Public-utility attestation for Romania-China chamber annulled on expiry of peremptory deadline; National Chamber ordered to issue attestation to claimant.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reclamanta Camera de Comerţ România - Republica Populară Chineză, în contradictoriu cu pârâţii Camera de Comerţ şi Industrie a României (Camera Naţională) şi Asociaţia Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română a solicitat anularea Atestatului Oficial de recunoaştere a utilităţii publice, eliberat de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română la data de 08.12.2011 în favoarea pârâtei Asociaţia Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română, precum şi a actelor premergătoare emiterii acestui atestat, între care se numără şi Decizia nr. 7 a Colegiului de Conducere a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, obligarea pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a României (Camera Naţională) să emită Atestatul Oficial de recunoaştere a utilităţii publice pe numele şi în favoarea reclamantei cu obligarea la pata cheltuielilor de judecată.

Motivând acţiunea, reclamanta a arătat că în virtutea prerogativelor conferite prin art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, coroborat cu dispoziţiile art. II din Legea nr. 39/2011 precum şi cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României (Camera Naţională), la data de 08.12.2011 a emis în favoarea pârâtei Asociaţia Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română, atestatul oficial de recunoaştere a utilităţii publice, exercitându-şi în mod abuziv şi discriminatoriu aceste prerogative, în dauna reclamantei, care îndeplinise în mod integral şi în termen toate condiţiile cerute de lege.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 335/2007, O.G. nr. 26/2000.

Pârâta Asociaţia Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, prin întâmpinare, pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Reclamanta a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Camera de Comerţ şi Industrie a României, la care a anexat înscrisuri.

La data de 17.09.2012 pârâta Asociaţia Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română a depus la dosarul cauzei încheierea din data de 18.04.2012 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, prin care s-a luat act de modificările din acrul constitutiv şi statutul acesteia, în sensul schimbării denumirii în Asociaţia Camera de Comerţ Bilaterală România-China, organizaţie nonguvernamentală de utilitate publică, componenţa organelor de conducere, retragerea sau pierderea calităţii de asociat, precum şi adresa din 10 septembrie 2012 emisă de Ambasada Chinei.

Prin încheierea pronunţată în data de 2 octombrie, instanţa de fond a respins excepţiile de necompetenţă materială şi de inadmisibilitate, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate, având în vedere caracterul pârâtelor de autorităţi publice precum şi natura juridică de act administrativ cu caracter individual a atestatului contestat.

Prin sentinţa nr. 6771 din 27 noiembrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Camera de Comerţ România - Republica Populară Chineză, în contradictoriu cu pârâţii Camera de Comerţ şi Industrie a României (Camera Naţională) şi Asociaţia Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3918 din 22 octombrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa civilă recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 701 din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta Camera de Comerţ România - R.P. Chineză, în contradictoriu cu pârâtele Camera de Comerţ şi Industrie a României (Camera Naţională), şi Camera de Comerţ Bilaterală România-China; s-a anulat Atestatul Oficial de recunoaştere a utilităţii publice eliberat la 8 decembrie 2011 pârâtei Asociaţia Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo - Română şi a fost obligată pârâta CCIŞ să emită reclamantei Atestatul Oficial de recunoaşte a utilităţii publice.

A reţinut prima instanţă că prin adresa din 13 aprilie 2011, pârâta CCIR a anunţat-o pe reclamantă că, în termenul prevăzut de lege, trebuie să prezinte toate "documentele care să ateste legalitatea organizaţiei dumneavoastră", reclamanta înaintând documentaţia cu adresa nr. nr. 202 din 28 aprilie 2011.

A reţinut Curtea de apel că, Curtea observă că pârâta 2 nu figura în "Nota" din 31 mai 2007 printre camerele care au depus toate documentele, în timp ce reclamanta figura la poziţia 15.

