt încredinţate de către operatorul economic responsabil operatorului economic valorificator în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, conform art. 33 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006.

Conform acestor dispoziţii legale, mai sus menţionate, în cazul realizării obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje în mod individual prin încredinţarea unui operator economic valorificator, operatorul economic responsabil are anumite obligaţii: de a întocmi situaţia privind deşeurile de ambalaje generate şi a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piaţa naţională pe tip de material; situaţia privind valorificarea deşeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje; de a prezenta situaţia eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidenţieze distinct cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum şi metoda de valorificare.

Îndeplinirea acestor obligaţii asigură dovedirea realizării obiectivului anual de valorificare, constituind "documente justificative" (art. 33 alin. (3).

De asemenea, reclamanta avea obligaţia de a menţiona în documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje dacă încredinţarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Astfel se asigură o evidenţă în concret a cantităţilor de deşeuri de ambalaje care urmează să fie luate în considerare la verificarea îndeplinirii obiectivului anual.

Este adevărat că dispoziţiile legale nu impun verificarea de către furnizor a autorizării agentului economic care preia deşeurile în vederea valorificării.

Însă dacă achizitorul îşi asumă prin contract obligaţia de valorificare/reciclare în vederea îndeplinirii de către furnizor a obiectivului anual de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje, acesta are obligaţia de a îndeplini toate condiţiile legale, inclusiv autorizarea sa, şi are în sarcină respectarea obligaţiilor pe care legea le impune în cazul încredinţării de către operatorii economici responsabili a deşeurilor de ambalaje unui operator economic valorificator, în realizarea de către primii a obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje.

Conform autorizaţiei de mediu nr. H.G.-372 din 17 octombrie 2006, S.C. M. S.R.L. este autorizată pentru desfăşurarea activităţii de recuperare deşeuri şi resturi nemetalice reciclabile.

Conform pct. 4. "deşeurile valorificate", deşeurile de hârtie şi carton sunt valorificate prin agenţi economici autorizaţi în reciclarea acestor deşeuri: S.C. O. S.A. Petreşti şi S.C. P. S.A. Suceava, ia deşeurile din mase plastice prin S.C. Q. S.A. Jebel.

Reclamanta S.C. A. a încheiat cu S.C. L. S.R.L. contractul de vânzare-cumpărare din 01.06.2006 conform căruia reclamanta vinde şi S.C. L. cumpără "deşeuri refolosibile, în condiţiile legislaţiei în vigoare" (deşeuri fier vechi).

Din contract nu rezultă că vânzarea deşeurilor se realizează către operatorul economic valorificator în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, conform art. 33 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006.

Conform autorizaţiei de mediu nr. H.G. nr. 276 din 05 iunie 2007 S.C. L. S.R.L. este autorizată pentru desfăşurarea activităţii de recuperare a deşeurilor şi a resturilor metalice/nemetalice reciclabile, comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor.

La pct. 4 "Descrierea principalelor faze ale procesului tehnologic sau ale activităţii", sunt enumerate:

- "recuperarea deşeurilor şi resturilor metalice şi nemetalice reciclabile, colectarea de la persoanele fizice precum şi achiziţionarea de la agenţii economici specializaţi în colectare deşeuri reciclabile, achiziţionarea de la agenţii economici a deşeurilor neferoase şi balotarea acestora, dezmembrarea autovehiculelor casate (colectare şi tratare), operaţiuni de tăiere şi fasonare a deşeurilor metalice feroase, depozitarea provizorie a acestora pe categorii în incinta unităţii, livrarea către firmele autorizate în reciclarea deşeurilor reciclabile, comerţ cu ridicata al deşeurilor şi resturilor, atelier de prelucrare marmură, activităţi de cioplitorie şi restaurant".

Rezultă că societatea este autorizată pentru desfăşurarea unor operaţiuni care intră în sfera activităţii de valorificare, însă nu şi pentru reciclare (operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru scopul original sau pentru alte scopuri).

Aceeaşi situaţie se reţinut în ce priveşte contractul de vânzare cumpărare încheiat cu S.C. J.

Din autorizaţia de mediu nr. 125 din 05 mai 2008 rezultă că S.C. J. este autorizată pentru colectarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, recepţie, cântărirea, sortarea, procesarea prin tăiere, balotare, depozitarea.

S.C. K. S.A. din Drobeta Turnu Severin este autorizată pentru desfăşurarea activităţilor de recuperare, colectare deşeuri şi a resturilor metalice şi nemetalice reciclabile, precum şi comerţul cu ridicata al deşeurilor şi resturilor (autorizaţie de mediu nr. 62 din 18 mai 2006, fila 1580).

Contractul încheiat de reclamantă cu S.C. I. priveşte vânzarea cumpărarea deşeurilor specificate la pct. II al contractului "în condiţiile respectării O.U.G. nr. 196/2005 şi a Ordinului nr. 578/2006".

Nici în acest contract, respectiv în avizele de însoţire a mărfii, nu se menţionează că vânzarea deşeurilor se realizează către operatorul economic valorificator în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje, conform art. 33 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi alin. (4) din Ordinul nr. 578/2006, deşi convenţia face trimitere la dispoziţiile ordinului.

S.C. I. nu este autorizat pentru reciclare, ci pentru colectare, recepţie, cântărire, sortare, procesarea prin tăiere, depozitarea în vederea expedierii, încărcarea şi expedierea cu mijloace auto (autorizaţie de mediu nr. 157 din 20 mai 2008, fila 1425).

