Post-clearance customs audit: Revocation of favorable decision based on fraudulent origin and exclusion of pre-notification interest under Regulation 2913/92

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (în calitate de succesoare în drepturi a D.R.A.O.V. Braşov), să se constate refuzul nejustificat de a soluţiona contestaţia depusă la DRAOV Braşov sub nr. x din 26 iulie 2013.

Pe fond, a solicitat admiterea acţiunii formulate împotriva deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 şi a Procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 emise de D.R.A.O.V. - Serviciul de Supraveghere Fiscală şi Coordonare Echipe Mobile, prin care a solicitat: pe cale de excepţie, să se constate nulitatea Procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 pentru lipsa unor elemente esenţiale şi pentru încălcarea competenţei organului de control; pe fond, a solicitat să se anuleze Procesul-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 şi decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 urmând ca societatea să fie exonerată de plata obligaţiilor bugetare impuse în mod nelegal şi să se dispună restituirea tuturor sumelor achitate deja şi nedatorate, precum şi a sumelor cu care a fost executată societatea de către organul vamal, în baza actelor administrativ-fiscale atacate, precum şi obligarea intimatelor la plata către reclamantă a dobânzii calculate în temeiul art. 124 raportat la art. 120 alin. (7) din Codul de procedură fiscală republicat.

Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 77 din 24 iulie 2015, a luat act de renunţarea la judecata excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată prin întâmpinare, şi a respins, ca rămasă fără obiect, excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de către pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinări.

Totodată, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Procesul-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013, decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013, ambele emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov - Serviciul de Supraveghere Fiscală şi Coordonare Echipe Mobile, şi Decizia nr. 394 din 24 decembrie 2013 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF, cu privire la obligaţiile accesorii în cuantum total de 948.676 RON, constând în dobânzi de întârziere şi majorări de întârziere calculate la obligaţiile principale (taxe vamale, taxe antidumping şi taxe pe valoarea adăugată).

A dispus exonerarea reclamantei de la plata sumei de 948.676 RON, reprezentând dobânzi de întârziere şi majorări de întârziere calculate potrivit actelor menţionate, obligând pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov să restituie reclamantei această sumă, în măsura în care aceasta a fost achitată şi/sau executată silit.

De asemenea, a respins în rest cererea de chemare în judecată, obligând pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parţiale în cuantum de 11.655 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta S.C. "A." S.R.L. Braşov, cât şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

3.1 În motivarea căii de atac, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Braşov a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei recurate, şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată şi modificată.

În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă arată că a invocat, ca motiv de nelegalitate a actelor administrative, necompetenţa organului care a efectuat controlul asupra societăţii însă, deşi judecătorul fondului şi-a însuşit acest argument cu prilejul soluţionării cererii de suspendare, prin sentinţa asupra fondului a revenit asupra opiniei iniţiale.

În continuare, recurenta reclamantă arată că începând cu luna ianuarie 2010 este mare contribuabil, astfel că activitatea de control nu putea fi desfăşurată de organele de control judeţene ci de structura centrală ANV.

Un al doilea argument pentru a demonstra nelegalitatea actelor administrative contestate rezultă din lipsa menţiunilor privind audierea contribuabilului, menţiune cerută expres prin dispoziţiile art. 43 din O.G. nr. 92/2003.

Subsecvent, recurenta-reclamantă dezvoltă argumentele în sprijinul afirmaţiei că nu datorează taxele impuse prin procesul-verbal de control şi decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013.

În esenţă, recurenta-reclamantă reia argumentele expuse în susţinerea cererii de chemare în judecată şi afirmă că în mod greşit a fost stabilită în sarcina sa datoria vamală, întrucât nu s-a dovedit faptul că ar fi furnizat autorităţilor vamale date incomplete sau false cu privire la marfurile importate ce au beneficiat de regimul vamal preferenţial.

A arătat recurenta-reclamantă că în mod greşit s-a dispus regularizarea situaţiei întrucât dispoziţiile art. 100 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal permit o atare operaţiune numai când, după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete.

