Eligibility for agricultural lifetime pension after loss of disability pension status under Law 247/2005

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.11.2014, Reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură - Centrul Municipiului Bucureşti, a formulat contestaţie împotriva Adresei nr. 4406 din 25 august 2014, care i-a fost comunicată prin poşta la data de 02.09.2014, solicitând următoarele:

1. anularea adresei de răspuns la plângerea prealabilă nr. 4406 din 25 august 2014 prin care s-a menţinut măsura de sistare a rentei viagere agricole începând cu data de 22.08.2013, luată de Centru la data de 06.07.2014, când a fost vizat Carnetul de rentier agricol şi stabilit cuantumul rentei de către Agenţie până la data de 22.08.2013;

2. obligarea Centrului să-i vizeze anual Carnetul începând cu data de 22.08.2013 şi Agenţiei să-i achite în continuare renta începând cu aceeaşi dată;

3. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 20.02.2015, reclamanta a formulat cerere modificatoare, în sensul completării cererii iniţiale cu un nou petit prin care a solicitat ca Agenţia să fie obligată să-i achite suma de 2513,74 RON stabilită cu titlu de rentă viageră agricolă pentru perioada 01.01.2013-22.08.2013 conform carnetului de rentier agricol ce a fost vizat de Centru la data de 06.07.2014.

Pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive a APIA - Centrul municipiului Bucureşti.

1.2. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1273 din 06 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei APIA - Centrul municipiului Bucureşti.

A admis în parte acţiunea modificată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul municipiului Bucureşti.

A obligat pârâta APIA - central să plătească reclamantei suma de 2513,74 RON cu titlu de rentă viageră agricolă pentru perioada 01.01.2013-22.08.2013, conform carnetului de rentier agricol vizat la 06.07.2014.

A respins ca inadmisibilă cererea de anulare a adresei de răspuns la plângerea prealabilă nr. 4406 din 25 august 2014.

A respins, în rest, ca neîntemeiată acţiunea, în ceea ce priveşte petitul 2 al cererii de chemare în judecată.

A obligat pârâta APIA central să plătească reclamantei suma de 350 RON cheltuieli de judecată, proporţional cu pretenţiile admise.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1273 din 06 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs reclamanta A. şi pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Municipiului Bucureşti.

Recurenta-reclamantă A. a invocat ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea petitului 2 al cererii de chemare în judecată.

Prin cererile de recurs, recurentele-pârâte Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul municipiului Bucureşti au solicitat casarea în parte a hotării atacate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulată de reclamantă, ca fiind neîntemeiată, dezvoltând critici ce seîncadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Cât priveşte recursul reclamantei, acesta vizează admiterea şi celui de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată respectiv de fi obligată APIA - Centrul Municipiului Bucureşti de a o viza în continuare Carnetul de Rentier agricol începând cu data de 22.08.2013 şi pe cale de consecinţă de a i se achita în continuare Renta viageră începând cu această dată.

Motivele invocate în recurs sunt aceleaşi cu cele iterate prin cererea de chemare în judecată.

În realitate cerinţa instituită de legiuitor este aceea ca persoana, deşi nu a împlinit 62 de ani, să fie pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, în ceea ce priveşte incapacitatea de a munci, făcându-se doar menţiunea că aceasta trebuie dovedită cu decizia de pensionare de la comisia medicală.

Pentru a beneficia de rentă agricolă în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, Titlul IX, persoana în cauză trebuie să fie pensionată pe caz de boală în gradele I şi II, astfel că pierderea calităţii de pensionar pe caz de boală, în condiţiile în care vârsta este de sub 62 de ani, conduce automat la pierderea calităţii de rentier agricol.

Având în vedere că în cauza de faţă reclamanta a pierdut calitatea de pensionară pe caz de boală gradul II la data de 22.08.2013, ca urmare a trecerii la pensia pentru limita de vârstă, prin Decizia nr. 195826 din data de 22.08.2013, emisă de Casa de pensii Sector 4, şi că acesta nu a împlinit 62 de ani, în mod temeinic şi legal au apreciat pârâtele faptul că, începând cu această dată, reclamanta nu mai poate beneficia de rentă agricolă, neîncadrându-se în niciuna dintre ipotezele reglementate la alin. (1)-(3) ale art. 9 din Legea nr. 247/2005, Titlul IX.

