EU procurement correction upheld as administrative measure, county's annulment claim rejected

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 192 din 23 septembrie 2013 şi a Notei de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 26 iulie 2013 emise de către pârât, ca fiind netemeinice şi nelegale.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2070 din 30.06.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că procedura de achiziţie publică în legătura cu care a fost reţinută pretinsa abatere s-a derulat în anul 2010, deci înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

Aşa fiind, în respectarea principiului nerectroactivităţii legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situaţii juridice, nici asupra efectelor acestor situaţii care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi.

Acest principiu al neretroactivităţii este cu atât mai relevant cu cât actul normativ ulterior introduce concepte, ipoteze legale şi sancţiuni noi, diferite de cele existente anterior.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 "neregula"' este definită ca:

"orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionalei şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

"Aplicarea corecţiilor financiare este reglementată în acelaşi art. 2 alin. (1) lit. o), fiind definit:

"măsurile administrative luate de autorităţile competente, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, care constau în excluderea de la finanţarea din fondurile europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestuia a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă".

În prezenta cauză se pune problema legalităţii constatării unei creanţe bugetare generate de o faptă - pretins ilicită - săvârşită şi consumată anterior intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Important de reţinut este că obligaţia de plată a unei corecţii financiare este caracterizată ca fiind o sancţiune (deci implică existenţa unei răspunderi juridice) şi că răspunderea juridică operează în funcţie de regimul sancţionator existent în momentul săvârşirii unei presupuse fapte ilicite.

Or, la momentul săvârşirii presupusei fapte ilicite era în vigoare O.G. nr. 79/2003 şi nu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, iar în aceste două acte normative definiţia "nereguli" este structural diferită.

Astfel, dacă în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G nr. 79/2003 este sancţionată doar fapta ilicită "care prejudiciază" diferitele bugete din care se realizează finanţarea, după data de 3 iulie 2011 (intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011) este extinsă sfera valorilor sociale protejate, prin sancţionarea şi a conduitei generatoare de posibile prejudicii prin introducerea în cuprinsul definiţiei "nereguli" a ilicitului ..care poate prejudicia" bugetele de finanţare.

Sintetizând, se observă că O.G. nr. 79/2003 sancţiona doar fapta care genera un prejudiciu, prin O.U.G. nr. 66/2011 se sancţionează şi faptele care au un potenţial pericol de a produce prejudicii.

De altfel. O.G. nr. 79/2003 nu cuprinde în conţinutul său noţiunea de "corecţie" sens în care, pentru o pretinsă faptă care a fost săvârşită în unul 2010 nu poate fi aplicată o sancţiune nou introdusă în anul 2011.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta consideră că instanţa prin sentinţa pronunţată a făcut o aplicare greşită a legislaţiei specifice procedurii achiziţiei publice, pronunţând astfel o soluţie nelegală.

Prin Nota de Constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 26 iulie 2013 menţinută prin Decizia nr. 192 din 23 septembrie 2013 s-a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 în ceea ce priveşte atribuirea Contractului de asistenţă tehnică pe parcursul realizării construcţiilor către S.C. A. S.R.L.

Conform prevederilor art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34:

"Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare numai în următoarele cazuri:

b) atunci când, din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziţie publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic'".

Organul de control, în motivarea neîncadrării în prevederile art. 122 lit. b). reţine faptul autoritatea contractantă nu a justificat care sunt motivele legale de protecţie a unor drepturi de exclusivitate care au impus atribuirea fără competiţie a contractului.

Totodată, se reţine faptul că potrivit prevederilor art. 22 lit. d), e), f) şi h) din Legea nr. 10/1995 şi ale art. 9 din Anexa la H.G. nr. 273/1994 proiectantul avea obligaţia de urmărire în şantier ca activitate ce derivă din obligaţiile legale instituite în sarcina sa şi era inclusă în tariful de bază, chiar dacă nu activitatea este prezentată în mod explicit.

Se apreciază faptul că pentru prestarea serviciilor de asistenţă tehnică, suplimentare faţă de cele prevăzute în lege ca fiind obligatorii, autoritatea contractantă putea, fie să includă serviciile în documentaţia de atribuire a contractului iniţial, fie a aplica o procedură competitivă.

Autoritatea contractantă, prin Nota justificativă nr. 13545 din 23 noiembrie 2010 privind alegerea procedurii precizează:

"societatea realizând proiectarea, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, deţine deja în totalitate datele necesare şi astfel aceasta are un drept de exclusivitate asupra datelor sale, motiv pentru care este necesară încheierea contractului de asistenţă tehnică tot cu operatorul S.C. A. SRL".