Având în vedere obligaţiile impuse de lege în sarcina operatorilor economici şi situaţia de fapt constată la controlul AFM şi confirmată de probele administrate în cauză, Curtea apreciază că adresele acestor cocontractanţi emise în 25.07.2011, prin care se arată că întreaga cantitate de deşeuri preluate de la A. în perioada vizată de controlul AFM "a fost destinată reciclării", iar serviciile au fost efectuate "în scopul respectării programului anual de recuperare a deşeurilor" nu pot sta la baza anulării actului administrativ contestat.

În privinţa ambalajelor de lemn preluate de la B. S.R.L., prin raportul de control încheiat la 17.06.2011 s-a reţinut că agentul economic nu a confirmat livrările de ambalaje.

În raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul judiciar a arătat că, faţă de actele depuse la reclamantă (convenţia de predare ambalaje nr. 549 din 17 februarie 2005, centralizator deşeuri - adresa AFM din 14.02.2011 şi avize de expediţie marfă/Note de intrare-recepţie a deşeurilor de ambalaje pentru perioada 2007-2008), cantităţile de ambalaje de lemn preluate de la S.C. B. S.R.L. trebuie să fie luate în calcul ca fiind valorificate/reciclate pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de gestionare a deşeurilor din ambalaje, deci trebuie recalculate contribuţiile.

Conform convenţiei de predare ambalaje nr. 549 din 17.02.2005, S.C. B. S.R.L. şi reclamanta S.C. A. au convenit să colaboreze în scopul valorificării deşeurilor de rebuturi de plăci rezultate ca produs secundar al colaborării comerciale dintre părţi, în baza Autorizaţiei de mediu nr. x/2004 prin care S.C. A. este abilitată să valorifice prin reintroducerea în procesul tehnologic de producţie a ambalajelor respective.

Obiectul acesteia îl constituie returnarea cu titlu gratuit efectuată de B. către A. a ambalajelor (traverse din rebuturi de plăci) în vederea valorificării acestora de către A. prin reintroducerea în procesul tehnologic de obţinere a plăcilor lemnoase.

Conform actelor depuse la dosar (centralizator şi avize de expediţie marfă, note de recepţie), reclamanta a primit deşeuri de la B. în 2007, conform celor patru avize de expediţie marfă menţionate în centralizator (26.06.2007- fila 1791, 24.08.2007- fila 1793, 13.09.2007- fila 1795 şi 14.11.2007, fila 1797), respectiv 2008 (mai şi august, filele 1799, 1801).

Având în vedere aceste probe, Curtea constată că sunt fondate criticile formulate de reclamantă, contribuţiile calculate ca urmare a neluării în calcul a cantităţilor de ambalaje lemn preluate de la S.C. B. S.R.L. la îndeplinirea obiectivului anual de gestionare a deşeurilor de ambalaje nefiind corecte.

2. B. Gestionarea anvelopelor

Prin raportul de inspecţie fiscală s-a reţinut că în perioada controlată societatea a introdus pe piaţa naţională anvelope noi prin achiziţii externe, fiind responsabilă pentru gestionarea lor.

La data începerii inspecţiei fiscale, avea o evidenţă a anvelopelor noi introduse pe piaţă, cât şi o evidenţă a cantităţilor de anvelope uzate colectate şi gestionate.

În toată perioada verificată, societatea nu a declarat cantităţile de anvelope introduse pe piaţă, respectiv gestionate, şi obligaţiile de plata datorate, considerând ca şi-a îndeplinit obiectivele anuale de valorificare a anvelopelor uzate, prin predarea acestora către S.C. R. S.A., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L.

Organele de control au considerat că anvelopele uzate, predate de S.C. A. S.A. către operatorii economici sus-menţionaţi, nu pot fi luate în calcul ca fiind gestionate, deoarece predarea acestora nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 40 din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu» cu modificările şi completările ulterioare.

Obligaţiile de plată pentru perioada ianuarie 2005 - decembrie 2009, stabilite de organul de control, sunt în total de 3.718 RON:

Au fost calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru obligaţiile de plata stabilite cu titlu de diferenţa, până la data de 14.06.2011.

Prima instanţă a avut în vedere prevederile art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile pentru perioada 30.12.2005-31.12.2009, art. 10 alin. (2), art. 10 alin. (3) şi art. 8 din H.G. nr. 170/2004

Totodată, a fost avut în vedere Cap. 8 din Ordinul nr. 578/2006, "Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006"- art. 48, art. 49 şi art. 50.

Reclamanta a predat anvelope uzate către S.C. R. S.A., S.C. S. S.R.L. S.C. T. S.R.L. şi S.C. U. S.R.L.

Din avizele de însoţire a mărfii depuse la dosar, rezultă că predarea acestora s-a făcut cu menţiunea "nu se facturează".

Din actele depuse la dosar nu rezultă îndeplinirea obligaţiilor reglementate de art. 49 alin. (2) din Ordinul 578/2006.

Chiar dacă reclamanta nu a încheiat cu societăţile comerciale sus menţionate un contract scris privind predarea anvelopelor uzate, din înscrisurile depuse la dosar (avize de însoţire a mărfii), semnate de furnizor şi destinatar rezultă convenţia acestora cu privire la predarea- primirea anvelopelor uzate.

Însă din aceste acte nu rezultă în ce scop s-a realizat încredinţarea.

Cerinţele reglementate la art. art. 49 alin. (2) şi alin. (3) din Ordinul nr. 578/2006 nu constituie simple formalităţi.

