Tax restitution procedure required for claims arising from unconstitutional inclusion of VAT in clawback tax base

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 februarie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A., B. şi C., reprezentate de S.C. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, au solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună, în principal, obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, la:

1. În principal:

a. acoperirea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 declarate neconstituţionale, în cuantum de: (i) 1.224.218,53 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către A.; (ii) 1.264.974,77 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către B.; (iii) 749.386,76 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către C.;

b. obligarea la plata dobânzilor calculate la sumele încasate nelegal începând cu data plăţii acestora şi până la restituirea efectivă;

2. În subsidiar:

(A) Anularea în parte a actelor administrative emise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în baza dispoziţiilor arte 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, prevederi declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013, în ceea ce priveşte includerea TVA în valoarea vânzărilor (baza de calcul a contribuţiei), după cum urmează:

a. Datele comunicate de CNAS prin e-mailul transmis în data de 05.05.2012, ora 06:47 PM, şi prin e-mail transmis în data de 23.05.2012, ora 04:42, de pe adresa de e-mail director.general@casan.ro. către adresa de e-mail a reprezentantului legal D. S.R.L., sbucur@its.jnj.ro - corespunzătoare trimestrului I/2012 (cu privire la suma de 957.242,98 RON) - (ANEXA 3);

b. Adresa CNAS nr. DG/19711 din 31.07.2012, transmisă prin e-mail în data de 02.08.2012, ora 09:56 AM, de pe adresa de e-mail director.general@casan.ro, către adresa de e-mail a reprezentantului legal D. S.R.L., sbucur@its.jnj.ro - corespunzătoare trimestrului 11/2012 (cu privire la suma de 1.044.735,35 RON) - (ANEXA 4);

c. Adresa CNAS nr. MS/FD/2433 din 31 octombrie 2012, transmisă prin e-mail în data de 02.11.2012, ora 20:54, de pe adresa de e-mail clawback@casan.ro. către adresa de e-mail a reprezentantului legal D. S.R.L., sbucur@its.jnj.ro - corespunzătoare trimestrului III/2012 (cu privire la suma de 1.236.601,72 RON) - (ANEXA 5);

(B) Obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1, la:

d. acoperirea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 declarate neconstituţionale, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA nedatorat: (i) 1.224.218,53 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către A.; (ii) 1.264.974,77 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către B.; (iii) 749.386,76 RON, reprezentând echivalentul contribuţiei aferente trimestrelor I, II şi III/2012 achitate în contul TVA nedatorat de către C., precum şi

e. obligarea la plata dobânzilor calculate la sumele încasate nelegal începând cu data plăţii acestora şi până la restituirea efectivă.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2460 din 23 Septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1;

- admite în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., reprezentate de S.C. D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice;

- anulează notificările emise la datele de 05.05.2012, 02.08.2012 şi 02.11.2012, emise de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în temeiul O.U.G. nr. 77/2011;

- respinge, ca inadmisibile, capetele de cerere privind obligarea pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 la plata despăgubirilor.

3. Cererile de recurs. Motivele de casare

Împotriva sentinţei civile nr. 2460 din 23 Septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamantele A., B. şi C., reprezentate de S.C. D. S.R.L., şi pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice.

Recursul pârâtei Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice

Recurenta-pârâtă DGRFP Bucureşti a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, fiind lipsită de temei legal.

A criticat recurenta-pârâtă soluţia primei instanţe de respingere ca nefondată a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că restituirea taxei clawback se putea face numai după formularea unei cereri pe cale administrativă, întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 92/2003, însă o astfel de cerere trebuia îndreptată către intimata-pârâtă CNAS.

Trecând în revistă procedura de calcul, declarare şi virare a taxei clawback, a învederat recurenta-pârâtă că Administraţia Sector 1 a Finanţelor Publice Bucureşti nu este emitenta actelor administrative contestate, neavând competenţa acordată de lege de a dispune restituirea acestor sume, motivat de faptul că nu poate efectua operaţiuni privind restituirea de sume din conturi deţinute de alte organe ale statului, respectiv de CNAS.

O.U.G. nr. 77/2011, ce se referă doar la administrarea creanţelor, nu în ceea ce priveşte restituirea taxei clawback.