Potrivit caietului de sarcini, obiectul contractului de servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul realizării lucrărilor de construcţii vizează respectarea de către executantul lucrărilor de construcţii a Proiectului Tehnic şi încadrarea în cerinţele şi normativele în vigoare ... precum şi modificarea eventuală a unor soluţii de proiectare astfel încât să răspundă cerinţelor calitative ale lucrării.

Raţionamentul alegerii procedurii de atribuire a contractului a fost, aşa cum s-a arătat în mod expres prin nota justificativă de alegere a procedurii, protecţia unui drept de exclusivitate al proiectantului asupra proiectului tehnic întocmit.

Deşi nu s-a stipulat în mod explicit, dreptul de exclusivitate protejat îşi are fundamentul în prevederile art. 7 lit. h) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia orice proiect tehnic este supus protecţiei dreptului de autor.

În virtutea beneficiilor acestuia, autorul unei opere are dreptul exclusiv de a decide realizarea de opere derivate.

Prin realizarea de opere derivate se înţelege orice transformare a unei opere preexistente care se bucură de protecţia dreptului de proprietate intelectuală.

Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art. 67 din Ordinul nr. 839/2009 modificarea soluţiilor tehnice din documentaţii se poate realiza doar în baza dispoziţiilor de şantier emise de către proiectantul lucrării.

În opinia recurentei, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale anterior prezentate, condiţia de protecţie a unor drepturi de exclusivitate impusă de prevederile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 este pe deplin îndeplinită, iar atribuirea contractului de servicii s-a realizat cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 20 mai 2016, recursul a fost admis în principiu.

Cauza a fost suspendată la data de 20 mai 2016 până la soluţionarea cauzelor conexe C-260/14 şi C261/14 de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

La data de 1 iulie 2016 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a publicat în Jurnalul Oficial Hotărârea din 26.05.2016, iar la data de 9 decembrie 2016 cauza a fost repusă pe rol.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Înalta Curte constată că, din perspectiva calificării faptelor ca nereguli, nu există un conflict de legi în timp.

Este adevărat că, prin decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora dispoziţiile acestei ordonanţe se aplică pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare începute după data intrării în vigoare a ordonanţei, chiar dacă aceste nereguli au fost săvârşite sub imperiul O.G. nr. 79/2003.

Curtea a constatat că activităţile anterior menţionate presupun atât aplicarea normelor de procedură cât şi a normelor de drept substanţial din O.U.G. nr. 66/2011 cu privire la calificarea unei fapte ca fiind neregulă/abatere şi aplicarea de corecţii financiare. Astfel, aprecierea legalităţii raporturilor juridice născute în perioada de activitate a O.G. nr. 79/2003 se realizează prin prisma noilor prevederi, cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii, raportul juridic nemaifiind guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, ci de o lege ulterioară. Curtea a avut în vedere două diferenţe de reglementare de drept substanţial, respectiv cea privitoare la definirea neregulii şi cea privitoare la implementarea principiului proporţionalităţii, prin aplicarea corecţiilor/reducerilor financiare aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi bani sau fonduri publice naţionale aferente acestora, în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile. Astfel, a constatat că, sub aspectul definirii neregulii, prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai severe faţă de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul că se referă şi la potenţialitatea prejudicierii bugetului Uniunii Europene şi/sau fondurilor publice naţionale aferente acestora, printr-o sumă plătită necuvenit. Or, O.G. nr. 79/2003 a definit neregula ca abaterea care prejudiciază (n.a., cert, dovedit) bugetul Uniunii Europene.

Sub aspectul corecţiilor/reducerilor aplicabile în cazul constatării neregulilor, s-a constatat că dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 sunt mai favorabile decât cele ale O.G. nr. 79/2003, implementând principiul proporţionalităţii.

Aceste considerente ale Curţii Constituţionale, care au condus la declararea neconstituţionalităţii prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, se bazează pe o analiză comparativă a celor două reglementări naţionale succesive. Totuşi, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, sub imperiul cărora s-a încheiat contractul de finanţare şi a avut loc acţiunea beneficiarului finanţării considerată neregulă, trebuie interpretate în conformitate cu prevederile regulamentelor europene în vigoare, care au acelaşi obiect de reglementare, respectiv Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului şi Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului.

Interpretarea conformă impune concluzia că neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, este confirmată de examinarea contextului normativ în care se înscrie, în special, art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, precum şi obiectivul urmărit prin acest regulament.