Dacă din convenţie rezultă încredinţarea în scopul realizării de către operatorul economic responsabil a obiectivului anual de gestionare a anvelopelor uzate, operatorul căruia i-au fost încredinţate anvelopele are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor de autorizare pentru desfăşurarea activităţii pe care gestionarea în concret a anvelopelor uzate o presupune şi are reprezentarea obligaţiilor ce-i revin în vederea realizării scopului urmărit de furnizor (operatorul economic responsabil trebuie să dovedească realizarea obiectivului anual de gestionare a anvelopelor uzate prin documente justificative din care să rezulte evidenţa cantităţilor de anvelope uzate reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, precum şi metoda utilizată).

În speţă, reclamanta a arătat că anvelopele au fost predate-preluate în vederea reciclării.

Actele întocmite de părţi, privind predarea - preluare cu titlu gratuit a anvelopelor uzate, nu fac dovada convenţiei părţilor în acest sens.

Din actele depuse la dosar a rezultat că la 03.01.2006 S.C. R. S.A. a încheiat cu V. contractul nr. x, conform căruia R., în calitate de beneficiar, a transferat prestatorului V. obligaţiile prevăzute de H.G. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate.

Conform art. 2.1, acest transfer de obligaţii nu presupune şi nu implică şi transferul obligaţiei de plată a sumei prevăzute la art. 8 lit. n) din Legea nr. 78/2000, în cazul în care pragul minim al cantităţii de anvelope nu a fost atins.

Art. 8 lit. n) din Legea nr. 78/2000 reglementa taxa de 10.000 RON/kg anvelopă, datorată de "persoanele juridice care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării".

Conform art. 8 alin. (8), "Suma prevăzută la alin. (1) lit. n) se va plăti numai în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate. Plata se face pentru diferenţa dintre obligaţiile anuale prevăzute în anexa nr. 3 la hotărârea Guvernului mai sus menţionată şi obligaţiile realizate efectiv de persoanele juridice care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau anvelope uzate destinate reutilizării".

Din acest contract rezultă că S.C. R. are calitatea de persoană juridică responsabilă, conform art. 6 din H.G. nr. 170/2004 (persoană juridică ce introduce pe piaţă anvelope noi şi/sau anvelope uzate destinate reutilizării), care are obligaţia de a colecta, respectiv reutiliza/refolosi ca atare, reşapa, recicla şi/sau valorifica termoenergetic întreaga cantitate de anvelope uzate colectată, individual sau prin transferarea responsabilităţii către persoane juridice legal constituite, autorizate de Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.

În baza contractului, S.C. R. a transferat responsabilitatea către S.C. V.

Reclamanta a depus la dosar un înscris intitulat "metodologia de desfăşurare a activităţilor de preluare a anvelopelor uzate de la clienţii R.", care nu este semnat.

S-a mai depus cererea reclamantei de preluare a anvelopelor uzate adresată colectorului R. la 21.03.2007, cu privire la 14 anvelope: trei anvelope categoria B (2 bucăţi anvelopă 1100, o anvelopă 1200), şi 11 anvelope categoria C (anvelope 300/15 pline).

Conform situaţiei întocmite la 25.07.2011 depuse la dosar, după data de 21.03.2007 a avut loc o preluare a cantităţii de 19 anvelope la 18.06.2007.

Conform avizului de însoţire a mărfii, numărul şi categoriile anvelopelor uzate predate la 18.06.2007 nu sunt aceleaşi cu cele care fac obiectul cererii.

Ca urmare, nu se poate stabili cu certitudine o corespondenţă între principiile statuate în înscrisul intitulat "metodologia de desfăşurare a activităţilor de preluare a anvelopelor uzate de la clienţii R." depusă la dosar şi relaţia comercială derulată în perioada vizată de control între reclamantă şi S.C. R.

Pe de altă parte, nu rezultă din acte evidenţa cantităţilor de anvelope uzate efectiv "reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, precum şi metoda utilizată".

Contractul de prestări servicii încheiat de S.C. S. cu S.C. W. S.R.L. şi adresa S.C. S. nu poate sta la baza anulării actelor administrative, fiind ulterioare perioadei controlate (contractul este încheiat la 01.01.2011).

Avizele depuse la dosar dovedesc expedierea de către S.C. S., a cărei calitate nu este menţionată, a unor cantităţi de anvelope scoase din uz, către destinatar, acesta din urmă având calitatea de "colector/deţinător temporar".

Contractul nr. x din 20 aprilie 2006 încheiat între X. şi U. S.R.L. are ca obiect preluare şi transport deşeuri, printre care şi deşeuri de cauciucuri, de la U. S.R.L.

În ceea ce priveşte actele depuse la dosar referitoare la preluarea anvelopelor uzate de către S.C. Y. S.A., Curtea constată că acestea vizează perioada 2005, în care în sarcina reclamantei nu au fost reţinute obligaţii fiscale suplimentare.

Reclamanta a depus la dosar adrese semnate de reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale sus menţionate (cu excepţia T.), emise la 25.07.2011, prin care S.C. R., S.C. S., S.C. U. S.R.L. confirmă că au preluat, în perioada vizată de control, cantitatea de anvelope menţionată în situaţiile depuse la dosar, "destinaţia acestora fiind reciclarea".

Se arată că "serviciile menţionate anterior au fost efectuate în baza agrementelor existente între societăţile noastre în scopul respectării programului anual de recuperare a deşeurilor".