Faţă de împrejurarea că doar beneficiarul taxei poate face operaţiuni pe conturile deschise pe numele său, consideră recurenta-pârâtă DGRFP Bucureşti că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind subiect al raportului juridic litigios cercetat în dosarul de faţă.

În raport de prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003 şi ale art. 136 alin. (2) din acelaşi act normativ, a menţionat recurenta-pârâtă că reprezentantul fiscal S.C. D. S.R.L. este contribuabil mare, aflat în administrarea Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili.

B. Recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

A criticat recurenta-pârâtă sentinţa atacată sub aspectul unei greşite interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale speciale din materia asigurărilor sociale de sănătate, indicând drept temei juridic prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

În referire la soluţia primei instanţe de anulare în parte a notificărilor ce au fost contestate în cauză, a arătat recurenta CNAS că, la momentul emiterii acestor acte administrativ-fiscale aferente perioadei de referinţă a trimestrelor I-III 2012, a fost respectat cadrul juridic în vigoare, iar deciziile pronunţate de CCR produc efecte doar pentru viitor, nu şi pentru trecut.

Astfel, a precizat recurenta că, la acel moment, au fost aplicate prevederile art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 110/2011, potrivit cărora "prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)-(3) se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul Naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată."

Prin urmare, consumul a fost calculat în baza preţului de referinţă suportat din FNUASS şi Ministerul Sănătăţii, care includea şi TVA, iar ulterior, prin art. 7 din O.G. nr. 17/2012, s-a stabilit că, începând cu trimestrul IV 2012, calculul contribuţiei trimestriale să se realizeze potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi Bat nu includ taxa pe valoarea adăugată.

A conchis recurenta CNAS că nu are obligaţia de a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat de FNUASS şi Ministerul Sănătăţii, comunicat DAPP-urilor, întrucât mecanismul clawback presupune includerea TVA-ului în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS, care este calculat pe baza preţului de referinţă suportat din FNUASS, preţ ce include TVA, urmând ca, în mod firesc, şi consumul să includă TVA.

Un alt aspect invocat de către recurenta-pârâtă CNAS este acela referitor la împrejurarea că, potrivit prevederilor art. 11 din Anexa 30 la Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS nr. 864/538/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ, CNAS avea obligaţia de a comunica intimatei-reclamante consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În privinţa posibilităţii de deducere a TVA-ului, făcând trimitere la mecanismul colectării şi deducerii acestei taxe prin raportare la jurisprudenţa CJUE în materie, a concluzionat recurenta-pârâtă CNAS că obligaţia de stabilire a cuantumului taxei clawback cade în sarcina subiectului plătitor al acestei contribuţii, iar în această etapă, deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor poate proceda la deducerea TVA-ului în conformitate cu prevederile legale.

Recursul declarat de reclamantele A., B. şi Johnson Johnson d.o.o, reprezentate legal de Societatea D. SRL

Sub un prim aspect, au invocat recurentele-reclamante motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 5 C. proc. civ., în referire la soluţia primei instanţe de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere privind plata despăgubirilor şi a dobânzilor aferente, fiind astfel încălcate principiile dreptului de dispoziţie al părţilor şi rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Au susţinut recurentele-reclamante că problema inadmisibilităţii cererii de plată a despăgubirilor şi a dobânzilor nu a fost invocată de niciuna dintre pârâte, că incidenţa prevederilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă nu a fost invocată de către instanţa de judecată, iar inadmisibilitatea acestor cereri nu a fost pusă în discuţia părţilor, astfel încât acestea să formuleze apărări şi/sau puncte de vedere în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă.

Au solicitat recurentele-reclamante să se constate că instanţa de fond a nesocotit obligaţiile legale care îi reveneau conform principiilor fundamentale anterior menţionate, fapt ce atrage, în opinia acestora, casarea parţială a hotărârii şi admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, prin admiterea cererii de obligare a intimatelor-pârâte la plata de despăgubiri şi dobânzi aferente acestora.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., au considerat recurentele-reclamante că instanţa de fond a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 117 Codul de procedură fiscalălă, asimilând nepermis despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 cu simple sume nedatorate, achitate în plus către organele fiscale, ca urmare a unor erori de calcul, ori cu sumele achitate fără temei legal (art. 117 alin. (1) lit. a)-e) din Codul de procedură fiscală), sau, în raport de prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) Codul de procedură fiscalălă, instanţa de fond nu a observat că sumele solicitate de reclamante cu titlul de despăgubiri pot fi restituite/achitate de către organul fiscal în temeiul unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele de judecată, prealabil cererii de restituire formulată pe tărâm administrativ.