Or, arată recurenta reclamantă că a prezentat organului vamal datele şi informaţiile pe care le deţine, respectiv faptul că furnizorul său este persoană impozabilă în Malaysia, neavând posibilitatea de a constata că, în realitate, marfa importată era de origine din China, cu consecinţa stabilirii unei taxe antidumping de genul celei stabilite în sarcina sa.

Apoi, recurenta reclamantă arată că în mod greşit a aplicat organul vamal dispoziţiile art. 8 din Regulamentul CEE 2913/1992, întrucât nu s-a dovedit faptul că recurenta a cunoscut sau trebuia să cunoască manoperele dolosive ale exportatorilor cu care a desfăşurat operaţiunile care au făcut obiectul controlului, nefiind întrunite condiţiile pentru anularea deciziei favorabile.

Astfel, recurenta reclamantă arată că revocarea sau modificarea deciziei favorabile, în accepţiunea art. 8 din Regulamentul CEE 2913/1992 poate avea loc numai atunci când persoana căreia i se adresează nu îndeplineşte o obligaţie care i-a fost impusă prin această decizie, or nicio obigaţie nu a fost pusă în sarcina sa prin decizia de acordare a preferinţelor vamale.

În ceea ce priveşte taxa antidumping aferentă importurilor totale de 3.311.018 RON de la B. şi C. din Malaysia, arată recurenta că, urmare anchetei Comisiei Europene asupra importurilor de plasă din fibră de sticlă din Malaysia s-a constatat eludarea taxei antidumping întrucât mărfurile originare din China au fost transbordate în Malaysia.

În atare context a fost emis Regulamentul UE 672/2012 prin care a fost extinsă taxa antidumping şi asupra măsrfurilor similare expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această ţară.

Însă recurenta-reclamantă arată că nu a cunoscut şi nu putea cunoaşte aceste chestiuni iar importurile sale s-au derulat anterior instituirii taxei, astfel că recurenta-reclamantă nu a încălcat nicio prevedere din Regulamentul CEE 2913/1992 sau din Codul vamal al României.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată, în cuantum de 511.965 RON şi accesoriile în valoare de 222.489 recurenta -reclamantă susţine că nu datorează aceste obligaţii fiscale, pentru considerentul că nu a cunoscut faptul că originea mărfurilor era alta decât cea menţionată în documentele deţinute şi în baza cărora a realizat declaraţia de import.

Cât priveşte hotărârea CEJ 97/95, invocată de instanţa de fond pentru respingerea pretenţiilor sale, recurenta-reclamantă arată că, potrivit punctului 56, răspunderea persoanei obligate să achite taxa vamală se bazează pe o situaţie legală clar definită care, astfel, determină o atenţie sporită fiecărui comerciant cu privire la riscurile aferente pieţei.

În cauza de faţă, oricât de diligentă şi informată ar fi fost recurenta, riscul de a înregistra o pierdere importantă era imposibil de evitat, deoarece taxele vamale stabilite suplimentar nu sunt taxe recuperabile, acestea făcând parte din costul de achiziţie.

Recurenta a criticat hotărârea primei instanţe şi din perspectiva respingerii cererii de acordare a dobânzilor pentru sumele reţinute în mod nelegal, apreciind că acest capăt de cerere era întemeiat prin raportare la dispoziţiile art. 124 şi 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003 iar în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată afirmă că instanţa fondului le-a redus nejustificat, solicitând acordarea lor în integralitate.

3.2 În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013, deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 şi Deciziei nr. 394 din 24 decembrie 2013 şi în ce priveşte suma de 948.676 RON, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Susţine recurenta-pârâtă, în esenţă, că în contextul în care prima instanţă a confirmat legalitatea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare devin aplicabile dispoziţiile art. 119 şi art. 120<SUP>1</SUP> din O.G. nr. 92/2003, reclamanta datorând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Afirmă recurenta-pârâtă că recurenta-reclamantă cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că plasa din fibră de sticlă provenind din China este supusă taxei antidumping, în conformitate cu Regulamentul 791/2001 şi nu 672/2012, recurenta având posibilitatea de a consulta elementele de taxare stabilite prin Nomenclatura TARIC(disponibilă pe portalul autorităţii vamale la secţiunea Tarif Vamal Integrat Român).

