Eligibility of in-kind co-financing under EU grant agreements and objective beneficiary liability for FIDIC subcontracting violations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the local council, thereby upholding the appellate court's rejection of the actions against the national payment office, which confirmed the legality of administrative decisions imposing a debt of approximately €288,242 for the return of ineligible European Union PHARE funds. The dispute arose from a grant agreement for the refurbishment of water distribution networks, where the authority challenged the beneficiary’s failure to complete the project and its improper certification of in-kind co-financing, leading to debt notes and a verification report identifying irregularities such as unapproved subcontracting and payment for undelivered materials. The court held that the beneficiary bore objective responsibility for project objectives under the grant agreement and that the in-kind contribution was ineligible because it failed to meet the objective certification standards (authorized expert appraisal, fiscal invoices, or balance sheet values) required by the contract, while the appeal on prescription was rejected because the limitation period runs from the final closure of the entire pre-accession program, not the specific project termination date.
Legislator headnote
AI generatedart. 164 C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 315 C. proc. civ, art. 45 din Legea nr. 500/2002, art. 77 din Legea nr. 215/2001; Eligibility of in-kind co-financing under EU grant agreements and objective beneficiary liability for FIDIC subcontracting violations: The dispute arose from a grant agreement for the refurbishment of water distribution networks, where the authority challenged the beneficiary’s failure to complete the project and its improper certification of in-kind co-financing, leading to debt notes and a verification report identifying irregularities such as unapproved subcontracting and payment for undelivered materials. The court held that the beneficiary bore objective responsibility for project objectives under the grant agreement and that the in-kind contribution was ineligible because it failed to meet the objective certification standards (authorized expert appraisal, fiscal invoices, or balance sheet values) required by the contract, while the appeal on prescription was rejected because the limitation period runs from the final closure of the entire pre-accession program, not the specific project termination date.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for rejecting the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.
Substantive legal basis governing the judicial review of administrative acts in fiscal and administrative litigation.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.03.2011, sub nr. x/64/2011, reclamantul Consiliul Local Zărneşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE desfiinţarea Deciziei nr. 114/2011, cu număr de înregistrare din data de 14.02.2011, pentru soluţionarea contestaţiei formulate de Primăria oraşului Zărneşti, şi, pe cale de consecinţă, anularea procesului-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010 privind proiectul Phare RICOP 9904.02-LP 53 "Refacerea reţelelor de distribuţie apă potabilă în oraşul Zărneşti", precum şi suspendarea executării procesului-verbal de constatare mai sus menţionat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu plata cheltuitelor de judecată ocazionate de proces.
Prin încheierea din 23.09.2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 164 C. proc. civ., conexarea la această cauză a dosar nr. x/2011 al Tribunalului Braşov, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată între aceleaşi părţi şi în aceeaşi calitate, cu conţinutul menţionat la pct. 2 de mai jos.
2. Cererea de chemare în judecată conexată
Anterior formulării cererii de chemare în judecată mai sus menţionată, reclamantul Consiliul Local Zărneşti a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE desfiinţarea Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de respectiva autoritate şi, pe cale de consecinţă, şi anularea în parte a Notei de debit nr. 546864 din 16.03.2005, precum şi a Notei de debit nr. 666/95 din 13.04.2006, ambele emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, în sensul de a se constata că reclamantul urmează să ramburseze pârâtului suma de 38.790,32 euro şi nu 112.631,63 euro, cum eronat se stabilise în sarcina sa. S-a solicitat deopotrivă şi suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Această cerere de chemare în judecată a fost formulată de reclamant la data de 17.07.2008 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/64/2008.
Prin încheierea din 10.10.2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2008, s-a dispus suspendarea executării actelor administrative atacate, şi anume Nota de debit nr. x din 16.03.2005 şi Nota de debit nr. x/95 din 13.04.2006, ambele emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Dispoziţia instanţei privind suspendarea executării actelor administrative contestate în cauză a fost atacată cu recurs de către Ministerul Economiei şi Finanţelor - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.
Calea de atac exercitată în cauză a fost respinsă prin decizia nr. 1099 din 27.02.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2008.
Mai apoi, pe fondul cauzei, prin sentinţa nr. 40/F din 26.02.2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea reclamantului Consiliul Local Zărneşti formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE a fost admisă în parte, cu consecinţa desfiinţării Deciziei nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârât şi anularea în parte a Notei de debit nr. 546864 din 16.03.2005 până la concurenţa sumei de 40.827,33 euro, cât şi a Notei de debit nr. 666 din 13.04.2006 până la concurenţa aceleiaşi sume, cu dobânda legală calculată la aceasta, în cuantum de 3,56% pe an.
Au fost respinse în rest pretenţiile reclamantului.
S-a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.776 RON.
Ulterior, la cererea reclamantului, prin sentinţa nr. x/F din 16.04.2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus completarea sentinţei nr. 40/F din 26.02.2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, mai sus menţionată, în sensul obligării pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE şi la plata sumei de 15.000 RON către reclamant, cu titlu de onorariu avocaţial, suma stabilită iniţial prin hotărârea astfel completată, incluzând numai cheltuielile ocazionate de plata taxelor judiciare şi de timbru aferente cererii de chemare în judecată şi contravaloarea expertizei contabile.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reclamantului privind lămurirea dispozitivului sentinţei nr. 40/F din 26.02.2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cerere formulată în raport de conţinutul similar al notelor de debit anulate.
Ambele hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză au fost atacate cu recurs de către Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.
Prin decizia nr. 177 din 14.01.2011 pronunţată de instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2010, au fost admise recursurile declarate în cauză, casate sentinţa nr. 40/F din 26.02.2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi sentinţa nr. 82/F din 16.04.2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi trimisă cauza spre competenţă soluţionare la Tribunalul Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, determinarea instanţei competente realizându-se în raport de cuantumul creanţei bugetare contestate la plată, sub limita de 500.000 RON, şi prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
În fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ sub nr. x/62/2011 din 04.04.2011.
Prin încheierea din 20.06.2011 a Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ s-a admis excepţia de litispendenţa invocată de reclamantul Consiliul Local Zărneşti, dispunându-se trimiterea cauzei la Curtea de Apel Braşov pentru soluţionarea acesteia împreună cu cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. 245/64/2011 (cererea de chemare în judecată prezentată la pct. 1 de mai sus).
Ulterior, aşa cum s-a arătat mai sus, prin încheierea din 23.09.2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosar nr. x/2011, s-a dispus conexarea la această cauză, în conformitate cu prevederile art. 164 C. proc. civ., a dosar nr. x/2011 al Tribunalului Braşov, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată între aceleaşi părţi şi în aceeaşi calitate, cu conţinutul menţionat la pct. 2 de mai jos.
3. Hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual
Prin sentinţa nr. 51/F din 08.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2011, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Zărneşti, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (cererea de chemare în judecată conexată, descrisă la pct. 2 de mai sus), dispunându-se:
Desfiinţarea Deciziei nr. 35 din 14.03.2008 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE,
Anularea în parte a Notei de debit nr. 666 din 13.04.2006 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, până la concurenţa sumei de 54.562,33 euro, la care se adaugă dobânda aferentă acestei sume calculată conform art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003 (forma în vigoare la data emiterii Notei de debit nr. 666 din 13 aprilie 2006), şi, pe cale de consecinţă,
Desfiinţarea în parte a Notei de debit nr. 546864 din 16.03.2005, până la concurenţa sumei de 54.562,33 euro.
Deopotrivă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamant Consiliul Local Zărneşti, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (cererea de chemare în judecată descrisă la pct. 1 de mai sus), dispunându-se:
Desfiinţarea Deciziei nr. 114 din 14.02.2011 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE şi
Desfiinţarea procesului-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010 emis de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.
S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE la plata către reclamantul Consiliul Local Zărneşti a sumei de 27.297,45 RON, cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu recurs de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE.
Prin decizia nr. 199 din 02.02.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014, a fost admis recursul declarat în cauză, casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
A fost respinsă excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant Consiliul Local Zărneşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că în cauză era incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a cărui incidenţă a fost reţinută în raport de greşita aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii.
S-a reţinut în esenţă că soluţia primei instanţe privind desfiinţarea actelor administrative se întemeiase în principal pe constatarea că autoritatea pârâtă nu efectuase ea însăşi o verificare proprie asupra neregulilor imputate reclamantului, nu procedase la audierea entităţii verificate şi nici nu îi asigurase acesteia dreptul de a formula observaţii care să fie mai apoi analizate de echipa de verificare, sancţionarea reclamantului realizându-se exclusiv pe constatările cuprinse în actul de control întocmit de Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF.
Aceste constatări şi concluzii ale primei instanţe nu au fost primite şi au fost considerate ca fiind eronate de către instanţa de control judiciar, avându-se în vedere atribuţiile date prin lege în competenţa Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF în ceea ce priveşte controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor provenite din asistenţa financiară acordată României de Uniunea europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, cât şi caracterul obligatoriu al constatărilor DLAF pentru autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente.
