Validity of state public domain registration for natural water bodies despite concurrent fiscal administration of associated aquaculture assets

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la 4.11.2014, sub nr. unic x/44/2014, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Brăila a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Statul Român, în calitate de proprietar al domeniului public, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea parţială a H.G. nr. 1705/2006, în ceea ce priveşte numărul de inventar 112292, cod clasificare 8.03.2002, respectiv anularea poziţiei din hotărâre privind înregistrarea de către A.N.A.R. a lacului Esna, ca aflându-se în administrarea acesteia.

Reclamanta solicită anularea parţială a acestei hotărâri de guvern în privinţa unei înregistrări din anexele la această hotărâre, susţinând că există o dublă înregistrare a aceluiaşi teren, atât sub nr. x în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", cât şi sub nr. 145501, în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură.

Pârâtul Guvernul României a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, precum şi a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru ca, în situaţia în care va cădea în pretenţii, aceştia să fie obligaţi la plata sumelor respective.

La data de 17.02.2015, s-a depus la dosar cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâţilor formulată de către Administraţia Naţională "Apele Române", prin care s-a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamanta S.C. "A." S.R.L.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 187 din 24 iunie 2015, a respins excepţiile decăderii şi autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtul Guvernul României ca nefondate.

A respins, ca nefondate, excepţiile invocate de pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, privind lipsa calităţii procesuale pasive şi lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată a acestui pârât. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematul în garanţie Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca nefondată. A respins excepţia inadmisibilităţii, invocată de intervenienta accesorie Administraţia Naţională "Apele Române", ca nefondată.

A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură ca nefondată.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu chemaţii în garanţie Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (actualmente Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor) ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut în esenţă că, prin H.G. nr. 1705 din 29.11.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 1020 din 21 decembrie 2006 a fost aprobat inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prevăzut în anexele nr. 1-46, care fac parte din această hotărâre, actualizate la data de 4 decembrie 2006. Anexele la H.G. nr. 1705/2006 au fost publicate în Monitorul Oficial României nr. 1020 bis.

A reţinut că acţiunea reclamantei vizează anularea înregistrării din Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 corespunzătoare numărului de inventar M.F. 112292, poziţie la care este înscris lacul Esna, lac natural de crov, cu suprafaţa de 151,44 ha, aflat în judeţul Brăila, aflat în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, ordonator principal - Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţiile invocate în cauză, instanţa a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, soluţia dată excepţiilor rămânând definitivă ca urmare a nerecurării sale de către părţile interesate.

În privinţa autorităţii de lucru judecat invocate de pârâţi în raport cu hotărârile pronunţate în dosarul Tribunalului Buzău ce a avut ca obiect acţiunea formulată de Administraţia Naţională "Apele Române" pentru anularea Contractului de concesiune nr. 148 din 07 septembrie 2006 încheiat între Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi S.C. A. S.R.L., precum şi în dosar nr. x/2009 al Curţii de Apel Ploieşti, ce a avut ca obiect acţiunea formulată de reclamanta Administraţia Naţională "Apele Române" pentru anularea poziţiilor nr. 24, 25 din anexa nr. 22 a Hotărârii Guvernului nr. 363 din 04 iunie 2002, instanţa de fond a reţinut că excepţia nu poate fi primită, întrucât nu este îndeplinită cerinţa identităţii de obiect.

Pe fondul cauzei a apreciat că acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondată, având în vedere că, din preambulul H.G. nr. 1705/2006, rezultă că acest act administrativ a fost adoptat în temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

Cererea reclamantei vizează anularea înregistrării din Anexa 12 la H.G. nr. 1705/2006 corespunzătoare numărului de inventar M.F. 112292, având cod de clasificaţie 8.03.03, poziţie la care este înscris lacul Esna, lac natural de Crov, cu suprafaţa de 151,44 ha, situat în judeţul Brăila, aflat în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, ordonator principal - Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

Ca bază legală a acestei înregistrări a fost menţionată Legea apelor nr. 107/1996, H.G. nr. 981/1998, H.G. nr. 739/2003.