A reţinut prima instanţă că reclamanta a primit de la pârâta CCIR adresa din 05 iulie 2011, prin care i se comunica că "Înscrisurile comunicate sunt conforme cu documentele solicitate prin care se atestă legalitatea organizării şi funcţionarii organizaţiei" şi "atestăm că sunteţi o Cameră Bilaterală de utilitate publică în conformitate cu disp. art. 46 raportat la art. 11 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din România nr. 335/2007 şi urmează să primiţi Certificatul Oficial ca document autentic al deţinerii acestei calităţi."

S-a apreciat că adresa este un act administrativ individual, deoarece este emis de o autoritate publică, este emis în regim de putere publică, este emis în vederea executării în concret a Legii nr. 335/2007, dă naştere dreptului reclamantei de a primi ulterior Atestatul Oficial de recunoaştere a utilităţii publice, astfel că pârâta CCIR nu putea sa-l revoce, deoarece intrase în circuitul civil producând efecte juridice.

S-a reţinut că, în măsura în care s-a descoperit că mai exista o Camera de Comerţ Bilaterala pe relaţia cu China şi anume pârâta de rangul 2, nefiind posibil să fie înregistrate doua camere bilaterale privind aceleaşi state şi în condiţiile în care nu s-a mai realizat fuziunea prin absorbţie, prin Decizia nr. 7 din data de 8 decembrie 2011 s-a hotărât ca Atestatul Oficial să fie acordat pârâtei de rangul 2, fiind emis astfel Atestatul oficial de recunoaştere a utilităţii publice paratei de rangul 2 la data de 8 decembrie 2011.

Curtea de apel a considerat că Atestatul Oficial de recunoaştere a utilităţii publice eliberat la 8 decembrie 2011 pârâtei Asociaţia Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română este nelegal.

S-a avut în vedere că aceasta nu a depus documentele impuse de lege în termenul de decădere de 30 de zile stabilit de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011, întrucât deşi legea nu prevede expres o sancţiune pentru nerespectarea acestui termen, s-a apreciat ca sancţiunea este stingerea dreptului de a obţine eliberarea Atestatului oficial de recunoaştere a utilităţii publice, de vreme ce în alin. (2) se menţionează ca se vor retrage avizul camerelor de comerţ bilaterale care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007 şi se vor aviza doar persoanele juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege.

Din interpretarea sistematica a celor doua texte alineate s-a concluzionat ca retragerea avizului camerelor de comerţ bilaterale care nu îndeplinesc Condiţiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007 şi avizarea persoanelor juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege se va face după împlinirea termenului de 30 de zile, deoarece, doar după împlinirea acestuia, pot fi examinate documentele depuse de camerele de comerţ bilaterale interesate în interiorul termenului de 30 de zile, astfel că nu mai era nevoie ca legiuitorul să prevadă expres sancţiunea decăderii.

Ca urmare a nedepunerii de către pârâta 2 a documentelor prin care să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, aceasta a pierdut definitiv dreptul de a obţine eliberarea Atestatului oficial de recunoaştere a utilitarii publice.

Pe de alta parte, s-a considerat că adresa din 05 iulie 2011 nu putea fi revocată ulterior de pârâta 2 de vreme ce a intrat în circuitul civil.

A mai constatat prima instanţă că pârâta 2 nu a îndeplinit condiţiile de acordare a Atestatului oficial de recunoaştere a utilităţii publice întrucât nu şi-a adaptat statutul conform cerinţelor impuse de art. 49 din Legea nr. 335/2007, nu a obţinut avizele de resort (conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007), nu fuseseră prezentate situaţiile financiare pe ultimii 3 ani, conform legii, cu viza de înregistrare la ANAF - Ministerul Finanţelor Publice.

De aceea, în mod justificat, reclamanta a refuzat să procedeze la fuziunea prin absorbţie a pârâtei 2.

Recursul

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Camera de Comerţ Bilaterală Româno - Chineză şi Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În motivarea cererii sale de recurs - Camera de Comerţ Bilaterală România China a arătat în esenţă următoarele:

- Instanţa care a rejudecat cauza nu s-a conformat dispoziţiilor obligatorii ale instanţei supreme de recurs în sensul că nu a analizat în concret condiţiile de fond şi de formă privind obţinerea certificatului de utilitate publică de către Camera de Comerţ România R.P. Chineză.