În cauză, acţiunea de control privind obţinerea, derularea şi utilizarea fondurilor europene fusese desfăşurată de Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF, instituţia care asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligaţiilor ce revin României privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii europene.
Având în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 49/2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, act normativ în vigoare la data desfăşurării acţiunii de verificare şi de emitere a actelor administrative contestate, cu referire la art. 7 şi art. 10 alin. (7) şi alin. (9) din O.U.G. nr. 49/2005, cât şi ale art. 11^1 alin. (7) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, act normativ în vigoare în perioada de referinţă, dar şi art. 2 alin. (13) din H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003, texte de lege din a căror interpretare rezulta cu claritate caracterul obligatoriu al constatărilor cuprinse în actul de control întocmit de Departamentul pentru Lupta Antifraudă în operaţiunea de stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată şi de emitere a titlului de creanţă, instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că în speţa analizată nu exista obligaţia autorităţii pârâte de a desfăşura propria acţiune de verificare şi control în vederea identificării eventualelor nereguli în utilizarea fondurilor europene şi a celor de cofinanţare aferente, ci de stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată, de emitere a titlului de creanţă conform actului de control întocmit de DLAF şi de comunicare în termen de 30 zile către respectivul Departament a măsurilor dispuse.
Cum, în speţă, prima instanţă nu procedase la o examinare pe fond a actelor administrative contestate, cu referire la Decizia nr. 114 din 14.02.2011 şi procesul-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010, acte emise de Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, constatare valabilă şi în privinţa Notei de debit nr. 666/95 din 13.04.2006 emisă de acelaşi pârât, precum şi faptul existenţei unei neconcordanţe între dispozitivul şi considerentele hotărârii, dar şi neclarităţi în raţionamentul primei instanţe în ceea ce priveşte Nota de debit nr. x din 16.03.2005, act cu privire la care se dispusese anularea în parte, până la concurenţa sumei de 54.562,33 euro, iar în considerente se reţinuse că suma de rambursat era de 40.827,33 euro potrivit raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, rezultând că prima notă de debit se impunea a fi anulată până la concurenţa sumei stabilite de expert ca fiind de rambursat, neclarităţi/neconcordanţe care s-ar fi reflectat şi asupra obligaţiilor de plată accesorii, al căror cuantum ar fi fost imposibil de determinat în procedura de executare, în lipsa unei obligaţii de plată principale certe, instanţa de control judiciar a constatat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecinţa casării sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, reţinându-se, totodată, că prima instanţă nu prezentase nici argumentele avute în vedere la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată pentru care dispusese admiterea în parte a cererii reclamantului.
4. Hotărârea pronunţată în fond după casare
4.1 Motivele invocate în cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul Consiliul Local Zărneşti.
Ca situaţie de fapt comună ambelor cereri de chemare în judecată, s-a arătat că, la data de 28.06.2002, a fost semnată Convenţia de Grant nr. 53, în cadrul Programului PHARE, între pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), Ministerul Finanţelor Publice - Unitatea de Implementare a Programului RICOP şi reclamantul Consiliul Local Zărneşti (Autoritate de Implementare Locală - AIL), având ca obiect implementarea proiectului "Refacerea reţelelor de distribuţie apă potabilă în oraşul Zărneşti".
Valoarea estimată a contractului a fost stabilită iniţial la suma de 413.100 euro, din care contribuţia Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), ca ajutor nerambursabil PHARE, de 353.000 euro, reprezentând 85,45% din valoarea totală a proiectului, şi contribuţia reclamantului Consiliul Local Zărneşti, de 60.100 euro, reprezentând 14,54% din valoarea totală a proiectului, din care suma de 14.809 euro, aport în natură (10.000 euro - valoarea terenului destinat organizării de şantier, şi 4.809 euro - plăţi efectuate anterior), iar restul de 45.291 euro, aport în bani la realizarea proiectului.
Ulterior, prin Act adiţional la Convenţia de Grant, semnat în septembrie 2002, valoarea totală a contractului a fost majorată la suma de 513.858,13 euro, contribuţia părţilor crescând corespunzător procentelor stabilite, la 441.000 euro pentru OPCP şi la 72.858,13 euro pentru Consiliul Local Zărneşti (din care suma de 14.710 euro - aport în natură, şi suma de 58.148,13 euro - aport în bani).
Modalitatea de efectuare a plăţilor de către OPCP din fondurile nerambursabile era prevăzută în Convenţia de Grant LP 53, la art. 3.2.2, stabilindu-se ca plata să se efectueze în 4 tranşe (30%, 35%, 25% şi 10%), ultima plată de 10% urmând să se facă în termen de 60 zile de la data primirii de la reclamant a procesului-verbal de recepţie finală a lucrării executate.
În vederea realizării obiectivului Convenţiei de Grant, în luna octombrie 2002, s-a organizat o licitaţie internaţională, fiind desemnată câştigătoare A. S.A Grecia.
Ca urmare, la data de 13.12.2002, între părţi s-a încheiat Contractul de Înţelegere, aprobat de către şeful Delegaţiei Comisiei europene la Bucureşti.
Respectivul contract de înţelegere a avut ca obiectiv refacerea sistemului de alimentare cu apă potabilă din oraşul Zărneşti, cu termen de execuţie până la 31.10.2003, termen prelungit ulterior, valoarea lucrării contractate fiind de 456.984 euro, plata urmând să se facă din contribuţia PHARE, de 85,45%, pe baza unor certificate de plată emise de reprezentantul PHARE-RICOP, Inginerul B. - Franţa, iar restul din contribuţia proprie a Consiliului Local Zărneşti, de 14,54%, prin ordine de plată.
Ca modalitate de plată, s-a prevăzut ca inginerul rezident B., care supraveghea realizarea lucrării, pe măsura executării acesteia, să certifice la plată lucrările executate şi să emită pentru plată certificate de plată, beneficarul lucrării, Consiliul Local Zărneşti, urmând să achite partea sa de cofinanţare, pe baza facturilor primite de la societatea A. S.A Grecia.
Ca atare, în executarea convenţiei, până la data formulării cererii de chemare în judecată, s-a achitat către A. S.A. suma totală de 410.974 euro, contribuţie comună PHARE şi Consiliul Local Zărneşti, în baza a 8 (opt) certificate de plată emise de inginerul B. şi a ordinelor de plată emise de reclamant.
Termenul de finalizare şi predare a lucrării a fost prelungit de părţile contractante, cu aprobarea RICOP-PHARE, până la data de 30.04.2004.
Societatea A. S.A nu a respectat însă termenul contractual, lucrarea nefiind finalizată.
Executarea lucrării se constata, potrivit contractului încheiat cu A. S.A., precum şi a condiţiilor generale FIDIC şi condiţiilor speciale anexe ale contractului de execuţie lucrări, pe baza recepţiei lucrării, urmând să se elibereze şi un certificat de bună execuţie.
Întrucât lucrarea nu a mai fost finalizată la termenul convenit, prin Dispoziţia nr. 1106 din 19.05.2004 a Primarului oraşului Zărneşti s-a constituit o comisie de recepţie a lucrării, stabilindu-se şi data la care urma să se efectueze recepţia lucrării.
Ca urmare, prin procesul-verbal de recepţie nr. x din 27.05.2004, s-a stabilit ca ultim termen de finalizare a lucrării data de 25.06.2004, când urma să se încheie şi procesul-verbal de recepţie finală a lucrării şi să se elibereze şi certificatul de bună execuţie.
Lucrările nu au mai fost executate de către A. S.A., cu încălcarea obligaţiilor contractuale asumate, şi, ca atare, reţeaua de apă potabilă a rămas nefuncţională, neefectuându-se cuplarea între vechea şi noua reţea de apă, rezultând că lucrările executate nu îndeplineau obiectivele proiectului finanţat prin Programul PHARE-RICOP.
S-a mai arătat de către reclamant că, deşi ar fi transmis numeroase notificări către societatea A., comunicate spre ştiinţă şi către OPCP şi RICOP, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate, motiv pentru care nu a fost posbilă derularea demersurilor necesare pentru obţinerea ultimei tranşe de plată din fondurile nerambursabile şi achitarea propriei contribuţii de cofinanţare.
După expirarea termenului de finalizare a lucrării, deşi recepţia finală nu a mai avut loc, inginerul B. a transmis reclamantului prin fax ultimele certificate de plată, certificatul nr. 9 în valoare de 11.424 euro şi certificatul nr. 10 în valoare de 22.739 euro, ambele fără anexele vizate şi semnate conform prevederilor FIDIC şi ale Convenţiei de Grant, reprezentând contravaloarea ultimelor lucrări, care în fapt nu au mai fost executate.
Ca urmare, ultima tranşă de plată, în valoare de 44.100 euro, nu a mai fost achitată.