În plus, recurenta-pârâtă arată că anterior datei de 17 februarie 2011 reclamanta a importat plasă de fibră de sticlă de la furnizorii chinezi D. şi E., or ultimul furnizor este acelaşi care a expediat plasa de fibră de sticlă atât din China cât şi din Malaysia.

Concluzionând, recurenta-reclamantă nu poate invoca necunoaşterea elementelor care au determinat reconsiderarea regimului vamal, astfel că datorează şi accesoriile stabilite de organul vamal cu prilejul controlului posterior.

La rândul său, recurenta-pârâtă critică soluţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că este nedatorată întreaga sumă, cu atât mai mult onorariul expertului parte, care ar fi trebuit să fie suportat exclsuiv de către reclamantă.

3.3 În motivarea recursului, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material pentru considerente identice celor prezentate de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 28 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursurile civile declarate împotriva sentinţei civile nr. 77/F din 24.07.2015 Înalta Curte constată că sunt nefondate urmând a le respinge în consecinţă.

1. Cât priveşte recursul reclamantei, în mod greşit apreciază aceasta că decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 13191 din 17 iulie 2013 este nelegală pentru considerentele procedurale invocate, respectiv necompetenţa organului de control, pe de o parte iar pe de altă parte, nemotivarea actului administrativ şi lipsa menţiunii privind audierea contribuabilului.

Criticile recurentei-reclamante au fost corect înlăturate de prima instanţă, fiind de observat faptul că Direcţia Regională Vamală Braşov a acţionat în baza delegării de competenţă.

Referitor la nemotivarea actelor administrative contestate în cauză, instanţa fondului a stabilit în mod judicios faptul că atât în cuprinsul procesului-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 cât şi în cel al deciziei nr. 13191 din 17 iulie 2013 au fost menţionate motivele de fapt şi temeiurile de drept care au fost reţinute şi în baza cărora a fost dresată obligaţia bugetară.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, Înalta Curte constată că, în Procesul-verbal de control nr. x din 16 iulie 2013 se reţine că din informaţiile furnizate şi actele puse la dispoziţie de către reprezentantul societăţii, din evidenţele operaţiunilor de punere în liberă circulaţie extrase din bazele de date ale autorităţii vamale, precum şi din verificările efectuate s-a constatat că în perioada 13.05.2011-­28.09.2011 S.C. A. S.R.L. a efectuat un număr de 20 operaţiuni de punere în liberă circulaţie, totalizând un număr de 38 de containere de "plasă din fibră de sticlă" având ca ţară de origine Malaesia, cod preferinţe tarifare 200, încadrată la codul tarifar 7019590010, cu un nivel de taxare prevăzut pentru anul 2011 de 3,5% - origine Malaezia, marfa provenind de la furnizorii externi B. şi C. din Malaezia.

Organele de control au mai reţinut că prin adresa DSAOV nr. 25232 din 06 iunie 2013, înregistrată la DRAOV Braşov sub nr. x din 06 iunie 2013, referitoare la adresa OLAF nr. THOR(2013)9294 din 12.04.2013, a fost transmisă notificarea OLAF nr. AM 2012/022, conţinând rezultatele verificărilor efectuate de către acesta în Malaezia, având ca obiect stabilirea realităţii originii preferenţiale ale mărfurilor denumite generic "plasă din fibră de sticlă" expediate din Malaezia, declarate pentru punere în liberă circulaţie în spaţiul european, iar pe baza concluziilor conţinute în Raportul de misiune ataşat notificării OLAF se solicită statelor membre luarea măsurilor de recuperare a taxelor vamale şi a taxelor antidumping impuse cu caracter definitiv de Regulamentul CEE nr. 791/2011.

Se face trimitere, în cuprinsul procesului-verbal mai sus menţionat, şi la adresa DSAOV-CIV nr. 22514/CIV din 20.05.2013 şi Raportul de misiune din 12.04.2013, prin care s-a constatat, în legătură cu exportatorul B., că în conformitate cu lista importurilor comunicate de Statele Membre la solicitarea OLAF, B. a exportat în Uniunea Europeană 1523,83 tone de "plasă din fibră de sticlă", în total 97 de containere, deşi Ministerul de Comerţ Internaţional şi Industrie din Malaezia nu a emis nici un certificat SGP de origine preferenţială malaieziană pentru acest exportator, pentru 94 de containere fiind stabilit de către OLAF că au fost transbordate din China, iar restul de 4 containere nu au fost regăsite în registrele de transbordări din Portul Klang, concluzia fiind că livrările care se regăsesc în Anexa 19 sunt de origine China şi, astfel, se supun taxelor vamale şi taxelor antidumping, iar orice alte livrări sunt supuse plăţii taxelor vamale datorită faptului că originea preferenţială malaieziană nu a fost confirmată, certificatele de origine prezentate la importurile în Uniunea Europeană fiind neautentice.