Au menţionat recurentele-reclamante că în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat posibilitatea de restituire a unor sume achitate fără temei legal, ca urmare a anulării unor acte de control fiscal, direct prin hotărârea de anulare a actelor administrativ-fiscale, fără a se invoca inadmisibilitatea cererii de restituire prin prisma dispoziţiilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă.

Din punctul de vedere al recurentelor-pârâte, deşi contribuţia clawback reglementată de O.U.G. nr. 77/2011 este asimilată unei contribuţii fiscale, despăgubirile solicitate nu pot fi calificate drept creanţe fiscale calculate eronat sau achitate fără temei legal, sumele fiind corect calculate, în temeiul valorilor de consum incorect şi nelegal comunicate de către CNAS, conţinând TVA, contrar prevederilor constituţionale şi principiilor fiscale, astfel cum a constatat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 39/2013.

Au mai susţinut recurentele-reclamante că dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea unor dispoziţii declarate neconstituţionale a fost fundamentat nu numai pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, ci şi pe cele ale art. 1341 şi urm. C. civ., conform căruia cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire.

4. Apărările intimaţilor

A. Intimata-pârâtă ANAF a solicitat instanţei de control judiciar, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea ca nefondate a recursurilor declarate în cauză, arătând că actele atacate nu au fost emise de către organul fiscal, astfel că nu se justifică soluţionarea cauzei în contradictoriu cu această persoană juridică, ce are doar rolul unui intermediar între plătitorul taxei şi beneficiarul taxei, ANAF având doar atribuţia ca prin trezorerie să încaseze taxa şi imediata să o vireze Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din subordinea Ministerului Sănătăţii.

În privinţa soluţiei de inadmisibilitate a cererii de despăgubiri, a arătat intimata-pârâtă ANAF că a formulat apărări în acest sens în faţa instanţei de fond, cererea de restituire urmând a fi formulată către CNAS, în temeiul prevederilor art. 117, alin. (1), lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă CNAS s-a solicitat respingerea recursului declarat de recurentele-reclamante, arătând că în mod corect a reţinut judecătorul fondului că cererea de restituire a sumelor este inadmisibilă, întrucât aceste sume au regimul juridic al unor creanţe fiscale, or, restituirea sumelor plătite nedatorat se realizează după procedura prevăzută de art. 117 C. proc. civ., ce nu a fost urmată de reclamante.

În privinţa solicitării recurentelor de a fi obligate intimatele- pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea căii de atac, arată intimata CNAS că nu poate fi considerată culpabilă de neexecutarea obligaţiilor care-i reveneau, cât timp aceasta a aplicat prevederile legale în vigoare în spiritul şi litera lor, iar cheltuielile solicitate trebuie să fie dovedite.

Prin întâmpinarea formulată de recurentele-reclamante reprezentate de Societatea D. S.R.L. la recursul declarat de DGRFP Bucureşti, s-a solicitat respingerea căii de atac formulate de această parte ca fiind nefondat, organul fiscal chemat în judecată fiind administratorul contribuţiei clawback, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, iar potrivit temeiului juridic indicat ca fiind prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, subiect al raportului juridic specific este şi entitatea care a încasat efectiv sumele plătite în plus şi care gestionează fondurile încasate în temeiul acestor prevederi legale.

În privinţa entităţii fiscale care administrează creanţele fiscale ale DAPP, au susţinut intimatele-reclamante că, în calitatea lor de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă, au fost înregistraţi distinct şi individual la AFP Sector 1 Bucureşti, fiind administraţi distinct de reprezentantul lor D. S.R.L., iar la momentul plăţii contribuţiilor aferente trimestrelor I-III 2012 erau arondaţi la AFP Sector 1 Bucureşti, iar reprezentantul lor era arondat fiscal la Direcţia Generală a Marilor Contribuabili. Au mai susţinut intimatele că plata contribuţiei s-a efectuat în baza declaraţiilor întocmite de acestea (declaraţia 100), acesta fiind titlul de creanţă în baza căruia se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală.