În continuare, s-a arătat că, după ce reclamantul a depus ultima documentaţie privind toate plăţile efectuate în cadrul Convenţiei, pârâtul OPCP a considerat ca eligibile suma de 382.975 euro, reprezentând cotă de contribuţie PHARE, şi suma de 48.259,20 euro, reprezentând cotă de contribuţie AIL, Consiliul Local Zărneşti.
S-a arătat de către reclamant că, prin aprobarea ca eligibilă numai a sumei de 48.259,20 euro din cota de contribuţie a reclamantului, pârâtul nu a mai confirmat ca şi cheltuială eligibilă suma de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea aportului în natură, şi anume a terenului destinat organizării de şantier, deşi, iniţial, respectiva sumă, aport în natură, fusese aprobată în cadrul documentaţiei Convenţiei de Grant.
Cu toate acestea, prin Nota de debit nr. x din 16.03.2005 emisă de pârâtul OPCP s-a stabilit că reclamantului îi revine obligaţia de a rambursa suma de 108.558,33 euro, în loc de 38.790 euro, conform cotelor de contribuţie stabilite prin Convenţia de Grant.
Mai apoi, prin Nota de debit nr. x din 13.04.2005 emisă de pârât s-a stabilit că suma totală de rambursat în cadrul proiectului este de 122.631,63 euro, compusă din debitul iniţial de 108.558,33 euro, la care s-au adăugat penalităţi de 4.073 euro.
Deşi împotriva actelor mai sus menţionate se formulase contestaţie de către reclamant, şi aceasta respinsă prin Decizia nr. 35 din 14 martie 2008 emisă de pârâtul OPCP, acte administrative atacate în instanţă, pe parcursul soluţionării acestui litigiu, s-a încheiat de către pârâtul OPCP, în baza constatărilor DLAF cuprinse în Nota de control nr. 7/391/2009, comunicată la OPCP la data de 16.09.2010, procesul-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010, prin care se constata că reclamanul Consiliul Local Zărneşti, beneficarul de Grant, nu îşi îndeplinise în totalitate obiectivul proiectului şi, în consecinţă, datorează autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare suma de 288.241,67 euro, reprezentând cheltuieli neeligibile aferente fondurilor PHARE.
Contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare mai sus menţionat a fost respinsă prin Decizia nr. 114/2011.
S-a arătat de către reclamant că neîndeplinirea obiectivului proiectului prevăzut prin Convenţia de Grant nu îi poate fi imputată acestuia, lucrările pentru realizarea investiţiei fiind supervizate, în acord cu prevederile proiectului şi ale legislaţiei comunitare, de un consultant internaţional, B. - Franţa, acestuia, şi nu reclamantului, revenindu-i responsabilitatea în ceea ce priveşte avizarea plăţilor efectuate în cadrul contractului, plăţi care s-au realizat exclusiv în baza certificatelor de plată emise de respectivul inginer - B.
De asemenea, s-a arătat că pârâtul OPCP şi-a exercitat dreptul de verificare a documentelor depuse pentru obţinerea ultimei tranşe, fără a avea alte obiecţii, în afara celei privind faptul că reclamantul nu îşi îndeplinise propria obligaţie de plată a cofinanţării, motiv pentru care s-a solicitat reclamantului returnarea unei părţi din respectiva sumă primită de la OPCP.
În privinţa constatărilor Inspectoratului de Stat în Construcţii, privind pretinsele încălcări ale Legii nr. 10/1995 de către reclamant, s-a arătat că toate recepţiile pe faze a lucrării executate s-au efectuat cu participararea reprezentanţilor ISC, care au acceptat încheierea proceselor-verbale; or, dacă ar fi existat nereguli, nu se încheiau procesele-verbale de recepţie lucrări.
S-a mai invocat de către reclamant şi excepţia prescripţiei dreptului de stabilire a obligaţiilor de plată în raport de dispoziţiile art. 112 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 şi H.G. nr. 1306/2007, având în vedere data finală de efectuare a plăţilor, reţinută ca fiind 30.11.2004, şi data de închidere a Programului RO9904, conform O.G. nr. 45/2003, rezultând că termenul de prescripţie se împlinise în cauză la data de 29.10.2009.
Prin precizarea la cererea de chemare în judecată, făcută în cursul judecăţii, după depunerea întâmpinării de către pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, reclamantul Consiliul Local Zărneşti a mai arătat că în sarcina sa nu putea fi reţinută încălcarea prevederilor art. 4.4 pct. b) din Condiţiile generale FIDIC referitoare la obligaţia contractorului de a obţine consimţământul Inginerului pentru eventualii subcontractori, dacă în Condiţiile speciale nu se prevede altfel, având în vedere că Inginerul, care reprezenta interesele beneficiarului, adică ale reclamantului, aflându-se în permanenţă pe şantier, a avut posibilitatea să constate că existau subcontractori ai lucrării, angajaţi de către societatea A. S.A., pentru care nu i se ceruse acceptul la subcontractare. În aceste condiţii, conform art. 3.6 din Condiţiile speciale, Inginerul avea posibilitatea să solicite el însuşi de la reclamant aprobarea prealabilă pentru subcontractarea lucrării.
S-a arătat că nici nerespectarea prevederilor art. 14.5 din Condiţiile generale FIDIC privind efectuarea plăţii unor bunuri nepredate nu poate fi reproşată reclamantului, susţinându-se că toate plăţile au fost efectuate cu aprobarea Inginerului, pe baza certificatelor intermediare de plată emise de acesta, reclamantului revenindu-i obligaţia contractuală de a achita sumele aprobate de către Inginer. În plus, s-a arătat că şi OPCP şi-a exercitat dreptul de verificare a documentelor depuse pentru obţinerea ultimei tranşe de plată, întocmind lista cheltuielilor eligibile şi acceptate la plată, fără a avea alte obiecţii, cu excepţia celei privind neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de plată din cota de cofinanţare, neplată justificată însă de împrejurarea că lucrarea nu mai fusese finalizată.
S-a mai arătat de către reclamant că, întrucât societatea A. S.A. nu şi-a îndeplinit obligaţia de finalizare a lucrării, acesta a executat scrisoarea de garanţie bancară, în valoare de 45.698,40 euro, emisă de A. S.A., continuându-se astfel lucrările pentru refacerea reţelei de apă potabilă, obiectivul proiectului fiind în prezent realizat, în proporţie de 99%.
4.2 Apărările pârâtului Ministerul Finanţelor Publice - Oficiu de Plăţi şi Contractare PHARE - OPCP formulate prin întâmpinare.
În apărare, pârâtul OPCP a solicitat respingerea cererilor de chemare în judecată, invocându-se următoarele argumente de fapt şi de lege:
Prin O.U.G. nr. 62/2000 a fost ratificat Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia europeană referitor la Programul RO 9904 pentru restructurarea întreprinderilor şi reconversie profesională RICOP, semnat la Bucureşti, la data de 30.12.1999.
La data de 28.06.2002, în cadrul Programului PHARE de Restructurare Industrială şi Reconversie Profesională, potrivit cererii de finanţare, având ca obiectiv specific al proiectului refacerea reţelelor de distribuţie a apei potabile pe o lungime de 12.100 mp în oraşul Zărneşti, judeţ Braşov, între OPCP, în calitate de Autoritate Contractantă, Unitatea de Implementare a Programului RICOP, în calitate de Autoritate Naţională de Implementare, şi Consiliul Local Zărneşti, în calitate de Autoritate de Implementare Locală - AIL, s-a semnat Convenţia de Grant nr. 53.
După prezentarea stării de fapt până la momentul sistării lucrărilor din cupla A. S.A., obiectivul contractului de execuţie lucrări încheiat cu această societate, constând în obligaţia executantului de a reface sistemul de alimentare cu apă potabilă a oraşului Zărneşti pe o lungime de 17 km, cuplarea a 1.458 de consumatori la reţea, refacerea căminelor de acces de pe traseu care prezentau defecţiuni şi construirea unor cămine noi, montarea de hidranţi pe noul traseu şi refacerea sistemului rutier afectat de lucrări, s-a arătat că, în perioada 16.09.2009 - 27.11.2009, Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF a desfăşurat o acţiune de control privind obţinerea, derularea şi utilizarea fondurilor aferente Proiectului mai sus menţionat, finanţat din Programul RICOP - PHARE 2000.
Acţiunea de control a avut la bază sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov din data de 23.07.2009, referitoare la încheierea şi derularea Convenţiei de Grant nr. 53.
Prin sesizare se arăta că lucrările prevăzute a fi executate nu fuseseră realizate în întregime şi, ca atare, proiectul nu era funcţional, cu toate că finanţarea fusese asigurată la nivelul contractat, uneori, cu încălcarea prevăzută prin norme.