- Instanţa care a rejudecat cauza s-a limitat să analizeze în concret doar acele condiţii pe care nu le-ar fi îndeplinit recurenta, reţinând astfel că nu ar fi avut statutul adaptat conform cerinţelor impuse de art. 49 din Legea nr. 335/2007, că nu ar fi obţinut avizele de resort (conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007) şi că nu ar fi prezentat situaţiile financiare pe ultimii 3 ani, conform legii, cu viza de înregistrare la ANAF - Ministerul Finanţelor Publice.

Simplul fapt al reţinerii de către instanţa care a rejudecat cauza a faptului că printr-o adresă a Camerei Naţionale (Adresa nr. x din 05 iulie 2011) s-a afirmat faptul că înscrisurile înaintate Camerei Naţionale de către intimata - reclamantă sunt conforme cu documentele solicitate nu echivalează cu o analiză în concret de către instanţa de judecată a înscrisurilor respective, aşa cum a dispus în mod imperativ instanţa supremă de recurs.

- Instanţa care a rejudecat cauza a reţinut în considerentele sentinţei civile atacate, fără nicio analiză şi probatoriu administrat în acest sens, susţinerile intimatei - reclamante cu privire la motivele nefinalizării procedurii de fuziune prin absorbţie, deoarece recurenta nu ar fi îndeplinit condiţiile prevăzute de lege. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Pentru aceste motive se apreciază că se impune casarea sentinţei civile atacate prin prezentul recurs şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe pentru ca instanţa care va rejudeca cauza să se conformeze întru totul dispoziţiilor instanţei supreme.

- În mod greşit, instanţa rejudecat cauza a considerat faptul că Adresa nr. x din 05 iulie 2011 a Camera de Comerţ şi Industrie a României (Camera Naţională) reprezintă un act administrativ individual care nu putea fi revocat, deoarece intrase în circuitul civil, producând efecte juridice.

Analizând Adresa nr. x din 05 iulie 2011 se constată faptul că aceasta reprezintă în realitate, aşa cum este intitulată de către intimata - reclamantă, cât şi de către instanţa care a rejudecat cauza, o simplă adresă prin care intimata - reclamantă este informată cu privire la anumite aspecte.

Arată că nu există nicio dispoziţie legală care să interzică instituţiei care a emis presupusul act administrativ să revoce actul respectiv. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.)

Instanţa care a rejudecat cauza a considerat că Atestatul Oficial de recunoaştere a utilităţii publice eliberat la 8 decembrie 2011 este nelegal, deoarece recurenta nu ar fi depus documentele impuse de lege în termenul de decădere de 30 de zile stabilit de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011 a fost calificat în mod eronat ca fiind un termen de decădere de către instanţa care a rejudecat prezenta cauză.

Pentru ca un termen să poată fi calificat ca şi termen de decădere, este necesară să fie prevăzută şi o sancţiune în cazul nerespectării acestuia.

Se arată că nu ne aflăm în prezenţa unei sancţiuni ca urmare a nerespectării termenului de 30 de zile, ci a faptului că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 46 din Legea nr. 335/2007. Termenul de 30 de zile apare aici ca un termen suspensiv, mai exact, după depăşirea acestui termen Camera de Comerţ şi Industrie a României va putea proceda la retragerea avizului şi respectiv avizarea persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Orice susţinere a reclamantei că ar fi depus documentele peste termenul de 30 de zile nu justifică nicio vătămare care să presupună anularea actului.

Faptul că recurenta cameră de comerţ a depus documentaţia cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 335/2007 peste acel termen de 30 de zile nu decade din dreptul de a putea obţine avizul cu privire la utilitatea publică, aviz pe care l-a obţinut în mod legal şi temeinic. Mai mult decât atât, recurenta cameră de comerţ nu a fost informată cu privire la modificările legislative din Art. II din Legea nr. 39/2011 în acelaşi timp cu reclamanta, ci la o dată ulterioară. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.)

