CNSAS status of Securitate collaborator: voluntary provision of residence for clandestine meetings

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.01.2014, sub nr. x/2/2014, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în ceea ce-l priveşte pe pârâtul A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2117 din data de 03 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului CNSAS şi a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtul a semnat angajamentul depus la fila 22 dosar, prin care s-a obligat să sprijine în secret şi organizat organul de securitate, prin punerea la dispoziţie a locuinţei sale pentru rezolvarea unor probleme de serviciu.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin "colaborator al Securităţii" se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii, iar actele şi documentele care consemnau aceste informaţii sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor.

Aşadar, prima ipoteză a articolului citat presupune dovada existenţei legăturii cu organele de securitate, furnizarea de informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi consecinţa încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, ca urmare a activităţii desfăşurate de colaborator.

În schimb, potrivit penultimei teze a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii este necesară şi suficientă dovedirea înlesnirii culegerii de informaţii, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei, necondiţionat de proba consecinţelor acestei activităţi şi o atare necondiţionare este firească, din moment ce gazda nu participa la întâlnirile organizate în casele conspirative dintre ofiţer şi surse.

În cauza de faţă, punerea locuinţei pârâtului la dispoziţia organului de securitate este probată de reclamant, prin ataşarea angajamentului menţionat mai sus, înscris ce nu a fost contestat de pârât.

Nu are relevanţă faptul că pârâtul nu a avut domiciliul înscris formal în evidenţa populaţiei, ci faptul că deşi locuinţa în discuţie era proprietatea surorii pârâtului, acesta avea totuşi acces în acea locuinţă, ceea ce poate justifica legătura dintre pârât şi acest spaţiu, precum şi facilitarea punerii la dispoziţia Securităţii.

Cât priveşte faptul că pârâtul nu a conştientizat scopul în care urma să fie folosită garsoniera sa de către organele de securitate, o atare afirmaţie este în primul rând neverosimilă, dat fiind faptul semnării angajamentului de punere la dispoziţie a locuinţei şi apoi irelevantă, nefiind necesar, din perspectiva dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza finală a O.U.G. nr. 24/2008, ca gazda locuinţei conspirative să cunoască în amănunt activităţile desfăşurate de Securitate în acel spaţiu.

Nu în ultimul rând şi în considerarea celor mai sus menţionate se impune a fi subliniat că înscrisul depus de pârât la dosarul cauzei, prin care doreşte să probeze lipsa de identitate dintre garsoniera identificată în arhivele fostei Securităţi şi locuinţa pârâtului din acea perioadă, este irelevant, în condiţiile în care pârâtul recunoaşte că a întocmit şi semnat angajamentul din 3 mai 1984, prin care a pus la dispoziţia organelor de securitate locuinţa aflată în folosinţa sa la acel moment.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul A., pentru următoarele motive de casare:

- excepţia de neconstitutionalitate a Legii nr. 293/2008 şi a O.U.G. nr. 24/2008, prevalându-se de Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, prin care Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstitutionalitate ridicată de B. în dosar nr. x/2006 al Curţii de Apel Bucureşti statuând că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 16/2006, precum şi dispoziţiile art. II şi art. V din această din urmă ordonanţă sunt neconstituţionale.

Atât O.U.G. nr. 24/2008, cât şi Legea nr. 293/2008, copiază aceleaşi prevederi ale actelor declarate neconstituţionale în întregul lor, păstrând, atât motivele de neconstituţionalitate constatate prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale, cât şi pe cele existente în conţinutul acelor acte şi asupra cărora Curtea Constituţională nu s-a pronunţat. Acest lucru se poate observa din simpla analiza a conceptului de colaborator prezent în cele doua acte normative, respectiv cel declarat neconstituţional şi cel prezent în legea aflată în vigoare (Legea nr. 293/2008).

Conceptul astfel definit, constatat iniţial ca fiind neconstituţional, este şi în noua formă a legii, neconstituţional, fiind în totală contradicţie cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

- excepţia inadmisibilitătii, deoarece la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 24/2008, cercetările privind constatarea calităţii de colaborator a recurentului nu mai puteau să înceapă, din cel puţin două considerente de drept:

a. Potrivit art. 8 din Legea nr. 341/2004, de prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sunt dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei securităţi ca poliţie politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei.