Pe de o parte, nu a rezultat clar la ce servicii se referă confirmarea din paragraful secund al adreselor - preluarea sau reciclarea, iar pe de altă parte nu rezultă dacă preluarea în vederea reciclării a avut loc în vederea realizării de către reclamantă a obiectivului anual de gestionare a anvelopelor uzate.

Pe de altă parte, nu a rezultat din situaţiile întocmite la 25.07.2011 evidenţa cantităţilor de anvelope uzate efectiv "reutilizate, refolosite ca atare, reşapate, reciclate şi/sau valorificate termoenergetic, precum şi metoda utilizată".

Menţiunea "destinaţia acestora fiind reciclarea" din adresele emise la 25.07.2011 nu face dovada îndeplinirii obligaţiilor legale sus menţionate.

Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că se impune anularea actelor administrative atacate vizate de contestaţia administrativ fiscală soluţionată prin Decizia nr. 56/2011, cu privire la contribuţiile calculate ca urmare a neluării în calcul a cantităţilor de ambalaje lemn preluate de la S.C. B. S.R.L. la îndeplinirea obiectivului anual de gestionare a deşeurilor de ambalaje, respingând în rest acţiunea.

3. Calea de atac exercitată

Recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

3.1. Recursul reclamantei S.C. A. S.A. 3.1.1. Motive de recurs care atrag casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru refacerea şi completarea probatoriului.

Recurenta susţine necesitatea refacerii expertizei în ecologie şi protecţia mediului, ca urmare a depunerii de către expert a unei lucrări similare cu cea care fusese pregătită pentru termenul de judecată din data de 21.05.2013 şi pe care instanţa de judecată a anulat-o.

Cauza a fost soluţionată pe baza opiniei părtinitoare a expertului, fără a consulta documentele puse la dispoziţie de reclamantă şi fără a conlucra cu expertul consilier.

Soluţia vatămă drepturile recurentei-reclamante, avându-se în vedere că, deşi s-a respins cererea de refacere a expertizei cu motivarea că actele necesare verificării şi stabilirii situaţiei de fapt au fost depuse la dosar, judecătorul fondului foloseşte cu predilecţie concluziile expertizei pe care o citează in extenso pentru a dezlega situaţia de fapt.

Or, pe de o parte, la încuviinţarea probei, instanţa de fond a acceptat faptul că este necesară lămurirea de către o persoană de specialitate a înscrisurilor de la dosar, iar pe de altă parte, când se respinge cererea de refacere a expertizei administrate în chiar scopul lămuririi acestor înscrisuri, instanţa a reţinut că simpla depunere la dosar este suficientă, nefiind nevoie şi de opinia expertului.

În esenţă, arată recurenta, lucrarea expertului se întemeiază pe dispoziţii legale din acte normative abrogate, inclusiv în perioada avută în vedere de controlul fiscal şi redă în fals situaţia de fapt, deoarece nu valorifică anumite înscrisuri care erau cunoscute expertului, fiindu-i puse la dispoziţie de parte şi pentru care a semnat de primire.

Astfel, se susţine că H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje a fost abrogată începând cu data de 20.07.2005 de H.G. nr. 621/2005, iar H.G. nr. 899/2004, intrată în vigoare la 04.08.2004 a avut ca obiect modificarea şi completarea H.G. nr. 349/2002.

H.G. nr. 349/2002 nu a mai produs efecte începând cu data de 20.07.2005, deci pragurile invocate de expert pentru a doua jumătate a anului 2005 şi anii 2006, 2007, nu mai sunt incidente.

Expertul citează prevederile H.G. nr. 621/2005, deşi acest act normativ vorbeşte numai de obligaţia de valorificare sau reciclare, pentru perioada 2007-2012.

Expertul nu explică cărei perioade şi în ce măsură sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 349/2002, cărui regim juridic este supusă obligaţia de valorificare şi/sau reciclare pe parcursul semestrului II al anilor 2005 şi 2006, în ce măsură regimul juridic prev. de H.G. nr. 621/2005, începând cu anul 2007 nu este diferit din punct de vedere al obligaţiei de valorificare.

Din documentele aflate la dispoziţia expertului, dar pe care acesta le-a ignorat, rezultă că recurenta a realizat efectiv obiectivul anual de valorificare/reciclare pentru perioada supusă controlului, neputându-se dovedi lipsa calităţii de agenţi economici autorizaţi a societăţilor co-contractante.

Şi cu privire la autorizarea operatorilor economici, expertul a invocat dispoziţiile abrogate ale H.G. nr. 349/2002, pentru cea mai mare parte a perioadei supuse controlului.

Totodată, expertul nu a ţinut seama că s-au depus la dosar autorizaţiile de mediu sau, după caz, autorizaţiile integrate de mediu, precum şi documente anexă, respectiv autorizaţii de colectare deşeuri industriale reciclabile şi/sau autorizaţii de valorificare deşeuri emise de Comisia Naţională pentru Reciclarea Materialelor.

Recurenta susţine şi necesitatea completării expertizei în prelucrarea lemnului, expertul lăsând nelămurite chestiunile referitoare la nelegala impunere a contribuţiilor de a achita o cotă de 3% sau 1% din valoarea de vânzare a produselor finite obţinute în procedura de prelucrare a lemnului sau a masei lemnoase pe picior/sortimente de lemn brut rezultate în urma exploatării.