Se arată că aceste condiţii erau îndeplinite de către recurentă la acel moment.

Recurenta are o vechime de 7 ani, potrivit încheierii de Şedinţă din Camera de Consiliu din 05.10.2005 a Judecătoriei Sector 2 pronunţată în dosarul nr. x/2005 prin care s-a acordat personalitate juridică Asociaţiei Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo Română, cât şi Certificatului de înregistrare fiscală care atestă faptul că la 07.11.2005 recurentei i-a fost atribuit C.I.F. 18105760.

S-a apreciat totodată că potrivit raportului de activitate şi altor documente relevante în acest sens, au fost realizate o mare parte din obiectivele stabilite prin statut.

Un asemenea raport de activitate a fost înaintat Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a fost avut în vedere la eliberarea atestatului contestat de către reclamantă.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei care atestă activitatea recurentei, s-a contribuit în mod determinant la luarea hotărârii de realizare a investiţiei din Judeţul Ilfov, localitatea Afumaţi, în valoare de 110 milioane de euro şi care poartă denumirea de China Town. (motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.)

În motivarea cererii sale de recurs, Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a arătat în esenţă următoarele:

- Instanţa de fond, rejudecând cauza, a analizat în mod eronat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ, respectiv a inadmisibilităţii acţiunii pe calea contenciosului administrativ.

Instanţa de fond din eroare a apreciat că actul emis de CCIR este un act administrativ, menţionând evaziv de ce acest act reprezintă un act administrativ individual.

Se arată de către recurentă faptul că Atestatul a cărui anulare se solicită este un act constatator emis de organele de conducere ale CCIR, care nu poate fi supus controlului administrativ în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu intră sub incidenţa legii contenciosului administrativ, întrucât, pe de-o parte, nu se află în prezenţa unei autorităţi publice care a prestat un serviciu în regim de putere publică, ci în prezenţa unui act emis la solicitarea unei persoane juridice, ca un serviciu (în satisfacerea unui act exclusiv privat) şi nu în regim de putere publică, iar pe de altă parte, atestatul emis nu modifică şi nu stinge prin el însuşi un raport juridic civil.

Pe fondul recursului se arată că prin actul normativ modificator al Legii nr. 335/2007. Legea nr. 39/2011, legiuitorul a redefinit noţiunea de cameră bilaterală, atribuindu-i acesteia statutul de utilitate publică, condiţionat de obligativitatea dovedirii îndeplinirii cerinţelor de organizare şi funcţionare aşa cum sunt prevăzute în O.G. nr. 26/2000.

Astfel, în cuprinsul articolului II alin. (1) din Legea nr. 39/2011, lege organică, legiuitorul a prevăzut. în sarcina camerelor bilaterale, obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, respectiv până la data de 03.05.2011, "să prezinte Camerei de Comerţ şi Industrie a României toate documentele care să ateste îndeplinirea condiţiilor de organizare şi funcţionare prevăzute de Legea nr. 335/2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege."

Camera Naţională, ca un plus de diligentă, în raport cu noile modificări legislative, a informat Camerele Bilaterale să completeze documentaţia în condiţiile legii noi, respectiv să prezinte toate documentele care să ateste îndeplinirea condiţiilor de organizare şi funcţionare prevăzute de Legea nr. 335/2007.

Ulterior depunerii documentelor solicitate, Camera Naţională a apreciat, prin compararea şi coroborarea criteriilor decise de Biroul de Conducere al Camerei Naţionale, care sunt entităţile care îndeplinesc condiţiile de organizare şi funcţionare şi care duc la îndeplinire scopul pentru care s-au constituit şi care sunt entităţile care deşi există în drept nu există în fapt, această operaţiune concretizându-se în actul constatator intitulat atestat.

Arată recurenta că nicio entitate juridică, indiferent când şi cum a fost înfiinţată, nu poate funcţiona ca şi Cameră de Comerţ Bilaterală decât prin avizarea acesteia, ulterior adoptării Legii nr. 39/2011, de către Camera Naţională în condiţiile completărilor şi modificărilor aduse Legii nr. 335/2007 chiar dacă în momentul înfiinţării a deţinut aviz de la Camera Naţională.