În urma verificărilor efectuate în legătură cu derularea proiectului s-au constatat mai multe nereguli, şi anume:
- nerespectarea termenului de execuţie a lucrării, care nu a fost respectat de către A. S.A., ca urmare a problemelor apărute în cursul execuţiei;
- lipsa documentelor justificative (liste de cantităţi şi situaţiile de lucrări aferente tuturor certificatelor de plată) au făcut ca DLAF să fie în imposibilitate de a stabili dacă situaţiile de lucrări aprobate de Inginer respectau valorile şi cantităţile stipulate în respectivele liste, parte integrantă a contractului de lucrări;
- nerespectarea prevederilor FIDIC Red Book, clauza 4.4 pct. b), care stabileau obligaţia Contractorului de a obţine consimţământul Inginerului pentru eventualii subcontractori propuşi, prin identificarea a 2 contracte de subantrepriză încheiate de A. S.A., fără acordul Inginerului B., cu referire la contractul de subantrepriză nr. 1 din 13.03.2003 încheiat cu S.C. C. S.R.L. Râşnov, în valoare totală de 94.383 euro plus TVA, şi contractul de subantrepriză nr. 268 din 13.03.2002 încheiat cu S.C. Instalaţii Montaj 91 S.A. Braşov, în valoare totală de 136.792 euro plus TVA, ambele având ca obiect o parte din refacerea reţelei de apă potabilă a oraşului Zărneşti.
- efectuarea plăţii integrale pentru 1.480 apometre DN 20 ¾ către A. S.A., fără ca acestea să fie predate în totalitate reclamantului. Cu referire la acest aspect, prin Nota de control DLAF, s-a constatat că, la data de 20.06.2003, între A. S.A. şi S.C. C. S.R.L. Râşnov, s-a încheiat contractul de achiziţie a unui număr de 1.480 apometre. Din documentele puse la dispoziţia DLAF a rezultat că Consiliul Local Zărneşti a efectuat integral plata celor 1.480 apometre, în valoare totală de 24.873,20 euro, deşi îi fuseseră predate numai 661 apometre. Ca urmare, s-a constatat că suma de 14.789,47 euro, contravaloarea celor 880 apometre nelivrate, reprezintă cheltuială nejustificată, încălcându-se astfel prevederile art. 14.5 din FIDIC Red Book.
Deopotrivă, s-a constatat că Primăria oraşului Zărneşti nu a putut face dovada înregistrării în contabilitate a bunurilor recepţionate, respectiv, a apometrelor primite.
- efectuarea recepţiei lucrărilor în condiţiile în care lucrările nu erau finalizate în totalitate şi investiţia nu putea fi dată în folosinţă, nefiind executate 128 branşamente şi montate cele 1.480 apometre plătite.
S-a mai arătat de către pârât că, raportat la prevederile art. 6 şi art. 7 şi art. 10 alin. (5) şi (9) din O.U.G. nr. 49/2005, constatările DLAF sunt obligatorii pentru autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente şi că, după transmiterea actului de control întocmit de DLAF, autoritatea competentă mai sus menţionată a procedat la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată şi emiterea titlului de creanţă, rubricile din procesul-verbal de constatare fiind completate în conformitate cu constatările DLAF.
Ca urmare, având în vedere şi prevederile art. 111 din O.G. nr. 79/2003, s-a arătat că OPCP a constatat că toate sumele achitate din fonduri PHARE devin neeligibile şi trebuie restituite integral. Întrucât pentru suma de 108.558,33 euro fusese deja emisă Nota de debit nr. x din 13.03.2005, prin procesul-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010 s-a solicitat reclamantului restituirea sumei de 288.241,67 euro, diferenţa din totalul sumei de 396.800 euro, primită în cadrul finanţării PHARE.
În fine, s-a solicitat şi respingerea excepţiei prescripţiei dreptului de stabilire a obligaţiei de plată a creanţelor bugetare rezultate din nerespectarea Programului PHARE 2000, cu motivarea că prin data închiderii programului, de la care curge termenul de prescripţie, se înţelege, conform dispoziţiilor legale incidente, data ultimei plăţi aferente tuturor fondurilor de preaderare pe care Comisia europeană ar putea să o efectueze către APC/OPCP, respectiv, luna mai 2011, pentru ultimul Program PHARE 2006, finanţat de Comisia europeană.
4.3 Soluţia şi considerentele instanţei în rejudecare
Prin sentinţa nr. 82/2016 din 26.05.2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014, cauză soluţionată în fond după casarea cu trimitere spre rejudecare dispusă prin decizia nr. 199 din 02.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2014, s-a dispus:
Respingerea acţiunii formulată de reclamantul Consiliul Local Zărneşti, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor europene - Oficiu de Plăţi şi Contractare PHARE, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice (cererea de chemare în judecată descrisă la pct. 1 de mai sus).
Respingerea acţiunii conexe formulată de reclamantul Consiliul Local Zărneşti, prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor europene - Oficiu de Plăţi şi Contractare PHARE, în dosar nr. x/2011 al Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ (cererea de chemare în judecată descrisă la pct. 2 de mai sus).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de rejudecare, având în vedere şi dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., referitoare la caracterul obligatoriu al deciziei de casare, pe baza probelor administrate în cauză, a reţinut în fapt următoarele:
La data de 28.06.2002, s-a semnat Convenţia de Grant nr. 53, în cadrul Programului PHARE, între Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), Ministerul Finanţelor Publice - Unitatea de Implementare a Programului RICOP, şi Consiliul Local Zărneşti, denumit Autoritate de Implementare Locală, având ca obiect "refacerea reţelelor de distribuţie apă potabilă în oraşul Zărneşti".
La momentul încheierii contractului, valoarea estimată a lucrărilor a fost indicată la suma de 413.100 euro, din care contribuţia Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), ca ajutor nerambursabil PHARE, fusese stabilită în procent de 85,45% din valoarea totală a proiectului, adică la suma de 353.000 euro, iar contribuţia reclamantului Consiliul Local Zărneşti, în procent de 14,54% din valoarea totală a proiectului, reprezentând suma de 60.100 euro.
Printr-un Addendum la Convenţia de Grant, semnat în septembrie 2002, valoarea totală a contractului a fost majorată la suma de 513.858,13 euro, contribuţia OPCP crescând la suma de 441.000 euro, iar a reclamantului la suma de 72.858,13 euro.
S-a reţinut de către instanţă că, potrivit art. 3.1.13 din Contractul de Grant, în situaţia în care costurile eligibile analizate la sfârşitul proiectului sunt mai mici decât valoarea estimată, contribuţia OPCP va fi limitată la valoarea obţinută prin multiplicarea cheltuielilor proiectului cu procentul de contribuţie convenit.
După verificarea raportului final, pârâta OPCP a constatat că nu au fost respectate obligaţiile contractuale privind finanţarea proiectului, ceea ce a condus la reducerea valorii fondurilor Phare proporţional cu reducerea cofinanţării.
S-a stabilit astfel în sarcina reclamantului obligaţia de rambursare fonduri PHARE încasate şi necuvenite în valoare de 108.558,33 euro, la care s-au calculat dobânzi în sumă de 4.073,30 euro, totalizând o creanţă de 112.631,63 euro.
Obligaţiile de plată au fost stabilite în sarcina reclamantului prin Nota de debit nr. x din 16.03.2005 emisă de pârâtul OPCP şi, mai apoi, prin Nota de debit nr. x din 13.04.2005 emisă de acelaşi pârât, cuprinzând şi penalităţile de 4.073 euro.
Din aportul în natură, în valoare totală de 14.809 euro, reclamantul a susţinut că suma de 10.000 euro reprezintă valoarea terenului destinat organizării de şantier şi că respectiva valoare fusese aprobată de către OPCP. Ca urmare, suma de rambursat era de 38.790,32 euro şi nu de 112.631,63 euro.
În raport de susţinerile reclamatului, prima instanţă a concluzionat că ceea ce se contesta prin cererea de chemare în judecată era greşita calificare de către OPCP drept cheltuială neeligibilă a sumei de 10.000 euro, reprezentând contribuţia reclamantului la cofinanţare, sub forma aportului în natură.
Cu alte cuvinte, s-a reţinut că, în privinţa Notei de debit nr. 546864 din 16.03.2005 emisă de pârâtul OPCP şi Nota de debit nr. x din 13.04.2005 emisă de acelaşi pârât, cât şi a Deciziei nr. 35 din 14.03.2008 emisă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva respectivelor acte, chestiunea litigioasă o constituia recunoaşterea sau nu a caracterului eligibil al sumei de 10.000 euro, valoarea folosinţei terenului destinat organizării de şantier în vederea executării lucrărilor, şi în legătură cu această chestiune, modalitatea în care o cheltuială putea fi calificată ca eligibilă în cadrul contractului încheiat.
În analiza efectuată, prima instanţă a constatat că era greşita susţinerea reclamantului privind aprobarea de către pârâta OPCP a sumei de 10.000 euro în cadrul documentaţiei Convenţiei de Grant, cu referire la Anexa la Contractul de Grant, intitulat "Justificarea CAP: I. Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului. 1.1. Obţinerea terenului" .