Pe aspectul legat de necesitatea formulării unei cereri de restituire a sumelor pe cale administrativă, conform prevederilor din O.G. nr. 92/2003, arată intimatele-reclamante că, raportat la temeiul juridic invocat (prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004), sunt îndreptăţite la recuperarea prejudiciului cauzat prin aplicarea unor prevederi legale declarate neconstituţionale.

În referire la recursul declarat de pârâta CNAS, au solicitat intimatele-reclamante prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea acestuia ca nefundat, arătând că, în procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004, nu are relevanţă faptul că deciziile CCR produc efecte numai pentru viitor sau dacă DAPP a urmat procedura administrativă prealabilă de contestare a actului administrativ- fiscal prin care CNAS comunică consumul de medicamente pentru trimestrele I-III 2012.

De altfel, arată intimatele că, prin calea conferită de art. 9 din Legea nr. 554/2004, li s-a recunoscut dreptul la acţiune pentru înlăturarea efectelor directe ale textului legal declarat neconstituţional, respectiv, prin repunerea în situaţia anterioară emiterii şi aplicării prevederilor legale declarate neconstituţionale, fără analiza altor condiţii de admisibilitate ori altor aspecte de nelegalitate.

În privinţa includerii TVA în valorile de consum, arată intimatele-reclamante că este eronată susţinerea CNAS în sensul legalităţii acestui consum, prin raportare la Decizia CCR nr. 39/2013, în care se reţine că sistemul clawback introdus prin O.U.G. nr. 110/2011, aplicabil trimestrelor de referinţă I-III 2012, potrivit căruia consumul comunicat de CNAS conţine TVA, nu este legal şi constituţional, fapt ce determină nelegalitatea actelor administrative emise în temeiul acestor prevederi neconstituţionale.

În referire la destinaţia sumelor colectate cu titlul de contribuţie clawback, aceea de finanţare a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, au arătat intimatele că aceste susţineri sunt eronate şi, mai mult decât atât, nerelevante din perspectiva verificării actelor administrativ-fiscale contestate în cauză.

Au formulat răspunsuri la întâmpinări recurentele-reclamante, precum şi recurenta-pârâtă CNAS.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

5.1 Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 3 februarie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 mai 2016, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 12 octombrie 2016, când judecata cauzei a fost amânată la data de 14 decembrie 2016.

5.2 Cu privire la fondul recursurilor. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor de casare invocate, a probelor administrate şi în raport de soluţia pronunţată prin hotărârea atacată, Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat, pentru considerentele ce urmează.

5.2.a) Argumentele de fapt şi de drept relevante

A) Recursul declarat de pârâta CNAS

În privinţa notificărilor aferente trimestrelor I-III 2012, în cuprinsul cărora s-au comunicat datele necesare pentru calculul contribuţiei clawback potrivit formulei prevăzute de art. 31 din O.U.G. nr. 77/2011, Înalta Curte, în deplin acord cu judecătorul fondului, reţine nelegalitatea acestora, în raport de caracterul neconstituţional al normei legale ce a fost aplicată în emiterea actelor administrativ-fiscale contestate, normă reliefată în conţinutul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce priveşte sintagma" care include şi taxa pe valoarea adăugată".

Includerea TVA în valoare vânzărilor încalcă principiul dublei impuneri, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013.

Prin decizia menţionată a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate referitoare la formula de calcul a taxei de clawback, constatându-se că sintagma "care include şi taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 31 al Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2011, este neconstituţională.

În condiţiile în care prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013 s-a reţinut că includerea taxei pe valoare adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport de care se calculează taxa de clawback este neconstituţională, în mod corect prima instanţă, cu respectarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, dar şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1997, a admis acţiunea formulată de reclamanţi, motivat de faptul că în mod greşit la stabilirea taxei de clawback a fost inclusă taxa pe valoare adăugată în valoarea vânzărilor de medicamente, în acest fel fiind încălcat principiul dublei impuneri.

Susţinerea recurentei-pârâte CNAS, în sensul că Decizia Curţii Constituţionale nu produce efecte în cauza de faţă, nu are un fundament legal, având în vedere atât dispoziţiile constituţionale arătate, cât şi dispoziţiile Legii nr. 47/1997 care prevăd în sarcina instanţei obligaţia de a aplica decizia Curţii Constituţionale, începând cu data publicării în Monitorul Oficial în toate procesele aflate pe rol.