Expertul a răspuns numai parţial la întrebarea dacă tocătura face parte din compoziţia unei plăci de MDF/MDF melaminat, iar pentru explicitarea situaţiei dacă tocătura este utilizată atât direct în cadrul procesului de producţie, cât şi introdusă în circuitul economic, acelaşi expert îşi menţine răspunsul deşi recunoaşte că standardul STAS 435-83 este abrogat parţial de standardul european SR EN 844-2.

3.1.2. Motivele de casare care atrag modificarea sentinţei atacate

Un prim motiv se referă la nelegalitatea sentinţei de fond în ceea ce priveşte contribuţia anuală pentru valorificarea/reciclarea deşeurilor de ambalaje, în sumă suplimentară de 5.628.755 RON (principal şi accesorii) pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2009, susţinându-se că hotărârea încalcă prevederile art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 333/2004 şi art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu.

Recurenta susţine că a realizat efectiv sarcina valorificării/reciclării cu agenţi economici autorizaţi ca valorificatori, conform probelor administrate în cauză, dar ignorate de expert şi de judecătorul fondului.

Recurenta reiterează argumentele expuse la pct. 3.1.1. în privinţa inaplicabilităţii H.G. nr. 349/2002 pentru cea mai mare parte a perioadei supuse controlului, începând cu data de 20.07.2005.

Deşi împrejurarea este reţinută expres şi de prima instanţă, aceasta se limitează la o simplă constatare, fără a analiza critic concluziile raportului de expertiză din punctul de vedere al categoriilor de activităţi pe care societatea avea obligaţia să le realizeze.

H.G. nr. 621/2005, pentru perioada 20.07.2005 - 31.12.2009 nu vorbeşte despre obligaţia de valorificare şi reciclare, ci despre realizarea obligaţiei prin predarea deşeurilor de ambalaje unui agent economic autorizat ca valorificator, iar operaţiunea de valorificare include şi operaţiunea de reciclare.

Operatorii au prezentat toate documentele cerute de lege în acest sens (autorizaţii, documente-anexă).

Neinserarea în cuprinsul contractelor de valorificare/reciclare a menţiunii că deşeurile de ambalaje au fost înstrăinate în acest scop este sancţionabilă contravenţional şi nu prin recalcularea unei contribuţii fiscale suplimentare, reţinându-se că obiectul nu a fost realizat de contribuabil.

Art. 17 alin. (4) rap. a art. 26 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 621/2005 stabileşte că atâta timp cât operatorul economic a predat spre valorificare deşeuri, dar nu a menţionat expres acest lucru pe documentele însoţitoare ale mărfii, fapta constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

În acest sens este şi jurisprudenţa Înaltei Curţi din cuprinsul Deciziei nr. 1912 din 31.03.2011.

Cel de-al doilea motiv are în vedere nelegalitatea sentinţei recurate în ceea ce priveşte contribuţia pentru pretinsa neîndeplinire a obligaţiei de a achita o cotă de 3% din valoarea de vânzare a produselor obţinute în procedura de prelucrare a lemnului, în sumă suplimentară de 5.979.580 RON (principal şi accesorii), pentru perioada 30.12.2005 - 10.05.2006, prin încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul de mediu.

Recurenta susţine că a dovedit faptul că tocătura reprezintă primul produs rezultat în urma procesului de prelucrare a masei lemnoase (deşeurile lemnoase) şi destinat utilizării directe şi/sau introducerii în circuitul economic.

Iniţial şi expertul a concluzionat în acest sens, dar, cu ocazia suplimentului de expertiză, şi-a schimbat părerea, arătând că tocătura nu este un produs finit, conform STAS 435-83, document fără relevanţă, abrogat.

Având în vedere compoziţia unei plăci de MDF/MDF melaminat (tocătură şi substanţe pe bază de formadehidă), susţine recurenta prin calcularea contribuţiei suplimentare de 3% din valoarea de vânzare a acestor produse, se realizează o dublă impunere a societăţii care fusese suplimentar impusă şi pentru alte elemente din compoziţia plăcii.

Formaldehida, considerată substanţă periculoasă, a condus la impunerea recurentei cu o contribuţie de 2% din valoarea substanţei.

Impunerea substanţelor periculoase atât direct, cât şi indirect, ca produse componente ale plăcilor de MDF şi MDF melaminat, echivalează însă cu o dublă impunere şi este nelegală.

Recurenta susţine că activităţile de achiziţionare şi prelucrare a deşeurilor lemnoase, pentru perioada supusă controlului, nu sunt activităţi de prelucrare a lemnului brut.

Expertul nu a prezentat definiţia lemnului de lucru, nu a arătat care este legătura dintre sortimentele de materie primă din componenţa plăcilor de MDF şi stadiul lor de prelucrare mecanică şi nu a răspuns dacă activitatea de achiziţie a deşeurilor lemnoase este o activitate de prelucrare a lemnului brut.

Al treilea motiv de recurs susţine nelegalitatea sentinţei recurate în ceea ce priveşte contribuţia pentru neîndeplinirea a obligaţiei de achitare a cotei de 1% din valoarea de vânzare a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut rezultate în urma exploatării, în sumă suplimentară de 65.031 RON (principal şi accesorii), pentru perioada 11.05.2006 - 31.12.2009, prin încălcarea art. 9 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 196/2005 şi art. 43 din Ordinul nr. 578/2006.

Principalul argument al recurentei este acela că nu este prima societate care vinde masa lemnoasă rezultată în urma exploatării, atribuţia revenind societăţilor de prelucrare a lemnului care au încheiat contracte de exploatare.