Contrar susţinerilor reclamantului, s-a constatat că respectivul înscris nu era un înscris care să fi fost asumat de către pârâtă, stampila aplicată pe acesta, aparţinând OPCP, făcând numai dovada înregistrării actului la instituţie şi nu dovada asumării, acceptării conţinutului său.
S-a arătat că în realitate actul invocat nu era semnat decât de reprezentantul Primăriei oraşului Zărneşti, nu şi de reprezentantul OPCP.
De asemenea, s-a arătat că respectivul înscris pe care reclamantul îşi întemeiase pretenţia legată de recunoaşterea caracterului eligibil al sumei de 10.000 euro reprezenta descrierea evaluării unilaterale a terenului afectat organizării şantierului de lucrări.
S-a reţinut de către instanţă că, potrivit Declaraţiei de Angajament, anexa B la Contractul de Grant (depusă la fila 142 dosar nr. x/2008 al Curţii de Apel Braşov), reclamantul îşi asumase obligaţia de certificare, prin expertize autorizate/facturi fiscale/valoare din balanţa de verificare, a valorii cofinanţării în natură.
Or, s-a arătat de către instanţă, că valoarea unilaterală, menţionată prin raportare la taxa de închiriere aprobată de Consiliul Local Zărneşti, nu îndeplineşte cerinţa de certificare, prin expertize autorizate/facturi fiscale/valoare din balanţa de verificare.
Mai mult, s-a reţinut că pârâta OPCP notificase reclamantul, prin Adresa nr. x din 10.11.2004, cu privire la obligativitatea utilizării cotei de cofinanţare şi, respectiv, sancţiunea returnării către Comisie a tuturor fondurilor alocate.
Totodată, prima instanţă a găsit neîntemeiată şi susţinerea reclamantului, în sensul neaplicării în speţă a Regulamentelor CE nr. 1080/2006 şi nr. 1083/2006, având în vedere că acestea ar fi fost adoptate ulterior încheierii contractului în litigiu şi, ca atare, nu exista o reglementare în vigoare la data stabilirii raportului juridic care să justifice nerecunoaşterea ca eligibil a aportului în natură, de 10.000 euro.
S-a arătat de către instanţă că, deşi reglementările comunitare invocate în apărare erau ulterioare încheierii contractului în litigiu, reglementarea naţională aplicabilă stabilea o serie de obligaţii în sarcina beneficiarului de finanţare, menite să asigure exercitarea controlului, în vederea verificării respectării utilizării fondurilor de către beneficiar.
În acest sens au fost menţionate dispoziţiile O.U.G. nr. 62/2000 privind ratificarea Memorandului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia europeană, Anexa A - Acord cadru, art. 16, intitulat "Inspecţie şi evaluare", conform cărora, beneficiarul unei finanţări:
a) va păstra înregistrări şi documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau serviciilor finanţate în baza memorandului de finanţare, conform procedurilor legale de contabilitate;
b) va asigura ca agenţii sau reprezentanţii susmenţionaţi ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentaţia şi înregistrările contabile relevante referitoare la cele finanţate în baza memorandului de finanţare şi va asista Curtea de Conturi a Comunităţii europene în executarea evaluării contabile privind evaluarea finanţării gratuite a CEE.
Ca urmare, având în vedere obligaţiile legale stabilite în sarcina beneficiarului unei finanţări primite în baza memorandului de finanţare, s-a arătat de către instanţă că, în lipsa unor înregistrări contabile relevante, nu poate fi justificat aportul în natură ca o cheltuială finanţată de Autoritatea de Implementare Locală.
Sub acest aspect, prima instanţă a constatat că expertiza contabilă efectuată în cauză în primul ciclu procesual, deşi favorabilă reclamantului, nu putea fi avută în vedere la întemeierea soluţiei, întrucât concluzia expertului, în sensul că valoarea aportului în natură constituia o cheltuială eligibilă, pornise de la o premisă greşită, în lipsa identificării unor documente justificative.
S-a mai arătat de către instanţă că, potrivit Declaraţiei Angajament, suma reprezentând cofinanţarea trebuia cheltuită şi justificată până la sfârşitul perioadei contractuale; or, reclamanta nu făcuse o astfel de justificare a cheltuielii, aşa încât, în mod corect, pârâta OPCP procedase la reducerea valorii finanţării.
În acelaşi sens au fost menţionate şi dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, care instituie obligaţia ca toate angajamentele legale, din care rezultă o cheltuială pentru investiţiile publice şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor, cofinanţate de o instituţie internaţională, să fie efectuate în conformitate cu prevederile acordului de finanţare.
În raport de cele arătate, acţiunea reclamantului, având ca obiect anularea notelor de debit nr. 546864 din 16.03.2005 şi nr. 666 din 13.04.2006, precum şi anularea deciziei nr. 35 din 14.03.2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010, prin care se stabilise că reclamantul nu îndeplinise în totalitate obiectivul proiectului pentru care primise finanţarea din fonduri PHARE şi, ca atare, se impunea rambursarea sumelor achitate, prima instanţă a constatat că reclamantul nu contesta starea de fapt reţinută, recunoscând că lucrările nu fuseseră executate în întregime şi că proiectul nu era astfel funcţional, deşi finanţarea fusese asigurată, ci, doar faptul că era considerat responsabil de neîndeplinirea proiectului.
Prin procesul-verbal atacat se reţinuse în sarcina reclamantului mai multe nereguli, după cum urmează:
- din cauza lipsei documentelor justificative (liste de cantităţi şi situaţiile de lucrări aferente tuturor certificatelor de plată), DLAF s-a aflat în imposibilitate de a stabili în ce măsură situaţiile de lucrări aprobate au respectat valorile şi cantităţile stipulate în contractul de lucrări;
- identificarea de către DLAF a 2 contracte de subantrepriză încheiate fără aprobarea Inginerului B., deşi, în conformitate cu FIDIC Red Book, clauza prevăzută la art. 4.4 pct. b), contractorul avea obligaţia de a obţine consimţământul Inginerului pentru eventualii subcontractori;
- deşi au fost achitate 1.480 apometre DN 20 ¾ nu au fost predate reclamantului decât 611 apometre, iar acesta nu a putut face dovada înregistrării în contabilitate a respectivelor bunuri, ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art. 14.5 din Reglementările FIDIC Red Book.
Cu referire la nerespectarea prevederilor art. 4.4 pct. b) din Condiţiile generale FIDIC privind obligaţia contractorului de a obţine consimţământul Inginerului pentru eventualii subcontractori, s-a reţinut de către instanţă că reclamantul invocase în apărare dispoziţiile art. 3.1 şi art. 3.6 din Condiţiile speciale, susţinând că Inginerul, care reprezenta interesele beneficiarului, aflându-se în permanenţă pe şantier, a avut posibilitatea să constate că existau subcontractori ai lucrării, angajaţi de către societatea A. S.A., pentru care nu i se ceruse acceptul la subcontractare, situaţie în care, conform art. 3.6 din Condiţiile speciale, Inginerul era cel care trebuia să solicite aprobarea prealabilă pentru subcontractarea lucrării.
Această apărare a fost înlăturată de instanţă.
S-a arătat de către instanţă că, potrivit art. 4.4 pct. b) din Condiţiile generale FIDIC Red Book, obligaţia de obţinere a consimţământului pentru subcontractare revenea contractorului, şi nu Inginerului, contractorul fiind ţinut să solicite Inginerului aprobarea pentru eventualii subcontractori.
De asemenea, s-a arătat că, nici faptul că Inginerul, la rândul său, trebuia să obţină aprobarea dării în subantrepriză o oricărei părţi a lucrării, nu constituia o împrejurare care să înlăture răspunderea reclamantului, aceasta fiind menţinută în continuare pe temeiul prevederilor art. 4.4 pct. b) din Condiţiile generale FIDIC Red Book.
Cu referire la încălcarea prevederilor art. 14.5 din FIDIC Condiţiile generale privind efectuarea plăţii unor bunuri care nu fuseseră predate, s-a reţinut de către instanţă că reclamantul invocase în apărare faptul că nu procedase la efectuarea niciunei plăţi fără acordul Inginerului, accept exprimat prin certificatele de plată intermediare emise în cauză, certificate pe baza cărora îi revenea obligaţia contractuală de a achita sumele aprobate la plată, precum şi faptul că OPCP îşi exercitase dreptul de verificare a documentelor depuse pentru obţinerea ultimei tranşe de plată, întocmind lista cheltuielilor eligibile şi acceptate la plată, fără a avea alte obiecţii, cu excepţia celei privind neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiei de plată din cota sa de finanţare, neplată justificată însă de împrejurarea că lucrarea nu era finalizată din culpa A. S.A., şi nu a reclamantului.
Şi această apărare a fost înlăturată de instanţă.