Pe de altă parte, se reţine că la nr. M.F. 145501, cod clasificaţie 8.05.01, este înregistrată, în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, ordonator principal Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suprafaţa de 3037,88 ha teren agricol situat în Brăila, ca bază legală a acestei înregistrări fiind indicată Legea nr. 268/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat că imobilul ce face obiectul prezentului dosar a fost preluat în administrare de către Agenţia Domeniilor Statului în conformitate cu prevederile Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

S-a menţionat totodată că imobilul respectiv a fost inventariat şi înscris în inventarul bunurilor din domeniul public al statului fără a se efectua în prealabil o consultare interministerială cu privire la încadrarea sa juridică, înscrierea acestuia regăsindu-se la numărul de inventar 145501, a cărui descriere tehnică este "Suprafaţa=3037,88 ha", această valoare reprezentând totalul suprafeţelor amenajărilor piscicole din judeţul Brăila, identificarea acestora pe coordonate cadastrale (tarla, parcelă) fiind în sarcina administratorului bunului, respectiv Agenţia Naţională pentru pescuit şi Acvacultură din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Ca urmare, acest imobil, ca şi alte bunuri prevăzute la Cap. I, nr. crt. 3. din anexa la Legea nr. 213/1998, aflate în administrarea societăţilor comerciale cu profil piscicol, au fost preluate de către Agenţia Domeniilor Statului sub denumirea de teren agricol aflat sub luciu de apă, această autoritate apreciind că bunul poate fi încadrat în categoria celor menţionate la art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Judecătorul fondului a arătat că, şi în cazul în care, în cuprinsul suprafeţei de 3037,88 ha teren inventariat şi înregistrat în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, se regăseşte şi o suprafaţă care se suprapune ca amplasament cu înregistrarea de la nr. de inventar M.F. 112292, această împrejurare nu este de natură să conducă la anularea înregistrării de la poziţia nr. M.F. 112292, astfel cum solicită societatea reclamantă, întrucât nu pot fi primite susţinerile potrivit cărora Lacul Esna ar fi o amenajare piscicolă exceptată de la prevederile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.

În acest sens instanţa a reţinut că art. 2 pct. 2 din O.U.G. nr. 23/2008 defineşte amenajarea piscicolă ca fiind unitatea de bază a acvaculturii, reprezentată de:

a) heleşteu - bazin piscicol realizat în săpătură sau umplutură, înconjurat total ori parţial de diguri, prevăzut cu canale de alimentare, de evacuare şi perimetrale, dotat cu construcţii hidrotehnice şi instalaţii de alimentare, reţinere şi evacuare a apei;

b) iaz - bazin piscicol realizat prin bararea unei văi cu un baraj, prevăzut cu instalaţii hidrotehnice pentru reţinerea şi deversarea/evacuarea apei;

c) staţie de reproducere artificială;

d) vivieră flotabilă - instalaţie plutitoare, alcătuită dintr-un cadru poliedric cu pereţi din plasă, destinată creşterii peştilor sau altor vieţuitoare acvatice;

e) lacuri de acumulare în care se practică acvacultura;

f) alte instalaţii destinate acvaculturii.

Prin adresa nr. x/2015, intervenienta Administraţia Naţională "Apele Române" a arătat că bunul imobil ESNA nu poate fi nici heleşteu, nici iaz, ci reprezintă un lac natural format ca urmare a modificării naturale, de-a lungul timpului, a unui curs de apă în zona de depresiune, iar amenajarea piscicolă este doar o folosinţă a lacului.

Chiar şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritate în subordinea căreia funcţionează Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, a exprimat punctul de vedere în sensul că bunul respectiv ar putea fi încadrat în categoria celor menţionate la art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la acest aspect instanţa a apreciat că se impun în cauză cu putere de lucru judecat statuările din hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior în litigiul ce a făcut obiectul dosar nr. x/2013*.

Astfel, prin sentinţa nr. 797/2014 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosar nr. x/2013* a fost anulat Contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 148 din 07 septembrie 2006 încheiat între Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol şi societatea reclamantă cu motivarea că "Lacul Esna, care face obiectul contractului de concesiune se afla în administrarea Companiei Naţionale Apele Române".

De asemenea, din considerentele deciziei nr. 4485 din 29 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosar nr. x/2013*, rezultă că instanţa a înlăturat susţinerile recurentelor S.C. A. S.R.L. şi Agenţia Naţională Pentru Pescuit şi Acvacultură în sensul că ar fi vorba de o amenajare piscicolă, statuând că "date fiind normele care reglementează amenajările piscicole, bunul imobil ESNA nu poate fi nici heleşteu şi nici iaz, ci este un lac natural, astfel cum a fost inventariat în anul 2001, amenajarea piscicolă fiind doar o folosinţă a lacului".

În consecinţă, instanţa a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi - având în vedere soluţia dată cererii principale - a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat.