În temeiul normei de drept menţionate, au fost formulate către SSPR mai multe cereri pentru a i se răspunde dacă respectivii revolutionari au făcut sau nu politie politică, iar după data când acest concept a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 51/2008 a Curţii Constituţionale (decizie ce a dus la înlocuirea Legii nr. 187/1999 cu O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008), SSPR nu a mai revenit la cererile respective să solicite înlocuirea obiectului cererii (în condiţiile în care art. 8 din Legea nr. 341/2004 nu a fost modificat), astfel că reclamantul nu avea temei juridic pentru a demara cercetările de verificare a statutului de colaborator al securităţii finalizat cu introducerea acţiunii.

A invocat recurentul în acest context faptul că, în cauzele privind pe numiţii C., D., E., F., G., instanţa supremă ar fi admis recursurile, respingând cererile CNSAS.

b. În speţă, in definirea conceptului de politie politică, norma de drept necuprinzând acea teză privind punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei pentru întâlniri conspirative, este evident că cererea SSPR nu îi era opozabilă pentru că prevederea din ordonanţă exceda art. 8 din Legea nr. 341/2004.

O dată cu declararea conceptului de politie politică ca neconstituţional şi înlocuirea acestuia cu cel de colaborator, Colegiul CNSAS nu mai putea să stabilească statutul de colaborator al recurentului în baza cererii nr. P/7031/10 din 25 mai 2010, prin care SSPR solicitase să se precizeze dacă recurentul a fost implicat în activităţile fostei Securităţi ca poliţie politică, precum şi dacă a organizat, a acţionat, a instigat sau a luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei, motiv pentru care acţiunea pârâtului CNSAS este inadmisibilă.

În dovedirea acestei susţineri, a invocat recurentul şi modificările aduse ulterior art. 8 din Legea nr. 341/2004 prin O.U.G. nr. 95/2014, care reprezintă ultima intenţie a legiuitorului.

- art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei).

Angajamentul la care se referă intimatul reclamant nu este semnat de recurent, presupusa semnătură de pe acest angajament nesemănând cu alte documente semnate de acesta. De asemenea, chitanţa prin care se presupune că ar fi primit suma de două sute RON nu este semnată de el, ci de un anume H..

Datele cuprinse în raportul de recrutare pentru calitatea de gazdă sunt simple invenţii, susţineri nereale ale ofiţerului de securitate, de vreme ce recurentul nu a lucrat niciodată ca instructor al Corpului de Pază Militarizată, conform carnetului de muncă în toată perioada respectivă lucrând ca prelucrător prin aşchiere la I. din Târgovişte şi făcând naveta din comuna Gemenea, unde locuia împreună cu părinţii.

Nu a avut niciodată proprietatea, locaţiunea sau deţinerea locuinţei din mun. Târgovişte, str. Melodiilor, jud. Dâmboviţa, şi nici nu a încheiat nicio convenţie privind punerea la dispoziţia organelor de Securitate a acestei locuinţe, care aparţinea surorii sale, J. A menţionat recurentul că, în aceeaşi perioadă, mai rămânea uneori în oraş şi folosea acea locuinţă şi sora cumnatului său, care era elevă.

Este adevărat că a fost coleg de liceu cu Lt. K., cu care s-a întâlnit de mai multe ori şi care i-a propus să devină colaborator, dar l-a refuzat, pe motiv că nu deţine la locul de muncă informaţii care ar putea interesa securitatea.

De asemenea, l-a informat că nu deţine o locuinţă proprie în municipiul Târgovişte, făcând în general naveta la ţară, dar dacă se întâmplă să piardă maşina rămâne în garsoniera surorii sale din str. Melodiilor.

În această din urmă locuinţă l-a şi primit într-o după-amiază, cu o ocazie oarecare, dar nu a fost de acord să îi dea respectivului (la rugămintea acestuia) cheia de la acea garsonieră, întrucât nu dorea să creeze probleme în familie surorii sale.

A precizat că nu a primit niciodată vreo sumă de bani sau alt favor de la vreun ofiţer de securitate şi în mod deosebit de la Lt. K., fostul său coleg, nici nu a oferit locuinţa, pe care nu o deţinea, pentru a fi folosită în vederea unor întâlniri ale acestuia cu colaboratorii din reţea.