Referitor la exportatorul C., organele de control au reţinut că, potrivit aceluiaşi Raport de misiune THOR, în conformitate cu lista importurilor comunicate de Statele Membre la solicitarea OLAF, acesta a exportat în Uniunea Europeană 774,84 tone de "plasă din fibră de sticlă", în total 47 de containere (Anexa 19), în timp ce Ministerul de Comerţ Internaţional şi Industrie (MITI) din Malaezia a emis 41 de certificate SGP de origine preferenţială malaieziană pentru 1198,67 tone (Anexa 10), iar în conformitate cu registrul de export (K.2) al autorităţii vamale malaieziene, C. a exportat în UE 1154,52 tone de "plasă din fibră de sticlă", însă o cantitate de 1101,42 tone din această cantitate a fost înregistrată în paralel în registrele ZB1/ZB2 ale F. ca fiind transbordate către UE din China, concluzia fiind aceea că declaraţiile de export din registrul K2 nu reflectă nişte tranzacţii reale şi au fost create pentru a da credibilitate originii malaieziene declarate în scopul obţinerii frauduloase de certificate FORM A, rezultând din analiza OLAF că toate cele 47 de containere (774,84 tone) au fost transbordate din China, drept pentru care, livrările din Anexa 19 fiind de origine China, se supun plăţii taxelor vamale şi taxelor antidumping, orice alte livrări fiind supuse plăţii taxelor vamale datorită faptului că originea preferenţială malaieziană nu a fost confirmată.

De asemenea, organele vamale au reţinut că, potrivit aceluiaşi Raport, la solicitarea certificatelor de origine preferenţială malaieziană SGP, C. a prezentat MITI informaţii false, fiind atrasă atenţia asupra faptului că s-a remarcat o diferenţă considerabilă între cantitatea mărfurilor declarată la exportul din Malaiezia (1154,27 tone) şi cantitatea comunicată de Statele Membre la importul în UE (774,84 tone).

Aceasta fiind situaţia de fapt reţinută, organele de control au constatat, în drept, încălcarea prevederilor art. 45, 46, 48 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, coroborate cu art. 20 din regulamentul CE nr. 2913/1992 privind Codul Vamal Comunitar şi au menţionat că S.C. A. S.R.L. a mai făcut obiectul unui control ulterior având ca obiect verificarea originii preferenţiale acordate mărfurilor importate sub denumirea de plasă din fibră de sticlă, bandă fibră sticlă, colţar din aluminiu pe suport hârtie pentru care, în urma invalidării certificatelor de origine, au fost recalculate taxele vamale (de la 3,5% la 7%) conform Procesului-verbal de control nr. x din 27 iunie 2012 şi Deciziilor de regularizare a situaţiei nr. 10125 din 27 iunie 2012, nr. 92 din 26 aprilie 2012 şi 96 din 15 mai 2012.

Prin urmare, organele de control, având în vedere prevederile art. 223, 287 din Legea nr. 86/2006, coroborat cu art. 201 din Regulamentul CE 2913/1992 privind Codul vamal Comunitar, art. l din Regulamentul CE 791 din 03 august 2011, art. l din Regulamentul CE nr. 138 din 16 februarie 2011, art. 26, 131, 132, 134, 136, 139 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., au constatat că pentru operaţiunile de punere în liberă circulaţie menţionate în anexă a luat naştere o datorie vamală care se stinge în conformitate cu prevederile art. 256 din Legea nr. 86/2006, respectiv art. 233 din Regulamentul CE 2913/1992, fiind astfel recalculate drepturile de import, societatea datorând la bugetul de stat taxe vamale la nivel de taxare 7% în 2011, taxe antidumping 62,9%, TVA 24%, dobânzi şi penalităţi de întârziere, dobânzile fiind calculate până la data de 16.07.2013.