Recurenta-pârâtă a criticat sentinţa atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

- soluţia pronunţată nu se bazează pe analiza niciunei probe din dosar, ci doar pe simple speculaţii care nu au nicio bază reală;

- judecătorul fondului, nu numai că nu a examinat materialul probator existent, dar a respins proba cu expertiză, esenţială pentru soluţionarea cauzei, şi nu a răspuns niciuneia dintre cererile vizând fondul cauzei;

- toate susţinerile recurentei reclamante au fost omise intenţionat;

- hotărârea atacată nu este motivată, argumentele instanţei de fond vizând motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a reiterat recurenta susţinerea că Ministerul Agriculturii a înregistrat suprafaţa unei amenajări piscicole realizate in 1975, ca fiind in administrarea ADS, aflat in subordinea sa şi totodată aceeaşi suprafaţa apare înregistrata ca fiind lac natural de către Ministerul Mediului, având ca administrator ANAR.

Dacă se recunoaşte existenta unei amenajări piscicole (lucrare artificială) atunci aceasta, potrivit legii, nu poate fi administrată de către "Apele Române", iar daca este vorba de un lac natural, acesta nu poate fi concesionat pentru exploatare piscicolă.

Deşi recurentei i s-a admis proba cu înscrisuri, asupra probei cu expertiza tehnica, atât de evident necesara in cauza, judecătorul a revenit şi a respins-o.

A criticat recurenta argumentul instanţei că "este relevant in soluţionarea cauzei faptul ca potrivit punctului de vedere exprimat de Ministerul Agriculturii bunul respectiv ar putea fi incadrat cu uşurinţa in categoria celor menţionate la art. 3 alin. (1) şi art. 4 din Legea apelor".

Înregistrarea in anul 2000 de către ANAR, a unui asa-zis lac natural de 151 ha, ca fiind in administrarea sa nu constituie decât un fals, pentru ca la acel moment, amenajarea piscicola de tip helesteu exista, funcţiona şi se afla in administrarea unui agent economic, respectiv B. S.A. Suprafaţa helesteului era de 230 ha.

Cele de mai sus sunt probate cu înscrisurile existente la dosar şi pe care judecătorul le-a ignorat in mod intenţionat.

Cât priveşte considerentul că, şi in condiţiile unei duble înregistrări a aceleiaşi suprafeţe de către doi administratori diferiţi, nu se impune anularea nici uneia dintre acestea, recurentul arată că judecătorul refuză să ia în consideraţie recomandarea Ministerului Finanţelor Publice care, recunoscând dubla identitate a suprafeţei înregistrate de cele doua ministere, cere clarificarea urgenta, potrivit legii, a aceastei neconcordante.

Judecătorul afirma nemotivat că nu poate fi primită susţinerea că lacul Esna ar fi o amenajare piscicolă, dar nu analizează niciunul dintre înscrisurile doveditoare pe care recurenta le-a depus la dosar.

Mai mult, afirmaţia de mai sus este însoţita de redarea prevederilor art. 2 pc. 2 din O.U.G. 23/2008, cuprinzând definiţia amenajării piscicole.

Nu este admisibil ca judecătorul să înlăture inscrisuri netăgăduite de niciuna dintre parti, probe pertinente şi concludente in cauză şi să le inlocuiasca cu adresa nr. x/2015 emisă de intervenientă.

În opinia recurentei, având in vedere esenţa cauzei, proba principala şi pe deplin edificatoare o constituie "dosarul de realizare a investiţiei - Amenajare piscicola Esna", realizat in 1973, când s-a construit amenajarea piscicola.

Ignorarea principalei probe din dosar, care înlătura prin ea însăşi toate opiniile subiective vehiculate in cauză, a fost însoţită şi de respingerea probei cu expertiza tehnica.

Potrivit dosarului investiţiei depus de recurentă, pe zona de 230 ha pe care exista apa băltită pe circa 40% din suprafaţa, cu o adâncime intre 0 - 0,5 m, s-a realizat desecarea, curăţirea terenului, ridicarea digurilor, realizarea canalelor de aductiune şi evacuare a apei, s-a pompat apa din afara amenajării pentru umplerea bazinului şi s-au realizat celelalte elemente necesare exploatării piscicole. Din memoriul tehnic aflat in dosarul investiţiei rezulta explicit situaţia concreta, existenta anterior şi intervenţiile tehnice realizate.

Judecătorul nu a ignorat doar probele recurentei reclamante, ci şi pe cele ale ANPA, in calitate de administrator al aceleiaşi suprafeţe, singurele argumente analizate fiind cele ale părţii potrivnice.