S-a arătat că ceea ce se reproşează reclamantului este aceea că nu a putut face dovada înregistrării în contabilitate a bunurilor recepţionate, precum şi faptul efectuării plăţii pentru un număr de 1.480 apometre, în condiţiile în care primise numai 600 apometre.
Or, potrivit Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia europeană, Anexa A - Acord cadru, art. 16, intitulat "Inspecţie şi evaluare", ratificat prin O.U.G. nr. 62/2000, beneficiarul unei finanţări avea obligaţia de a păstra înregistrări şi documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau serviciilor finanţate în baza memorandului de finanţare, conform procedurilor legale de contabilitate şi de a asigura ca agenţii sau reprezentanţii susmenţionaţi ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentaţia şi înregistrările contabile relevante referitoare la cele finanţate în baza memorandului de finanţare şi va asista Curtea de Conturi a Comunităţii europene în executarea evaluării contabile privind evaluarea finanţării gratuite a CEE.
Deopotrivă, s-a considerat irelevantă apărarea reclamantului în sensul că lucrările pentru realizarea proiectului fuseseră supervizate de un consultant internaţional, atât timp cât, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1.2 a Convenţiei de Grant, reclamantul, în calitate de Autoritate de Implementare Locală, era direct răspunzător pentru obiectivul proiectului.
În acelaşi sens, s-a arătat că, prin apărările formulate, reclamantul nu a încercat decât să demonstreze că responsabilitatea pentru nefinalizarea proiectului aparţinea consultantului, respectiv, Inginerului, însă, o asemenea teză nu putea fi în niciun caz primită, răspunderea revenind reclamantului.
Ca urmare, au fost înlăturate şi concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, expertul pornind de la premisa eronată că reclamantul nu era responsabil de nefinalizarea proiectului.
Nu a fost primită nici susţinerea privind prescripţia dreptului de stabilire a obligaţiilor de plată, având în vedere dispoziţiile art. 112 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, conform cărora, dreptul de a stabili obligaţia de plată se prescrie în termen de 5 ani de la data închiderii programului, şi nu de data executării contractului, potrivit reclamantului.
Prin "data închiderii programului", nu se înţelege însă data închiderii unui anume program determinat, ci, conform prevederilor art. 11 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007, data plăţilor finale aferente tuturor fondurilor de preaderare pe care le poate face Comisia europeană către OPCP, respectiv, luna mai 2011, pentru ultimul Program Phare 2006.
În fine, prima instanţă a constatat neîntemeiată şi susţinerea reclamantului formulată în sensul că numai unitatea administrativ teritorială, şi anume oraşul Zărneşti, având personalitate juridică, poate fi obligat la plata debitelor, reţinându-se că aspectul invocat nu se cere analizat din perspectiva personalităţii juridice, ci a atribuţiei de a aduce la îndeplinire obligaţia din titlul executor; or, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii-administrativ teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
În raport de toate cele arătate, prima instanţă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului privind anularea procesului-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010 emis de pârâtă, cât şi Decizia nr. 114/2011 de soluţionare contestaţiei formulate împotriva respectivului proces-verbal de constatare.
5. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Local Zărneşti, prin primar, invocând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de casare invocate s-a susţinut că hotârârea instanţei de fond este rezultatul greşitei interpretări şi aplicări a legii la situaţia de fapt dedusă judecăţii, cu consecinţa menţinerii unor acte administrative, care nu reflectă obligaţiile asumate în cadrul contractelor încheiate între părţi, măsura îndeplinirii acestor obligaţii şi nici responsabilitatea pentru neexecutare în sarcina persoanelor vinovate.
După reluarea stării de fapt, astfel cum aceasta a fost prezentată şi în cererile introductive de instanţă, recurentul a reiterat motivele pentru care era justificată, în opinia sa, desfiinţarea actelor administrative contestate, solicitând ca, pe baza reevaluării probatoriului administrat în cauză şi a elementelor cu relevanţă în ceea ce priveşte delimitarea obligaţiilor şi a responsabilităţilor contractuale, să se dispună casarea hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, anularea actelor administrative supuse controlului judiciar.
5.1. Cu referire la considerarea ca neeligibilă a sumei de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea aportului în natură cu care s-a obligat recurentul - reclamant să participe la realizarea obiectivului Convenţiei de Grant LP 53 încheiate cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - OPCP, s-a arătat că respectivul aport în natură, cât şi contravaloarea lui, au fost iniţial aprobate chiar de către OPCP prin bugetul vizat şi aprobat de respectiva instituţie, care face parte integrantă din documentaţia Convenţiei de Grant, conform Anexei nr. 6, denumită "Justificarea Cap. I - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului - 1.1. Obţinerea terenului", şi a "Declaraţiei de Angajament - Anexa B 1".
S-a arătat de către recurentul-reclamant că aportul în natură, constând într-un teren în suprafaţă de 1.000 mp, destinat organizării de şantier în vederea realizării lucrărilor şi efectiv utilizat în cadrul proiectului, constituie o cheltuială eligibilă, acceptată în cadrul documentaţiei aferente Convenţiei de Grant, în al cărei cuprins, la art. 1 pct. 1.4, se menţiona expres că "Documentele ataşate constituie părţi integrante ale Convenţiei, după cum urmează: Anexa B1: Declaraţia AIL de cofinanţare".
Or, în condiţiile în care ambele documente mai sus menţionate constituie părţi integrante ale Convenţiei de Grant, aşa cum se prevede în chiar cuprinsul Convenţiei, s-a arătat că nu prezintă nicio relevanţă faptul că Anexa 6 nu poartă semnătura separată a reprezentatului OPCP, ci numai ştampila instituţiei, Convenţia cu toate anexele, ca lege a părţilor semnatare, impunând a fi respectată în condiţiile stabilite şi acceptate la data încheierii ei.
Prin urmare, s-a arătat că în mod greşit prima instanţă a considerat că Anexa 6 reprezenta un înscris care nu ar fi fost asumat de către OPCP (şi alte înscrisuri transmise sau înregistrate la OPCP neavând înscrisă semnătura vreunui reprezentant al instituţiei, ci doar ştampila), după cum, în mod greşit, s-a considerat şi că aportul în natură, cuantificat la suma de 10.000 euro, nu constituia o cheltuială eligibilă, valoarea menţionată reprezentând o evaluare unilaterală a terenului, nestabilită prin expertiză, factură fiscală sau printr-o valoare din balanţa de verificare, ignorându-se împrejurarea că evaluarea terenului în cauză se efectuase în baza unei hotărâri a Consiliului Local Zărneşti (act administrativ perfect legal al autorităţii locale), valoare stabilită prin raportare la taxele locale prevăzute de lege pentru anul 2002, valoare necontestată în vreun fel de către OPCP la momentul respectiv.
S-a arătat de către recurentul-reclamant că toate aceste aspecte au fost reţinute şi prin expertiza contabilă efectuată în cauză, care a concluzionat, pe baza procentelor de contribuţie stabilite prin Convenţia de Grant, raportat la ultima tranşă de plată, că suma pe care trebuia să o restituie reclamanta, ca fiind plătită în plus din fonduri PHARE, ca urmare a nefinalizării lucrărilor, era de 40.827,33 euro.
Criticile aduse sentinţei din perspectiva considerării ca neeligibile a sumei reprezentând contravaloarea aportului în natură au fost susţinute şi prin raportare la reglementarea legală incidentă.
Sub acest aspect au fost invocate prevederile Anexei A - Condiţii generale ale Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia europeană, ratificat prin O.U.G. nr. 62/2000, care recunosc aportul în natură ca parte a contribuţiei beneficiarului unei finanţări în cadrul propriului angajament financiar asumat, în textul legii făcându-se referire expresă la "alte surse de fonduri", precum şi faptul că evaluarea finală contabilă prevăzută în respectiva reglementare legală este dată în competenţa Comisiei europene, aceasta având dreptul să execute o evaluare ulterioară sau finală, în scopul verificării corectitudinii şi compatibilităţii contractelor şi plăţilor şi conformitatea lor cu prevederile memorandumului.
Or, în speţă, nu exista o evaluare ulterioară sau finală a expertului Comisiei europene care să fi stabilit că aportul în natură nu era o cheltuială eligibilă, iar prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză se constatase că documentele justificative şi cele contabile au fost întocmite în conformitate cu reglementările în domeniu şi nici nu au fost identificate obiecţii scrise sau sesizări scrise din partea persoanelor responsabile, în privinţa notelor de recepţie sau la alte documente vizând proiectul.