În drept, se întemeiază prezenta cerere pe dispoziţiile art. 299, 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

Apărările intimatei

Reclamanta - intimată (CCRC) Camera de Comerţ a României - R.P.Chineză a formulat note scrise şi a solicitat respingerea cererilor de recurs ca nefondate.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate şi normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 304<SUP>1</SUP> C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurenta Camera de Comerţ Bilaterală România China - a adus critici privind nerespectarea de către instanţa de fond a deciziei de casare în ceea ce priveşte neanalizarea condiţiilor de fond şi de formă necesare pentru obţinerea statutului de utilitate publică de către Camera de Comerţ a României - R.P. Chineză, instanţa de fond analizând greşit doar acele condiţii pe care recurenta nu le-ar fi îndeplinit.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat întru-totul decizia de casare şi îndrumările acesteia.

Instanţa de fond a analizat dacă recurenta - pârâtă îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond pentru obţinerea atestatului de utilitate publică, termenul până la care Camerele de Comerţ Bilaterale sunt obligate să prezinte Camerei de Comerţ şi Industrie a României documentele care să ateste îndeplinirea condiţiilor de organizare şi funcţionare şi sancţiunea aplicabilă în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite aceste condiţii.

Prevederile art. 38 din O.G. nr. 26/2000 privind condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru obţinerea Statutului de utilitate publică au fost de asemenea analizate conform deciziei de casare.

În cauză nu s-a pus problema analizării condiţiilor în ceea ce priveşte dobândirea atestatului de utilitate publică de către reclamanta - intimată Camera de Comerţ Bilaterală România - R.P.China ci analizarea tuturor probatoriilor. Casarea sentinţei de fond în primul ciclu procesual în mod firesc a subliniat lipsa analizării aspectelor de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva pârâtelor de rang 1 şi 2.

- Instanţa de fond în mod corect a reapreciat întreg materialul probator şi a respectat îndrumările deciziei de casare constatând că pârâta nr. 2 nu a îndeplinit condiţiile de formă şi fond pentru a obţine atestatul de utilitate publică în conformitate cu art. 38 din O.G. nr. 26/2000 şi art. II alin. (2) din Legea nr. 39/2011.

- Referitor la Adresa nr. x din 5 iulie 2011 a Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare acestei probleme, fiind vorba despre un act administrativ emis de o autoritate publică, cu statut de utilitate publică în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 care sprijină şi apără interesele generale ale comunităţii de afaceri din România în scopul promovării şi dezvoltării industriei comerţului, serviciilor şi agriculturii.

De asemenea, adresa din 5 iulie 2011 este emisă în regim de putere publică în vederea atingerii în concret a scopurilor sale respectiv, aceasta care creează raporturi juridice de drept administrativ între emitent Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi destinatarul Camera de Comerţ România - R.P.Chineză în sensul în care acestuia din urmă i-a fost retras Atestatul de Cameră Bilaterală de utilitate publică prevăzut de dispoziţiile art. 46 raportat la art. II din Legea pentru modificarea şi completarea Legii Camerelor de Comerţ din România 335/2007 şi pentru completarea art. 51 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului.

Prin urmare, adresa din 5 iulie 2011 îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

- Referitor la respectarea condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru a se obţine atestatul de utilitate publică de către reclamantă

Se reţine că instanţa de fond rejudecând cauza după casare, a evaluat întreg ansamblul probator şi a concluzionat în mod corect că toată documentaţia este conformă cu prevederile art. 46 pentru acordarea către reclamantă a atestatului de utilitate, fiind respectat termenul de 30 zile prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011.

Acest fapt a fost confirmat de pârâta de rang 1, intimata Camera de Comerţ şi Industrie a României prin adresa din 5 iulie 2011 şi prin aceea că a considerat că se pot departaja cele 2 entităţi după criteriul implicării în mediul de afaceri şi activitatea desfăşurată de la constituire, fără a se opri asupra altor condiţii.