Recurenta a arătat că, în Atlasul cadastrului apelor din România, publicaţie oficiala a Statului, nu figurează lacul Esna, nici in judeţul Brăila, nici in alta parte, tocmai pentru că în localitatea Esna exista doar o amenajare piscicola de tip helesteu. A şi depus hărţi doveditoare, nu numai cu privire la amenajarea construită, ci şi cu privire la faptul că fostul lac natural de crov Esna figurează intr-o alta zonă, fiind desecat cu mulţi ani in urmă.

În încercarea de a-şi justifica punctul de vedere, abandonând materialul probator administrat in prezenta cauza, judecătorul fondului retine ceea ce a denumit "statuări cu putere de lucru judecat" din alte hotărâri judecătoreşti (sentinţa nr. 797/2014 a Tribunalului Buzău şi decizia nr. 4485/2014 a Curţii de Apel Ploieşti), având cu totul alta cauză.

A mai susţinut recurenta că judecătorii Curţii de Apel Ploieşti s-au aflat in posesia actului oficial care confirmă calitatea de administrator al ANPA.

Adevăratul lac natural Esna a fost desecat de mai mulţi ani, că amenajarea piscicola a fost preluata pe rând de către ADS şi ANPA, lucrările de investiţie fiind cumpărate de către recurentă, care a realizat modernizarea amenajării piscicole cu toate aprobările necesare, inclusiv din partea ANAR, in prezent existând un bazin piscicol de tip helesteu de 80 ha.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimaţii pârâţi Guvernul României şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi intimata intervenientă Administraţia Naţională "Apele Române" au formulat întâmpinări în cauză, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La rândul său, recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinări.

Prin încheierea de şedinţă din 27.06.2017, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a invocat un singur motiv de casare a sentinţei, acela reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Astfel, recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Anexa 12 a H.G. nr. 1705/2006, în ceea ce priveşte numărul de inventar M.F. 112292, având cod de clasificaţie 8.03.02, unde figurează "lacul Esna, lac natural de crov, cu suprafaţa de 151,44 ha, situat în judeţul Brăila, aflat în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române".

În raport cu acest obiect al acţiunii introductive, nu poate fi reţinută ca întemeiată critica privind neanalizarea de către instanţa de fond a probelor propuse de recurntă şi neadministrarea probei cu expertiza tehnică.

Atunci când se pune în discuţie nulitatea actului administrativ, instanţa de contencios administrativ este îndrituită să verifice forma şi conţinutul actului în raport cu prevederile legale în vigoare la data emiterii lui.

Or, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că H.G. nr. 1705/2006 a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţia României şi al art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

Actul a fost elaborat pe baza proiectului de hotărâre întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, avizat de Ministrul Justiţiei şi de Consiliul Legislativ, fiind respectate prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată, din coroborarea actelor depuse de părţi, că înregistrarea în discuţie nu s-a făcut în mod arbitrar, ci avându-se în vedere prevederi legale imperative, neexistând motive de nelegalitate care să conducă la anularea înregistrării suprafeţei ca aparţinând domeniului public al statului.

Cât priveşte înscrisul intitulat "Raport de expertiză privind amenajarea piscicolă Esna", depus de recurenta reclamantă, Înalta Curte reţine, în primul rând, că acesta nu constituie un raport de expertiză judiciară şi nici extrajudiciară, nefiind întocmit de un expert tehnic judiciar, ci reprezintă un simplu studiu întocmit de un institut de cercetare la solicitarea şi pe cheltuiala beneficiarei recurente.

Totodată, reţine că recurenta nu este - potrivit actului său de proprietate (Contract de vânzare-cumpărare nr. VT360 din 05 mai 2005 şi Act adiţional din 8.03.2006, încheiate cu S.C. B. S.A. Brăila, prin lichidator judiciar) - decât proprietara lucrărilor de investiţii efectuate pe Lacul Esna ("activ Ferma Esna"), iar nu proprietara lacului (a luciului de apă sau a terenului de sub acesta).

În al doilea rând, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă însăşi, prin reprezentant legal, a achiesat la prevederea expresă din Actul adiţional mai sus menţionat (ultima filă ataşată înscrisului intitulat "Raport de expertiză privind amenajarea piscicolă Esna"), în sensul că "toate construcţiile indiferent de natura lor sunt amplasate pe pământul al cărui proprietar este statul român prin administratorul său CNAFP Bucureşti, iar construcţiile amplasate conform planului de delimitare cadastrala sunt proprietatea societăţii A. S.R.L., conform contractului de vânzare-cumpărare".

Or, din punctul de vedere al valabilităţii atestării bunului ca aparţinând domeniului public al statului, prin actul administrativ contestat, este irelevantă persoana administratorului acestuia.