Reclamantul CNSAS, într-un caz similar - L. - unde au existat indicii potrivit cărora una din încăperile spitalului unde acesta era director a fost folosită pentru întâlniri la nivel de reţea, s-a pronunţat în sensul că persoana respectivă nu ar avea calitatea de colaborator, deoarece nu se poate face dovada deţinerii acestui spaţiu sau a proprietăţii lui.

- art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material):

Instanţa de fond preia în totalitate susţinerile nefondate ale reclamantului CNSAS, eliminând sau combătând susţinerile pârâtului, reale, pertinente şi care ar fi putut fi probate.

Nu i-a fost admisă nicio probă, nu i s-a permis să dovedească: faptul că nu a avut proprietatea, deţinerea sau posesia acelei locuinţe, nedeţinând niciodată cheia mai mult de 12-14 ore (doar în cazul în care era nevoit să rămână în oraş), faptul că nu a făcut parte din Corpul de Pază Militarizată, precum şi modul său de comportare în societate, convingerile sale civice ce nu i-ar fi permis să facă un astfel de act murdar, dar mai ales relaţiile încordate cu cumnatul său, care nu i-ar fi permis să pună la dispoziţia securităţii un spaţiu care în urma căsătoriei devenise proprietatea familiei.

Recurentul a arătat că a solicitat expertiză grafoscopică pentru a demonstra că niciunul dintre actele ce îl încriminează (angajamentul şi chitanţa) nu sunt semnate de el, dar instanţa a considerat că excedează cauzei, deoarece nu este în discuţie comiterea unei fapte penale.

A susţinut că activităţile desfăşurate de el, întregul context al acestora se subsumează conceptului relevat de instanţa supremă şi de Curtea Constituţională, în sensul că este vorba de o informaţie distorsionată, scoasă din contextul ei real şi interpretată de reclamantul CNSAS ca fiind determinantă în stabilirea statutului de colaborator, fără a exista o dovadă clară a faptului că recurentul a pus la dispoziţia securităţii o locuinţă pe care nu o avea, iar fapta nefiind aptă să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau să denunţe activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist.

Pentru ca punerea la dispoziţie a locuinţei în mod voluntar pentru întâlniri conspirative, consideră că este obligatoriu ca CNSAS să dovedească faptul că informaţiile obţinute în cadrul locuinţei au lezat efectiv drepturi şi libertăţi. Or, deşi a cerut instanţei numele persoanelor care au avut de suferit de pe urma presupusei sale fapte de punere la dispoziţie a locuinţei, în mod voluntar pentru întâlniri conspirative, această cerere a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.

Instanţa de fond reia doar susţinerile reclamantului, care nu s-a referit sub niciun motiv la aceste probleme de drept, şi afirma doar că "apreciază caă aceste informaţii îndeplinesc condiţia de a dezvălui atitudini potrivnice regimului comunist, deci sunt îndeplinite condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008".

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul reclamant CNSAS a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondat şi reiterând principalele argumente din acţiunea introductivă.

Prin încheierea de şedinţă din 28.03.2017, pronunţată în condiţiile art. 493 din C. proc. civ., recursul pârâtului a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri noi, respectiv Certificatul nr. x eliberat de Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi adresa din 29 ianuarie 2014, emisă de Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.

Prin încheierea de şedinţă din 08.01.2017, instanţa de recurs a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent în cuprinsul recursului şi a respins cererea de suspendare a judecăţii până la pronunţarea instanţei constituţionale.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu prioritate, referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii se constată că aceasta nu este întemeiată.

În speţă, sunt incidente prevederile art. 33 şi art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008 modificată prin Legea nr. 293/2008, iar nu dispoziţiile invocate de recurent din Legea nr. 341/2004.

În acest sens, trebuie observat că încă din preambulul ordonanţei legiuitorul precizează ca aceasta a fost adoptată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2008, dar şi faptul că reglementarea este menită să asigure "continuarea (…) exercitării activităţii de deconspirare a Securităţii", context în care la Cap. 6 "Dispoziţii finale şi tranzitorii", în cuprinsul art. 33 alin. (1) s-a prevăzut expres că verificările aflate în curs de desfăşurare la CNSAS la data intrării în vigoare a ordonanţei vor continua potrivit acestei noi reglementări.