Rezultă, din aceste considerente, că acţiunile beneficiarului finanţării, socotite nereguli în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constituie nereguli şi sub imperiul reglementării anterioare, interpretarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 conformă cu regulamentele anterior citate determinând inexistenţa unei diferenţe între reglementările naţionale succesive şi, pe cale de consecinţă, inexistenţa unui conflict de legi în timp.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele reunite C-260/14 şi C-261/14, prin Hotărârea Curţii din 26.05.2016, a statuat că:

"principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

În considerentele hotărârii, CJUE a amintit jurisprudenţa sa constantă şi anume, Hotărârea din 03.09.2015, C-89/14, prin care s-a interpretat art. 14 din Regulamentul (CCE) nr. 659/1999 al Consiliului, în sensul că aplicarea unor dobânzi compuse recuperării unui ajutor de stat este compatibilă cu normele europene, deşi decizia prin care acest ajutor a fost declarat incompatibil cu piaţa comună şi prin care s-a dispus recuperarea lui a fost adoptată şi notificată statului membru în cauză, înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menţionat.

Se poate aprecia că aplicarea corecţiei, ca expresie a principiului proporţionalităţii, reprezintă un efect viitor al situaţiei juridice (neregulii) apărute sub imperiul reglementării anterioare. În acest sens pledează argumentul că activitatea de constatare a neregulii, în cadrul căreia s-a dispus măsura administrativă a corecţiei a avut loc sub imperiul reglementării noi, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

Cât priveşte natura juridică a corecţiei aplicate, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 şi jurisprudenţa CJUE în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14, Înalta Curte reţine că aplicarea acestei corecţii nu constituie o sancţiune, ci o măsură administrativă dispusă ca o consecinţă a constatării că nu au fost respectate condiţiile necesare pentru obţinerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, ceea ce face ca avantajul primit să fie nedatorat.

De asemenea, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa CJUE (hotărârile în cauzele C-465/10 şi C-199/03) şi abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii, iar statele membre sunt în măsură să solicite beneficiarilor în cauză rambursarea finanţării.

În speţă, neregula constă în acţiunea beneficiarului de a se abate de la dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice, precum şi de la prevederile contractului de finanţare, prin nerespectarea de către acesta, în cadrul procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006 (forma în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire), acţiune ce a condus la atribuirea contractului fără organizarea unei licitaţii adecvate.

Prin neregula săvârşită s-au adus astfel prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.

În acord cu legislaţia europeană, existenţa abaterii sau neregulii presupune existenţa prejudicierii bugetului UE.

Prin încheierea contractului de finanţare reclamanta a acceptat finanţarea nerambursabilă şi s-a obligat să respecte prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiei publice, astfel încât nerespectarea acestor obligaţii duce la neeligibilitatea cheltuielilor efectuate.

Posibilitatea aplicării corecţiilor financiare sau a declarării neeligibilităţii a fost prevăzută de art. 14 alin. (1) raportat la alin. (9) din Contractul de finanţare, iar potrivit art. 9 alin. (25) din Contract Beneficiarul şi-a asumat obligaţia de a respecta prevederile legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice sub sancţiunea neeligibilităţii cheltuielilor astfel efectuate.

Pentru atribuirea contractului de servicii mai sus menţionat, reclamantă a aplicat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, oferta câştigătoare fiind şi singura depusă a S.C. A. S.R.L.

Din verificarea procedurii de atribuire s-a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile pentru aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare fiind încălcate dispoziţiile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

Prin referatul de necesitate nr. 12442 din 29 octombrie 2010, recurenta-reclamanta a menţionat faptul că, întrucât în contractul de proiectare nu au fost cuprinse atribuţiile de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor, s-a ales procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ în temeiul art. 122 lit. b) deoarece "activitatea de asistenţă tehnică pe parcursul realizării construcţiei nu poate fi exercitată de alt proiectant, decât de proiectantul iniţial conform prevederilor din Legea nr. 10/1995 şi H.G. nr. 28/2008".

În Nota justificativă nr. 13545 din 23 noiembrie 2010 privind alegerea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, se precizează următoarele:

"societatea realizând proiectarea, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, deţine deja în totalitate datele necesare şi astfel aceasta are drept de exclusivitate asupra datelor sale, motiv pentru care considerăm necesară încheierea contractului de asistenţă tehnică tot cu operatorul S.C. A. SRL", nefiind prezentate motivele legate de protecţia unor drepturi de exclusivitate care au impus atribuirea fără competiţie.

Potrivit caietului de sarcini, obiectul contractului de servicii asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul realizării lucrărilor de construcţii, "vizează respectarea de către executantul lucrărilor de construcţii a Proiectului Tehnic şi încadrarea în cerinţele şi normativele în vigoare ... precum şi modificarea eventuală a unor soluţii de proiectare astfel încât să răspundă cerinţelor calitative ale lucrării. Orice modificare sau completare a Proiectul Tehnică se va face doar în condiţii justificate şi acceptate de Beneficiar şi Constructor şi cu acceptul Proiectantului Tehnic şi al Verificatorului de Proiect ce a avizat iniţial documentaţia tehnică".