Prin adresa din 29 aprilie 2011 - reclamanta - intimată a înaintat toate documentele solicitate de pârâta de rang 1 iar prin Nota privind avizarea camerelor de comerţ bilaterale 31 mai 2011 - se menţionează că un număr de 33 de camere bilaterale au depus toate documentele solicitate de Camera Naţională prin adresa din 13 aprilie 2011, reclamanta aflându-se pe poziţia 15 iar pârâta - recurentă nu se află între acestea.

Rezultă că în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta - pârâtă nu a depus documentaţia în termenul de 30 de zile prevăzut de art. II alin. (1) din Legea nr. 39/2011, iar acest fapt reprezintă momentul de la care autoritatea publică Camera de Comerţ şi Industrie a României îşi exercită prerogativele atribuite de lege în sensul alin. (2) din art. II din Legea nr. 39/2011 de a retrage avizul camerelor de comerţ bilaterale care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 46 din Legea nr. 335/2007 şi va aviza persoanele juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege.

Prin urmare termenul de 30 de zile nu este un termen relativ, de recomandare, ci un termen de decădere, termen limită până la care trebuiau depuse documentaţiile cerute pentru ca ulterior conform alin. (2) să procedeze la analizarea acestora cu consecinţele arătate.

Se reţine astfel că pârâta nr. 1 Camera de Comerţ şi Industrie a României în mod discreţionar cu încălcarea prevederilor legale arătate mai sus a revocat atestatul de utilitate publică al reclamantei în favoarea pârâtei de rang 2, în condiţiile în care aceasta din urmă nu a depus documentaţia necesară conform art. 46 din Legea nr. 335/2007 în termen de 30 zile iar atestatul reclamantei - recurente nu se mai putea revoca deoarece intrase în circuitul civil şi a produs efecte juridice încălcând astfel art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

- În ceea ce priveşte celelalte motive de nelegalitate reţinute de instanţa de fond referitoare la neîndeplinirea condiţiilor legale de acordare a atestatului oficial de recunoaştere a utilităţilor publice deoarece nu există un statut adoptat conform art. 49 din Legea nr. 335/2007, nu exista avizele de resort conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, a expirat mandatul preşedintelui Colegiului de conducere şi nu s-au mai organizat alegeri, nu au fost prezentate situaţiile financiare pe ultimii ani cu viza ANAF - se constată că nici la instanţa de fond nici la instanţa de recurs, pârâta - recurentă de gr. 2 nu a prezentat aceste documente.

Spre deosebire, reclamanta - intimată a prezentat toate documentele necesare (cf. art. 38 din O.G. nr. 26/2000) chiar dacă în statut nu se face referire la Ordinul nr. 26/2000 nefiind impusă o condiţie în acest sens - în art. 13 din Statut se prevăd competenţele sale în interesul membrilor săi şi al comunităţii de afaceri reprezentându-i în probleme de interes general în raport cu Guvernul, autorităţile centrale şi autorităţile din RP China, şi pe plan internaţional.

Recurenta nu a făcut dovada scrisorii de bonitate, situaţia financiară nu este semnată şi ştampilată, rezultând din aceasta că nu a avut activitate şi nu a făcut dovada patrimoniului său.

- Recursul Camerei de Comerţ şi Industrie a României este nefondat

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a inadmisibilităţii acţiunii întrucât adresa din 5 iulie 2011 - nu este un act administrativ, se reţine că s-a argumentat mai sus în sensul că adresa reprezintă un act administrativ unilateral, individual în sensul art. 2 alin. (1) alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acestea fiind valabile şi în ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea acestei cereri.

În plus, se constată că potrivit art. 44 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii:

"litigiile referitoare la recunoaşterea utilităţii publice a asociaţiilor şi fundaţiilor se soluţionează potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

În conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., văzând că sentinţa de fond este legală şi temeinică, se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera de Comerţ Bilaterală România - China împotriva sentinţei nr. 701 din 13 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2015.