De asemenea, practica judiciară invocată de recurent (deciziile ICCJ - SCAF nr. 4277/2010, nr. 1581/2012 etc.) nu prezintă relevanţă în raport cu excepţia pe care acesta a invocat-o, nefiind vorba de situaţii similare de punere la dispoziţie a unei locuinţe, ci de furnizarea de informaţii, pentru care legiuitorul a impus în mod expres condiţia suplimentară privind aptitudinea de a vătăma drepturi şi libertăţi fundamentale.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentul pârât.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, majoritatea susţinerilor recurentului de la acest punct al cererii de recurs se subsumează, de fapt, motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând aplicarea normelor de drept material în raport cu aprecierea dovezilor de la dosar.

Or, Înalta Curte constată că prima instanţă a examinat şi valorificat în mod corect materialul probator (propus prin întâmpinare şi încuviinţat în şedinţa publică din 29.04.2014, cu respectarea art. 258 din C. proc. civ.), raportându-l la prevederile legale incidente (în speţă, art. 2 lit. b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii).

Potrivit acestor prevederi legale, "colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea".

Rezultă, din textul legal citat, că - pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii în temeiul art. 2 lit. b) penultima teză din O.U.G. nr. 24/2008 - este necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii să se realizeze prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut, iar această punere la dispoziţie să fie voluntară.

În speţă, aşa cum rezultă din actele dosarului, respectiv, din înscrisurile din dosarul de reţea nr. R 214058, al cărui titular este recurentul (angajamentul semnat la data de 28.07.1980 şi necontestat în faţa primei instanţe), coroborate cu declaraţia martorului audiat M., în sensul că în perioada de referinţă recurentul "a împrumutat cheia de la garsoniera surorii sale", şi chiar cu unele susţineri ale recurentului-pârât, care a arătat în cererea de recurs că, în aceeaşi perioadă, s-a întâlnit de mai multe ori cu Lt. K. (revenind asupra afirmaţiei din întâmpinarea de la fond potrivit căreia l-a întâlnit "o singură dată, pe stradă"), acesta propunându-i să devină colaborator al Securităţii şi pe care l-a primit în locuinţa în discuţie, acesta solicitându-i şi cheia casei.

În mod temeinic judecătorul fondului a reţinut aceste împrejurări ca argumente mai puternice în favoarea acordului de colaborare decât apărările recurentului pârât în sensul că l-a refuzat pe fostul său coleg de liceu, pe motiv că nu deţine la locul de muncă informaţii care ar putea interesa Securitatea sau că nu era casa sa şi nu dorea să creeze probleme în familie surorii sale.

Într-adevăr, aceste apărări, ca şi contestarea pur formală a angajamentului (necontestat în faţa instanţei de fond, ci doar formal în faza recursului, fără depunerea vreunui înscris semnat olograf din perioada respectivă, spre comparare) nu pot explica în mod rezonabil formarea dosarului de reţea, Raportul din 28.07.1980 privind stabilirea numelui conspirativ al recurentului "H." şi menţiunile privind instruirea sa, angajamentul olograf, existenţa în dosar a schiţei garsonierei şi a Notei de analiză privind gazda casă de întâlniri "H." din 5.10.1981 care menţionează utilizarea efectivă a acestei case etc.

În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că nu are relevanţă pentru constatarea calităţii de colaborator în sensul acestei teze a art. 2 lit. b) din ordonanţă titlul cu care spaţiul pus la dispoziţia Securităţii era deţinut de către persoana în discuţie (proprietar, locatar etc.), relevante fiind împrejurările din care rezultă acordul dat de către colaborator pentru utilizarea spaţiului deţinut cu orice titlu.

Neîntemeiate sunt şi celelalte critici, referitoare la lipsa dovezilor privind natura şi caracterul informaţiilor eventual culese în urma punerii la dispoziţie a spaţiului.

Astfel, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b), care se referă la persoanele care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informaţii (situaţie în care, pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, informaţiile furnizate trebuie să aibă un anumit tip de conţinut şi să fie apte să producă efectele stipulate de lege), în penultima teză (înlesnirea activităţii Securităţii prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu), legiuitorul nu a considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

În mod corect a apreciat, aşadar, instanţa de fond că sunt întrunite condiţiile legale pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, normele de drept incidente fiind aplicate corect la situaţia de fapt rezultată din probele administrate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2117 din data de 03 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 noiembrie 2017.