Deşi recurenta este proprietarul masei lemnoase, forma de proprietate asupra acesteia este irelevantă pentru stabilirea identităţii societăţii care introduce pentru prima oară lemnul brut în circuitul economic.

Cel de-al patrulea motiv de recurs vizează nelegala stabilire a contribuţiei pentru pretinsa neîndeplinire a obligaţiei de a achita o cotă de 2% din valoarea substanţelor chimice periculoase în sumă suplimentară de 2.888 RON (principal şi accesorii), pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2009, ca urmare a încălcării art. 8 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 333/2004 şi art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 196/2005.

Sumele achitate în plus la bugetul Fondului pentru mediu aferent anilor 2006-2009, ar fi trebuit compensate din oficiu de autorităţile fiscale cu debitele datorate aceluiaşi buget pentru contribuţia aferentă anului 2005, arată recurenta.

Este nelegală susţinerea organului fiscal, preluată şi de prima instanţă, în sensul că sumele datorate pentru anul 2005 au devenit scadente abia la data comunicării deciziei de impunere (în anul 2011) şi nu poate fi operată din oficiu compensarea, cât timp au fost calculate accesorii care nu puteai fi aplicate decât la obligaţii scadente.

Cea de-a doua critică priveşte contribuţia pentru pretinsa neîndeplinire a obiectivului anual de gestionare a anvelopelor uzate, în sumă suplimentară de 8.826 RON (principal şi accesorii), pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2009, invocându-se încălcarea disp.art. 8 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 333/2004, art. 9 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 196/2005, art. 49 alin. (2) şi (3) din Ordinul nr. 578/2006.

Recurenta afirmă că a predat anvelopele uzate către anumite societăţi, iar neinserarea în documentele de preluare a scopului în care s-a făcut predarea nu constituie în sine un argument împotriva acestuia şi invocă pentru identitate de raţiune Decizia nr. 621 din 08.02.2012 a Înaltei Curţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Depunerea la dosarul de fond de către agenţii autorizaţi a confirmării predării/preluării tuturor anvelopelor uzate, chiar dacă este făcută după data controlului, se coroborează cu celelalte probe din care rezultă că recurenta a predat efectiv cantităţi de deşeuri mai mari decât cele prevăzute de lege, iar predarea s-a realizat în scopul gestionării lor.

3.2. Recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Venituri

Recurenta-pârâtă critică susţinerile instanţei de fond referitoare la modalitatea incorectă de stabilire a contribuţiilor ca urmare a neluării în calcul a cantităţilor de ambalaje lemn, preluate de la S.C. B. S.R.L.

S.C. B. S.R.L. a răspuns cu întârziere la adresa din data de 22.03.2011, după încheierea raportului de inspecţie fiscală, astfel încât, susţine recurenta, neprezentarea documentelor necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal, însă prezentarea acestora ulterioară nu poate constitui un motiv de anulare a actului de impunere.

Din actele dosarului, rezultă că societatea B. a predat deşeuri rezultând din procesul de producţie şi nu deşeuri de ambalaje pe care le-a returnat furnizorilor.

4. Apărările formulate de părţi prin întâmpinare

4.1. Recurenta-intimată S.C. A. S.A. solicită respingerea recursului declarat de autoritatea pârâtă, având în vedere că există dovezi incontestabile ale preluării deşeurilor în vederea reciclării, deşeuri ce provin din ambalaje.

4.2. Recurenta-intimată Administraţia Fondului pentru Mediu arată că este inadmisibilă cererea de casare în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, faţă de disp.art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

În legătură cu motivele de recurs prin care s-a cerut modificarea sentinţei atacate, autoritatea susţine respingerea ca nefondată, opinând că persoana juridică autorizată ca valorificator în baza O.U.G. nr. 16/2001 nu este în mod automat şi reciclator de deşeuri, iar simpla predare a deşeurilor nu atestă îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, conform jurisprudenţei Înaltei Curţi, Decizia nr. 7862 din 18.12.2013.

Agenţii valorificatori nu au obligaţia de a preda pentru valorificare deşeurile de ambalaje în contul recurentei-reclamante, decât în ipoteza în care obligaţia este asumată în mod expres în cadrul contractului.

II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţa competentă să soluţioneze calea de atac extraordinară exercitată

Recursurile sunt nefondate.

1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamanta S.C. A. SA

1.1.1. Analiza motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ.

Cererea de casare în parte a sentinţei recurate este nefondată şi nu inadmisibilă cum susţine recurenta-pârâtă, deoarece existenţa unui probatoriu insuficient, de principiu, poate conduce în materia contenciosului administrativ la casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, ipoteza fiind aceea a necercetării fondului, prevăzută de dispoziţiile C. proc. civ. invocate de reclamantă, dar şi de disp.art. 20 ale Legii nr. 554/2004, modificată şi completată.

Din punct de vedere procedural expertiza în domeniul ecologie şi protecţia mediului a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor legale, iar instanţa de fond a anulat corect prima expertiză şi a dispus refacerea acestuia, ţinându-se seama de toate actele depuse la dosar.

Faptul că judecătorul fondului a respins cererea de refacere a celei de-a doua expertiză de către un alt expert sau de trei experţi nu conduce la casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare a pricinii.

De asemenea, nevalorificarea anumitor înscrisuri de către expert nu conduce la anularea expertizei.

Motivele de recurs ce se referă strict la conţinutul expertizei în ecologie şi protecţia mediului, precum şi cele ce privesc expertiza în prelucrarea lemnului sunt identice cu cele detaliate în cadrul motivelor de recurs ce atrag modificarea sentinţei recurate, astfel încât vor fi analizate la punctul următor din considerente.