5.2 Cu referire la rambursarea sumei de 288.242,67 euro, prevăzută în procesul-verbal de constatare nr. x din 22.11.2010, ca sancţiune pentru neexecutarea în întregime a obiectivului proiectului, după ce iniţial OPCP confirmase drept cheltuială eligibilă din fonduri PHARE suma totală de 382.975 euro, s-a arătat că motivarea instanţei de fond este în dezacord cu obligaţiile prevăzute în sarcina părţilor prin contractele încheiate şi cu responsabilităţile acestora pentru neexecutare.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 4.4 pct. b) din Condiţiile generale FIDIC, s-a arătat că lucrările pentru realizarea obiectivului proiectului LP 53, conform Regulamentului UE şi PHARE, au fost supervizate de Inginerul B., atribuţiile şi obligaţiile acestuia fiind cuprinse în Condiţiile generale FIDIC şi în Condiţiile speciale, părţi integrante ale Convenţiei de Grant.
Potrivit clauzelor prevăzute la art. 3.1 şi art. 3.6 din Condiţiile speciale, Inginerului B. îi revenea obligaţia de a lua orice hotărâre în ceea ce priveşte executarea lucrării, precum şi de a obţine aprobarea prealabilă din partea angajatorului (AIL) şi CFCU (OPCP) în vederea dării în subantrepriză a oricărei părţi a lucrării.
Ca urmare, s-a arătat că, în condiţiile în care acestea erau obligaţiile contractuale ale Inginerului B., în mod greşit, prima instanţă a considerat că recurentul este răspunzător de acţiunea sau inacţiunea Inginerului privind subcontractarea sau subantrepriza încheiată de Societatea A. S.A., prin expertiza contabilă efectuată în cauză, stabilindu-se că nu exista niciun document aferent proiectului, specificaţia sau aprobarea scrisă a Inginerului privind subcontractarea unor lucrări sau părţi din lucrările proiectului, rezultând că Inginerul nu anunţase nici angajatorul şi nici OPCP cu privire la subcontractarea unor lucrări de către societatea A. şi încheierea celor 2 contracte de subantrepriză.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 14.5 din Condiţiile generale FIDIC, privind efectuarea plăţii unor bunuri nepredate, şi anume 1.480 apometre conform susţinerilor OPCP, s-a arătat că recurentul nu făcuse nicio plată fără acceptul Inginerului, accept dat prin emiterea certificatelor de plată intermediare, fapt constatat şi de expertiza contabilă efectuată în cauză, prin care s-a confirmat că plata pentru cele 1.480 apometre s-a realizat în baza şi după emiterea certificatului interimar nr. 4 din 31.07.2003.
Prin urmare, s-a considerat că prima instanţă reţinuse în mod greşit că nu exista dovada înregistrării în contabilitate a bunurilor recepţionate, precum şi faptul că ar fi fost primite doar 600 apometre, expertiza contabilă efectuată în cauză identificând un număr de 1.216 apometre predate.
În plus, s-a arătat că expertiza contabilă efectuată în cauză contrazice concluziile instanţei, în sensul că, în lipsa documentelor justificative, DLAF s-a aflat în imposibilitate de a stabili în ce măsură situaţiile de lucrări aprobate au respectat valorile şi cantităţile stipulate în contract, fiind identificate în acest sens documente justificative şi contabile întocmite în conformitate cu reglementările în domeniu.
Deopotrivă, s-a arătat că reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii au participat la toate recepţiile pe faze de lucrări, acceptând încheierea respectivelor procese-verbale aferente.
În fine, a fost criticată şi greşita respingere a excepţiei dreptului de stabilire a obligaţiei de plată cu acelaşi argumente invocate şi în faţa primei instanţe.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererilor de chemare în judecată, aşa cum au fost formulate.
6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3041 C. proc. civ., după reevaluarea probatoriului administrat şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, susţinută în întregime de actele dosarului şi necontestată, de altfel, prin motivele de recurs formulate în cauză, poate fi rezumată, astfel:
La data de 28.06.2002, în cadrul Programului PHARE, între intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), Ministerul Finanţelor Publice - Unitatea de Implementare a Programului RICOP şi recurentul-reclamant Consiliul Local Zărneşti (Autoritate de Implementare Locală - AIL), s-a încheiat Convenţia de Grant nr. 53, având ca obiect implementarea proiectului "Refacerea reţelelor de distribuţie apă potabilă în oraşul Zărneşti".
Valoarea estimată a contractului a fost stabilită iniţial la suma de 413.100 euro, din care contribuţia Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare (OPCP), ca ajutor nerambursabil PHARE, de 353.000 euro, reprezentând 85,45% din valoarea totală a proiectului, şi contribuţia recurentului-reclamant Consiliul Local Zărneşti, de 60.100 euro, reprezentând 14,54% din valoarea totală a proiectului, din care suma de 14.809 euro, aport în natură (10.000 euro - valoarea terenului destinat organizării de şantier, şi 4.809 euro - plăţi efectuate anterior), iar restul de 45.291 euro, aport în bani la realizarea proiectului.
Ulterior, prin Act adiţional la Convenţia de Grant, semnat în septembrie 2002, valoarea totală a contractului a fost stabilită la suma de 513.858,13 euro, contribuţia părţilor majorându-se corespunzător procentelor stabilite, la 441.000 euro pentru OPCP şi la 72.858,13 euro pentru Consiliul Local Zărneşti (din care suma de 14.710 euro - aport în natură, şi suma de 58.148,13 euro - aport în bani).
Prin Nota de debit nr. x din 16.03.2005 emisă de intimatul-pârât OPCP, s-a considerat că recurentul-reclamant Consiliul Local Zărneşti nu îşi respectase obligaţiile contractuale privind finanţarea proiectului şi, ca urmare, s-a stabilit în sarcina acestuia obligaţia de rambursare a sumei de 108.558,33 euro, fonduri PHARE încasate şi necuvenite, la care, mai apoi, prin Nota de debit nr. x din 13.04.2005 emisă de aceeaşi autoritate, s-au calculat dobânzi în sumă de 4.073,30 euro, totalizând astfel o creanţă de 112.631,63 euro.
Actele administrative mai sus menţionate au fost contestate de recurentul-reclamant Consiliul Local Zărneşti pentru declararea ca neeligibilă de către OPCP a sumei de 10.000 euro, reprezentând contravaloarea aportului în natură, convenit şi aprobat iniţial în cadrul documentaţiei Convenţiei de Grant.
S-a arătat de către recurentul-reclamant că terenul adus ca aport în natură la realizarea obiectivului proiectului a şi fost utilizat conform destinaţiei convenite, servind organizării de şantier pe tot parcursul executării lucrărilor, iar acceptarea aportului şi a valorii acestuia, ca parte a contribuţiei proprii la realizarea proiectului, rezulta din faptul semnării Convenţiei de Grant, ale cărei prevederi nu puteau fi disociate de anexele sale, acestea şi documentele ataşate, constituind părţi integrante ale Convenţiei.
Sub acest aspect, s-a menţionat că era lipsită de relevanţă împrejurarea că Anexa 6 la Convenţia de Grant nu poartă semnătura separată a reprezentatului OPCP, ci numai ştampila instituţiei, Convenţia cu toate anexele, ca lege a părţilor, impunând a fi respectată de părţile semnatare, în condiţiile stabilite şi acceptate la data încheierii ei.
Şi în aprecierea Înaltei Curţi împrejurarea semnalată, interpretată la judecata în fond în defavoarea recurentului-reclamant, nu prezintă relevanţă în analiza chestiunii în dezbatere însă alte motive, judicios reţinute şi evaluate de judecătorul instanţei de fond, justifică menţinerea concluziei privind declararea ca neeligibilă a cheltuielii reprezentate de contravaloarea aportului în natură, prestaţie la care însuşi recurentul-reclamant s-a obligat prin semnarea Convenţiei de Grant.
O primă observaţie este aceea că declararea ca neeligibilă a cheltuielii circumscrise contravalorii aportului în natură nu s-a făcut sub motivul că aportarea în natură nu ar fi fost permisă de lege la momentul semnării Convenţiei de Grant - argumentaţia formulată în recurs susţinând implicit şi această teză, ci pentru modul necorespunzător în care recurentul-reclamant a înţeles să constituie respectivul aport în natură, nesocotindu-şi propriile obligaţii pe care şi le asumase în legătură cu evaluarea bunului aportat.
Astfel, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, se constată că, la art. 1.4 din Convenţia de Grant încheiată, au fost indicate expres ce anume documente erau ataşate Convenţiei, constituind, potrivit aceleiaşi prevederi, părţi integrante ale acesteia.
În enumerarea limitativă cuprinsă în art. 1.4 din Convenţia de Grant nu este prevăzut însă ca document ataşat Anexa 6, intitulată "Justificarea Cap. I - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului - 1.1. Obţinerea terenului", înscris invocat în apărare de către recurentul-reclamant, ci doar "Declaraţia AIL de cofinanţare", menţionată în enumerare ca reprezentând Anexa B1 la Convenţie.
Prin Declaraţia de Angajament ataşată Convenţiei de Grant, recurentul-reclamant s-a obligat să asigure cofinanţarea pentru realizarea obiectivului proiectului derulat în cadrul Programului de Restructurare a Întreprinderilor şi de Reconversie Profesională (RICOP), corespunzător cotei sale de participare, cu aport în natură, estimat la suma de 14.809 euro.