Faptul că notificările contestate a fost emise anterior publicării Deciziei nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României nu înlătură efectele acesteia, ţinând cont atât de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, cât şi de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, sens în care s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 223/2012.

În raport de caracterul neconstituţional al prevederilor legale ce au constituit fundamentul emiterii notificărilor contestate, reţine instanţa de control judiciar că argumentele recurentei-pârâte în sensul deducerii TVA-ului de către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor la momentul calculului contribuţiei clawback ori cele referitoare la mecanismul includerii taxei pe valoarea adăugată în circuitul vânzărilor de medicamente ce apar evidenţiate în listele caselor judeţene de asigurări de sănătate, centralizate la nivelul CNAS, nu pot avea suficientă pertinenţă, astfel încât să probeze caracterul legal al acestor notificări, neconstituţionalitatea normei legale ce a fost aplicată în cuprinsul acestor notificări determinând un viciu de nelegalitate ce nu poate fi înlăturat decât prin anularea respectivelor acte.

În ceea ce priveşte destinaţia sumelor colectate cu titlul de contribuţie clawback de la deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă, reţine instanţa de control judiciar că aspectul reliefat de către recurenta CNAS nu prezintă relevanţă în analiza motivului de nelegalitate a notificărilor emise pentru trimestrele I-III 2012, care, prin raportare la cele statuate în cuprinsul Decizie CCR nr. 39/2013, a fost găsit întemeiat de prima instanţă, soluţie împărtăşită şi în calea de atac.

Prin urmare, criticile care au fost formulate de către recurenta CNAS în susţinerea motivului de casare invocat, acela reglementat de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate.

B. Recursul declarat de pârâta DGRFP Bucureşti, în reprezentarea AFP Sector 1 Bucureşti

Recurenta-pârâtă DGRFP Bucureşti a criticat soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a AFP sector 1 Bucureşti ca neîntemeiată, susţinând, în esenţă, că nu este emitenta actelor administrativ-fiscale vătămătoare ce au fost contestate în cauză.

Instanţa de control judiciar reţine însă, contrar argumentelor prezentate de recurenta-pârâtă DGRFP Bucureşti, că introducerea în cauză a AFP Sector 1 Bucureşti s-a justificat în vederea soluţionării capătului de cerere prin care reclamantele au solicitat acordarea despăgubirilor şi a dobânzilor aferente acestora pentru prejudiciile cauzate prin aplicarea prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, declarate neconstituţionale, despăgubiri echivalente cu sumele reprezentând TVA la contribuţiile clawback aferente trimestrelor I-III 2012.

Înalta Curte reţine că recurentele-reclamante erau arondate fiscal, în perioada de referinţă avută în vedere în cuprinsul notificărilor contestate, la AFP Sector 1 Bucureşti, iar declaraţiile 100, privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, înregistrate pentru trimestrele I-III 2012, poartă viza acestui organ fiscal, care îşi justifică astfel calitatea procesuală pasivă pentru cererea de restituire a unor sume pe care le administrează, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011.

Este evident, în condiţiile legale prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, ce fac trimitere la normele de procedură fiscală, că raportul juridic legat în urma plăţii contribuţiei clawback de către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor nu poate exclude organul fiscal din conţinutul său, acesta fiind liantul între plătitor şi beneficiarul taxei, cel prin care se derulează mecanismul colectării acestei taxe parafiscale.

În atare condiţii, reţine Înalta Curte că este dovedită calitatea procesuală pasivă a AFP Sector 1 Bucureşti pentru capătul de cerere prin care reclamantele au solicitat restituirea sumelor achitate cu titlul de TVA la contribuţia clawback pentru trimestrele I-III 2012, astfel că recursul declarat de DGRFP Bucureşti este nefondat.

Recursul declarat de recurentele-reclamnte reprezentate de Societatea D. SRL

Criticile recurentelor au vizat soluţia de respingere ca inadmisibile a capetelor de cerere privind obligarea pârâtelor ANAF-DGAMC şi AFP Sector 1 Bucureşti la plata despăgubirilor şi a dobânzilor aferente, soluţie fundamentată pe nerespectarea de către titularele acestui capăt de cerere a procedurii de restituire a sumelor plătite nedatorat, reglementată de prevederile art. 117 Codul de procedură fiscalălă.