Faţă de menţiunile procesului-verbal este în afara oricărei îndoieli faptul că emitentul actului în discuţie a dat curs obligaţiei de motivare, expunând lămurit şi neîndoielnic situaţia de fapt generatoare de obligaţii fiscale şi temeiurile juridice în baza cărora a dresat în sarcina recurentei reclamante obligaţia fiscală.

Aceeaşi concluzie a fost îmbrăţişată de prima instanţă şi însuşită de instanţa de control judiciar şi în ceea ce priveşte decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 394 din 24 decembrie 2013, emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în sensul că aceasta cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care a fost respinsă contestaţia reclamantei împotriva celor două acte administrativ-fiscale.

De altfel, recurenta-reclamantă nici nu precizează în prezenta cale de atac ce împrejurări de fapt ori temeiuri de drept lipsesc din cuprinsul actelor administrative în discuţie, simpla afirmaţie în sensul că aceste acte nu răspund exigenţei motivării actului administrativ, nearticulată, nefiind în măsură a reliefa încălcarea dispoziţiilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003.

Lipsa menţiunii privind audierea contribuabilului este o împrejurare reală, aşa cum a constatat şi prima instanţă, însă neaudierea reclamantei şi neconsemnarea în actele atacate a punctului său de vedere, nu atrag nulitatea actelor administrative, cât timp recurenta-reclamantă nu a justificat nicio vătămare prin încheierea procesului-verbal şi a deciziei de regularizare în acest mod, cu atât mai mult cu cât probatoriul administrat în cauză atestă faptul că reclamanta a avut acces la şi s-a folosit de remediile legale, constând în formularea contestaţiei împotriva celor două acte şi în sesizarea instanţei de contencios administrativ pentru cenzurarea actelor organelor de control şi de soluţionare a contestaţiei, având astfel posibilitatea să îşi prezinte toate obiecţiunile faţă de cele două acte.

În concluzie, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei reclamante în ceea ce priveşte nulitatea actelor administrativ fiscale contestate pentru încălcarea procedurii emiterii acestora.

Referitor la criticile de fond aduse de recurenta reclamantă, prima din acestea vizează faptul că organul vamal şi-a întemeiat soluţia de regularizare a dartoriei vamale în baza unui raport OLAF ce conţine supoziţii şi nu date de certitudine.

Trecând peste faptul că o atare critică atinge în mod esenţial temeinicia hotărârii instanţei de fond, vizând modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt, aspcet ce nu poate forma obiectul controlului specific căii de atac a recursului, instanţa de control constată că judecătorul fondului a procedat la o examinare efectivă a mijloacelor de probă avute în vedere de organul de control cu prilejul reîncadrării tarifare a operaţiunilor vamale derulate de recurenta-reclamantă, concluzionând că importurile de fibra de sticlă derulate de recurenta reclamantă în colaborare cu exportatorii B. şi C. sunt provenite din China şi nu Malaiezia, aspect esenţial şi suficient pentru a genera o reîncadrare tarifară a operaţiunilor şi o rediscutare a obligaţiilor vamale datorate de recurenta reclamantă.

A susţinut recurenta-reclamantă că, în privinţa importurilor de la furnizorul C. a mai fost supusă unui control vamal, desfăşurat de autorităţile vamale din Constanţa, astfel că nu mai putea fi supusă unui nou control vamal posterior. Această apărare a fost corect înlăturată de prima instanţă, fiind de subliniat faptul că dispoziţiile art. 100 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală, în cadrul acestui termen autoritatea vamală verificând orice documente, registre şi evidenţe referitoare la mărfurile vămuite sau la operaţiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri, controlul putând fi făcut la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operaţiunile menţionate sau al oricărei alte persoane care se află în posesia acestor acte ori deţine informaţii în legătură cu acestea.

Potrivit art. 100 alin. (3) din acelaşi act normativ, când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune.

Aşadar, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, autoritatea vamală este îndreptăţită, în temeiul dispoziţiilor anterior citate, să procedeze la verificarea oricăror elemente privitoare la operaţiunile vamale singura limitare fiind cea temporală.