Susţinerile reclamantei-reclamante privitoare la faptul că trecerea la pensia pentru limita de vârstă nu echivalează cu redobândirea capacităţii de muncă, că decizia de pensionare pe caz de boală era nerevizuibilă nu au nici un fel de relevanţă, întrucât cerinţa obligatorie stipulată clar şi univoc de dispoziţiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, Titlul IX, pentru a beneficia de rentă agricolă, este aceea ca persoana să fie pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, calitate pe care reclamanta a pierdut-o.

Interpretarea pe care reclamanta o dă prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 nu este conformă la data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă astfel că persoana în cauză va fi supusă regimului juridic pe care îl presupune pensia pentru limită de vârstă, din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor care îi revin şi nu că va continua să beneficieze de drepturi care, prin legi speciale, i-au fost recunoscute tocmai în virtutea calităţii de pensionar pe caz de boală.

Cât priveşte recursurile pârâtelor APIA - central şi APIA - Centrul Municipiului Bucureşti acestea fiind identice, vor fi analizate unitar. Prin cererile de recurs s-a solicitat respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei întrucât prin admiterea în parte a acţiunii APIA - central a fost obligată să-i achite reclamantei suma de 2513,74 RON cu titlu de rentă viageră agricolă pentru perioada 1.03.2013-22.08.2013, conform carnetului rentier agricol vizat la 6.07.2014.

Cât priveşte recursurile pârâtelor APIA-central şi APIA - Centrul Municipiului Bucureşti, acestea fiind identice, vor fi analizate împreună.

Motivele invocate pentru a susţine opinia că reclamanta nu avea dreptul la renta viageră nici pentru perioada 1.01.2013-22.08.2013 sunt acelea că deţinerea calităţii de rentier nu echivalează cu cea de beneficiar al acestei masuri de sprijin, reprezentând doar o condiţie pe care rentierul trebuie sa o îndeplinească.

Pe cale de consecinţă, simplul fapt al vizării carnetului de rentier nu echivalează cu dobândirea calităţii de beneficiar, ceea ce instanţa de fond nu a reţinut.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 17 din 3 martie 2010 pentru completarea titlului XI "Rentă viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, a fost stabilit termenul de 31 decembrie 2009 inclusiv, dată finală pentru solicitarea calităţii de rentier agricol.

Astfel renta agricolă se acordă o dată pe an pentru anul anterior, iar perioada de vizare a carnetului de rentier agricol este 1 martie - 31 august a fiecărui an.

S-a susţinut că, rentierul agricol nu mai poate beneficia de renta agricolă în anul în care şi-a pierdut calitatea de rentier. Dacă renta agricolă s-ar acorda nu anual, ci fracţionat, legiuitorul în mod cert ar fi prevăzut şi situaţia în care trecerea la limită de vârstă a rentierului agricol intervine în cursul anului pentru care se oferă renta viageră agricolă şi ar fi stipulat că aceasta se acordă pentru perioada fracţionată în care a fost încadrat în grad de invaliditate I sau II.

Instanţa de recurs apreciază că interpretarea APIA precum că rentierul agricol nu mai poate beneficia de renta agricolă pentru tot anul în care şi-a pierdut calitatea de rentier, întrucât această rentă se acordă anual şi nu fracţionat nu este doar lipsită de orice justificare normativă dar interpretarea în acest mod a unor dispoziţii normative precum art. 9 din Legea nr. 247/2005, Titlul IX, Legea nr. 263/2010 şi chiar Ordinul MADR nr. 1272 din 7 decembrie 2005 al Ministerului Fondurilor Publice nr. 26503 din 15 decembrie 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Titlului IX din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, vădeşte acelaşi exces al birocraţiei de interpretare în detrimentul beneficiarului real şi a principiului conform căruia norma juridică trebuie interpretată în sensul de a produce efecte nu a le restrânge.

Astfel, din simpla prevedere precum că renta se acordă o dată pe an, nu rezultă nicicum, cu atât mai mult cu cât vizarea carnetului de rentier agricol se face în cursul anului următor, iar plata, ulterior acestui moment, concluzia că aceasta trebuie să se acorde pentru un an întreg, ci este posibil şi pentru o fracţiune din an.

Apare evident, în opinia instanţei de recurs ca de altfel şi în analiza de fond, faptul că până la data pierderii calităţii de persoană pensionară pe caz de boală, reclamanta trebuie să beneficieze de renta agricolă, lucru posibil de altfel şi prin vizarea carnetului de rentier pentru perioada 1.01.2013-22.08.2013

Astfel, în raport de analiza de mai sus, hotărârea primei instanţe apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de cele mai sus, recursurile părţilor nu se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. urmează a le respinge ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1273 din 06 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2017.