Sub un prim aspect, au susţinut recurentele că au fost încălcate principiile dreptului de dispoziţie al părţilor şi rolului judecătorului în aflarea adevărului, fapt ce reclamă incidenţa motivului de casare reglementat de prevederile art. 488, pct. 5 C. proc. civ.

Raportat la susţinerile recurentelor-reclamante, reţine instanţa de control judiciar că excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind restituirea sumelor reprezentând echivalentul contribuţiei clawback pe trimestrele I-III 2012 a fost invocată de către pârâta ANAF prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, act procedural ce a fost comunicat părţilor adverse, acestea având astfel posibilitatea de a lua cunoştinţă de apărările în sens larg ale pârâtelor şi de a răspunde în combaterea acestora.

De altfel, observă Înalta Curte că, în răspunsul la întâmpinarea formulată de pârâta ANAF, recurentele-reclamante au arătat care este punctul lor de vedere în legătură cu admisibilitatea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, făcând trimitere la inaplicabilitatea, în opinia lor, a dispoziţiilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă, fapt ce reprezintă o aplicare a principiului dreptului de dispoziţie a părţilor.

Dat fiind acest parcurs procesual, în care se relevă că, la termenul din 09.09.2014, în cursul dezbaterilor, au fost puse în discuţia părţilor aspectele legate de admisibilitatea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri, reţine instanţa de control judiciar că a fost respectat principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, nefiind identificată nicio încălcare a vreunei reguli de procedură a cărei nerespectare ar atrage sancţiunea nulităţii, motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondat.

În privinţa motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că este corectă soluţia atacată, urmând a fi menţinută.

Principalul argument al recurentelor-reclamante în susţinerea inaplicabilităţii prevederilor art. 117 C. proc. civ. a fost cel al temeiului de drept pe care l-au indicat în cererea de chemare în judecată, cel al dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, în care se face vorbire de posibilitatea persoanei vătămate de a solicita despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, în ipoteza declarării acestora în tot sau în parte ca fiind neconstituţionale.

Acest prejudiciu, încercat prin aplicarea unei ordonanţe de guvern (simplă sau de urgenţă) ce a fost declarată neconstituţională, reprezintă pierderea efectiv suferită (şi care trebuie probată) ca urmare a derulării unui raport juridic întemeiat pe norma afectată de viciul de neconstituţionalitate, prejudiciu care se poate pretinde de la emitentul actului normativ ce a constituit temeiul de drept al respectivului raport juridic vătămător.

Ceea ce au solicitat însă recurentele-reclamate a fost doar restituirea sumei nedatorate, reprezentată de valoarea TVA-ului ce s-a stabilit la calcului contribuţiei clawback achitată pentru trimestrele I-III 2012, neputând fi vorba despre un prejudiciu rezultat din incidenţa prevederilor art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, ci despre restituirea de către organul fiscal colector, a unor sume pe care contribuabilul îndreptăţit pretinde că nu le mai datorează, ca efect al declarării neconstituţionale a textului de lege care impunea includerea TVA-ului în calculul taxei parafiscale.

În aceste condiţii, se reţine aplicabilitatea prevederilor art. 117 Codul de procedură fiscalălă, referitor la restituirile de sume, ce trebuie să urmeze procedura la care face trimitere alin. (9) al aceluiaşi articol, fără a se putea eluda etapa administrativă de soluţionare a cererii depuse de contribuabil la organul fiscal căruia îi revine competenţa de administrare a creanţelor bugetare.

Soluţia primei instanţe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de restituire formulate direct în cadrul cererii de chemare în judecată, fără respectarea prevederilor art. 117 C. proc. civ., este, aşadar, legală şi temeinică, urmând a fi menţinută prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentele-reclamante, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488, pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

5.2.b) Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru toate considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., raportat la cele prevăzute de art. 488, pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge toate cele trei recursuri declarate în cauză ca nefondate, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 2460 din 23 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantele A., B. şi C., reprezentate de S.C. D. S.R.L., şi pârâtele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în reprezentarea Administraţiei Sector 1 a Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 2460 din 23 Septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 decembrie 2016.