În cauza de faţă verificarea ulterioară s-a realizat în interiorul termenului de 5 ani, prevăzut de art. 100 din Legea nr. 85/2006 şi, esenţial de subliniat este faptul că verificarea uletrioară a fost dereminată de elemente suplimentare, constând în rezultatul investigaţiilor OLAF, cuprinse în raportul de misiune THOR.

Or, aceste elemente, care atestă caracterul inexact al informaţiilor iniţiale cu privire la provenienţa bunurilor importate de recurenta reclamantă, nu puteau fi cunoscute la data acordării liberului la vamă, context în care nu se poate susţine nici teza unei exercitări abuzive a dreptului autorităţii vamale de efectuare a verificării ulterioare.

Tot în contextul acordării liberului la vamă, recurenta reclamantă a arătat că declaraţia iniţială de acceptare nu mai putea fi revocată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile art. 8 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992.

Astfel, deşi recurenta reclamantă arată că revocarea sau modificarea deciziei favorabile, în accepţiunea art. 9 din Regulamentul CEE 2913/1992 poate avea loc numai atunci când persoana căreia i se adresează nu îndeplineşte o obligaţie care i-a fost impusă prin această decizie, Înalta Curte observă faptul că recurenta-reclamantă omite dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol, în conformitate cu care decizia favorabilă poate fi revocată sau modificată atunci când se constată că nu au fost îndeplinite una sau mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia, exact ce s-a întâmplat în speţă, autoritatea vamală constatând că în mod greşit au fost acordate preferinţele vamale unor importuri pentru mărfuri cu o altă origine decât cea necesară pentru regimul vamal în discuţie.

Aceeaşi concluzie conduce la înlăturarea argumentelor recurentei-reclamante, grefate pe buna sa credinţă, constatând instanţa de control judiciar că naşterea datoriei vamale principale nu este condiţionată de buna sau reaua credinţă a importatorului ci de întrunirea condiţiilor legale pentru stabilirea creanţei vamale.

Or, în cauza de faţă importurile ce fac obiectul deciziei de regularizare sunt supuse Regulamentului CE 791/2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive şi de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză, astfel că faptul provenienţei chinezeşti a mărfurilor importate este atât necesar cât şi suficient pentru a se stabili datoria vamală prevăzută prin raportare la regulamentul anterior citat.

Astfel, conform art. 1 din Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului din 3 august 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive şi de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză (1) se instituie prin prezentul regulament o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiului mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât şi în lăţime, şi cu o greutate mai mare de 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 şi ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 10 şi 7019 59 00 10), originare din Republica Populară Chineză. Nivelul taxei este precizat la alin. (2) al aceluiaşi articol.

Ulterior, prin Regulamentul (UE) nr. 1135/2011 al Comisiei din 9 noiembrie 2011 s-a deschis o ancheta privind privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului la importurile de anumite ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză prin importuri de anumite ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost sau nu declarate ca fiind originare din această ţară, şi de supunere a acestor importuri la înregistrare.

Aceasta ancheta s-a finalizat prin Regulamentul de punere in aplicare (UE) nr. 672/2012 al Consiliului din 16 iulie 2012 care a stabilit prin art. 1 urmatoarele: "(1) Taxa antidumping definitivă aplicabilă "tuturor celorlalte societăţi" instituită prin articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât şi în lăţime şi având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din Republica Populară Chineză, se extinde la importurile din ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât şi în lăţime şi având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 şi ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 11 şi 7019 59 00 11). (2) Taxa extinsă în temeiul alin. (1) din prezentul articol se percepe la importurile expediate din Malaysia declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1135/2011 al Comisiei şi cu articolul 13 alin. (3) şi articolul 14 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009. (3) În absenţa unor dispoziţii contrare, se aplică dispoziţiile în vigoare cu privire la taxele vamale".

În consecinţă, la importurile de ţesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât şi în lăţime şi având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, care se incadreaza la pozitia tarifara 7019590011, care sunt expediate din Malaysia, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Malaysia, se aplica taxa de antidumping definitiva de 62,9 %- prevazuta pentru toate celelalte societati - asa asa cum a fost stabilita prin Regulamentul UE nr. 791 din 03 august 2011.