Pe de altă parte, apartenenţa suprafeţei respective la domeniul public al statului (ca lac natural) şi administrarea ei legitimă de către Administraţia Naţională "Apele române" (fostă Compania Naţională Apele Române), iar nu de către actuala ANPA, au fost statuate deja prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-au anulat înregistrarea din H.G. nr. 363/2002 şi contractele de concesiune a lacului către recurentă, tocmai în considerarea acestor împrejurări.

Astfel, prin sentinţa nr. 195 din 22 septembrie 2010, pronunţată în dosar nr. x/2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a anulat în parte H.G. nr. 363/2002 de atestare a domeniului public al judeţului Brăila, reţinând că la poziţia nr. 25 din Anexa nr. 22 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Movila Miresii, Judeţul Brăila, a fost nelegal inclus Lacul Esna, cu 221,50 ha, întrucât acesta figurează în inventarul patrimoniului public al statului şi se află în administrarea reclamantei A.N. "Apele Române" - Direcţia Apelor Buzău - Ialomiţa, având codul MF nr. 112292 şi 63892.

Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 3307 din 8 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că, de asemenea, că a fost atestat în mod nelegal ca făcând parte din domeniul public al comunei bunul de la poziţia 24 - Lacul Esna, cu o suprafaţă de 221,50 ha.

A reţinut instanţa supremă ca fiind încălcate dispoziţiile art. 3 pct. III din Anexa Legii nr. 213/1998 şi cele cuprinse în Legea apelor nr. 107/1996, deoarece au fost incluse în domeniul public de interes local bunuri care prin natura lor şi prin efectul legii, aparţin domeniului public al statului.

În privinţa regimului juridic al bunului, a constatat că acest regim este confirmat de faptul că imobilul figurează în inventarul patrimoniului public al statului şi se află în administrarea A.N. "Apele Române" - Direcţia Apelor Buzău - Ialomiţa, având codul MF nr. 112.292 şi nr. 63892, fiind cuprins în Anexa nr. 12 la H.G. nr. 1705/2006 şi H.G. nr. 1437/2007.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reţinut că atestarea s-a realizat fără a se verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 213/1998 pentru stabilirea domeniului public de interes local şi delimitarea corectă a acestuia de domeniul public de interes judeţean sau de interes naţional.

De asemenea prin sentinţa nr. 797 din 9 mai 2014, pronunţată de Tribunalul Buzău în dosar nr. x/2013* şi rămasă definitivă prin decizia nr. 4485 din 29 septembrie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost anulat Contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 148 din 7 septembrie 2006, încheiat de recurenta reclamantă cu Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol (actuala intimată pârâtă Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură), tocmai pentru că s-a reţinut că administratorul de drept al lacului Esna este Compania Naţională "Apele Române" (actuala Administraţia Naţională "Apele Române", intimata intervenientă în prezenta cauză).

S-a reţinut că încă din anul 2001 Lacul Esna a fost inventariat individual la pagina 353 din Anexa 5 a H.G. nr. 1326/2001 (nr. MF 112292, cod clasificare 8.03.02) şi a rămas astfel inventariat şi prin hotărârile de guvern ulterioare, ca aparţinând domeniului public al statului, dat în administrarea Companiei Naţionale Apele Române.

În acest din urmă sens s-a statuat şi în dosar nr. x/2013*, având ca obiect anularea Contractului de concesiune din 7.04.2006 încheiat de recurenta reclamantă cu Primăria Comunei Movila Miresii, în soluţionarea acestui dosar (prin sentinţa 481 din 3 martie 2014 a Tribunalului Buzău, definitivă şi irevocabilă prin decizia 3465 din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Ploieşti) stabilindu-se faptul că lacul Esna este lac natural, amenajarea piscicolă invocată fiind folosinţa lacului în cauză, A.N.A.R. având dreptul de administrare asupra malurilor şi cuvetelor lacului, care aparţin proprietăţii publice a statului, distinct de dreptul de administrare asupra fondului piscicol, care aparţine Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, nefiind astfel incidente dispoziţiile Legii nr. 317/2009 de aprobare a O.U.G. nr. 38/2009, privind atribuţiile acesteia.

Prin urmare, în raport cu obiectul acţiunii, care nu priveşte contestarea existenţei sau apartenenţei lucrărilor de investiţii de pe suprafaţa în cauză, şi în considerarea aspectelor de drept deja tranşate definitiv, în mod corect instanţa de fond a considerat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice cu obiectivele dorite de recurenta reclamantă.

Faţă de împrejurările expuse, Înalta Curte constată că, în raport cu prevederile legale incidente şi cu situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 187/2015 din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2017.