1.1.2. Analiza motivelor de recurs ce atrag modificarea hotărârii atacate, întemeiate pe disp.art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica referitoare la invocarea de către expertul în ecologie şi protecţia mediului a dispoziţiilor abrogate din H.G. nr. 349/2002, după data de 20.07.2005, precum şi la faptul că acelaşi expert nu arată cărei perioade şi în ce măsură sunt aplicabile prevederile H.G. nr. 349/2002, cărui regim juridic este supusă obligaţia de valorificare şi/sau reciclare pe parcursul semestrului II al anului 2005 şi anului 2006 sau în ce măsură regimul juridic prev.de H.G. nr. 621/2005, începând cu anul 2007 nu este diferit din punct de vedere al obligaţiei de valorificare nu poate conduce la casarea sau modificarea sentinţei recurate.

În cuprinsul sentinţei de fond judecătorul realizează o amplă descriere a actelor normative incidente speţei, indică perioadele de aplicabilitate ale acestora, precum şi obligaţiile ce reveneau reclamantei pentru realizarea obiectivelor naţionale referitoare la deşeuri.

Aşadar, aprecierile expertului asupra acestei probleme de drept sunt irelevante, deoarece numai judecătorul stabileşte care este legea aplicabilă şi o interpretează.

O altă critică formulată de recurenta-reclamantă se referă la împrejurarea realizării obiectivelor cu agenţii economici autorizaţi ca valorificatori.

Critica este nefondată, avându-se în vedere conţinutul dispoziţiilor cuprinse în actele normative pentru fiecare perioadă supusă controlului fiscal.

Astfel, conform art. 13 din H.G. nr. 349/2002 modificată prin H.G. nr. 899/2004, obiectivele naţionale privind valorificarea şi, respectiv reciclarea deşeurilor de ambalaje, sunt următoarele: a) valorificarea […]; b) reciclarea [….].

Reciclarea este definită ca operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul iniţial sau pentru alte scopuri, iar valorificarea reprezintă orice operaţie aplicabilă deşeurilor de ambalaje prevăzută în Anexa II B la O.U.G. nr. 78/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr. 426/2001, astfel cum este indicat în Anexa I la H.G. nr. 899/2004.

Definiţia celor doi termeni se regăseşte şi în Anexa 2 la O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, unde valorificarea este orice operaţiune de dezmembrare, sortare, reciclare […] sau altă operaţiune care determină schimbarea naturii sau a compoziţiei, efectuată asupra unui deşeu industrial prin procedee industriale, în vederea reutilizării, iar reciclarea este operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor industriale pentru a fi reutilizate în scopul iniţial sau pentru alte scopuri.

Instanţa de fond a reţinut corect că există două obiective anuale ce trebuie îndeplinite şi anume, valorificarea şi reciclarea iar obiectivul de valorificare poate fi obţinut şi prin reciclare, însă teza opusă nu este valabilă.

La rândul ei, H.G. nr. 621/2005 prevede că pentru realizarea obiectivelor naţionale, operatorii economici au responsabilitatea atingerii obiectivelor de valorificare şi reciclare anuale, de unde rezultă că cele două obiective sunt distincte, iar reciclarea era una dintre operaţiunile de valorificare deoarece sunt menţinute definiţiile celor doi termeni.

H.G. nr. 1872/2006 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 621/2005 reglementează obiectivele anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, rezultând că recurenta-reclamantă avea obligaţia legală de a-şi îndeplini separat/distinct obiectivul de valorificare şi obiectivul de reciclare.

Din actele dosarului, rezultă că recurenta-reclamantă nu face distincţia între cele două obiective, considerând în mod greşit că a îndeplinit obiectivul de valorificare sau reciclare a deşeurilor.

De asemenea, din actele dosarului rezultă că recurenta, în multe cazuri, nu a făcut distincţie în funcţie de tipul de material, iar pe documentele de livrare/recepţie nu se menţionează scopul operaţiunii şi nici metoda de valorificare.

Cu privire la autorizarea societăţilor comerciale specializate reiese împrejurarea că acesta nu deţineau autorizaţie de agenţi reciclatori, de unde rezultă că recurenta nu s-a înscris în ipoteza legală sus-menţionată.

Mai mult, din cuprinsul contractelor încheiate cu societăţile specializate (mai puţin S.C. B. SRL) nu rezultă că vânzarea deşeurilor se realizează în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor şi/sau colectare, iar actele întocmite nu cuprind această cerinţă obligatorie.

Obligaţia este impusă de dispoziţiile legale deja analizate dar, deşi recurenta recunoaşte existenţa acesteia, consideră că sancţiunea nu poate fi decât cea a amenzii contravenţionale şi nu recalcularea unei contribuţii fiscale suplimentare.

Susţinerea recurentei este nefondată, nicăieri în cuprinsul actelor normative invocate nu se arată că neinserarea în cuprinsul contractelor de valorificare/reciclare a menţiunii că deşeurile din ambalaje au fost înstrăinate în acest scop "atrage numai amenda ca unică sancţiune prevăzută explicit de lege".

Înalta Curte consideră că aceeaşi faptă nu exclude forme concomitente de răspundere penală, civilă, administrativă şi fiscală, aceasta fiind şi jurisprudenţa secţiei, materializată în cuprinsul Deciziei nr. 7862/18.12.2013.