De aceea, buna credinţă invocată de recurenta reclamantă nu conduce la exonerarea sa de la plata datoriei vamale şi, în acest sens, în mod pertinent a procedat prima instanţă făcând trimitere la jurisprudenţa CJUE(Hotărârea pronunţată în cauza C-97/95) pentru a întări concluzia, în sensul că buna-credinţă a importatorului nu îl exonerează pe acesta de la plata taxelor vamale cuvenite potrivit legislaţiei aplicabile, atunci când, precum în prezenta cauză se descoperă că importurile efectuate erau supuse unor obligaţii vamale şi fiscale mai mari, care nu au fost aplicate din cauza unor manopere dolosive ale exportatorului şi la care importatorul nu a participat.

Totodată, sunt lipsite de relevanţă şi argumentele recurentei-reclamante, trase din faptul emiterii ordonanţei de scoatere a S.C. A. de sub urmărire penală, motivul esenţial avut în vedere de Parchet neavând nicio consecinţă în privinţa obligaţiei de plată a taxei antidumping, condiţionată exclusiv de dovada provenienţei bunurilor importate.

În ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată, aprecierea primei instanţe, în sensul că aceasta este aplicabilă sumelor stabilite suplimentar cu titlu se taxă antidumping şi diferenţă taxe vamale, în procentul general de 24%, aplicabil la valoarea în vamă a bunurilor "la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută", este cusţinută de dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi art. 139 alin. (1) din C. fisc. adoptat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, context în care criticile recurentei-reclamante cu privire la modalitatea de soluţionare a contestaţiei sale sub acest aspect sunt nefondate.

O altă critică a recurentei-reclamante vizează modalitatea de soluţionare a cererii de acordare a dobânzilor legale şi de restituire a sumelor nedatorate şi achitate, curtea constată, pe de o parte, că intimatele pârâte nu pot fi obligate la restituirea unor sume datorate de reclamantă şi, pe de altă parte, că recurenta-reclamantă nu aduce, în realitate, nicio critică de natură a reliefa existenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi în privinţa criticilor recurentei reclamante pe marginea soluţiei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, constatând Înalta Curte că soluţia de reducere a cuantumului cheltuielilor avansate de recurenta reclamantă se datorează, în primul rând, faptului că acţiunea acesteia a fost admisă numai parţial.

În cel de al doilea rând, Înalta Curte nu identifică niciun motiv de natura a concluziona faptul că exercitarea dreptului de apreciere al instanţei, recunoscut prin faptul reglementării conţinute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ., s-a realizat într-o manieră abuzivă.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta reclamantă.

2. Nefondate sunt şi recursurile declarate de recurentele-pârâte, constatând instanţa de control judiciar că problema legalităţii obligaţiilor accesorii a fost corect dezlegată de prima instanţă.

În acest sens, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile 119 alin. (1) din C. proc. fisc. (O.G. nr. 92/2003), pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Achiesând la considerentele primei instanţe, instanţa de control judiciar apreciază că datoria vamală a reclamantei a luat naştere în momentul acceptării declaraţiei vamale iniţiale, întrucât până la efectuarea controlului ulterior şi stabilirea obligaţiilor suplimentare ca urmare a informaţiilor furnizate prin Raportul misiunii THOR al OLAF nici autorităţile vamale şi nici societatea reclamantă nu au cunoscut existenţa şi întinderea obligaţiilor principale, astfel că nu pot fi aplicate dobânzi şi penalităţi pentru o perioadă anterioară emiterii actelor atacate.

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992, prevăd că revocarea sau modificarea deciziei favorabile anterioare produce efecte de la data comunicării.

Prin urmare, în mod just a reţinut prima instanţă că obligaţiile stabilite prin actele atacate, care au modificat concluziile anterioare ale organelor vamale, produc efecte doar de la comunicarea acestor acte, dată de la care vor putea fi calculate obligaţii accesorii, nu şi pentru perioada anterioară.

Cât priveşte soluţionarea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a reţinut Înalta Curte, cu prilejul soluţionării recursului declarat de reclamantă, că soluţia primei instanţe este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ., astfel că nu poate fi susţinută nelegalitatea hotărârii primei instanţe nici sub acest aspect.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile civile de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de S.C. A. S.R.L., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 77 din 24 iulie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.