Conform aceluiaşi angajament, "cofinanţarea în natură este certificată prin expertize autorizate/facturi fiscale/valoare din balanţa de verificare".
Se constată, aşadar, că valoarea aportului în natură s-a convenit să fie stabilită pe baza unei evaluări obiective, aceasta fiind singura interpretare posibilă a clauzei mai sus menţionate, având în vedere atât semnificaţia lingvistică a termenului de "certificare", folosit în cuprinsul angajamentului, cât mai ales explicaţia oferită în detalierea obligaţiei de certificare, prevăzându-se ca aceasta să se realizeze prin expertize autorizate, facturi fiscale sau valoare din balanţa de verificare, oricare din modalităţile enumerate conferind suficiente garanţii de obiectivitate în evaluare.
Prin urmare, Anexa 6, intitulată "Justificarea Cap. I - Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului - 1.1. Obţinerea terenului", care cuprinde menţionarea unei valori stabilite prin raportare la taxa de închiriere aprobată de Consiliul Local Zărneşti, nu îndeplineşte cerinţa de certificare a unei evaluări obiective, constituind, aşa cum bine s-a arătat şi de judecătorul primei instanţe, o descriere a evaluării unilaterale a terenului, făcută de către recurentul-reclamant.
Respectivul document nu a constituit parte integrantă a Convenţiei de Grant, nefiind indicat în corpul Convenţiei ca document ataşat, reprezentând cel mai probabil, aşa cum rezultă şi din denumirea pe care o poartă, justificarea unei cheltuieli ulterioare, în cadrul proiectului.
În condiţiile în care, pentru motivele mai sus arătate, nu se poate considera că aportul în natură reprezintă o cheltuială eligibilă, în absenţa respectării cerinţelor prevăzute în cuprinsul Convenţiei pentru valabila constituire a aportului, este lipsită de relevanţă împrejurarea că respectivul imobil a fost utilizat pentru organizarea şantierului de lucrări ori că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză se constatase existenţa unor documente justificative şi contabile întocmite în conformitate cu reglementările în domeniu.
Considerentele anterioare sunt suficiente pentru a justifica caracterul neeligibil al cheltuielii analizate şi cum argumentul decisiv pentru reducerea valorii finanţate l-a constituit nerespectarea condiţiilor prevăzute pentru valabila constituire a aportului, nicidecum felul sursei alocate în cofinanţare de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că celelalte susţineri circumscrise criticii formulate din această perspectivă nu necesită o examinare separată din partea instanţei, cu precizarea că autoritatea naţională cu atribuţii în domeniul gestionării fondurilor comunitare are competenţa şi îi revine de sine stătător şi independent de conduita, acţiunea ori inacţiunea agenţilor sau reprezentanţilor Comisiei europene sarcina/obligaţia de a verifica şi controla utilizarea fondurilor europene şi a celor de cofinanţare aferente.
În continuare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că şi celelalte critici formulate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a prevederilor art. 4.4 pct. b) şi art. 14.5 din Condiţiile generale FIDIC, sunt nefondate.
Aplicabilitatea în cauză a susmenţionatelor texte de lege a fost reţinută ca urmare a constatării că recurentul-reclamant Consiliul Local Zărneşti nu îşi îndeplinise în totalitate obiectivul proiectului prevăzut prin Convenţia de Grant, verificările efectuate în cadrul acţiunii de control desfăşurate de Departamentul pentru Lupta Antifraudă, având ca rezultat identificarea a 2 contracte de subantrepriză încheiate de contractorul lucrării, A. S.A., fără aprobarea Inginerului B., deşi, în conformitate cu FIDIC Red Book, clauza prevăzută la art. 4.4 pct. b), contractorul avea obligaţia de a obţine consimţământul Inginerului pentru eventualii subcontractori, precum şi faptul achitării a 1.480 apometre DN 20 ¾, fără ca respectivele bunuri să fi fost predate în totalitate beneficiarului lucrării, ceea ce constituia o încălcare a prevederilor art. 14.5 din Reglementările FIDIC Red Book.
În esenţă, prin criticile formulate, s-a susţinut că întreaga responsabilitate sub aspectul analizat revenea exclusiv Inginerului B., desemnat cu supravegherea lucrărilor, acestuia revenindu-i, potrivit clauzelor prevăzute la art. 3.1 şi art. 3.6 din FIDIC Condiţii speciale, obligaţia de a obţine aprobarea prealabilă din partea angajatorului (AIL) şi CFCU (OPCP) în vederea dării în subantrepriză a oricărei părţi a lucrării.
Deşi reală susţinerea recurentului-reclamant în ceea ce priveşte existenţa obligaţiilor prevăzute în sarcina Inginerului B. pe temeiul clauzelor prevăzute la art. 3.1 şi art. 3.6 din FIDIC Condiţii speciale, aceasta nu constituie o împrejurare care să înlăture răspunderea proprie a recurentului-reclamant, în calitate de beneficiar al proiectului, aşa cum bine s-a reţinut şi prin hotărârea primei instanţe.
Faptul că Inginerul B. avea, în calitate deţinută, o serie de obligaţii specifice în ceea ce priveşte realizarea lucrării nu face mai puţin oneroasă sarcina recurentului-reclamant, din poziţia sa, de beneficiar al proiectului.
Într-adevăr, potrivit art. 1 pct. 1.2. din Convenţia de Grant, unde sunt menţionate obiectivele Convenţiei, se prevede explicit că "Autoritatea de Implementare Locală va fi răspunzătoare pentru îndeplinirea obiectivelor Proiectului.
Or, o asemenea prevedere contractuală instituie în sarcina beneficiarului finanţării o răspundere generală şi obiectivă pentru îndeplinirea întocmai a obiectivelor proiectului.
De aceea, Înalta Curte împărtăşeşte în totalitate opinia instanţei de fond, în sensul că responsabilitatea beneficiarului de grant nu poate fi înlăturată prin invocarea răspunderii consultantului internaţional.
Considerentele arătate justifică deopotrivă şi concluzia încălcării de către recurentul-reclamant a prevederilor art. 14.5 din FIDIC Condiţiile generale.
Chiar dacă plata celor 1.480 apometre s-a făcut pe baza certificatelor de plată intermediare emise de Inginerul B., constituind astfel o plată aprobată de consultantul internaţional, Înalta Curte constată că pe temeiul aceleiaşi prevederi, de la art. 1 pct. 1.2. din Convenţia de Grant, recurentului-reclamant îi revenea obligaţia de a verifica dacă bunurile achitate există şi dacă au fost efectiv predate spre a fi utilizate la executarea lucrării.
Este adevărat că prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză au fost identificate 1.216 apometre livrate cu documente justificative prin firma constructoare A. Grecia, însă, faptul constatat nu influenţează asupra existenţei neregulii reţinute în sarcina recurentului-reclamant, aceeaşi expertiză contabilă arătând că plata efectuată în baza certificatului de plată nr. 4 din 31 iulie 2003 avusese loc înainte de predarea apometrelor.
S-a constatat astfel că din cele 1.480 apometre contractate şi achitate în baza certificatului de plată nr. 4/2003 au fost identificate, cu documente justificative, 430 apometre, conform facturii nr. 5418405 din 03.10.2003 emisă de furnizor C. S.R.L., 160 apometre, conform facturii nr. 5418407 din 06.11.2003 emisă de furnizor C. S.R.L. şi 626 apometre, conform proces-verbal/dispoziţie de livrare din 21.07.2005 emisă de Instalaţii Montaj 91 S.A.
Rezultă, aşadar, că plata integral efectuată la data de 31.07.2003 nu avea corespondent în contraprestaţia aferentă.
Prin urmare, în condiţiile în care existenţa neregulii imputate constă în faptul executării integrale a unei obligaţii de plată pentru care nu exista corespondent în bunuri predate la aceeaşi dată, bunuri pentru care nu s-au identificat documente justificative de predare în totalitate nici la data efectuării expertizei contabile, rămânând în discuţie cel puţin 264 apometre achitate şi nepredate, Înalta Curte constată că nu există justificare legală pentru înlăturarea sancţiunii privind rambursarea finanţării acordate.
În fine, Înalta Curte constată nefondată şi critica vizând greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului de stabilire a obligaţiei de plată în sarcina recurentului-reclamant, argumentele expuse de prima instanţă justificând pe deplin soluţia pronunţată în cauză.
De altfel, cu privire la acest aspect, recurentul-reclamant nu a formulat critici concrete, mulţumindu-se să reitereze cererea iniţială, fără a combate însă raţionamentul primei instanţe.
În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul Local Zărneşti, constatând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub toate aspectele cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local Zărneşti, prin Primar împotriva sentinţei nr. 82/2016 din 26 mai 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 decembrie 2016.