În sensul celor reţinute de Înalta Curte cu privire la acest motiv de recurs pot fi invocate şi Deciziile nr. 2330 din 4.06.2015, nr. 2902 din 18.06.2014 şi nr. 2491 din 15.06.2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Motivul de recurs ce vizează contribuţia pentru neîndeplinirea obligaţiei de a achita o cotă de 3% din valoarea de vânzare a produselor obţinute în procedura de prelucrare a lemnului este nefondat.

În legătură cu primul produs finit rezultat în urma procesului de prelucrare a masei lemnoase (deşeurilor lemnoase) şi destinat utilizării directe şi/sau introducerii în circuitul economic, judecătorul fondului a concluzionat în mod corect că acesta nu poate fi tocătura.

Expertul în prelucrarea lemnului a răspuns în mod clar în cadrul obiecţiunilor că tocătura nu este produs finit, astfel încât nu se impune completarea raportului de expertiză sub acest aspect.

Totodată, expertul a făcut referire şi la standardul european, de unde rezultă că a fost analizat şi acest aspect în cadrul raportului de expertiză.

Critica privind dubla impunere a societăţii, prin calcularea contribuţiei de vânzare a unei plăci de MDF/MDF melaminat (tocătură şi substanţe pe bază de formaldehidă) este nefondată, având în vedere că ipoteza este pur teoretică, nefiind argumentată cu dovezi în acest sens.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta a desfăşurat, în perioada supusă controlului, activităţi de prelucrare a lemnului brut.

Hotărârea a fost întemeiată pe dispoziţiile pct. 16 Anexa I din Ordinul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 578/2006, conform căruia sortimentul de lemn brut este lemnul rotund sau despicat, rezultat în procesul de exploatare forestieră care corespunde prevederilor unui document tehnic normativ de calitate.

Cum recurenta-reclamantă a preluat un astfel de lemn, rezultă că este nefondată critica formulată de recurentă prin motivele de casare sau modificare a sentinţei atacate, nefiind necesare alte precizări ale expertului sau o definiţie a lemnului de lucru.

Contribuţia de 1% din valoarea de vânzare a masei lemnoase pe picior sau a sortimentelor de lemn brut rezultate în urma exploatării a fost corect stabilită de organul fiscal şi menţinută de instanţa de fond.

Contribuţia se datorează în ipoteza în care operatorul a achiziţionat masa lemnoasă pe picior, a introdus-o într-un proces de prelucrare şi apoi a vândut-o, ipoteză în care se află recurenta-reclamantă.

Ipoteza este susţinută legal de dispoziţiile O.U.G. nr. 196/2005, modificată şi completată "identificate de prima instanţă, conform cărora contribuţia de 1% la Fondul pentru mediu se achită de cumpărătorul economic care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare.

Întrucât recurenta-reclamantă face parte din această categorie, deşi nu este prima societate care vinde masa lemnoasă rezultată în urma exploatării, dar este prima societate care introduce masa lemnoasă într-un proces de prelucrare.

Recurenta-reclamantă a produs şi comercializat formaldehidă în perioada 01.01.2005 - 29.12.2005, dar nu a declarat şi nu a virat obligaţiile de plată datorate pentru anul 2005.

Recurenta susţine că a operat de drept compensarea între sumele datorate în anul 2005 şi cele plătite în plus în perioada 2006-2009, iar accesoriile trebuiau calculate până la data compensării.

Susţinerea recurentei este nefondată, deoarece societatea nu numai că nu a virat obligaţiile de plată pentru anul 2005, dar nici nu le-a declarat.

Abia la momentul emiterii deciziei de impunere (2011) s-a cunoscut împrejurarea nedeclarării obligaţiei fiscale, astfel încât nu putea opera retroactiv compensarea din oficiu cu obligaţii nedeclarate, iar accesoriile au fost calculate în mod corect până la momentul emiterii deciziei.

Cu privire la contribuţia pentru neîndeplinirea obiectivului anual de gestionare a anvelopelor uzate, din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a predat anvelope uzate către anumite societăţi comerciale fără a menţiona în documente că această operaţiune s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de gestionare a anvelopelor uzate.

Nici documentele depuse ulterior inspecţiei fiscale de către recurenta-reclamantă nu fac dovada cerută de dispoziţiile legale, iar din situaţiile prezentate nu rezultă nici evidenţa cantităţilor de anvelope uzate ce au fost efectiv neutilizate [….], precum şi metoda utilizată.

1.2. Cu privire la recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu

Din cuprinsul convenţiei încheiate între reclamantă şi S.C. B. S.R.L. reiese că obiectul relaţiilor comerciale dintre cele două părţi, respectiv valorificarea deşeurilor de rebuturi de plăci rezultate ca produs secundar al colaborării acestora, ceea ce înseamnă că este vorba despre deşeuri de ambalaje şi nu de producţie, cum eronat a susţinut recurenta-pârâtă.

Expertiza depusă la dosar a confirmat că au fost depuse acte doveditoare în acest sens, care trebuie să fie luate în considerare, fiind întocmite conform cu dispoziţiile legale.

De asemenea, actele depuse ulterior pot fi valorificate în cadrul unui proces, chiar dacă organul fiscal nu a intrat în posesia lor anterior încheierii raportului de inspecţie fiscală, deoarece procedura civilă permite şi obligă la administrarea oricărei probe care poate conduce la soluţionarea corectă a cauzei.

2. Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Administraţia Fondului pentru Mediu şi S.C. "A." S.A. împotriva sentinţei nr. 727 din 4 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2015.