Deci, nu rezultă un motiv tehnic care să fie de natură să împiedice acordarea serviciilor de asistenţă tehnică altui specialist/proiectant, în condiţiile în care scopul serviciilor îl constituie întocmirea documentelor necesare realizării lucrărilor, monitorizarea şi supervizarea lucrărilor de construcţii, toate acestea fiind obligatoriu a fi realizate în corespondenţă cu proiectul/PAC vizat spre neschimbare.

Potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/1995, proiectantul are următoarele obligaţii:

"d)elaborarea caietelor de sarcini, a instrucţiunilor tehnice privind execuţia lucrărilor, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile, precum şi, după caz, a proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcţiilor. Documentaţia privind postutilizarea construcţiilor se efectuează numai la solicitarea proprietarului;

e) stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuţie determinate pentru lucrările aferente cerinţelor esenţiale şi participarea pe şantier la verificările de calitate legate de acestea;

f)stabilirea modului de tratare a defectelor apărute în execuţie, din vina proiectantului, la construcţiile la care trebuie să asigure nivelul de calitate corespunzător, cerinţelor esenţiale, precum şi urmărirea aplicării pe şantier a soluţiilor adoptate, după însuşirea acestora de către specialişti verificatori de proiecte atestaţi, la cererea investitorului;

g)participarea la întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi la recepţia lucrărilor executate".

Conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 10/1995, obligaţiile proiectantului se referă exclusiv la urmărirea comportării în exploatare a lucrării/construcţiei (lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere, desfiinţare parţială, precum şi lucrări de reparaţii) şi se rezumă numai la avizarea proiectului iniţial.

Deci, cheltuielile cu asistenţa tehnică pot fi incluse în contractul de elaborare a tuturor fazelor de proiectare în devizul general al cheltuielilor, conform prevederilor art. 5 din H.G. nr. 28/2008, sau pot să nu fie incluse în contractul de elaborare a fazelor de proiectare şi să formeze obiectul unui contract distinct de primul, putând avea părţi contractante diferite.

Textele legale în materie nu instituie obligaţia acordării asistenţei de către proiectantul iniţial, aceasta putând fi asigurată şi de către o altă persoană.

Potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, autorul unei opere deţine un drept de proprietate intelectuală asupra operei sale, concretizat în drepturi morale şi drepturi patrimoniale asupra operei sale.

Conform prevederilor art. 11 alin. (1) şi art. 12 din Legea nr. 8/1996, "drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau înstrăinări ... Autorul unei opere are drept patrimonial exclusiv de a decide daca, în ce mod şi când va fi utilizată opera sa, inclusiv de consimţi la utilizarea operei de către alţii". Autorului îi revine de altfel, în calitate de titular drepturilor patrimoniale asupra operei sale, dreptul de a autoriza sau de a interzice realizări de opere derivate (art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996)

Autorul lucrării îşi prezervă drepturile morale asupra operei sale, pe care le poate opune numai în măsura în care prin modificarea acesteia, sau prin orice atingere adusă operei, prejudiciază onoarea sau reputaţia sa (art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996).

Prin urmare, în momentul predării documentaţiei de către prestator şi a recepţiei către achizitor, autorul patrimonial a devenit achizitorul. Astfel, după momentul predării documentaţiei, achizitorul este cel care poate decide cu privire la aceasta, conform dispoziţiilor legale citate mai sus. Din acel moment, prestatorul nu mai poate invoca dreptul de exclusivitate asupra operei sale.

Conform prevederilor art. 3 alin. (6) din Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 1119/2007 - privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale", în cadrul axei prioritare "îmbunătăţirea infrastructurii sociale din cadrul Programului operaţional regional 2007-2013:

"în categoria cheltuielilor eligibile privind asistenţa tehnică se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:

asistenţă tehnică din partea proiectantului, în cazul când aceasta nu intră în tarifarea proiectării;

asigurarea supravegherii execuţiei prin inspectori de şantier desemnaţi de autoritatea contractantă".

Dacă sunt respectate drepturile morale de autor şi se solicită avizul proiectantului iniţial în cazul modificării proiectului tehnic, asistenţa tehnică pe perioada de execuţie a lucrărilor (în cazul care nu intră în tarifarea proiectării) se poate realiza şi de către o altă persoană decât proiectantul iniţial.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 2070 din 30 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 decembrie 2016.